poveste fantastica

A fost odata ca intotdeauna, ca daca nu ar fi fost nu as avea ce povesti .

A fost odata un tanar care s-a  angajat slujitor al celei mai importante persoane din univers.

Persona era  rea si nepasatoare , iubea "sa-si faca de cap"; nu-i pasa ca pentru a-si face placerile folosea  excitante toxice  prin alimente, bauturi sau fumuri, sau prin excesele unor fantezii sexuale. Era rea pentru ca o distra la culme si radea satisfacuta de suferintele sau durerile pe care le provoca altor persoane si intotdeauna se justifica cu clisee de genul:"daca sunt prosti!", "karma lor", etc.

Era un complex ciudat de vicii , ajunsese sa-i faca placere si sa-i dea satisfactii chiar propriile suferinte si dureri; bineinteles ca justificarile ii salvau importanta si maretia propriei superioritati nestirbita. Vinovat era Dumnezeu pentru ca nu a fost capabil sa genereze un corp mai rezistent si capabil sa nu se degradeze, strice sau raneasca la solicitari extreme din partea sa.

Va dati seama, dragii mosului, la ce corvoada s-a angajat tanarul nostru?. Orice ce sarcini indeplinea, erau gresit intelese si realizate, cu cat se straduia mai sa multumesca stapana sa  cu atat mai putin reusea. Intr-un dute-vino permanent dupa nevoile si mofturile persoanei  nu mai stia nici cum il cheama si nici ce face. Primea sarcini noi inainte de a putea sa le indeplineasca pe cele vechi, repara lucruri ca stapana sa sa aiba ce arunca, lipea ca sa aiba ce spargea; toate la comanda. 

Tanarul avea propria dorinta, sa invete sa slujeasca si sa devina cel mai desavarsit slujitor posibil a exista si nu se plangea de pe urma loviturilor si blestemelor cu care era zilnic rasplatit indiferent de ceea ce facea. Intodeauna era vinovat si chiar vinovat ca nu credea ca este. Dar nu se justifica sau se explica vreodata, fapt care ar fi scos din minti persoana, asta in cazul ca ar fi avut una.

Nu mica ii fu mirarea tanarului nostru  cand, in ospetie la persona slujită veni alta persoană străina lui. Persoana pe care o slujea se dovedi cea mai incantatoare si fermecatoare personana : isi lauda slujitorul si performantele sale, isi exprima incantarea de a fi norocoasa sa aiba un asemenea slujitor, si se lauda cu delicatetea si marinimia cu care il rasplateste bucuroasa ca are pe cine. In povestirile ei ridica in slavi situatia si statusul sau social menit a o face  invidiata de oricine; dar nu era vina ei, era pur si simplu darul de la dumnezeu, o karma buna pentru binele facut tuturor  semenilor sai si evident datorita drăgăleșeniei sale inăscute. Ascultand persoana tanarul nostru fu la randul lui fermecat de ea si ii ierta toate cele de dinainte.

Cand in urma oaspetelui  se inchise usa , persoana intoarse tânărului o față scârbită si incepu sa strige poruncindu-i sa strânga repede deranjul facut de vizitatoare si incepu tirada nesfârsitelor otrăvuri ale judecăților de falsitate si nimicnicie a oaspetului sau. Inventarul greu al tuturor jignirilor posibile  prilejuite de vizită, ii lăsă tânărului ragazul sa cugete la caracterul ascuns al persoanei pe care slujea. Uimit de complexitatea personei slujite, de capacita sa de patrundere a celor mai ascunse intelesuri si perfidii, tânarul nostru  nu stia ce să mai creadă. 

Ca să-si urmeze dorinta, el trebuia sa cunoasca si inteleagă cele mai profunde dorinte ale stapanei sale, pentru a putea să le anticipeze si implineasca inainte de ai fi cerute. Constată cu mirare că era cea mai grea sarcina si se simtiti incapabil de ea; nu putea nicicum intelege complexitatea contradictiilor si nemultumirii constante ale acesteia, ascunzisurile adanci ale motivatiilor ei.

Tânărul incetă străduința de a face pe placul stapanei; neintelegând care este acela, intră intr-un mod de comportare automat, fără dorinta sa initiala si fara asteptarea multumirii ei . Lucra neincetat si primea insultele si loviturile asemenea unui sac de box. Aceasta stare ii permise mintii sale sa-si puna intrebari si sa caute raspunsuri acolo unde se astepta mai putin sa le găsească , la el insusi. Intrebarea la care gasi cel mai greu raspunsul era "de ce persoana se comporta asa, ce urmarea , care ii era scopul? Acest amestec de fermecator si mizerabil , de falsa multumire si dusmanie  fata de toate cele ce sunt asa cum sunt ele, amestecul de falsa libertate si detasare ii apărea tanarului asemenea unui zid prin care nu putea patrunde. Ingrijorarile contiui compensate prin exaltari, dorinte imposibil de satisfacut vreodata, exigentele nețărmurite de bunul simt fata de tot ce nu era ea. Ea persona, atat de importanta incat nimic si nimeni nu se putea ridica la nivelul ei de intelegere si sublima simtire, il determina pe tanarul nostru sa gaseasca o singura explicatie cat de cat rationala, aceea că insași persoana nu stia ce vrea , ce doreste cu adevarat; traia in inchipuirea propriei superioritati si maretii fara vreo substantialitate capabilă sa i-o confirme. Tot acest vacarm de ganduri si  vorbe, uraganele exaltarilor emotionale  nu-si gaseau rostul decat pentru ai da persoanei impresia ca traieste. Observa ca propria dorinta pentru implinirea careia se afla colo avea aceeasi motivatie si nu mai vazu vreo diferenta intre el si persoana slujita; si el vroia sa simtă ca traieste desi prin cu totul alte forme ale cautarii confirmarii realitatii sale de fiinta.

Realiza ca el si  persoana slujita isi inchipuiau ca sunt fiinte fara sa fie, din moment ce-si doreau confirmarea faptului, realității de fiinte. Amandoi isi inchipuiau ca sunt fiinte, isi inchipuiau ca traiesc.

Nu mai trecu multa vreme sa recunoasca ca el insusi se simtea neimplinit si recunoscu că...  persoana slujita este persoana sa, propria lui persoana. 

Recunoscu că fiind persoana sa i s-a parut firesc sa o slujeasca impecabil, a crezut ca ii este prieten si spirijin si realiza ca se inselase amarnic.

 Din ce se nascuse ea si cum se ascunsese asa de bine de el insusi incat sa se considere chiar el, la un moment dat, superior ei si crud judecator care nu cunostea decat un singur verdict-moartea. Cum putea muri sau omora propria inchipuire? Se afundă in acest cerc vicios fara sa mai poata iesi din el, pana cand o intamplare ii deschise un alt orizont in fata ochilor mintii sale. 

Desi cunoscuse recunoscand, nu se putea nicicum impaca cu situatia ,nu gasea nimic in el ca sursa a acesteia si ii veni in minte intamplator cuvantul "complicitate", cuvant ce aduse cu el o imagine diferita fata de ce vazuse pana atunci. 

Tanarul nostru explora imaginea complicitatii  care implica o diferenta intre el si complicele sau, persoana slijita. In acest caz , care era sursa complicelui cu care actionase cardas fara sa stie? Care era vointa sursa a persoanei, vointa cu ale carei exprimari comportamentale chiar recunoscandu-le ca ale sale sub forme diferite nu se putea împăca nicicum?. Vointa lui eliberata, nu -si putea vroi vreodata o astfel de persona proprie; rea, vicioasa, ascunsa si complicata.

Tanarul isi spuse că nu gasea răspunsuri pentru ca le căuta acolo unde nu se gasesc. Isi deschise mintea si perceptia spre lume. Realizase ca adormise in propriul gand si aceasta se dovedise un spatiu ingustat de  iluzia superioritatii existentei sale egocentrice relevata siesi surprinzator si cu reflectari sufletesti, deloc inbucuratoare, in visele sale lipsite de orizontul nemărginirii perceptiei omenesti.

Persoana slujita i se relevă acum asemenea unui robotel al carui program rula si rula fara adaptari deosebite, sau resetari necesare. Vigoarea sa slabea imperceptibil  asemenea unui mecanism a carui baterie se descarca si se intărea subit ca si cum ar fi fost pusa la incarcat intr-o priza.  Realiza ca intre persona sa si alte persoane nu exista comunicare si nici posibilitatea sa existe din moment ce pentru fiecare  doar vorbele sale pteau a exista si a avea importantă si substanță. In constientul sau  brusc, neasteptat vazu ca vorbele sunt asemenea unor gratii cu care persoanele se identifica si formau un fel de cușcă pentru ceva . Se intrebă,  pentru ce era necesara acea cușcă facută din gratiile vorbelor , cui folosea si ce vroia sa prinda in ea.?

("Tot acest complex la care am asistat ca sa povesteasc, nu mă scuteste nici pe mine ca povestitor sa ma intreb daca  nu am contribuit cumva la aparitia unor intamplari in poveste!? Daca nu cumva am pervertit  povestea? "  Povestitorul nu se poate povesti pe sine fara sa starneasca oprobiul auditorului  si intrebarile de mai inainte sunt expresia vigilentei povestitorului, povestite de un alt povestitor. )

Dragii mei, tanarul nostru se simtea gol, golit de iluzia ca traieste. Singurul sau motor ramasese impulsul deslusirii până la capat a situatiei. In mintea sa un gand se infiripa, un gand care-i readuse linistea necesara deslușirii: "nu exista capăt"; imperativul deslusirii dispăru, ochii si urechile sale, intrega lui simtire se linisti si astfel incepu sa vada si sa auda ce nu vazuse si nu auzise inca pana atunci: ce spuneau si celelalte persoane despre persoane, despre viata si dumnezeu, lume si societatea omeneasca.

