29 ianuarie 2019

campul conflictelor

Este campul in care  cultivam semintele conflictelor, campul constiintei.
Exista conflict in afara constiintei? Exista in constiinta noastra un camp/teritoriu al armoniei, omogenitatii si coeziunii? Constiinta este samanta a tot ce este? Evident ca nu; avem intuitia/simtamantul unor existente in afara constiintei proprii! Tot ce exista in constiinta este reflectat in perceptie; perceptia este corpul constiintei, corp in care se naste, creste, dezvolta si implineste.

Perceptia si constiinta sunt aspectele monadei existentei in reflectare reciproca. Perceptia si constiinta sunt una si aceeasi miscare a verbului a fi. Perceptia este creatie , constiinta reflectarea ei, una fara alta nu exista; cand ne pierdem constiinta, nu percepem. Intreaga activitate a gandirii este reactie la  perceptie, acceptare sau respingere, cunoastere  sau conceperea necunoscutului. Paradoxul este ca atunci cand percepem fara sa gandim/judecam, nu exista reactie la perceptie si aceast conflict intre perceptie si  gandire  releva ca este in fapt un conflict in gandire nu intre gandire si perceptie. Gandirea punctuala nu este in acord cu gandirea trecuta sau cu propria interpretare/ definire/conceptualizare data perceptiei anterior momentului . Gandirea este copilul constiintei si se releva ca acest conflict gandire contra gandire  este un conflict in constiinta nu si in perceptie. Noi reactionam aparent impotriva a ceva din perceptie insa, reactionam la premeditarea sau  definirea/conceptualizarea anterioara  pe care am  asociast-o perceptiei puntuale respective.

 Exista reactie la plenitudinea perceptiei? In evidente nu. Exista mirarea/ inminunarea in fata spectacolului de o frumusete si bogatie incomensurabila, incontrolabila a edificiului plenitudinii perceptiei. Insa cand ne concentram atentia asupra gandirii si activitatilor noastre din edificul perceptiei avem rutina de a le judeca/respinge cu intentia corectarii ca rezultat al premeditarii acestor activitati ca si necorespunzatoare in raport cu simtamantul decentei si frumusetii. Constiinta perceptiei plenitudinii si frumusetii intra in conflict cu constiinta propriilor fapte individuale si colective, fie vazute ca structuri ideodoctrinare, ideosincrazii conceptuale vazute prin efectele lor ca distructive asupra edificiului natural al perceptiei ne-modelate de gandirea individului.

Avem simtamantul unei dualitati permanent; simtamantul nemultumirii si simtamantul existentei unei circumstante a implinirii spre care tindem permanent si care intretine speranta in fata oricaror esecuri; si totusi exista ceva dincolo de rutina esecului, ceva ce ne determina sa abandonam consecintele esecurilor existentiale si sa mergem "mai departe"?. Acest 'departe " este foarte departe din moment ce in mileniile civilizatiei inca nu am ajuns acolo; dimpotriva parca de milenii aceeasi rutina manipulam ca si cunoastere despre corpul perceptiei si constiintei. Cand studiem gandirea strabunilor antici descoperim ca nimic nou sub soare nu se petrece, ca problemele umanitatii de astazi sunt cele de atunci, iar progresele gandirii/cunoasterii au rezolvat eficienta armelor si instrumentelor. Aceleasi batalii dar cu arme din ce in ce mai sofisticate. Oare in constiinta omenirii nu exista nici un progres, aceleasi conflicte si insuficiente persista de milenii? Mai mult, se pare ca problematica umana s-a complicat si mai mult si pare fara solutie fiabila.

Gandirea sinelui uman  genereaza conflictul existential? Constiinta umana si gandirea sa despre sine este sursa intregului conflict al nemultumirii, al razbunarii pe sinele gandit  asociat corpului uman? Corpul uman este corpul perceptiei nu al constientei gandite si asociate lui ca si cunoastere psihologica parazitara. Se pare ca avem o constiinta a perceptiei asa cum este ea si o pseudoconstiinta a reflectarii deformate a acestetia. De ce deformate? Fiindca dupa cum releva evidentele, cunoasterea psihologica deformeaza prin rutina sa trupul

 Constiinta perceptiei creatoare se reflecta intr-o oglinda care deformeaza si se identifica cu deformarea? Evident constiinta perceptiei creatoare nu; insa constiinta celor care produc diformitati da, se reflecta in propriile diformitati produse prin interpretari si redefiniri din afara existentei faptului respectiv, asa numitele consideratii exterioare. Pentru mine surprinzatore si ingrijoratore este puterea intelectului uman care domina natura dupa bunul/ raul sau plac.  Intelectul nu are nici o intentie de a se implini sau dezvolta ci doar intentia dominatei asupra creatiei implicit a perceptiei si constiintei sale " Dumnezeu". Paradoxul este ca traim in perceptie dar impotriva ei.

Nu exista stiinta care sa nu anticipeze proiectand si modeland viitorul distrugerea sau disparitia sistemelor cosmice (cosmos=ordine organizata; cosmic=ordonat). Asta este gandirea stiintifica a viului? Stradania stiintifica proiectiva   si faptica a disparitiei si mortii speciei umane? Care este faptic sursa unei atari incrancenari a gandirii irationale daca nu o viziune/imagine/poveste hipnotica in care omul este vazut ca dusmanul existentei, parazitul vietii care distruge si devoreaza totul (in varful lantului trofic), care trebuie distrus si anihilat? Hotul striga prindeti hotul!

 Gndirea distructiva ca fragment/structura gandire condensata ca pseudoadn  din gandirea vazuta  ca plenitudine de sine statatoare fluida si inoitoare, este chiar parazitul. Acest conflict cu sinele din oglinda propriilor conceptii si credinte se releva facatura a gandului rupt, separat de corporalitatea sa, devenit fantoma a trecutului, amintire a acestor scenarii lucrative pentru gandirea omului, conceptualizate tot de catre omul separat de sinele sau. Aceste conflicte dintre structurile gandite conflictual in campul gandirii formative, reverberate in constiinta prin reflectare si in perceptie ca forte distrugere, sau consecintele evidentelor,  au reusit sa trezeasca din adormire si visare asemenea unui cosmar constiinta perceptiei creatoare unita cu creatia sa.

In aceasta constiinta nu exista conflicte altele decat cele produse de irationalitate. Gandirea astfel isi trezeste propria constiinta de sine la viata, constiinta ratiunii sale existentiale in perceptie. Gandirea rationala este libera, sub bagheta inteligentei sursa canta simfonia iubirii in univers, noi acorduri si armonii vor incolti in capul constiintei umane si vor creste si implini in campul perceptiei obiective. Subiectivul si obiectivul sunt doi frati in relatia dintre care cel mai instabil, mai slab, subiectivul, primeste dreptul de a hotara actiunea amandorora. Acordul este opera universala a inteligentei. De dragul acordului in relatii am acceptat multe actiuni copilaresti si am trait pacea cu lumea asa cum este ea, sau complacerea; Cand am respins copilariile gandirii relatiilor , am ajuns sa raiesc intr-o perpetua vigilenta si disconfort senzorial. Cand nu exista acord, sau pacea mintii si inimilor, pacea sociala, este folositor fiecaruia sa paraseasca acel camp/meandra din constiinta istorica reprezentata de relatiile conflictuale cu semenii. Dragoste cu de-a sila nu merge prea departe, se releva drept viol subtil, asemanator cu cel sexual. Indrazneala sinceritatii este "cuiul lui Pepelea"; Avem curajul de a recunoaste ce simtim in relatiile intime sau personale , sau fata de ceilalti in relatiile sociale? Moarte nu exista in gandire decat ca reprezentare grafica sperietoare de copii, in schimb exista rutina gandirii care conduce la degradare si descompunere corporala si sociala, rutina cunoascuta foarte bine de fiecare , rutina demonstratiei de putere si capacitate personala a devenirii. Intrebarea mea este cui demonstram? Noua insine?! Cand avem incredere in noi insine tendinta demonstratiei dispare si ratiunea guverneaza gandirea si faptele fiecaruia. Nu exista oare in gandirea reflecsiva a simbolurilor moarte  si simbolistica "ratiunii gandirii una cu ratiunea iubirii"!?

Nu mai trebuie sa credem cand ratiunea gandului se releva . Iubirea da viata gandului si este samanta lui- celui viu, continatorul  sau eternul care-l contine. Cuvantul/Gandul fara energia iubirii(acord universal al vietii si existentei) este ratacitorul care-si cauta esenta si nu o va gasi atat timp cat raieste in povestea razbunarii pentru pierderea  a ceea ce nu a avut vreodata si nici nu poate sa aiba si controleze. Insa ochii tai stralucesc in noapte si calauzesc ratacitorii.  In vechime se asocia gandului, cuvantul  spirit sau duh si probabil de aceea "si-a luat gandul "mintea in cap". Tot in vechime mesagerul  vestilor proaste risca sa fie omorat; se asocia gandul cu mesagerul zeilor, si irational se razbunau pe mesageri nu pe zei/ideile/conceptiilor lor . Astazi se omora intre ei soldatii si generalii care i-au trimis scapa si se ingrasa asemenea zeilor din vechime. Nimic nou sub soare!?.

Zeii din vechimi, generalii de astazi; Zeus a scapat de sub control proprii zei si statul de drept pe  proprii generali; insa tot mesagerii sunt pedepsiti cand rup legea tacerii/omerta.' Tacerea ' este evocata si inaltata la rangul cel mai inalt; insa, exista tacere la propriu cand intreg universul vibreaza si exprima esentele sale? Din proprie experienta "tacerea' este un bala bla banal care ascunde intunericul din constiinte, zeii si generalii morti ai fiecaruia. Este rationala afirmatia " mintea facuta tacuta este minte moarta!".

Acordul si armonica sincronicitatii plenitudinii cu ea insasi, a individualizarii corporale a acesteia prin echilibrul dinamic al tuturor fortelor este rationala asemenea cum rational este ca atunci cand doi oameni sunt uniti intr-o singura actiune sa nu existe galagie intre ei atenti la actiune/ simfonia    exprimarii potentialului lor. Galagia din capul omului este galagia locului nesanatos in care se afla, loc care trebuie vindecat sau sfintit prin prezenta sa. Galagia nu este identitatea celui care o suporta crezand asta. In constiinta sunt multe meandre sau blocaje/bucle temporale, fiecare cu propria galagie pe post de gandire moarta sau facuta tacuta a locului respectiv, reactivata/inviata prin prezenta omului. Libertatea constiintei umane este aceea ca are miscare absoluta . Nu gandesc si nu sunt un ganditor sau filosof , doar reflect in scriere ceea ce percep. Insa nu am habar de unde se nasc aceste perceptii ci doar sentimentul ca baleiez cu atentia plenitudinea frumusetii perceptiei creatoare si edificiile facaturilor omenesti conceptuale care degradeaza prin actiunea lor  natura umana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu