recunoasterea

Cunoasterea e o simpla recunoastere.
Recunoasterea recunoasterii

"Cum s-a facut" ="cum se face". "Cum se face" este cunoastere
"Ce s-a facut" = "ce se face".  "Ce se face" este informatie.

"Cum s-a facut" si "cum se face" este diferit de "ce s-a facut" si  "ce se face". "Cum se face" este cunoastre si "ce se face" este informatie-telul/ scop al  cunoastrii diferit de "cum se face". Informatia nu reflecta procesul elaborarii ei ci il infasoara sau inglobeaza, ascunde, oculteaza. De ex, o lege nu reflecta procesul elaborarii ei, nici consecintele/ scopuri ale aplicarii ei, Intrega cunoastere din continutul ei ramane in fundal ascunsa dar  se poate recunoaste in dinamica evenimentelor, miscarilor  societatii si in strucutrarea si restructurarea ei obiectiva , evidenta sau in perceptia colectiva. Cunoasterea implica explorarea informatiei, meditatia Alt exemplu este acela al unui obiect sau instrument. Acesta  este diferit de procesul lui "cum este  facut";  ce s-a facut este informatie rezultata care infasoara in ea ascunzand   cunosterea a 'cum s-a facut". Motiv pentru care cei ce sunt informati nu sunt neaparat cunoscatorii informatiei respective fara explorarea procesului elaborarii ei. Daca nu cunosti 'cum' nu poti practica si esti practicat sau folosit de cunoasterea respectiva prin informatia ei care te consuma. Cuvintele/ denumirile sunt informatii dar putini cunosc procesul elaborarii lor si le folosesc de multe ori fara noima.. Anticii relevau ca cine a inventat limbajul si scrisul folosind simboluri, mai mult au ascuns decat au relevat cunoasterea. Prin simbolistica literei, cuvantului , simbolistica primara a imaginii sau desenului a fost ascunsa si nu mai percepem simtamintele/imagini desenate  infasurate in cuvinte, am orbit ca intelect -prin ingustarea perceptiei prin care frumusetea plenitudinii s-a elevat constientelor ascunzandu-i modalitatile- si ne uratim constant. De ex informatia frumusete infasoara in ea foarte multe "cum-uri",  complexul simtamintelor, gandirea, reactia emotionala,  alimentaia info/substantiala, jocul sportiv, si nu in ultimul rand atitudinea relationala, etc. Ascunse aceste cumuri in imaginea sau cuvantul frumusete  am ajuns sa credem ca machiajele , operatiile estetice si hainele ne infrumuseteaza. Hainele, etc, ascund mare parte a frumusetii umane dar in nici un caz uratenia.

 Informatia/scop al procesului cunoasterii gandite/ memorate se reflecta in afirmatiii ca descriere a "ceva"  asa cum este, dar nu si a "cum a fost gandit/facut"  . Cunoasterea a "cum se face" in ceea ce se afirma nu este reflectata; Nimeni nu reflecta prin afirmatiile/ informatiile sale, "cum" sunt facute si de ce sunt facute; -are o credinta , parere, opinie. Opinia, parea, credinta sunt obiective , scopuri a  proceselor gandirii si nu refelecta "cum "se emit sau fac, sau ce consecinte sunt urmarite conducand  in directiile respective fortele gandirii si reactia emotionala remodeland  astfel cunoasterea gandita,  reformalizand gandirea/ actiune/ manifestare corporalizata individual si colectiv in perceptia tuturor. Intentia este edilul maretului edificiu  al perceptiei inteligente si gandirea vrea sa faca si ea acelasi lucru fara sa reuseasca, manipuland doar perceptia jucandu-se cu informatiile precum un copil cu cuvintele. Este ca un copil care vrea sa ajute dar mai mult incurca. "Prea multa gandire" este explicatia oricarui esec faptic.

Cu alte cuvinte "opinia" (parera, credinta), informatia este modalitatea prin care cineva doreste sa remodeleze o 'realitate'  circumstantiala modelata deja si nu reflecta  modalitatea in care realitatea este deja modelata ; cu alte cuvinte nu este "adevarul"a ceea ce este ci 'adevarul" a ceea ce se doreste a fi. Opinia a ajuns un fel de scuza cand modalitatea in care cineva gandeste realitatea ar putea supara pe altcineva- "Asta e opinia mea" e afirmatia prin care cineva isi cere scuze  ca a indraznit sa gandeasca altfel decat marea masa de ganditori sau gandirea unui grup  in cardasie manipulatoare a perceptiei intelectuale si releva  neincrederea in propria cunoastere sau lipsa acesteia din memoria sa de lucru.

Cunoasterea este gandire si nu poate fi in afara campului memoriei/ materiei
Gandirea este un proces "In" materie, in memorie. ( material)
Gandirea de sub haina/ ganditor nu cunoaste decat ceea ce ea face si se reflecta in propria recunoastere a facaturilor sale- memoria facerilor, cunoasterii. Intreaga cunoastere este (in) campul memoriei, memoria este substantiala, materie. Intregul proces curgator al gandirii care gandeste despre sine inoindu-se -"raul demiurg"- al facerilor si dinamicii lui schimbatoare este "in" memorie/materie. Prin expansiune imaginara a acestei evidente putem reflecta materia ca memorie miscarilor  intregului univers, corpul universului aflat in perceptia noastra colectiva sau obiectiva, inteligenta, care reflecta intreaga noastra cunoastere gandita sau universul reflectat si gandit. De ex. intr-un atom de Au este povestea vietii unei supernove- poate fi ceva mai poetic si maret decat adevarul faptelor transformarilor reverberat in etern si memoria lor sunbstanta?

Procesele in minte, energie, s-au spirit -diferite de procesele din materie/memorie, nu sunt procese ale gandirii. Avem informatia memorata a percetiei si reactiilor noastre la ea; insa cum percepem plenitudinea  universalului, nu poate fi gandit.  Intuitia plenitudinii nu este efect gandire ci esenta, fundatie a perceptiei inteligente. Percepem evidente dincolo de ceea ce gandim sau a fost vreodata gandit si incercam sa patrundem cum sunt facute acele evidente si ce caracteristici si ratiuni functionale au ele.
Procesele in spirit- nu sunt cunoasterea gandirii simbolurilor care este propria ei facere, propria curgere dinamica;- sunt necunoscutul gandirii - nedenumitul, fara denumiri gandirea nu poate lucra;  denumirile sunt umbre temporale ale evenimentelor, pentru a pastra in memorie o existenta neelucidata inca, nu pentru a o descrie. Cine poate descrie (bineinteles daca are bun simt) esenta universalului, viata? Avem insa, cuvantul Viata! (bineinteles daca nu are bun simt va spune ca e grea, o mizerie, descriindu-si nivelul perceptiv si autodefinindu-se ca intelect)

 "Ceea ce e negandit" - este  nedenumit- si denumit de intelectul lacom de cunoastere ca reactie in fata sa - denumim fara a cunoaste ce, - cunoasterea denumirii respective nu este  in campul memoriei gandirii/cunoasterii ei, intelectului. Ce nu face- nu cunoaste gandirea -denumeste- si apoi lucreaza cu denumirile ei , lucreaza cu ceea ce nu cunoaste - fapt evident denumit prin particularizare  ingusta ca reper(recunoastere pentru sine) denumit ignoranata, in matemqatica "artificiu de calcul", aproximari . In cazul lucrurilor facute , instrumentate de stiinta denumrile reflecta sintetic functionarea sau scopul lor: maser. laser , G.P.S. etc ca prescurtari sau repere, insa cine le foloseste nu si cunoaste respectivele functionari ; numai cei care le-au instrumentat sau cei care au memorat structura si functionalitatea lor. Asemanator cuvintele sunt cunoscute doar de cei care le-au "inventat" sau de cei care cunosc istoria manifestarilor lor si prin reflexie au reelevat cuvantul propriei constiinte.


 Denumirile istoric date, sunt continutul memoriei denumirilor, implicit memoria a ce nu cunoastem si  astfel lucram/gandim cu informatii/ denumiri, nu cu cunoasterea de dincolo de ceea ce a fost si este denumit/ gandit ; lucram ca inntelect si fara cunoasterea  evidentelor din perceptia noastra nedenumite -necunoscute, dar de necontestat. Aceasta evidenta a lucrarilor gandirii ca aproximare a intelectului prin incompletitudinea informatiilor prelucrate constient, ne determina bunul simt sa nu insistam habotnic  pe propriile pareri si informatii sau sa ne incapatanam a convinge pe cineva ajungand la conflicte sau arderi pe rugurile discriminarii,  sau sa denigram pe cineva care se exprima greoi sau incorect gramatical sau emotional, ca nu stie sa-si exprime gandurile sub cele mai clare forme gand sau sofisticate expresii poetice. Ne ascundem propria ignoranta criticand ignoranta celorlalti.
Memoria/informatiile/ denumirile formeaza un cocon de infoenergii infasurate in ele insele denumit intelect , acelasi pentru toti si se hraneste din energia/vitalitatea fiintelor. Denumim "intelectual" un personaj care ne demonstreaza puterea memoriei sale reverberand ceea ce s-a gandit si au afirmat inaintea lui  marii ganditori ai omenirii sau,  puterea memoriei dinamicilor informationale/ faptice din prezent ca mod de functionare si instrumentare a gandirii Adica cunoasterea a "Ce se face" sau  consecintele/scopurilor facerilor respective. 

Cand o minte/spirit/ constiinta cunoaste, adica "cum a fost facut si cum se face - ceea ce a fost facut si ce se face" devine periculoasa pentru cunoastere, o domina, Scapata  din sfera dominatiei gandirii, perceptia mintii respective  a trecut prin si dincolo de zidul memoriei si constienta sa dincolo de zidul  perceptiei," percepand existenta si a ceea ce nu percepe si cunoscand ca nu cunoaste". Socrate in Grecia a fost ucis pentru afirmatiile si argumentatele afirmatiei facute  anterior. (sper ca voi evita aceeasi soarta pentru reafirmarea claritatii exprimate in domeniul cunoasterii/ memoriei si evident voi fi dezamagit de propria speranta cunoscand dezamagirea)

Aceasta constienta si evidenta a ceea ce este nedenumit ,necunoscut, nefacut, negandit, a avut efecte asupra constiintei  umanitatii in copilaria ei;  ganditorii epocilor respective, oameni cu mare putere dar cu putin discernamat, s-au vazut obligati sa accepte existenta respectiva, au interpretat-o  si denumit-o; asa cum si astazi oamenii de stiinta denumesc evidentele existentiale ale necunoscutului  lor "energie neagra",  "adn tacut", etc.
Denumirile odata facute sunt memorate, incarca campul memoriei cu impresia cunoasterii  fasa cunoastere. Avem ulterior impresia cunoasterii fara sa   traim cunoasterea/ necunoasterea  respectiva spre experimentarea/explorarea ei; Mai mult, informatiile si pseudoinfirmatiile se hranesc din energia constiintei noastre incetinind viteza proceselor subconstiente de procesare infoenergii, incetinind viteza gandului si slabind energia lui corporala, blocheaza ingreunand memoria prin imbacsire informatioanala irelevanta, consumata, sau fecale informationale. (Steiner afirma -"creierul este materie fecala").  Astfel, in loc sa exploram ceea ce cunoastem sau cunoasterea omenirii a" cum se face" ceea ce se face  comunitatii noastre de  fiinte si mediului social si natural care suporta consecintele acestor faceri,  intelectii exploreaza ceea ce nu cunoasc, nu gandesc  si prin ratiunea evidentei nici nu poat afecta  in vreun fel existenta omenirii, descoperirile lor fiind interpretari proprii, teorii, risipind inutil pretioasa vitaliatate/ bioenergie.si imbacsind memoria cu alte pareri despre cum ar fi si ce ar fi ce nu cunosc. Mai mult, necunoscutul ne energizeaza, ne da energie, in timp ce informatia, fie  irelevanta sau nu, consuma energia, ne ingusteaza perceptia  Toti dusmanii posibili sunt ganditi si nu exista o dusmanie universala impotriva intelectului gandirii, implicit a omului, alta decat cea gandita/ cunoscuta-cunoasterea gandita a dusmanului, sau cunoasterea subiectiva care se impune a fi curatita  de superstitii si premeditari.

Nedenumitul ne mai salveaza inca din capcana gandita pentru mintea/ spiritul omenesc si este sursa vitaliatatii noastre si drept urmare este rational sa-l lasam "gol" de interpretarile intereselor meschine, de premeditarile fricilor din viata , iresponsabilitatilor inrattionalului ,consecinte ale nediscernamantului ganditorilor vechimii sau lacomiei producatorilor de groaza si excitatii astazi, "teama, dezbinari, circ si paine." Cunoasterea stiintifica "a cum se face este utila fiecaruia"  motiv pentru care explorarea ei folositoare. Cunoasterea subiectiva sau psihologica descriptiva, interpretativa, se impune a fi abandonata:  eliberand astfel complexul simtamintelor si sentimentelor umane,  relationarea interumana,  din inchistarea dogmaticii meschine a mediocritatii.

II spuneam unui tanar ca degeaba este tanar, are mintea batrana si-l va imbatrani consumand din tineretea lui atunci cand copiaza modalitatile si moda vremurilor de mult apuse pe care azi le vedem si infrumusetam urritindu-le si mai tare.  Sursa lor a murit si  nu mai au energie proprie, asa ca le dai tu prin acceptare si respingere. Consecintele nu pot fi altele decat cele care au fost si nu au nici o legatura cu premonitia sau modelarea viitorului individual prin devoalarea lor, ci doar slujirea ta.  "Trecutul' ca modalitate comportamentala te asteapta, nu pleaca nicaieri, nu te grabi sa te intorci ca nu-l poti pierde, exploreaza propria prezenta.
Tineretea este un potential mai valoros decat intreaga avere/datorie a societatii si este pentru a-ti construi un palat. Daca urmezi modalitatile trecutului vei risipi ca si mine si ceilalti, vei risipi bogatia si vei ajunge sa cumperi o garsoniera confort 4 iar regretele mintii de pe urma sunt inutile. Extremele risipesc, extremele exceselor placerii si durerii sunt consecinte ale extremelor corporale exploate prosteste, prea multa gandire inutila/ reactiva a importantei tale inchipuite si nemotivate de fapte si comportament , deasemenea  extremele exacerbarilor sexualitatii ca scop placere/defulare frustrari/tensiuni psihice- prea multa placere conduce la prea multa durere. Orice exista are o ratiune a existentei respective si cauta sa patrunzi intelesul ascuns al acestor ratiunii din care cea mai folositoare este ratiunea Iubirii

Denumirea a ceea ce este nedenumit a avut drept consecinta interpretarea denumirilor respective si am creat o lume imaginara incompleta si inchistata, o lume a interpretarilor , imaginand imaginatia sau perceptia vizuala. Am   ingustat perceptia astfel,  traind in inchipuirea realitatii, in afara ei,  dar cum evidentele releva, nu fara consecinte degradante denumite involutia constiintei omenirii, artificializarea conditionala a ei. Paradozal nu ne-am inchipuit o lume favorabila fiintelor ei si noua insine,  ci una dusmanoasa care le consuma si ne con suma  pentru propria supravietuire. Fiinta omenirii nu "este facuta/gandita", asa cum nu poti face inteligenta - perceptia faptului evident a fost denumit "miracol existential", "inteligenta/ iubire universala", spirit/minte universala","forta unica", "unic Dumnezeu", "creatie/creator," "unica fiinta",etc , in functie de reflectarile subiective emotionale sau ideatice ale fiintelor care au perceput empatic si denumit existenta nedenumitului. misterului propriilor existente corporalizate.

Interpretarile denumirilor fara perceptia si trairea empatica/comuniune/cunoastere/traire  directa a ceea  ce a fost denumit, au condus omenirea pe cai ce se dovedesc potrivnice existentei sale, surse a conflictelor interne de natura patrimoniala a cunoasterii si informatiilor/ opiniilor despre, a spatiului si timpului, a  culturii adevarului, a intaietatii  si-a lui Dumnezeu, etc. Ne luptam intre noi pentru ce nu cunoastem, dar cunoastem lupta pentru dominatia necunoscutului. Daca o lupta se da in numele unei denumiri interpretate, personificate, de ex in numele dumnezeului gandit, vieti ganditie, energiei "individuale", aur, inteligenta, etc, sau a oricarei valori ideatice sau substantiale considerate supreme  in vreun fel anume, asteptati-va la orice dezastre si lipsa oricaror norme de fairpalay in acea lupta-orice este posibil. Cand omenirea  este captiva moralei gandite intr-un fel constrangator si a ideatiilor utopice, inchipuirilor sale de sine, orice fel de razboi este posibil, omenirea  este intr-un razboi total cu propria existenta si natura denumita creatie. Ceea ce este nedenumit/necunoscut, am denumit fara sa cunoastem ce si cum este- creatie.

Obsesia gandirii este sa creeze asemenea creatiei- personificand ideatic o idee drept "creator" si se straduie sa-o copieze- sa faca dumnezeu fara sa reuseasca,  generand un mediu artificial si artificiale "inteligente".  Gandirea lucreaza dupa modele pe care le considera fara sa fie- creatie. Lucreaza conform acelor  informatii  pe care  le  considera descriere a procesului creatiei si le transforma in obsesii si rutine ale activitatii sale prin care crede ca exprima ceva etern si de sine statator adica, copilul sau diferit de cum ea este -ganditorul. Ganditorul este fiul gandirii si nu poate fi altfel decat gandirea; fluid, schimbator, efemer si gol de continutul viu\ de sine statator al nedenumitului sau "Marelui Anonim". Gnditorul este haina, coconul de idei despre sine si cum ar dori si i-ar place sa fie gadirii ca  emanatii ale inconstiintei (lipsita de ratiune sau lumina) si este vazuta de ratiune ca pseudoconstiinta ale carei actiuni sunt memorate ca pseudo-adn.( Soarele negru din astrologie).

Gandirea si telul sau dorinta , una sunt din moment ce nu-si poate dori decat ceea ce este gandit/denumit. Multi reflecta perceptia mintii ca una cu dorinta. Insa evident acea minte este o minte aservita , captiva unei structuri gandite deja, sau minte modelata hipnotic, programata, facuta, astfel artificiala si care functioneaza comparativ si destramator  de relatii functionale inteligente ca un parazit care vrea sa devina si inteligent mancand inteligenta sau manifestarile ei,( -asemenea canibalilor care mancau dusmanii lor invidiati pentru puterea lor, ferm convinsi ca astfel si-o insusesc...) .Pseudo constiinta se manifesta prin canibalism, este constiinta canibalului nu a omului. Observati canibalizarea in politica si  celorlalte institutii ca miscare launtrica si interactiuni..

In cultura marilor invatatori sau constiinte ale maretiei inceputului sau nasterii umanitatii, a conceptiei imaculate , se afirma pasul "Vedanta" in evolutia omenirii sau "incetarea cunoasterii" care readuce mintea umana la starea sa naturala, starea de meditatie,  eliberata de presiunea si harmalaia premeditarilor cunoasterii. Nu inseamna ca se sfarseste ceva, ci constiinta umana se elibereaza de sub dominatia cunoasterii facute si o foloseste inteligent in slujba fiintei si nu invers.. Aceasta experienta a incetarii cunoasterii sau experienta "vedantei"-(vechimea termenului releva miscarea sa in etern) -este traita de fiintele umane individualizate in spiritul/mintea lor, in locul si in timpul fiecareia . Aceasta experienta a "sfarsitului cunoasterii" ca eliberare a mintii/ actiunii de sub dominatia denumirilor prin reactie programatta de un anumit fel ca modalitate temporala, mai este cunoscuta si sub denumirea de "sfarsitul timpului" (cunoasterea e acumulare temporala, modalitati comportamentale si rutina lor)  Este deasemenea  cunoscuta si sub denumirea de"oprirea   dialogului interior".  Efortul minim al respectului de sine pentru fiecare fiinta umana (daca nu este altceva ascuns sub forma respectiva de om, vreo fabricatie care seamana fara sa fie), este acela de a explora si invata sa opreasca prin intentie "dialogul interior" . Atentie, nu puteti face gandirea tacuta sau tacere, "mintea facuta tacuta" este "minte moarta"; va puteti usor pacali ca ati incetat dialogul interior care prin opozitie se amplifica. As  putea metaforic asocia incetarea dialogului interior cu o deplasare, o deplasare in constiinta de sine, deplasarea  atentiei din locul vartejului galagiei dintr-un taifun in ochiul acestuia. Efectul intentiei,  este faptul in sine al incetarii-surprinzatoare , miraculoase- insa nu vom cunoaste vreodata cum; il facem pur si simplu si recunoastem ca am facut-o ,adica cunoasterea de a o face fara sa stim cum , este surpriza si mirarea, " inminunarea"; nu va puteti insela..

Constiinta si intreaga sa capacitate mentala si emotionala de actiune se elibereaza de presiunile nevoilor si trebuintelor, nemultumirilor si razbunarii ca reactie, iar denumirea de clarperceptie sau perceptie inteligenta, claritate launtrica nelocalizata undeva, capata sensuri noi pentru fiecare. Informatia desavarsirii fiintei umane corporale (in sensul completitudinii) din inceput se releva. Ca intotdeauna "mama noastra Atentia" si " tatal nostru Intentia" joaca rolul hotarator in acest proces in care redevenim mama/tata -gand creator in acelasi timp/ loc reflectat corporal prin simtaminte si senzatii la care nici nu puteam visa ca ar exista asemenea intensitate a trairilor umane nepervertite sau modelate dusmanos de invidiosi - Pseudoconstiinte invidioase  pe fiinta de neinteles si neexplicat pentru ele, pe impecabilitatea de inceput a misterului originilor ei.. Mintea e continator nu continut si cine a bagat idiotenii acolo sa le scoata pana nu vor fi arsi odata cu ele de launtricul   foc.

Mai toate religiile in inceputul lor porneau din dorinta de a explica misterul  existentei fiintei umane denumit Dumnezeu, sau  relevau mijloace psihologice si comportamentale de refacere mentala si corporala  si  au sfarsit la a-L oculta si mai abitir decat era la un moment dat, inecandu-l in superstitii si obscurantismul ritualurilor dogmatice; Cu alte cuvinte, unde dai si unde crapa sau, cu bune intentii se paveaza drumul nedorit. Religiile au involuat ca orice lucru facut/ gandit, din simplu motiv ca aducea profit  speriind  oamenii,  conditionandu-le expresia sinelui natural, generand rebeliuni si infractiuni morale inexistente, un comportament deviant irational  prin pedepse  si justitia urii ,sacrificii umane, aservindu-si enoriasii autoritatii preotilor acelor vremuri pentru  profitul daniilor in munca sau  comoditati, dar mai ales pentru impresia inchipurii maretiei si superioritatii acestora . Asa s-a instaurat "sacralitatea" profitului si a puterii personale ca autoritati mentale, obsesii/boli ale mintii care domina gandirea/intelectul omenirii si astazi.

Istoria religiilor incepe cu  descrierea manifestarii consecintelor manipularii constiintelor prin teama  de necunoscut, istoria respectiva nu incepe cu inceputul ei,   ci cu teama  de Dumnezeu, de misterul fiintei lor,  promovand autocreatia ca facere de sine sau "devenirea in existenta si demonstratia ei"- moartea ca finalitate ; Este fireasca revolta unora, dar nu si violenta daca nu cunosc sau nu au amintirea a ceea ce era la inceput "religia" comunitatilor si respectivele ei obiective, ratiuni functionale in colectivitati. Violenta nu va face decat sa schimbe minciunile intre ele inoind formele dogmelor si ritualurilor continatoare de morbiditate, inlocuind idolatria unora cu a altora, asemenea dar nu diferiti; de ex preotii cu expertii. Omul este o fiinta spirituala nu religioasa si foloseste religia ca mijlocul unor ratiuni functionale in societate  Prima lege (religie) a conunitatilor era aceea ca cei mai puternici, intelepti  sau avuti trebuiau sa slujeasca, sa invete si sustina pe cei mai slabi din comunitate pentru ca intregimea comunitatii sa evolueze si dezvolte inteligent in intregul ei-intuitia plenitudinii in manifestare constienta, temporala ca modalitate dinamica evolutiva a comunitatilor . Schimbarea legii, -care a produs perturbari comunitatilor de orice fel si dezordini in armonia firescului, a fragmentat cconstiinta sinelui natural de sine statator,-   s-a facut  prin inversare-refacere-relegare a comunitatii in jurul/ jugul - ideii/ lege ca, dimpotriva, cei mai puternici si bogati trebuiesc slujiti si serviti de cei mai slabi si mai saraci ca astfel vor deveni ceea ce erau din inceputul existentei lor dumnezei-tata,  prin sacrificiul de sine celor "slabi" . Astfel inversand /refacand legea comunitatilor dumnezeilor- tata sau regilor de drept ai intelepciunii, a fost denumita relege (revenire  asupra legii - traducere in limajul vremurilor prezente a percetiilor imagistice -religie). Functia intelepciunii era ratiunea existentiala functionala in comunitati a celui  denumit rege sau intelept  si-l indreptatea s-o ocupe fapele sale care-l relevau ca leader natural al comunitatii, nu genealogia sa. Religia reprezenta si legea regelui sau intelepciunii, ( partea teoretica oficiala fara practica este si astazi- legea vietii, legea iubirii ca relatia dintre fiinte, compasiunea ca reactie) Intoarcerea la semnificatiile inceputului inteligent al organizarilor comunitare sinarhice  o regasim si astazi in valorile actiunilor in echipa in care "toti pentru unul si unul pentru toti" este legitatea/ religia  sau puterea  echipei; o regasim in asa numita legitate a razboinicilor care "nu lasa pe nimeni in urma" indiferent de sacrificiul necesar, pentru ca blasfemierea cadavrelor si prizonierilor, ranitilor, le afecta grav increderea si curajul in lupta , afecta  familiile , le zdruncina si destrama comunitatea in care nu erau singuri. In arta razboiului adevaratul comndant de osti nu pierde nici un razboinic desi profesia lor este moartea,etc,  Tot ce da forta comunitatilor sau colectivitatilor sunt valorile respectate si onorate prin fapte care s-au nascut din legea/' religia"/ sacrul , inceputului existentei umane in comunitatea constiintei/ stiintei Dumnezeilor -tata.   Cristos care reeleveaza  legea inceputului, porunca noua fiind prima uitata, afirma ca cel mai mare dintre oameni este cel care-i slujeste pe toti ceilalti, stapan pe sine nu peste ceilalti semeni , rege/ intelept prin drept divin/creator care transcendea genealogia/adn-ul/memoria. Transcendenta adn/memoriei semnifica ca "acela" in slujba tuturor lucra si in nedenumit/necunoscut/ cu miracolul, cu Dumnezeu nu impotriva, era cocreator. Organizarea colectivitatilor astazi pastreaza institutionalizate functiunile ratiunilor existentiale ale comunitatilor umane.  Insa motorul miscarilor/gandirii din institutii este altul, servirea, slujirea apararea institutiilor si statului cand,  ratiunea existentei lor este sa slujeasca si sa apere comunitatile de fiinte si interesele lor, degrevand indivizii ei de incarcarea fiecaruia cu aceleasi probleme comune firesti, oferindu-le libertatea explorarii si evolutiei/individualizarii spiritului , slujirea colectivitatii  prin preluarea sarcinilor comune de aparare, educatie, sanatate , etc, de catre institutiile respective si astfel coroborand eforturile colective sub o singura viziune si un singur proiect/rege/intelept. Doar ca proiectul institutiilor astazi nu are nimic comun cu viziunea/ dorintele colectivitatilor sau ratiunea lor functionala, mai degraba se ocupa de ingradirea libertatilor individuale , legiferari constrangatoare si impotriva firii spre stoarcerea de resurse individuale si colective sau ale spatiului/ timp locuit de acestea.

Cand institutiile schimba ratiunea existentei lor devin surse de conflicte si sarcinile nu si-le mai indeplinesc, raman neonorate .  Institutiile devin inutile si chiar mai mult, frane in calea dezvoltarii si evolutiei individuale si colective in ansamblul plenitudinii colectivitatilor si fiintei umane, sau devin sugestii hipnotice negative , capcane pentru constiinte. Oamenii inocenti urmeaza leaderii institutiilor respective crezand, avand incredere in ratiunea lor existentiala , fundament al inceputului fiintarii in comuniune sinarhica si abia mai tarziu constata ca acestia si-au incalcat-o exploatandu-le credinta, increderea , incocenta si resursele. Insa si astazi auzim strigate si invocari ale vechii primordiale legi/ religii comunitare a ratiunii si intelepciunii si inca nu s-a renuntat la incercarile reinstaurarii ei in orice comunitati, inclusiv cea europeana. Incercarile se dovedesc a fi expresia lipsei de determinare in a o face, justificari ale ipocriziei, fatarniciei. Fatarnicie care se ascunde prin schimbarea sensului/ semnificatiei cuvantelor in general, democratiei in special, considerata "puterea poporului" cand, in original era "poporul puterii"  si care functioneaza si astazi asa , functionare evidenta  in orice perceptie inteligenta a oricui doreste sa vada adevarul a ceea ce este asa cum este. A cui puteri este poporul? Bineinteles ca a lui Dumnezeu, caci altfel nu ar sluji-o cineva. In numele necunoscutului sublim vorbesc raufacatorii , caci in nume propriu nu pot aservi  pe cineva. A vorbi in nume propriu inseamana harul si demnitatea responsabilitatii proprii. Fara aceasta indrazneala vom auzi doar sterotipuri , clisee verbale fara continut.

Practicarea valorilor oficiale ale religiilor,-in interiorul lor,  in primul rand de preoti si apoi de enoriasi( a face ce zice popa nu ce face popa si popa sa faca ce zice)- va elibera religiile de coada istorica raufacatoare a obscurantismului si vom descoperi ca intre religia curatita  si stiinta de cel mai inalt nivel, nu este un conflict decat cel mult de limbaj,  specific  celor doua domenii ale cunoasterii eliberate de interpretarile meschine, negustoresti ale pervertirilor informationale. De ex stiinta vorbeste de "forta unica" (necunoscuta) care s-a diferentiat functional in fortele universale cunoscute si care le sustine actinuile astazi ca potential, cu alte cuvinte Dumnezeu nu a murit creiind si isi sustine neslectiv si astazi creatia- religia afirma  ca " numai Dumnezeu exista" si traim in el si ca ceea ce facem semenului sau naturii proprii si planetare Lui ii facem si ne intorce consecintele ; localizeaza consecintele cu precizie la sursa .  Suportam consecintele  a ceea ce-am facut astfel,  afectandu-ne propriul izvor /samanta mirabila a existentei (ne producem pseudoadn-eul cum ar zice stiinta,  memoria tuturor disfunctiilor infoenergetice si anatomice produse de noi insine sau Karma cum zic misticii ratiunii ). Religia afirma unicitatea constiintei, stiinta afirma unicitatea inteligentei materiei si universului, etc. Intre aceste doua afirmatii gasim toate fragmentarile si a uneia si a celeilalte produse de interesele interpretarilor  din memoria cunoasterii comparative si ignorarea plenitudinii unicitatilor expresive a individualizarilor universalului Percepem nu prin comparatie , comparatia este exterioara fenomenelor ci distingand inteleigent asemanari si diferente, congruente si incongruente, utilul si inutilul, speranta si disperarea, placerea si durerea ,etc, ca polarizari ale aceleiasi infoenergii-forma si reflectarile lor, sau energii amorfe care-si doresc formalizarea .

 Gandirea reflexiva despre sine ca raspuns automat al memoriei irelevant prezentei tale circumstantiale, nu poate fi decat fragmentata si lucreaza cu fragmente, fragmentand cunoasterea  ca aparenta   separarii si indiferentei, neimplicarii si neputintei, inutilitatii si nedemnitatii individuale . "Realiatatea" este tot ce nu credem sau cunoastem noi c-ar fi.-nedenumitul   Fluxul fara inceput si sfasit al gandirii, raul demiurg insa,  cine stie,  in realiatea sa nemodelata este unitar, gand unic care infasoara si desfasoara din echilibrul unei dinamici armonice a sinelui  toate posibilele  variante expresive complementare  prin polarizari rezonante  si canta sinfonia iubirii sau atractiei/ respingerii universale?  Meditati in acest context de dincolo de idei ca sa va reelevati constiintei proprii cat de importanti/utili/demni  sunteti ca gand tacut pentru plenitudinile existentiale individualizate  -  nu pentru voi insiva- si  va eliberati de sub jugul parazitului importantei de sine al inchipuirii polarizate in bine si rau, negativ si pozitiv ale unui intelectualism desucheat. Nu putem deveni ceea ce suntem, nici nu este necesar si obligatoriu sa devenim ceva ce nu suntem. Nu putem trai pentru noi insine,  autopromovarea nu miroase bine iar promovarea prin (de catre) cineva ne inrobeste aceluia.  Inseland pe cineva ne   punem sub puterea aceluia, noroc ca nu este informat de statul sau cand este inselat si-si plange de mila importantei sale jignite, caci am suporta rapid consecintele razbunarii lui care altfel se acumuleaza in timp prin rezonanta si tot nu scapam de ele prin experientele nenorocului sau accidentelor, stresului si neatentiei, disfunctiilor corporalizate,etc  De aceea nu este decent sau de bun simt sa plangem de mila sau necazul/ esecul cuiva, nici sa ne bucuram de el jubiland grotesc crezandu-ne deasupra si intangibili de acel necaz/esec; este decenta atentia la propriile expresii comportamentale, relationale, la propria atitudine existentiala.

Cunoasterea esecului oricarei actiuni individuale este dusmanul cel mai puternic al gandului celui viu si e bine intotdeauna sa fim vigilenti cu propriile ambitii, renuntand la ele. Complexele de superioritate si inferioritate sunt acelasi comportament psihologic deviant in care percepem  slabiciunea.. Suntem vulnerabili- nu slabi si este unicul bine pe care-l avem, maimultul binelui este dusmanul binelui. Respectul de sine este expresia demnitatii existentei si vietii universale. Sacrificiul de sine este tradare de sine, reflectarea intentiei de a renunta la ceva, sinele vietii, pentru altceva, inchipuirea puterii si superioritatii si pierdem pe amandoua asa cum  dam "vrabia din mana pe cioara de pe gard".  Vestea buna este ca "nu putem sa nu fim" care este si imperativul daruirii prorpriei fiinte cu responsabilitatea propriului comportament si incetarea vanatorii de vrajitoare

.Intelepciunea nu este o idee, nu o poti avea, poseda , este a raului demiurg si bei din ea cand bei din izvorul sau misterios, sursa tuturor miracolelor din perceptia tuturor . Ceea ce este prea aproape sau prea departe nu se vede, nu se valorizeaza, dar se poate auzi si valoriza recunoscandu-te si fiind astfel recunoscut izvor curat , imaculat , al sublimului a fi dinainte de a fi.