12 aprilie 2010

dorinta - supravietuirea este lasitatea in fata adevarului

Sapa groapa cuiva ( doreste-i raul) si sigur vei cadea in ea. Doreste tuturor succesul, binele, si sigur nu vei avea parte de el, daca este pornit din dorinta de a ti se intoarce. Iar daca ti se intoarce, ti-ar fi fost mai bine daca nu se intorcea. Dorinta, este o atitudine in fata lumii,
                                                                                         atitudinea cersatorului, nefericitului, a celui ce revendica exact ceea ce el refuza celorlalti, inclusiv lui insusi. Dorinta nu poate decat sa ne separe chiar de obiectivul nostru real, incredera in noi insine; ne-o fura si ne-o vinde apoi, ca metoda. Este inutilitatea controlului si dominatiei aproapelui, inutilitatea importantei de sine (= plansul de mila, autocompatimirea, jelitul, revendicarea, ingamfarea), inutilitatea conflictului, a concurentei. Toate aceste inutilitati sunt justificate si parajustificate de propriile lor manifestari. Copiii privesc manifestarile acestora si le confunda cu "adevarul a ceea ce este lumea". Copiaza, parodiaza, facand sa para ca exista o lume, care de fapt nu exista; este teatrul, in culisele caruia gasim o intentie dusmanoasa justificata cu idiotia capitala: “scopul scuza mijloacele”. (Scopul, sunt mijloacele!) Este normal din moment ce nu cunoastem altceva (nu este acuzat nimeni); este normal, din moment ce nu avem reperele unei alte atitudini in fata lumii, este normal din moment ce ni se “servesc” alternative ale falsului, in fapt acelasi. Este normal cand altii scriu scenariile. Este normal cand orice “alternative” urmam, intr-un final ajungem tot acolo. Strigatul de disperare razbate prin toate manifestarile disimularii nefericirii, in care ne complacem in numele asa zisului model de succes al invingatorului, al eroului. (toti cei ce sunt in acest model de success al lumii, traiesc ceea ce numesc “disimularea nefericirii”, indifferent ca modelul este materialist sau spiritualist). Conectati la tot ceea ce este - nu inchipuit conectati - amagirea dispare, indiferent care este natura ei. Pecepem: toti sau nici unul suntem sau nu fericiti. Impreuna este calea, impersonalului si universalului adevar al plenitudinii si frumusetii, a ceea ce este al unicului real miracol. Am terminat cu caile inguste si periculoase ale realizarilor personale (lanturile mizeriei).Am terminat cu supravietuirea; este lasitatea in fata adevarului. Priviti indescriptibila frumusete a oamenilor, a planetei, a cerului, a galaxiei, a universului si intrebati-va: poate “eu-l” sa posede cerul, pamantul sau galaxia, sau universul, sau imensitatea inconjuratoare in care suntem parte?  Intrebati-va, ca sa percepeti inutilitatea eforturilor sau risipirilor noastre, mici sau mari. Oare toate cele enumerate, nu sunt darurile respectului si iubirii, fata de umanite, ale imensitatii inconjuratoare? Iar daca sunt darurile pentru noi, pot fi doar ale unora? Evident ca sunt ale tuturora. Acceptam legiferari si norme in relatiile dintre noi, care contrazic aceasta evidenta, adica o respingem. A darui, nu implica, in insasi natura sa, neobligativitatea acceptarii darului? Putem noi darui cand respingem darul?!? Cand dorim sa-l posedam, nu inseamna oare ca nu suntem constienti, ca l-am primit deja, ca l-am respins? Fara a primi, avem noi ce sa daruim altceva, decat propria existenta?!? Nu asta facem zi de zi: ne dam duhul, ceea ce este egal cu a-l respinge? Fara sa primim darul, nu putem darui nimic, respingem chiar si darul pe care l-am primit prin nasterea noastra inconstienta. Nu este dorinta, aceasta respingere? Nu este dorinta, teama de viata? Simtiti disperarea din cuvintele acestea? Cine este disperat de neputinta primirii darului vietii? Imaginati-va putin in locul Vietii: ce stare ati avea in situatia in care copiii tai cer, se roaga, se jeluiesc, se flageleaza ca sa santajeze pe dumnezeu sau iubitul(a), ridica mainile la cer, etc,!? Mai ales cand voi le-ati dat tot ce au cerut si mult mai mult decat atat; ce le-ati spune!? Orice le-ati spune nu inteleg, nu aud, nu pricep? Chiar daca inteleg, aud, pricep, nu fac; doar repeta, doar copiaza, justificand neputinta!? Ce ati face intr-o atare situatie? Orice ati face sau nu ati face, faceti-o sau n-o faceti!Astazi!

Un comentariu:

  1. Eu sunt cum nu-mi place sa fiu, nu am ce mi-ar place sa am, nu fac ce mi-ar place sa fac. Eu cand eram cum mi-ar place sa fiu, cand aveam ce mi-ar place sa am si faceam ce mi-ar place sa fac,nu mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere