Este izvorul actiunilor/reactiilor intr-o circumstanta punctuala a unui eveniment?
La un nivel superficial asa pare a fi din moment ce difera formal functie de circumstantee . Este energie modelata diferit functie de evenimentele cu care ne confruntam sau nu. Atentia releva ca atitudinea creeaza viitorul- in sensul in care genereaza comportament mental/activ, emotional/reactiv care se desfasoara impecabil ca sir de evenimente ce va sa vina, modeland orizontul evenimenterlor viitoare. Cunoastem atitudinea sub diferite forme, fiecare dintre forme continand infasurat in ele ceea ce se va desfasura ca timp. Ex; "entuziasmul"- denumit si "lumina de aur" (incredere, indrazneala, acord), ne va pozitiona diferit de "teama" (refuz, reprimare, negare) in sirul evenimentelor ce vor sa vina modelandu-le , coparticipand la nasterea lor, schimbandu-le 'sensul' miscariilor si a reflectarilor asupra noastra .
Nu se releva un model unic de atitudine care sa acopere intreaga paleta a evenimentelor si asta ne constrange la atentie si inspiratie, spontaneitate, in atitudinea noastra in fata acestora. Desigur ca speranta de a controla viitorul ca sir de evenimente care sa conduca la realizarile dorite se dovedeste intotdeauna desarta. Ni de "intampla" fara efort, mai degraba ce nu dorim si asta releva ca obsesia controlului si dominatiei egocentrice individuale este efortul risipirii. In acelasi timp , nu ne place nesiguranta, incertitudinea si cautam mereu solutii , contracte, garantii, legaminte sau juraminte de vasalitate sau fidelitate. Dupa cum istoria releva , toate aceste "solutii" sunt iluzorii; temporal garantate doar de interese particulare nu universale. Evidenta releva ca "teama" de consecintele incalcarii lor, prelungeste agonia "solutiilor de siguranta" ; Prin forta sa de gravitatie " teama" atrage, modeleaza ,genereaza chiar incalcarea oricaror garantii, obiectiveaza consecintele incalcarii lor.
Cat sunterm vii suntem vulnerabili ; invulnerabili suntem doar in moarte. A ne impaca cu vulnerabilitatea inseamna a stii sa traim. Existenta sub acoperisul terorii, este viata netraita.
Ca intotdeauna in fata unei circumstante care ne obliga fara sa ofere, intrebam, "cum?" Orice "cum" este cunoastere si nu ne-a trecut sau nu ne trece prin gand/corp ca intreaga cunoastere colectivizata, oficializata, este doar "praf in ochii unui copil", la propriu si la figurat. La propriu din moment ce cunoasterea tehnologica este materie/energie amorfa (fara libertate de miscare alta decat uzura, degradarea), asamnblata in forme instabile temporal in comparatie cu organizarea naturala a formelor de sine statatoare sau autoregenerabile, iar cunoasterea psihologica nu poate reflecta sinele uman in nici o circumstanta din moment ce este la sursa in structura pseudoadeneului ca disfunctiuni ale fiziologiei umane naturale. Daca avem un motiv de teama, acela nu este necunoascutul ci, ceea ce cunoastem si credem. Evident ca "facem ceea ce stim" si consecintele a ce stim sunt reflectate in starea corporala individuala si planetara. Crestem si ne implinim corporal pana cand cunoasterea oficiala este implementata in memoria de lucru nu de joaca , atat cunoasterea 'de sine"( filosofic, religios, istoric), cat si cea despre lume si rolul individului in lume. Constiinta perceptiei ceatoare nu se inoculeaza prin educatie.
Bineinteles ca starnesc rectiile contestarii desi relev succesiv, caci simultan nu am cum, ca polaritatea , polarizarea, implica doi poli si o miscare de un anumit sens ca relatie intre acestia. Acest "al doilea pol" al celui relevat anterior ca fiind "praf in ochii unui copil" este necunoscutul, nedenumitul, fiinta umana/ cristosul universal "pe care cuvintele noastre nu ne lasa sa spunem cine este", iar miscarea dintre poli este una de transformare reversibila ; Necunoscutul vine in cunoscut si cunoscutul se intoarce in necunoscut pana-l recunoastem ca atare. Recunoasterea este adevarul cunoasterii ca intregime monadica cunocutul/necunoscutul, mai portivit imi par termenii de denumit/nedenumit. Incertitudinea nu conduce neaparat la nesiguranta, iar miscarea ei inoieste denumitul , altfel cunoasterea ar fi moarta, fara miscare proprie si noi asemenea ei. Aceasta evidenta este relevata de situatia fiintei umane astazi, cunoscutul implica dominatie, control si conservare, miscarea verbului a folosi, infasurand indivizii umani intr-un nor infoenergetic de reguli, asemenea unui scutec din care copilul nu poate iesi singur. Secretizarea actiunilor cunoscutului genereaza importanta falsa , un fals necunoscut care sa domine prin teroare si surpriza indivizii. Aparenta libertatii nascuta din intruparea setului de reguli onorate este efemera, revolta nu poate fi stavilita prin dominatie si control. Nici o armata din lume nu poate proteja de furia omului pacalit de moarte, autorii pacalelii si de aceea "secretizarea" este necesara. Inventand un fals necunoscut/nedenumit adica secreteul/ proiecte, premeditari , acesta functioneaza monadic cu alt fals cunoastul/denumitul psihologic, cunoscut instrumentat de profetiile minciunii are ascund adevaratul cunoscut/denumit OM.
Teama este o atitudine gresita intr-o circumstanta si recunoasterea ei ne scoate de sub influentele sale , mai mult chiar putem colaora cu teama ca infoenergie a ceea ce nu trebuie sa facem. Ex. ne temem de dezastrele ecologice, de disparitia speciei homo sapiens si atunci individual oprim orice contribuitie la poluare, cel putin limitam la maximum posibilul circumstantial acolo unde ne aflam.
Toti cunoastem asta , conteaza doar cati o facem indiferent de pozitia noastra in societate, antreprenori sau angajati, stapani sau clavi, nevoiasi sau imbuibati, etc. Fara entuziasm ca atitutine, realizari pe fundatie de piatra nu pot aparea in existenta nimanui, Vom urmari reflectand, trecand pe langa viata, jocul barbar al castelelor cladite din carti de nisip. Marea masa se complace in efemer si ceea ce este greu de acceptat pentru mine este lipsa de actiune/reactie TACUTA, adica lipsa faptele miscarii "A fi".. Ne temem ca daca ne aparam viata o vom pierde? Atunci ce aparam fara teama, efemeriatea cunoasterii noastre marunte si meschine care cladeste in timpul vietii cimitire, cunoasterea lui "A nu fi."?.
Sfarsitul timpului mecanic este aproape , timpul viu este deja insamantat; el va regenera si face din planeta o gradina DE O FRUMUSETE SI PLENITUDINE INCOMENSURABILA ,asa cum este in originalul ei. Suntem, cand dorim a fi, "lucratorii"-arhitectii/constructorii adevaratei gradini a raiului terestru" de care sa ne bucuram cu totii. Cand pe post de beneficiari, invidia unora si nemultumirea altora , ne-a condus pe drumul catre nicaieri, acum- vom aprecia ceea ce avem, doar pentru ca obtinem atat de greu, cu atatea sacrificii barbare inutile? Apreierea/ diferita de lauda de sine este cununa de glorie a intelepciunii, atitudinea care da valoare a ceea ce este, suntem si avem.. Omul care nu cunoaste recunostinta meritelor altuia este asemenea unui pamant sterp care nu va rodi vreodata indiferent de cat de mult lucrezi la el. Sunt eu acel pamant sterp? Mii de ani de cautari si munca nu au gasit ecou in mine? Ce am rodit eu? Un penibil contribuabil la istoria minciunii? O asteptare fara sens sub amagirea falsului rabdarii si sperantei desarte ca altcineva trebuie sa faca ceva ca sa-mi fie mie bine, sa ma simt liber si apreciat/ aplaudat de ceilalti pentru lipsa mea de indrazneala si pentru tehnica mea de eludare? Un astfel de eu/cunoastere, nu poate fi decat cel fals/mincinos, un pseudoeu- unul hipnotic.
La un nivel superficial asa pare a fi din moment ce difera formal functie de circumstantee . Este energie modelata diferit functie de evenimentele cu care ne confruntam sau nu. Atentia releva ca atitudinea creeaza viitorul- in sensul in care genereaza comportament mental/activ, emotional/reactiv care se desfasoara impecabil ca sir de evenimente ce va sa vina, modeland orizontul evenimenterlor viitoare. Cunoastem atitudinea sub diferite forme, fiecare dintre forme continand infasurat in ele ceea ce se va desfasura ca timp. Ex; "entuziasmul"- denumit si "lumina de aur" (incredere, indrazneala, acord), ne va pozitiona diferit de "teama" (refuz, reprimare, negare) in sirul evenimentelor ce vor sa vina modelandu-le , coparticipand la nasterea lor, schimbandu-le 'sensul' miscariilor si a reflectarilor asupra noastra .
Nu se releva un model unic de atitudine care sa acopere intreaga paleta a evenimentelor si asta ne constrange la atentie si inspiratie, spontaneitate, in atitudinea noastra in fata acestora. Desigur ca speranta de a controla viitorul ca sir de evenimente care sa conduca la realizarile dorite se dovedeste intotdeauna desarta. Ni de "intampla" fara efort, mai degraba ce nu dorim si asta releva ca obsesia controlului si dominatiei egocentrice individuale este efortul risipirii. In acelasi timp , nu ne place nesiguranta, incertitudinea si cautam mereu solutii , contracte, garantii, legaminte sau juraminte de vasalitate sau fidelitate. Dupa cum istoria releva , toate aceste "solutii" sunt iluzorii; temporal garantate doar de interese particulare nu universale. Evidenta releva ca "teama" de consecintele incalcarii lor, prelungeste agonia "solutiilor de siguranta" ; Prin forta sa de gravitatie " teama" atrage, modeleaza ,genereaza chiar incalcarea oricaror garantii, obiectiveaza consecintele incalcarii lor.
Cat sunterm vii suntem vulnerabili ; invulnerabili suntem doar in moarte. A ne impaca cu vulnerabilitatea inseamna a stii sa traim. Existenta sub acoperisul terorii, este viata netraita.
Ca intotdeauna in fata unei circumstante care ne obliga fara sa ofere, intrebam, "cum?" Orice "cum" este cunoastere si nu ne-a trecut sau nu ne trece prin gand/corp ca intreaga cunoastere colectivizata, oficializata, este doar "praf in ochii unui copil", la propriu si la figurat. La propriu din moment ce cunoasterea tehnologica este materie/energie amorfa (fara libertate de miscare alta decat uzura, degradarea), asamnblata in forme instabile temporal in comparatie cu organizarea naturala a formelor de sine statatoare sau autoregenerabile, iar cunoasterea psihologica nu poate reflecta sinele uman in nici o circumstanta din moment ce este la sursa in structura pseudoadeneului ca disfunctiuni ale fiziologiei umane naturale. Daca avem un motiv de teama, acela nu este necunoascutul ci, ceea ce cunoastem si credem. Evident ca "facem ceea ce stim" si consecintele a ce stim sunt reflectate in starea corporala individuala si planetara. Crestem si ne implinim corporal pana cand cunoasterea oficiala este implementata in memoria de lucru nu de joaca , atat cunoasterea 'de sine"( filosofic, religios, istoric), cat si cea despre lume si rolul individului in lume. Constiinta perceptiei ceatoare nu se inoculeaza prin educatie.
Bineinteles ca starnesc rectiile contestarii desi relev succesiv, caci simultan nu am cum, ca polaritatea , polarizarea, implica doi poli si o miscare de un anumit sens ca relatie intre acestia. Acest "al doilea pol" al celui relevat anterior ca fiind "praf in ochii unui copil" este necunoscutul, nedenumitul, fiinta umana/ cristosul universal "pe care cuvintele noastre nu ne lasa sa spunem cine este", iar miscarea dintre poli este una de transformare reversibila ; Necunoscutul vine in cunoscut si cunoscutul se intoarce in necunoscut pana-l recunoastem ca atare. Recunoasterea este adevarul cunoasterii ca intregime monadica cunocutul/necunoscutul, mai portivit imi par termenii de denumit/nedenumit. Incertitudinea nu conduce neaparat la nesiguranta, iar miscarea ei inoieste denumitul , altfel cunoasterea ar fi moarta, fara miscare proprie si noi asemenea ei. Aceasta evidenta este relevata de situatia fiintei umane astazi, cunoscutul implica dominatie, control si conservare, miscarea verbului a folosi, infasurand indivizii umani intr-un nor infoenergetic de reguli, asemenea unui scutec din care copilul nu poate iesi singur. Secretizarea actiunilor cunoscutului genereaza importanta falsa , un fals necunoscut care sa domine prin teroare si surpriza indivizii. Aparenta libertatii nascuta din intruparea setului de reguli onorate este efemera, revolta nu poate fi stavilita prin dominatie si control. Nici o armata din lume nu poate proteja de furia omului pacalit de moarte, autorii pacalelii si de aceea "secretizarea" este necesara. Inventand un fals necunoscut/nedenumit adica secreteul/ proiecte, premeditari , acesta functioneaza monadic cu alt fals cunoastul/denumitul psihologic, cunoscut instrumentat de profetiile minciunii are ascund adevaratul cunoscut/denumit OM.
Teama este o atitudine gresita intr-o circumstanta si recunoasterea ei ne scoate de sub influentele sale , mai mult chiar putem colaora cu teama ca infoenergie a ceea ce nu trebuie sa facem. Ex. ne temem de dezastrele ecologice, de disparitia speciei homo sapiens si atunci individual oprim orice contribuitie la poluare, cel putin limitam la maximum posibilul circumstantial acolo unde ne aflam.
Toti cunoastem asta , conteaza doar cati o facem indiferent de pozitia noastra in societate, antreprenori sau angajati, stapani sau clavi, nevoiasi sau imbuibati, etc. Fara entuziasm ca atitutine, realizari pe fundatie de piatra nu pot aparea in existenta nimanui, Vom urmari reflectand, trecand pe langa viata, jocul barbar al castelelor cladite din carti de nisip. Marea masa se complace in efemer si ceea ce este greu de acceptat pentru mine este lipsa de actiune/reactie TACUTA, adica lipsa faptele miscarii "A fi".. Ne temem ca daca ne aparam viata o vom pierde? Atunci ce aparam fara teama, efemeriatea cunoasterii noastre marunte si meschine care cladeste in timpul vietii cimitire, cunoasterea lui "A nu fi."?.
Sfarsitul timpului mecanic este aproape , timpul viu este deja insamantat; el va regenera si face din planeta o gradina DE O FRUMUSETE SI PLENITUDINE INCOMENSURABILA ,asa cum este in originalul ei. Suntem, cand dorim a fi, "lucratorii"-arhitectii/constructorii adevaratei gradini a raiului terestru" de care sa ne bucuram cu totii. Cand pe post de beneficiari, invidia unora si nemultumirea altora , ne-a condus pe drumul catre nicaieri, acum- vom aprecia ceea ce avem, doar pentru ca obtinem atat de greu, cu atatea sacrificii barbare inutile? Apreierea/ diferita de lauda de sine este cununa de glorie a intelepciunii, atitudinea care da valoare a ceea ce este, suntem si avem.. Omul care nu cunoaste recunostinta meritelor altuia este asemenea unui pamant sterp care nu va rodi vreodata indiferent de cat de mult lucrezi la el. Sunt eu acel pamant sterp? Mii de ani de cautari si munca nu au gasit ecou in mine? Ce am rodit eu? Un penibil contribuabil la istoria minciunii? O asteptare fara sens sub amagirea falsului rabdarii si sperantei desarte ca altcineva trebuie sa faca ceva ca sa-mi fie mie bine, sa ma simt liber si apreciat/ aplaudat de ceilalti pentru lipsa mea de indrazneala si pentru tehnica mea de eludare? Un astfel de eu/cunoastere, nu poate fi decat cel fals/mincinos, un pseudoeu- unul hipnotic.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu