In rutina obisnuitului comportament psihologic, privim fara sa vedem, ascultam fara sa auzim si repulsivi, respingem doar pt ca avem impresia ca nu este ce ne dorim a fi. Respingem cu o violenta de care nu suntem constienti orice impuls ce nu se conformeaza asteptarilor noastre.
Dar ce asteptam in fapt? Confirmarile propriilor pareri si oglindirea propriei cunoasteri descriptive despre cum orice este? Asteptam ca in ochii celorlalti sa ne vedem pe noi insine? Ne dezamagesc avand pareri diferite despre acelasi subiect in discutie?
Doar propriile cautari si framantari interioare ne impiedica sa auzim, sa vedem, sa intelegem si ...cand reusim, "pazelul", viziunea incompleta interioara ar mai capata o piesa. In fapt , in intensitatea momentului deplin, doar incompletitudinea propiilor viziuni ne "aduce" in conversatii. Suntem pusi sa auzim,vedem si...tacand un moment, el ne releva raspunsul adecvat circumstantelor. Automatismele rutinelor din memorie ca raspunsuri, ecoul unui moment trecut, "o dinainteauzire", nu este niciodata relevant circumstantelor care enovca un raspuns adecvat si proaspat
Numai momentul este cel ce detine raspunsul viu, proaspat, adecvat, raspunsul intuitiei sau intelegerii circumstantelor in fluiditatea lor. Nu putem rezolva nici o problema daca mai intai nu o intelegem, iar intelegerea nu este cunoastere acumulata ci un impuls viu, strafugerarea inteligentei vii, intotdeauna prezente si dinamice in deplinatatea oricarui moment. Orice moment, fara exclusivismul discriminarii obisnuite a gandirii acumulate reactiv, sau a ceea ce a fost deja gandit sau non-gandirii, este o deplinatate a trairii in care nimic nu lipseste. Pentru a intelege, inainte de a raspunde circumstantei oricare ar fi ea, se impune un moment de tacere, de stop rutina reactiei automate.
Aceasta discontinuitate intentionate constienti de importanta ei, ne conecteaza fara sa stim cum, sincron cu ea, cu dimensiunea fara dimensiune, cea launtrica a realului in miscare creativa. Discontinuitatea automatismelor reactiilor non-gandirii, este o miscare fara timp intr-un spatiu fara inertie denumit si hiperspatiul din spatiu in care suntem racordati la sursa tuturor lucrurilor de unde orice intelegere se naste; o miscare "pe verticala" prezentei. Impulsul primit in momentul discontinuitatii rutinei reactive este impulsul si raspunsul vietii care pacifica armonizand si dinamizeaza imbogatind orice circumstanta in asentiment cu ea.
Intentionand aceasta experienta sau non-experienta, care nu este cunoastere acumulata ce ingreuneaza procesele gandirii incetinindu-le pana la irelevanta lor, vom sfarsi prin a nu mai dori sa o parasim si insasi dorinta ne va impiedica sa realizam contactul cu propria fiinta. Dorinta "desacralizeaza" orice moment. Efectul dorintei este anularea lui prin credinta in lipsa importantei sale, "importanta" intotdeauna neprezente, proiectate intr-un viitor care nu mai vine decat cu disperarile dezamagirii, semintele dorintei si sperantei, forme diferite dar ale aceleiasi miscari a rutinelor gandite.
Ceea ce denumim experiente , numitele alegeri, proiecte, etc, nu este altceva decat decat o rutina diferita din magazia memoriei sau cunoasterii acumulate temporal. Este evident ca rutina aceastei false alegeri a ceea ce cunoastem ca diferit ,in fapt aceeasi cunoastere reactiva, repulsiva , rasista si discriminatorie, exclusivista, ne da o falsa siguranta si impresia ca traim identificandu-ne prin separare , si exclusivism violent launtric ca individualitati distincte. Memoria acumulata ca identitate, sau identificarea cu o parte a cunoasterii relative si efemere, ca orice are un inceput are si un sfarsit si -l denumim "pierdere de memorie" cand obositi si plictisiti de inutilitatea rutinei comportamentale a gandirii "proprii" ale carei promisiuni nu sunt onorate vreodata, senzorial degradati si corporal rigidizati, in perceptia consecintelor in exterior justificam cu "naturalul" batranetii si mortii, justificare care releva acceptarea unui viitor individual "la fel", complacerea in neasumarea propriei existente. Este oare atat de greu sa onoram un moment de tacere, un "time aut"? Cand se intampla, "intamplator" avem o revelatie si ne mandrim cu ea de parca ar fi merit propriu nu meritul intamplarii. Asta pt ca nu suntem prezenti in "intamplare", sa vedem auzim si tacem intelegand neintamplarea. Existam intamplator din cand in cand. Evolutia si trezirea constiintei umanitatii implica asumare totala, intentionata nu intamplatoare.
Nu este nimic de promis sau de refuzat, nimic de ajutat sau de la care sa primesti ajutor. Fantasma psihologica a nevoii de a ajuta sau a primi ajutor, samanta saraciei si nenorocirilor isi traieste sfarsitul si-si canta cantecul e lebada prin gura profetilor mortii si dezastrelor si crainicilor tenologizati ai anuntarii zilnice a mortilor, si nenororcirilor. Fantasma asta moare in constiinta sinelui viu si lasa loc descoperind vointa si o noua viata nedescrisa inca, necunoscuta, proaspata si entuziasmanta.
Lasam sa fie! Unii vor putea , altii nu, se vor agata cu disperare de ceea ce nu mai este si nici nu a fost decat propiul lor cosmar cu care " s-au obisnuit ". Responsabilitate e un dar pe care ti-l faci singur. Nimeni nu te poate face responsabil si nici tu pe nimeni. Justificarea cu fantomele cosmarului visat nu te ajuta cu nimic.
Vedem, auzim si .... tace launtric cine poate! Nimeni nu te poate obliga, nici ajuta! Nici nu poti "face tăcere" doar pe cineva sa tacă omorându-l in sinea ta, nici ”tacere” nu exista. Mintea facută tacută este minte moartă, rutină.
Ceea ce căutam fiecare, suntem. Nu exista spatiu si timp intre noi si ceea ce căutăm.Nu avem niciodată ceea ce nu suntem. Indrăzniti, nimeni nu se opune indrăznelii! Fiecare in lumea lui sincronă si fidelă cu el insusi , să-și facă inventarul a ce are ca să-si cunoasca credințele reale despre sine. Poate asa renunta la ”despre”, ... , „ pentru”, tăcând lăuntric. Un moment de sinceritate schimba lumea fiecăruia, insă doar linistea interioara ti-l daruieste, DARUINDUTI-L completitudinea fiintei.
Postări
