adevarul a ceea ce este

Dupa cum evidentele releva , este adevarul faptelor individuale sau colective.
Intelepciunea populara sau acumulata prin experiente milenare indica sa nu faci altora ce tie nu-ti place sa ti se faca pentru ca acele fapte se vor intoarce si "ti se vor face". Privesc circul mediatic al comentariilor si justificarilor, mitizarilor si demitizarilor, demonstratiilor si contestarilor  unor fapte .  Daca nu justificam ceea ce se intampla, vom constata ca se intampla ca faptele comise de cineva sau colective, cardasii, sa se " intorca" asupra acelor persoane sau colective. Nimeni nu trebuie aparat de colectiva sa de interese faptuitoare, ci lasat sa-si primesca consecintele faptelor , ceea ce " se intampla". Intamplarea e manifestarea unei legitati ignorate Cum sa te corectezi sau sa-ti refaci integritatea originala fara sa primesti ceea ce-ti apartine recunoscand?. Distanta dintre "oprimator", tortionar si 'oprimat", victima, nu este timpul, ci minciuna care are "picioare scurte". Tortionarul si victimile sale se sustin reciproc schimband "rolurile' prin oscilatiile constiintei lor. Acest circ nu poate fi intrerupt prin nerecunoasterea lui. Demnitatea implica recunoasterea faptelor asa cum au fost ele.

 Nu exista fapte "doar bune" si "doar rele" si nici faptuitori doar buni sau doar rai. Polarizarea binelui si raului este actiunea mintii hipnotice care idolatrizeaza sau desacralizeaza, compara si condamna sau idolatrizeaza jumatati de adevar.
Fara demnitatea recunoasterii faptelor asa cum au fost ele,  ce incredere sa avem in respectivii  tortionari devoalati de ceea ce li se 'intampla" ca atare.

Trepadusii revoltati impotriva faptelor unei nedreptati inchipuite vor suferi consecintele revoltei lor. Aduc marturii mincinoase si vor fi devoalati in momentul precis din sirul evenimentelor cand se vor aduce marturii mincinoase impotriva lor, asa cum s-a 'intamplat' deja cu unii dintre ei care dau vina pe tortionarii care le intorc faptele .  Noi cunoastem prin trairea vietii si existenta individuala , nu putem avea compasiune fara a trai personal experienta .  Cei care nu se simt abuzati , nu traiesc experienta abuzului, de ce apara tortionarii?  Cei care au trait experienta abuzului nu vor pedepsirea tortionarilor ci indreptarea lor, vindecarea lor. Dar pot fi vindecati cand nu-si recunosc faptele? Minciuna perpetuata nu releva natura lor? Adevarul a ceea ce este nu poate fi evitat de cineva, nu putem insela existenta. Timpul in care inselaciunea 'functioneaza si are rezultate" este limitat, isi consuma energia prin functionare si adevarul faptelor asa cum au fost ele se releva.

Faptele transced totul. Faptele individuale redau libertatea indvidului sau il isoleaza si traieste experienta recluziunii propriului exclusivism, a barbariei unei false conceptualizari a existentei sociale. Cei demni traiesc recluziunea sociala dar fara suferinta psihologica in intelegerea faptelor si experientelor lor, a valorii intrinseci a demnitatii nerecunoscute  de o structura in care viata si dumnezeu este o teorie, o idee/ imagine fabricata  despre  sine.

Am ascultat o afirmatie facuta de cineva care releva "adevaruri ascunse" ca 'nu exista dragoste".  Dragostea nu e o idee si ca urmare in domeniul ideilor in manifestare experimentala care structureaza societatea nu exista. "Statul" fie el si de drept sau stang ,nu poate iubi.   Dragostea nu e o polarizare , opusul a ceea ce denumim ura. Opusul urii este ura in reciprocitati relationale. Despre ce nu este adevar putem scrie volume intregi; despre dragoste nu , se traieste empatic cu ceea ce este asa cum este, nu se vorbeste, nu este o 'vorba" ci o fapta care se reverbereaza si se intoarce la tine. Nu cred ca nu exista dragoste! Cred ca refuzam trairea ei complacandu-ne in rutinele inexistentei sale.

 Fluxul incomprehensibil al gandului uman fara inceput si fara sfarsit se relva 'oda"inchinata dragostei , un acord universal al vietii si existentei ca intregime empatica a fiintei omenesti invidiate si prin urmare contestate de invidiosi. Am vazut povestita in imagini experienta unei existente "de lux" a unui miliardar, vile, masini, femei in paradisuri naturale si fiscale si toti invidiosii invocau condamnarea lui ravnind la ceea ce nu traiau. Cei putini sunt visul celor multi iar cei multi masa lor de manevra. Polarizarea in alesii si nealesii existentei este falsa , fiecare se alege si invidiaza alegerea celorlalti . Orice alegem este efemer, nu dureaza , experientea conteaza cand nu esti dependent psihologic de statutul ei. Cea mai buna alegere este aceea a propriului bine si daca este aceasta alegerea , ea este si spre binele tuturor celorlalti ca reper al alegerii oportune in circumstante. Cei care au ales 'saracia" ravnesc la imbogatire peste noapte iar cei ce au ales "bogatia" ravnesc la nemurire; toti ravnesc ceea ce nu au. Cuplurile relatiilor sociale se dovedesc ca polarizare a "cei care au" si langa ei"cei care ravnesc la ce au ", impreuna se inteleg de minune sustinandu-se reciproc si schimband rolurile  incepand cu "slujirea celor care au" dupa care "tradarea" increderii obtinute si luarea locului ravnit,  numita deposedare. 

Experienta "alegerilor' la dispozitie conteaza, dar pretul platit este ignorat. Cei care aleg integritatea si demnitatea fara compromisuri fara sa ignore 'pretul", nu se plang de consecintele "alegerilor", dar in societate sunt constransi la concesii ca interfete cu sistemul care sa le permita experimentarea. Cei are ignora pretul alegerilor lor se vor plange constant de plata pretului  si din aceasta constienta cred ca provine expresia de 'valea plangerii" in care traiesc."Bogatia"conceptualizata este efemera ca si "saracia" conceptualizarilor evidentiate prin consecinte sau faptele lor. Consecintele a ceea ce traim empatic cu ceea ce denumim dragoste, nu se pierd.

Ceea ce nu ne apartine nu putem pastra si ceea ce ne apartine nu putem pierde. Constienta asta ne scoate din razboiul interuman pentru a obtine si nu a pierde, obsesia ignorantei ca miscare. 

 Nu putem "face" viata si nici sa  pastram facatura. Cine-si apara viata o pierde.  Cand ne apartine nu o putem pierde si cand nu ne apartine nu o putem pastra. Conceptualizand viata si existenta o pierdem cand conceptia nu este a noastra, viata si existenta conceptualizata/gandita nu putem pastra chiar daca o consideram "grea"; viata asa cum este ea nu putem pierde in empatica existenta individualizata, corporalizata. Nu este "o alegere' si ne responsabilizeaza comportamentul relational cu fiintele ei. Ce tie nu-ti place altuia nu face pentru ca faci mai inainte tie in mintea/energia/ spiritul tau si se reflecta in circumstante  dupa care se intoarce la sursa. 

Recunoaste-te ca sa fii recunoscut de faptele tale mentale si de reflexia lor circumstantiala. Cine nu se autocorecteaza va fi corectat sau alungat din circumstantele existentale . Recunosterea este jumatatea iertarii,  cealalta jumatate  este incetarea greselii si impreuna vindecarea, starea de gratie ignorata de tineri. Suntem vindecati dinainte de a gresi sau ne imbolnavi. Nu putem pierde ceea ce ne apartine sau sanatatea ca armonica ordinii si ogenitatii corporale primordiale care renaste , disciplina gandirii rationale in sustinerea fiintei pin acordul expresiilor sale prezente, punctuale, asa numitele alegeri..  

Cand nu judecam (barfim) pe ceialti semeni , sau pe noi insine evidentiindu-ne superioritati imaginare, vindecarea se releva constiintei. Manifestam o rautate intreband "un plangacios ce boala si-a ales" Intrebarea surprindea foarte tare  insa teama este alegerea ignorata ; de ce te temi nu scapi asociind prezentei sau viitorului prezentei tale ideea/gandul de care te temi. Teama e o optiune dar nu  si oportuna, o forta gravitationala , atractie fara respingere; desi credem pe dos, evidentele releva adevarul fricilor asa cum este el. Fara opozitiea noastra nu exista teama si ar fi util fiecaruia sa identifice la ce se opune si sa exploreze ce se intampla cand nu se opune, ce este fara opozitie. Paradoxul reflectarii este ca ne temem sa facem rau unui semen, "ne temem de dumnezeu" si cu toate asta o facem cu justificarea unui bine, interes, sau profit personal pe care evidentele il releva ca inexistent sau cel mult efemer , fara putinta conservarii lui in proprietate personala. Am vazut intr-un orasel mic cu oameni mari un palat in degradare pe post de gara. Daca stia ce va ajunge palatul sau , respectivul investitor mai facea efortul construirii lui? Pentru timp, secolele sunt nanomiimi de secunda, curgerea lui evolutiva in inteligenta nu poate fi stopata.

 Conservand edificiile ne pierdem timpul sau rezonanta existentiala, ne mineralizam corpul biologic nevoit sa renasca si sa o ia de la zero= fara intelepciune reflectata in constiinta sinelui conform conceptiilor din care totul se naste din "nimic: contrazise de evidente. Inteligenta este 'gratis' insa intelepciunea sau manifestarea inteligentei in existenta ca Eco sau element prim de alcatuire savanta a mediului existential precum si reflectarea ei in constienta individuala, este foarte pretioasa, ascunsa de miscarea ignorarii . Mintea hipnotica conserva acumularea temporala a miscarilor ignorarii si nu poate conserva acumularea intelepciunii milenare , o putem  doar recunoaste si trai faptuind in reperele sale..