Atunci se infatisa ochilor mintii sale  intelegerea faptului ca persoana era o oglinda a vremurilor trăite, mutilata de vicisitudinile trăirilor trecute, o umbra a acestor vechimi. O oglinda care se autocreea pentru ca el isi inchipuia ca traieste fara sa traiasca, o oglinda fara substantialitate corporala, cu o virtuala corporalitate efemera obiectivata mereu prin repetarea la nesfarsit a acelorasi vorbe, filosofii, credinte, etc. Persoana repurta aceleasi victorii si  suporta aceleasi esecuri incăpățânându-se sa creada ca sunt noi. Intelese tânarul ca acea cușcă a vorbelor era capcana acestei incăpățânari , motorul persoanei si al neschimbarii ei . Efemeritatea persoanelor ii releva ca aceasta 'incapatanare" era un impuls care se estompa in timp si era necesar a fi el insusi repetat la nesfarsit de catre o sursa pulsatorie care nu putea exista decat intr-un corp cu inimă in el, inimă care lipsea persoanelor. Acel corp substantial, radiant initial sau prim era inchis in cuscă prin indentificare lui exterioara cu persoana . Evidenta relevă ca nu putea fi altul decat corpul biologic al omului instăpânit hipnotic de falsa credință ca este ... persoana- oglinda unei lumi si a vicisitudinilor ei trecute de mult, un ecou al unor existente reverberat prin vorbele lor-  Identificarea corp biologic =persoană este un lucru improbabil din moment ce primul exista in timp dinaintea oricaror descrieri verbale a oricarei lumi sau corp individual.

Tanarul se văzu fără să se vadă in acest context si ... pentru prima oara realiza ca este  un corp biologic , negândit, nefăcut, nepremeditat de descriptiva vorbire a cuvintelor invălmasite intr-o ordine de ele nestiută. Auzi in minte intrebarea: " cine poate gasi vreodata vorba  care sa cuprinda adevarul?!" 

 De unde vin aceste intrebari si inspiratii noi in mintea sa?!?  Ele parca strabat un invelis greu care le atenueaza  semnificatia. Si..., de unde vine invălmășeala de cuvinte care se lupta steril intre ele ?! Intelese brusc ca vorbele-s asemenea unei ambarcatiuni care il tine la suprafata mintii sale, nu-l lasa sa intre in ea, sau ca aceasta sa iasa la suprafata, intelese ca inpiratiile si intrebarile vin parcă dinspre adancul mintii sale in care acum ar plonja cu incredere. Inexistenta unui capat al deslusirii se releva dureros pentru tanarul nostru obisnuit cu iluzia sfarsiturilor, de care se temea cautandu-le in acelasi timp, agățându-se si incapatanandu-se mereu de vorbele alintelor linistitoare. Se uită in oglinda persoanei sale si  văzu  ... un bătrân din alte vremuri; el nu mai era acolo.

Nimic din biblioteca nesfarsita a vorbelor nu-l mai incanta si evită cu blândete incercarea lor de-al trage inapoi in barca lor, a luptelor sterile in planul ideilor si utopiilor rascolitaore si fermecatoare, in acelasi timp furtunoase si plictisitoare. Recunoscu pentru sine ca nu cunostea nici femeia vie, nici barbatul viu, nu cunoastea nici omenirea vie, nici resorturile ei . Se plictise traind degeaba privind doar in oglinda inselatoare a vorbelor;  respingandu-le  sau acceptandu-le, exaltandu-se sau prabusindu-se emotional  si recunoscu plata grea a unei vieti trăite degeaba inchipuindu-se ființă, plata pentru o intelegere tarzie si inutila lui acum. Asa ca se hotarâ sa-mi povesteasca mie povestea lui ca eu sa v-o povestec voua si sa-i dati valoare folosindu-vă intelesul său, plătit atât de scump. 

Banuiesc ca tanarul nostru si acum mai cauta deslusiri si intelesuri in loc sa traiasca. Gandirea lipsita de discernamant a vechimii atarna greu in amintirile in care nu traim si nu ne reprezintă. Oglinda persoanei e o oportunitate minunata, un reper  pentru corectare, crestere si dezvoltare, implinire individuala.

 "Insa, e o banuiala rea si un comentariu relativ al povestitorului , timpul fiecaruia nu curge niciodata la fel. El face ca rutina cautarii de intelesuri relative la care sa ne inchinam sau pe care sa slujim, sa inceteze. Doar sfarsitul cautarii naste o noua cale, calea vietii unice necunoscute încă din care trei impulsuri se infatiseaza doar ca mesageri : iubire, incredere, intelepciune" ( gandeste cel de-al doilea povestitor, rămânâd el insusi nepovestit - pe care insă, un al treilea il povesteste).