17 martie 2019

omul si pacatul

Pacatul sau rutina potrivnica existentei proprii este un domeniu al gandirii in campul cunoasterii.
Intreaga cunoastere se exprima prin gandire si din gandul nostru se hranesc toate cele ce sunt asa cum sunt. Gandirea este fragmentata si in campul sau se regasesc toate conceptiile opuse ca structuri, aparent de sine statatoare, in care se infasoara toate formele gandului uman modelate de ideea/conceptia/ viziunea respectiva,  care functioneaza ca axioma sau centru - nucleu al structurilor formelor gand asociate prin rezonanta asemanatorului, sau simpatie, acord tacut.

Individul care se asociaza inconstient sau este asociat unei rutine a 'pacatului"- conceptii potrivnice sinelui sau natural de sine statator- este denumit pacatos. ca urmare pacatosul este victima pacatului nu sursa lui. Sursa pacatului sta in conceptia pacatului- rutina potrivnica vietii din campul cunoasterii. Inteleptii indrumau la abandonarea pacatului nu a pacatosului .  Asta releva capacitatea distinctiei sau discernamatului prin care  perceptia inteligenta sau clarperceptia separa ceea ce este diferit ca domeniu si actiune. "Pacatul" este in domeniul reflectaruii infidele in gandire a cunoasterii si nu in domeniul existentei fiintei.

Conceptia pacatului originar nu este a originii fiintelor, ci a unei interpretari si asocieri  dusmanoase a unui individ cu  conceptia care a generat in gandire o rutina potrivnica existentei corporale  individuale.. " Eu-l pacatului" sau, rutina pacatului nu este eu-l omului ci, o idee despre om asociata lui. Insa cand individul manipuleaza acea idee/ rutina in gandirea si comportamentul sau,  este rezultatul unei asocieri identitare cu falsul , o eroare, denumita identificare sau autohipnoza. Individul uman nu are de ce  sa se identifice  din  moment ce identitatea sa este "la vedere", propria expresie fiintiala ca trup al fiintei sale.  Orice alta identificare genereaza conflict interior prin separarea energiei/ minte de trup/fapta si gandirea devine irationala, separata de fapte.

Individul identificat hipnotic prin sugestii sau prin autosugestionare a dorintei devenirii, traieste in campul gandirii si nu al faptelor sau concretului sau atentiei. Trupeste se afla in anumite circumstante dar  atentia/ energia  sa in alte circumstante . Aceasta pozitionare duala -corp cu mintea in alta parte- este sursa  accidentelor . Individul identificat hipnotic face doua lucruri deodata sau cel putin incearca.  Actioneaza in gandire sau in cunoasterea sa si nu este constient de consecintele ei pana nu se manifesta in obiectiv, actioneaza in acelasi timp  inertial corporal sau linear.

 Inertia  miscarii si repaosului relativ se manifesta in domeniile tuturor corpurilor, incluzand corporalitatea individului si gandirii. Astfel corporal individul separat de minte se misca fara sicronicitatea circumstantelor, inadecvat lor , iar dinamica sa este in virtualul posibilitatilor formelor gandirii in care se rataceste si nu are reperele stabilitatii- dupa ce a gandit ceva , gandirea respectiva dispare si o ia mereu de la inceput, gandeste din nou fara sa poata repeta aceeasi gandire . Daca la un moment dat gandeste o solutie, in momentul urmator solutia este nesatisfacatoare si se amplifica ca dimensiune si complexitate pana nu mai poate fi controlata prin efortul ganditorului si dispare din nou din atentia si constiinta sa.

 In acest timp corporal individul nu traieste decat inertial in "ultima rutina" acceptata constient  . Cel mai evident este ca atunci cand suntem la masa mancam la un moment dat inertial- absorbiti  fiind de gandirea nevoilor, frustarilor, cautarilor personale;

Din punctul meu de perceptie , "pacatul" este o atitudine gresita - aceea de a incerca sa facem doua lucruri deodata, atitudine  care fragmenteaza energia sau atentia pe doua directii si nici una din aceste directii ale miscarii nu beneficiaza decat de jumatatea suportului nostru sau potentialului uman- apare graba fara obiectiv, ne grabim fara sa stim unde si de ce.. Daca suntem numai in atentie,  intreg potentialul se manifesta si mirarea ne cuprinde; facem ceea ce " prin cap nu ne trece" c-am fi in stare sa facem in manifestarea dorintelor care "devin" (desi sunt asa dintotdeauna) sincrone cu ele insele in manifestarea concretului.

E probelema constiintei "pacatul". Constiinta pacatului este a gandirii lui, nu este constiinta omului. Gandirea vrea sa faca fara sa reuseasca om. Omul gandit nu este creator ci muncitor, lucrator; Ca intotdeauna, armonia sau masura bunului simt este rezolvarea echilibrului intre creator si lucrator.  A te inrobi lucrului sau gandirii gandite deja, sau consumate/istorice, inseamna ca ti-ai pierdut echilibrul launtric si dorinta oamenilor de  a "Medita" releva efortul lor de a-l  reface In meditatie distingi ceea ce este asa cum este si relatia lor cu tine, capeti distinctie si discernamantul actiunilor. sau reactiilor exterioare in continator sau minte/spirit. Unde-ti sta picioarele, acolo sta si capul cand este responsabil si rational.


Un comentariu: