problema increderii

“Caile” mortilor, nu este obligatoriu sa fie parcurse de catre cei vii.
Ce poate insemna la nivelul bunului simt neacademic, acest cuvant atat de des invocat, increderea, altceva decat a acorda credit, a avea credinta faptului, a investi putere, a delega actiunea ta? Cu alte cuvinte ar insemna sa te lasi in seama altuia, sau mai comun exprimat, sa te lasi pe mana altuia, persoana sau lucru, promisiune sau dorinta. Haideti sa exploram cata incredere investeste societatea (civilizatia noastra) in noi oamenii, celulele acesteia? Primim vreun credit de la banca pe incredere? Cand afirmati ceva in fata unei autoritati (politie, procuror, demnitar, etc.), vi se acorda vreun credit? Cand faceti un contract cu o firma, institutie, orice fel de organizatie, este suficient cuvantul si angajamentul exprimat? Fiecare poate sonda orice domeniu al vietii sociale si poate sa constate singur ca nu exista nici o investitie de incredere in vreun cetatean. Dau un singur exemplu: declaratiile de autoimpunere prin consfintirea platii in caz contrar, ce capata diversitate formala incredibila (forme transparente sau nu), ale aceluiasi angajament de autoimpunere in caz de neconformare a lor. Cu alte cuvinte, nu exista din partea structurilor institutionale ale “civilizatiei umane” nici o incredere investita in celulele care o compun. Acum Gigi-contra va spune: pai nici nu se poate altfel, pentru ca toti vor sa insele orice fel de incredere acordata. Il intreb pe Gigi: de ce nu ar insela toti, pe cel ce nu are, nici nu investeste, vreun dram de incredere, energie sau bani, dar in acelasi timp, se asigura pe toate caile posibile de inventat “juridic”, ca nu va pierde, ca numai va castiga, in orice variata de desfasurare a evenimentelor? Chiar penitenciarul este inventat ca sa se recupereze din eventualele pagube prin munca gratuita si ca sperietoare pentru cei care nu fac parte sau, sunt eliminati, din structurile puterii statale.
In om, nu se investeste incredere (oricare ar fi acela si oriunde s-ar afla).
Iar cetateanul, oricare ar fi acela si oriunde s-ar afla, se conformeaza adlitteram acestei situatii, o reflecta prin comportament, nu este de incredere; in totala reciprocitate cu ceea ce primeste, o lipsa, intorce obrazul celalalt al lipsei.
Nu stiu daca ati observat, numarul infiorator de mare al celor ce invoca increderea dumnevoastra? Ai incredere…, in mine, in specialist, expert, sfant, vip, formator opinie, presedinte, preot, profesor, autoritate, traditii, istorie, neam, familie, sot, sotie, etc.,etc.. Cine sunt toti acesti cersetori de incredere? Sunt oare oameni, sau atribute ale puterii institutiilor statale sau private? Autoritatea oficiala, puterea institutionalizata privata sau nu, nu investeste nici o incredere in om, dar mascat, prin reprezentantii ei, cersesc in reclame, si promo-uri politice si comerciale, increderea dumneavoastra, si asa va pacalesc, prin a masca absorbirea increderii (ca si gaurile negre energia), fara a inapoia vreun strop sursei acestei energii, dumneavoastra, oamenii. Este evidenta sursa tuturor bolilor si nefericirilor suferite de cetatenii care sunt tratati ca oi de muls. Cand oilor li se promite raiul, daca nu-l vor primi, este vina lor ca nu au dat suficient lapte (nu au avut suficienta incredere in institutii, s-au revoltat). Cat despre lipsa raiului (de care nu ar suferi cineva), musai sa ajungi in iad (adica, acolo unde te afli intr-o astfel de situatie).
Cine este “omul” care cerseste increderea ta? De ce ar face acest gest, daca nu ar stii ca a inselat, ca de obicei inseala, ca nu poti insela daca nu obtii mai intai incredere si intentionezi sa profiti de pe urma a ceea ce obtii? Cea mai fericita situatie, ar fi aceea in care respectivul cunoaste, stie si crede ca de obicei nu este de incredere, dar ca de data asta si-a propus sa fie, sa invinga acest prost obicei, constientizat al sau. Dar si in acest caz, efortul sau este inutil si fara rezultatul scontat, pentru ca este doar o dorinta, nu o actiune a sa. “Inercarea (dorinta) moarte nu are”, cine face, nu doreste sa faca, ci o face pur si simplu, fara invocare, cerere, angajamente, declaratii, etc. Cand un om stie ca este increderea, izvorul faptelor sale nu cerseste incredere. Acel om este complet, nu-i lipseste ceva. Este omul care are increderea sa cu sine, nu in deplasare, este omul care are incredere in sine insusi, om de incredere, in ceea ce ma priveste. Un astfel de om nu promite iresponsabil. Nu are angajamente, pentru ca s-a achitat de toate angajamentele sale in fata propriei constiinte, a cristosului launtric, singura autoritate fata de care se fac angajamente si promisiuni, care nu-ti cere inscris, sau garantie imobiliara, care iti acorda credit nelimitat, sau puterea de a infaptui, precum si iertarea nereusitei, fara condamnare.

Nu este misticism, nu este imaginatie, dorinta sau proiectul cuiva, este ceea ce este in toate aceste cuvinte , iar cuvintele, hainele faptului. Caile mortilor nu este ogligatoriu sa fie parcurse de cei vii. In cazul in care “ele” sunt parcurse de catre cei vii, se genereaza o societate in care cei vii hranesc propria moarte, iar moartea este umbra vietii, credinta noastra cea de toate zilele.