repostare de craciun

 Vocea compasiunii in tovarasia stelelor

starea de gratie

 Gratierea ca instrument juridic implica evident  o autoritate careia i s-a dat puterea sau dreptul de a gratia. Ce se intampla cand aceasta putere sau drept in calitatea ratiunii perceptiei, fiecare si-l acorda lui insusi?

hipnotica separarii

O poveste a povestilor

calea cu o inima in ea

 Singurul lucru obiectiv este evident subiectivul. Subiectivul este superiorul.

puterea de viata, f

 Practici de curatire.

puterea de viata, e

 Reperele sanatatii. 

puterea de viata, d

 Renasterea puterii de viata"

puterea de viata, c

 Anterior evidentiam legea evolutiei care, punctual in ce ne priveste, genereaza evolutia corpului vietuitor de factura animala al omului prin trezirea constiintei legii inteligente si creatoare care anima totul si facand saltul evolutiv la ceea ce e denumit "templul planetar" prin acordarea cu legea in mod inteliegnt,  amplificandu-i viteza sau vibratia manifestarii pana la sincron,  recucerindu-si divinitatea de drept sau atemporalitatea, integritatea sa fiintiala mai pe inteles.

puterea de viata, b

 Calea naturala este metoda nestramutata a materiei, o cunoastinta simpla din care pot izvora fapte realizabile in practica ei. 

puterea de viata, a

 Cunoasterea e o simpla recunoastere.

puterea de viata

 Este vazuta drept capacitatea de prefacere-refacere a corpului vietuitor.

priveste, asculta si taci

  In rutina obisnuitului comportament psihologic, privim fara sa vedem, ascultam fara sa auzim si repulsivi,  respingem doar pt ca avem impresia ca nu este ce ne dorim a fi. Respingem cu o violenta de care nu suntem constienti orice impuls ce nu se conformeaza asteptarilor noastre.

Dar ce asteptam in fapt? Confirmarile propriilor pareri si oglindirea propriei cunoasteri descriptive despre cum orice este? Asteptam ca in ochii celorlalti sa ne vedem pe noi insine? Ne dezamagesc avand pareri diferite despre acelasi subiect in discutie?

Doar propriile cautari si framantari interioare ne impiedica sa auzim, sa vedem, sa intelegem si ...cand reusim, "pazelul", viziunea incompleta interioara ar mai capata o piesa. In fapt , in intensitatea momentului deplin, doar incompletitudinea propiilor viziuni ne "aduce" in conversatii. Suntem pusi sa auzim,vedem si...tacand un moment,  el ne releva raspunsul adecvat circumstantelor. Automatismele rutinelor din memorie ca raspunsuri, ecoul unui moment trecut, "o dinainteauzire", nu este niciodata relevant circumstantelor  care enovca un raspuns adecvat si proaspat 

Numai momentul este cel ce detine raspunsul viu, proaspat, adecvat, raspunsul intuitiei sau intelegerii circumstantelor in fluiditatea lor. Nu putem rezolva nici o problema daca mai intai nu o intelegem, iar intelegerea nu este cunoastere acumulata ci un impuls viu, strafugerarea inteligentei vii, intotdeauna prezente si dinamice in deplinatatea oricarui moment. Orice moment, fara exclusivismul  discriminarii obisnuite a gandirii acumulate reactiv, sau a ceea ce a fost deja gandit sau non-gandirii, este o deplinatate a trairii in care nimic nu lipseste. Pentru a intelege, inainte de a raspunde circumstantei oricare ar fi ea, se impune un moment de tacere, de stop rutina reactiei automate.

 Aceasta discontinuitate intentionate constienti de importanta ei, ne conecteaza fara sa stim cum, sincron cu ea, cu dimensiunea fara dimensiune, cea  launtrica a realului in miscare creativa. Discontinuitatea automatismelor reactiilor non-gandirii,  este o miscare fara timp intr-un spatiu fara inertie denumit si hiperspatiul din spatiu in care suntem racordati la sursa tuturor lucrurilor de unde orice intelegere se naste; o miscare "pe verticala" prezentei. Impulsul primit in momentul discontinuitatii rutinei reactive este impulsul si raspunsul vietii care pacifica armonizand si dinamizeaza imbogatind orice circumstanta in asentiment cu ea.

Intentionand aceasta experienta sau non-experienta, care nu este cunoastere acumulata ce ingreuneaza procesele gandirii incetinindu-le pana la irelevanta lor, vom sfarsi prin a nu mai dori sa o parasim si insasi dorinta ne va impiedica sa realizam contactul cu propria fiinta. Dorinta "desacralizeaza" orice moment. Efectul dorintei este anularea lui prin credinta in lipsa importantei sale, "importanta" intotdeauna neprezente, proiectate intr-un viitor care nu mai vine decat cu disperarile dezamagirii, semintele dorintei si sperantei, forme diferite dar ale aceleiasi miscari a rutinelor gandite.

Ceea ce denumim experiente , numitele alegeri, proiecte, etc, nu este altceva decat decat o  rutina diferita din magazia memoriei sau cunoasterii acumulate temporal. Este evident ca rutina aceastei false alegeri a ceea ce cunoastem ca diferit ,in fapt aceeasi cunoastere reactiva, repulsiva , rasista si discriminatorie, exclusivista, ne da o falsa siguranta si impresia ca traim identificandu-ne prin separare , si exclusivism violent launtric ca individualitati distincte. Memoria acumulata ca identitate, sau identificarea cu o parte a cunoasterii relative si efemere, ca orice are un inceput are si un sfarsit si -l denumim "pierdere de memorie" cand obositi si plictisiti de inutilitatea rutinei comportamentale a gandirii "proprii" ale carei promisiuni nu sunt onorate vreodata, senzorial degradati si corporal rigidizati,  in perceptia consecintelor in exterior justificam cu "naturalul" batranetii si mortii, justificare care releva acceptarea unui viitor individual "la fel", complacerea in neasumarea propriei existente. Este oare atat de greu sa onoram un moment de tacere, un "time aut"? Cand se intampla, "intamplator" avem o revelatie si ne mandrim cu ea de parca ar fi merit propriu nu meritul intamplarii. Asta pt ca nu suntem prezenti in "intamplare", sa vedem auzim si tacem intelegand neintamplarea. Existam intamplator din cand in cand. Evolutia si trezirea constiintei umanitatii implica asumare totala, intentionata nu intamplatoare. 

Nu este nimic de promis sau de refuzat, nimic de ajutat sau de la care sa primesti ajutor. Fantasma psihologica a nevoii de a ajuta sau a primi ajutor, samanta saraciei si nenorocirilor isi traieste sfarsitul si-si canta cantecul e lebada prin gura profetilor mortii si dezastrelor si crainicilor tenologizati ai anuntarii zilnice a mortilor, si nenororcirilor.  Fantasma asta moare in constiinta sinelui viu si lasa loc descoperind vointa si o  noua viata nedescrisa inca, necunoscuta, proaspata si entuziasmanta.

Lasam sa fie! Unii vor putea , altii nu, se vor agata cu disperare de ceea ce nu mai este si nici nu a fost decat propiul lor cosmar cu care " s-au obisnuit ". Responsabilitate e un dar pe care ti-l faci singur. Nimeni nu te poate face responsabil si nici tu pe nimeni. Justificarea cu fantomele cosmarului visat nu te ajuta cu nimic.

Vedem, auzim si .... tace launtric cine poate! Nimeni nu te poate obliga, nici ajuta! Nici nu  poti "face tăcere" doar pe cineva sa tacă omorându-l in sinea ta, nici ”tacere” nu exista.  Mintea facută tacută este minte moartă, rutină.

Ceea ce căutam fiecare, suntem. Nu exista spatiu si timp intre noi si ceea ce căutăm.Nu avem niciodată ceea ce nu suntem. Indrăzniti, nimeni nu se opune indrăznelii! Fiecare in lumea lui sincronă si fidelă cu el insusi , să-și facă inventarul a ce are ca să-si cunoasca credințele reale despre sine. Poate  asa renunta la ”despre”, ... , „ pentru”, tăcând lăuntric. Un moment de sinceritate schimba lumea fiecăruia, insă doar linistea interioara ti-l daruieste, DARUINDUTI-L completitudinea fiintei.

sa mai adaug,

 miilor de mii de vorbe din care pare lumea alcătuită si care ne tin la suprafată in corabia gandurilor prin valtoarea neputintelor de a fi?

poveste fantastica

A fost odata ca intotdeauna, ca daca nu ar fi fost nu as avea ce povesti .

consensul

 Adevaratul consens este cel ce  nu trebuie enuntat.

comuniune

 Fiecare natiune are propriul Dumnezeu.

Calea nebatuta

Motto : Am incredre in temeiul intelepciunii si al iubirii

iluzii diriguitoare

Iluzia sau utopia este  imaginea cuprinzatoare gandita in care actionam, ne comportam asa cum ne comportam in senzatia firescului obisnuintelor capatate ca pomana. Povestea in care traim si jucam rolul in care suntem distribuiti , "fata morgana" fiecaruia..

arta uitarii (calea iluziei 2)

 Suferința are sens numai dacă durează o clipă

calea iluziei

 Omenirea a atins un nivel înalt în conștiența cunoasterii, atât științifice cât și sociale. Problema cunoasterii este aceea ca nu este istorica sau acumulativa ci, mereu prezenta asemeni unei bogatii la care ai acces liber, fara cifruri sau chei, prin intuitie sau prin deductii.