Cand ceri ajutorul deja nu-l poti primi. Insa suntem capabili sa instrumentam evidenta unei neputinte si am exteriorizat
mijloace pe care le consideram de ajutor , mijloace de care ne agatam si ne conditionam existenta. Medicul meu, astrologul, stilistul, bucatarul, nutritionistul, psihologul, duhovnicul, etc , personali par sa ne ajute sanatatea si imaginea. La fel medicamentele, banii, mijloacele comoditatilor de tot felul, etc. Uitam insa ca nu aceste mijloacele ale ajutorului , nici lipsa lor nu au provocat problema personala si ca "doar cine face poate sa desfaca"; sau chiar ele sunt ptoblema? Avem aceste mijloace de ajutor si totusi problemele individuale si sociale rezista, ne terorizeaza. Cerem ajutorul ca cineva sau ceva neimplicat in propria problema sa ne-o rezolve? Chiar daca ar fi posibil, doar ne-am conditiona existenta de acele mijloace si din conditionari apar problemele. Cerem ajutor pe post de indicatii, invataminte, sfaturi, dar evidentele releva ca si cei care dau astfel de ajutoare au nevoie la randul lor de ajutor. In relatiile de folosinta reciproca 'ma ajuti -te ajut" functioneaza si cel care cere ajutorul trebuie sa ajute mai intai pentru a fi ajutat asa cum, daca vrei bani mai intai trebuie sa dai, sa investesti, sa-ti asumi riscuri.. Oricum faci esti primul care da ceva, iar daca nu este asa, atunci ignori ceea ce dai si te amagesti cu impresia ca ai primit, ca ai castigat. Cand ceri ajutorul cuiva iti delegi puterea ajutorului aceluia, posibilitatea neconditionata a puterii de a rezolva problema. ( Cristos repeta "credinta ta te-a vindecat", chiar daca El a manifestat puterea neconditionata, vindecarea, respecta ordinea inceputului acelei actiuni in lumina constiintei sale.). Daca credinta noastra ne vindeca atunci ne si imbolnaveste. Ce crezi nu este un dat primordial ci o sugestie inconstient acceptata sau reflectarea unei perceptii care deja este cunoastere, credinta consumata ca energie, lucru sau mijloc patrimonial. Ca urmare ,"boala este un lucru,, nu o fiinta nici o credinta ci cunoastere" Ce facem noi cu aceasta cunoastere a bolii, la ce ne foloseste acest mijloc "imobiliar", cum si de ce il foflosim? Este in perceptia si cunoasterea fiecaruia aceste raspunsuri. Cine profita?
Eu nu am pretentia ca relev ceva nou, sau necunoscutul, ca ajut pe cineva, ci dimpotriva, dau batai de cap si va las fara justificari. Daca ar fi in posibilitatea mea v-as lasa fara nici o justificare , insa nu-mi convine autoamagirea- agatiti-va de justificari ca sa aveti motivatii serioase sa cereti ajutorul. Uitati ca Dumnezeu ajuta doar pe cine se ajuta singur sau il ajuta!. "Doamne da-mi !" e refrenul ignorantului sau milogului- dar cat de putini auzim muzica daruirii divine , existenta insasi asa cum este ea in imensitatea sptiului si a timpului!
Rememorarea existentei in momentul parasirii pare a fi o rutina colectiva care produce autocorectia, necesara curatirere de autoinselari implicata de o noua existenta intr-o expresie superioara ca firesc al evolutiei constiintelor si corporalitatii lor. Intrebarea mea este -de ce nu am rememora (nu a scrie memoriile pentru posteritate) inainte de a parasi existenta? In scris este accesibila oricui . Consider asta minimul ajutor accesibil fiecaruia sa-si daruiasca, ajutor real, caci numai fiecare pentru sinele sau poate face asta. In scierile strabunilor se gaste indicatia asta- povesteste-ti viata Dumnezeului tau in scris. Magia caligrafiei sau scrisului era cunoastere pentru ei. (Eu inca nu exist in dumnezeul meu, n-am terminat inca de scris, :) ! ). Puterea comunicarii transcede putertea informatiei pervertite, hipnotismul ei si elibereaza simtamantul Sunt.
