hipnotica separarii

O poveste a povestilor

 In perceptia noastra consideram lucrurile si fiintele separate si independente unele de altele. Aceasta este actiunea hipnotica a unei perceptii modelate de ingustimea viziunii si conceptiei noastre temporale, sau descriptive; este actiunea povestii pe care ne-o spunem repetitiv despre noi insine reducandu-ne, inconstienti de ceea ce facem gandindu-ne astfel, la dimensiunile unor victime ale intamplarii si circumstantelor exterioare in conflict si nedrepte cu unii si favorabile altora.

Viata unui om , a unei tari sau a unei  civilizatii, este o reflectare identica a modului in care se simte, gandeste si actioneaza , a amplitudinii  valorii ideilor si aspiratiilor lor. In aceasta perceptie nu exista nici o intamplare, individ sau civilizatie sunt nivele diferite de vibratii, straturi diferite de amploare a vibratiilor  spiritului lor sau viziunii lor despre sine care determina potentialul lor de expresie sau obiectivare, materilizare.

Evident , o viziune este o plenitudine, un continator de anumit nivel de amploare a valorilor si profunzime a ideilor, Este la fel de evident ca exprimarea acestei plenitudini produce fragmentarea ei; nu poti comunica o plenitudine, sa o gandesti, decat descriind-o, faramitand-o aparent  in diferite aspecte si miscari care in fapt sunt simultane.  Aceasta simultaneitate, sincronicitate, ne scapa din vedere si devine invizibila concentrati pe aspecte specifice acestor descrieri si povesti si ajungem la limita sa cunoastem totul despre nimic. Fiecare aspect separat abordat si povestit sau gandit al viziunii sau plenitudinii continatoare, pare a avea o existenta separata de celelalte, un sine de sine statator independent. Sa denumim plenitudinea Eu si aspectul particular gandit, descris Tu. Totusi un Tu cand se refera la sine isi spune Eu, desi nu este; Este doar amintirea inconstienta a plenitudinii continatoare cu care in originea sa era unul. Astfel gandirea descriptiva genereaza aparenta separarii. Aceasta aparenta a separarii transmisa de la o generatie la alta conduce in final la credinta sau identificarea cu ea prin repetitivitate si rigidizarea ei dogmatice. Ne-credinta sau credinta falsa este ignorarea plenitudinii continatoare prin identificarea cu o parte a ei ca sine . Un astfel de sine este unul al unui instrument, o resura pentru folosire si consum. 

Astfel percepem ca Tu este descrierea sau gandirea lui Eu si lumea este totalitatea tu-urilor descrise de un Eu constient sau nu de ceea ce face gandind. Se pare ca uitarea lui Eu este totala cand se identifica cu un Tu istoric gandit sau temporal si ajunge sa se creada Eu fara sa mai fie constiinta sau stiinta eu-lui original. Este evident ca Eu-l nu se poate descrie sau gandi pe sine, amploarea si valoarea ideilor sale ramnane "invizibila" dar este reflectata de calitattea Tu-urilor descrise care-i reflecta cu cruzimea sinceritatii calitatea viziunii si amploarea sau ingustimea spiritului sau. Un astfel de Tu ,teoretic si scolastic, va trai in limitele ingustimilor  ideiilor cu care  fost gandit sau descris  de alti Tu - la un moment dat. Teama omului de "gura lumii" si efortul promovarii "propriei imagini" cat mai false posibil in ochii celorlalti pare justificat, chiar intelept; un fel de autoprotejare, aparare. Astfel putem recunoaste   comunitatea  tu-urilor desi au aceeasi natura gandita rigida si neschimbatoare este sfasiata de teama unora de ceilalti, este o comunitate dezbinata si invrajbita de teama lor la care raspunde prin atacuri permanente; doar "atacul e cea mai buna aparare". 

Cum ar vedea , percepe si gandi un astfel de Tu lumea in care traieste altfel decat o lume violenta, cruda si nedereapta cu el? Lumea unui dumnezeu crud care-i da viata ca apoi s-o ia cu dobanda asemenea unui bancher.? Ar putea o altfel de lume percepe decat a propriilor credinte si valori, sau cunoasteri manipulate in eistenta sa? Cat de extinsa si ce calitate are si este cunoasterea sa, atat de extinsa si calitate are lumea sa. 

Drept Eu se inchipuie si ca Tu nu se recunoaste; nu-si recunoaste  propria viziune gandita  si reflectata de comunitatea Tu-rilor, sau propria creatie- vrea sa o distruga si nu stie alta cale decat prin suicid nemaiputand suporta durerea creata. Orice problema nerezolvabila ii apare in fata , nu stie alta cale decat "identifica dusmanul si distruge" cu focul iadului. Dar ce distruge in fapt ? creatia sa, caci prostia e invizibila. 

Trezirea mica sau mare se refera la propriu la a-ti aminti cine esti in origini . Aceasta indicatie pretiosa, este deasemenea pervertita de interpretarea ei : "cine  este un personaj" si ajungem la spectacolul revendicarii de proprietati cu justificarea amintirii a carui personaj important este reincarnarea. (caz real legat de proprietatea castelului Huniazilor).  Circul ca si umorul si prostia este nemarginit. Cred ca se impune marginirea prostiei care ne omoara,  totusi. 

Cum putem face asta ? Folosind exact mijloacele separarii, limbajul descriptiv, abstractizand; (face abstractie de plenitudinea continatoare ); asa cum ne abureste si confuzioneaza prin : conspiratie (planificare), complicatie ( minciuna) si complicitate (satisfactie), generand Hiper-SuperComplicatii in fata carora ne sintim nestitutori, neputinciosi si nedemni-  ascunzisul perfect, masca perfidiei Eu-lui ganditor, in perceptia Tu-ului gandit.

Rezultatul desconspirarii este limpezimea perceptiei in care Eu=Tu, Eu este imaterial/atemporal-energie/potential iar tu este manifestarea sa materiala sau temporala, lucruri si evenimente. Eu este a fi si tu este ce are, a avea; ca individ si mediu.

Iluzia separarii cum că- a fi este una si -a avea este alta,  dispare- se dizolva in lumina constiintei, inteligentei perceptiei. Nu poti sa ai decat ceea ce esti. Aparenta separarii ne face sa credem ca a fi si a avea sunt diferite si separate . Evident ca a avea este umbra lui a fi; deci ordinea din interior spre exterior este, -  a fi care se reflecta sincron cu a avea in materie sau timp.  Amplitudinea lui a fi este direct proprortionala si sincrona cu a lui a avea,  si in iubire (fiinta) si in avere (proprietate). 

Mintea hipnotica separa prin prezentarea  succesiva a ceea ce este doar o unitate sincrona energie/corp . A avea in urma unui intamplari (prin nastere sau  lotto, mosteniri, numiri, alegeri , etc.) si nu prin a  fi, este cosmarul efemeritatii, sau disolutiei amagirii propriiȘ spaima de a nu pierde, de a fi furat, asasinat politic, economic sau fizic, etc. A fi sau Eu este intotdeauna Acum , axa, verticala, "axis mundi", o prezenta atotcuprinzatoare - nu spun prezent, pentru ca nu exista "o realitate " in spatele acestor sinbolizari de sunete. A fi este viu, deci este Prezență, nu prezent -un concept inert generalizant si limitativ care induce confuzie precum intrega conceptualizare si numerotare temporala.

Cand iluzia separarii lui "a fi" de umbra sa "a avea" este spulberata,  percepem ca a fi este energie inteligenta in miscare sincrona cu sine  si a avea corpul acestei energii, inteligenta materiei care ii reflecta potentialul creator. Undă/corpuscul simultan, energie/ corp sincron. Despartirea "sufletului" de "corp" a incetat acum, părăsirea corpului de constiinta sa afi,- a incetat in aceasta prezentă. Renastem parasind teama si juastificarea si incepem de acum sa traim cu adevarat  , nu ne mai multumim doar cu impresia ca traim. Sunt mai mutl decat credeam a fi , viziunea/credinta  noastra despre noi si lume- creatia noastra, s-a extins. 

Amploarea noii viziuni este mult extinsa limitărilor trecute, profunzimea ideilor, claritatea perceptiei - profunda. Aspiratiile eterne au cale deschisa sa se corporalizeze si materializeze. Totul vine dinlauntru, din invizibil sau " nimic" din atemporalele paternuri ale creatiei originale si se manifesta temporal ca mediu existential specific noilor-vechi paternuri ale existentei/constiintei  eliberate de separarea hipnotica.

Fiecare să nu creada ci, doar să  descopere ce consecinte ar avea asupra lui insusi ,"daca si numai daca", ar fi adevarată aceasta deschidere de orizonturi. Să scenarizeze fiecare aceasta deschidere cu tot genul de consecinte .

 (cum ar fi " bogatia mi-o refuzam vazandu-ma, crezandu-ma sarac; dau la o parte limitarea si cand am reusit recunosc bogatia lui a fi, propria mea bogatie pe care nu mi-o poate lua nimeni pt ca este prin drept divin sau ordinea creatiei", etc ). 

O infinitate de noi variante si posibilitati de exprimat apar in ochiul mintii si nr. populatiei planetare este prea mic să le intrupeze sincron- vor ramane destule si pentru generatiile viitoare. Bogatia lui a fi este nelimitata bogatie de resurse de materie ale planetei care folosite responsabil si inteligent pot acoperi necesitati cu mult mai mari, -as zice nelimitate prin regenerarea lor,- decat ar avea "nevoie" populatia omeneasca si toate populatiile vietuitoarelor conlocuitoare in Eu.

Doar hipnotica separarii sau mintea hipnotica/ identificată cu ideea limitarilor sale individuale si globale se afla intre noi -ca umbre sau tu si noi -ca viata sau Eu. Fivom fiind Eu la propriu, creatori , semânță si creatie in permanenta transcedere sau inoire/regenerare evolutivă. Cand doar a avea există , afi nu există si viceversa ; sublimarea lui a avea releva, este  a fi si materializarea lui a fi releva, este  a avea. Nu poti sa ai decat ceea ce esti in sincronicitatea prezentei tale. Extindeti viziunea valorilor fiintei tale ca să ai mai mult; nu poti fi mai mult având mai mult. Am "terminat" si cu obsesia maimultului, relevăndu-i adevaratul sens vertical al miscarii sale. Renasteti amintindu-va valorile si aspiratiile pentru care sunteti angajati in corp. "Lumea" nu are nici o problema , daca vedeti probleme, ele  sunt ale voastre nu ale lumii; multumiti lumii intregi si tu-rilor ca vi le reflecta ca sa le puteti rezolva dand la o parte propriile limitari fara să atacati mental lumea igradind-o in micimea idelor proprii despre. "Tu esti lumea, lumea sunt Eu si eu sunt Tu, impreuna EU SUNT"- cerc vicios sau nu depinde de noi daca transcedem,  abandonand identificarea, credinta atavica a limitarii si separarii, a unui trecut inexistent altundeva decat in credinta otravita a timpului. Pace si prietenie e un efect nu o dorinta.

Cand vorbim de a avea toata lumea se gandeste la bani , la nevoia de bani, credinta in lipsa lor.

A fi si a avea este un  sincron , e lumea Eu-lui care inseamna inseamna  afi , a sti , a face si a avea,  sunt unul si acelasi lucru.

In lumea lui tu se traieste de-a-ndoaselea, adica conditional, sa ai ca sa faci, sa faci ca sa stii si sa stii ca sa fii.

Ordinea fireasca este , detii doar lucrul de care poti fi responsabil, esti ca sa cunosti, cunosti pentru a face, si faci pentru a avea.

Concluzia ar fi : nu doresc ci merit; cand las constiinta averii sa existe in mine toate problemele financiare sunt rezolvate. Limitele si nefericirea interioara sunt cele care determina lipsa resurselor, nu lipsa banilor determina limitele si constrangerile. Solutia precede problema si victoria razboiul ceea ce  le face pe amandoua inutile. Asta aduce dreptate in existenta fiecaruia.

 Succint am elucidat si hipnotica lipsei din orice. Inlaturam interior hipnoza/ credinta lipsei si indraznind descoperim. Un noian de justificari pot aparea cand "incercam doar". Nu incerca, indrazneste sa fii ceea ce-ti lipseste. In interior este totul si nu exista lipsa sau ceva in plus. Orice ai putea avea "nevoie" asteapta sa indraznesti a fi si a avea, totul vine din interior. "acolo" gasim solutia eliminand limitarea propriilor credinte. Esti in interior si ai in exterior; rabdarea e intelepciune.

Cum te crezi asa te ai. Te poate obliga cineva sa te crezi in vreu fel sau altul. Evident ca nimeni in afara justificarilor tale, fapt care releva justificararile drept  zeii marunti ai unei lumi ratacite. Fiecare cucerire in vizibil, dezvoltare, comunicare, capacitate de a realiza, a fost precedata intotdeauna de o cucerire a lui A fi . Stiinta si tehnologia evolueaza in acelasi ritm cu cunoasterea omului despre sine si nivelul sau de respponsabilitate launtrica. Singura obligatie este sa fii fericit asa cum esti, neschimbatorul care schimba totul.

Calea sincronicitatii lui a fi este calea inocentei si indraznelii de a crede fara sa crezi, calea Simplitatii, calea lui Acum, calea prezentei depline in moment, maxima intensitate a trairii., atemporalitatea existentei.