mijloace pe care le consideram de ajutor , mijloace de care ne agatam si ne conditionam existenta. Medicul meu, astrologul, stilistul, bucatarul, nutritionistul, psihologul, duhovnicul, etc , personali par sa ne ajute sanatatea si imaginea. La fel medicamentele, banii, mijloacele comoditatilor de tot felul, etc. Uitam insa ca nu aceste mijloacele ale ajutorului , nici lipsa lor nu au provocat problema personala si ca "doar cine face poate sa desfaca"; sau chiar ele sunt ptoblema? Avem aceste mijloace de ajutor si totusi problemele individuale si sociale rezista, ne terorizeaza. Cerem ajutorul ca cineva sau ceva neimplicat in propria problema sa ne-o rezolve? Chiar daca ar fi posibil, doar ne-am conditiona existenta de acele mijloace si din conditionari apar problemele. Cerem ajutor pe post de indicatii, invataminte, sfaturi, dar evidentele releva ca si cei care dau astfel de ajutoare au nevoie la randul lor de ajutor. In relatiile de folosinta reciproca 'ma ajuti -te ajut" functioneaza si cel care cere ajutorul trebuie sa ajute mai intai pentru a fi ajutat asa cum, daca vrei bani mai intai trebuie sa dai, sa investesti, sa-ti asumi riscuri.. Oricum faci esti primul care da ceva, iar daca nu este asa, atunci ignori ceea ce dai si te amagesti cu impresia ca ai primit, ca ai castigat. Cand ceri ajutorul cuiva iti delegi puterea ajutorului aceluia, posibilitatea neconditionata a puterii de a rezolva problema. ( Cristos repeta "credinta ta te-a vindecat", chiar daca El a manifestat puterea neconditionata, vindecarea, respecta ordinea inceputului acelei actiuni in lumina constiintei sale.). Daca credinta noastra ne vindeca atunci ne si imbolnaveste. Ce crezi nu este un dat primordial ci o sugestie inconstient acceptata sau reflectarea unei perceptii care deja este cunoastere, credinta consumata ca energie, lucru sau mijloc patrimonial. Ca urmare ,"boala este un lucru,, nu o fiinta nici o credinta ci cunoastere" Ce facem noi cu aceasta cunoastere a bolii, la ce ne foloseste acest mijloc "imobiliar", cum si de ce il foflosim? Este in perceptia si cunoasterea fiecaruia aceste raspunsuri. Cine profita?
Eu nu am pretentia ca relev ceva nou, sau necunoscutul, ca ajut pe cineva, ci dimpotriva, dau batai de cap si va las fara justificari. Daca ar fi in posibilitatea mea v-as lasa fara nici o justificare , insa nu-mi convine autoamagirea- agatiti-va de justificari ca sa aveti motivatii serioase sa cereti ajutorul. Uitati ca Dumnezeu ajuta doar pe cine se ajuta singur sau il ajuta!. "Doamne da-mi !" e refrenul ignorantului sau milogului- dar cat de putini auzim muzica daruirii divine , existenta insasi asa cum este ea in imensitatea sptiului si a timpului!
Rememorarea existentei in momentul parasirii pare a fi o rutina colectiva care produce autocorectia, necesara curatirere de autoinselari implicata de o noua existenta intr-o expresie superioara ca firesc al evolutiei constiintelor si corporalitatii lor. Intrebarea mea este -de ce nu am rememora (nu a scrie memoriile pentru posteritate) inainte de a parasi existenta? In scris este accesibila oricui . Consider asta minimul ajutor accesibil fiecaruia sa-si daruiasca, ajutor real, caci numai fiecare pentru sinele sau poate face asta. In scierile strabunilor se gaste indicatia asta- povesteste-ti viata Dumnezeului tau in scris. Magia caligrafiei sau scrisului era cunoastere pentru ei. (Eu inca nu exist in dumnezeul meu, n-am terminat inca de scris, :) ! ). Puterea comunicarii transcede putertea informatiei pervertite, hipnotismul ei si elibereaza simtamantul Sunt.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu