Este o indicatie care se doreste pretioasa, cu cat este mai de neinteles, cu care memoria ma bombardeaza constant.
"Nu e nimic de facut; toate sunt facute deja; nimic nou sub soare"
Toate aceste variante ale aceleiasi indicatii pretioase ma scot din sarite si ma revolta. Daca este adevarata, nu sunt in stare sa o urmez, nu pot sta fara sa fac ceva : imi anuleaza utilitatea existentiala, nu am nimic de facut; ma blocheaza emotional, nu stiu cum sa nu fac nimic sau sa fac nimic. Dupa moarte nu mai facem ceva ! (cel putin la vedere desi mai facem si atunci ceva , ne decsompunem corporal.)
Cu atat mai mare este revolta cu cat constat veridicitatea afirmatiei sale; toate sunt facute deja si chiar o noua aparitie este doar o varianta a uneia vechi. S.F-ul literar si cinematografic a explorat toate scenariile posibile tehnologice si toate variantele de "extraterestri" si culturi sociale. Nimic nou ca fapt si comportament ci doar ca varianta formala a aceleiasi miscari si faceri. Un unic imbold prezentat sub adaptari diferite circumstantiale. Evidenta lui 'nimic nou sub soare " ma scoate din sarite. Eterna intrebare fara raspuns ma macina:" ce e de facut?' Indicatia pretioasa imi aminteste ca "nimic" Iar nu pot sa fac nimic.
Imi relev adevarul a ceea ce este si nu gasec goluri pe care sa le umplu cu ceea ce stiu si pot sa fac ca noutate. Imi dau seama ca afirmatia nu este din domeniul corporal sau individual ci din alt domeniu . Doar ceea ce numim minte, universal, poate face aceasta afirmatie, mintea este atotcunoscatoare deci si atotfacatoare si intreaga cunostere este exprimata deja in perceptia mea. Corporal nu pot face tot ce este facut; Unii afirma ca originea corpului este facerea deci tot mintea altii ca nasterea.
Daca corpul uman este facut atunci nu ma mira incapacitatea sa de a face ceva nou si nici utilitatea sa de tip roboteala conf program consum si disolutie. Pe mine varianta asta ma revolta la extrem, este ceea ce denumesc inacceptabil, nici macar in ruptul capului sau schizofrenie..
Daca este nascut, atunci ii caut ratiunea existentiala; daca nu este nimic de facut toate fiind facute ce functie/ratiune mai are acest " nou nascut"?. Cred ca pentru intelectul uman nu raspunsurile sunt relevante ci intrebarile. Pai,le care este domeniul actiunilor din perceptie? Evident facerile, rutina acelorasi faceri, ( ce mai faci?). Evident reactiile la faceri si rutina lor diversificata ( nu e bine ce faci, eu fac mai bine!). Evident in noianul de diferite faceri ale aceluiasi impuls exista si domeniul interactiunilor dintre ele care nu sunt reactiile ce conduc obligatoriu la uzura facerilor respective, colaborare, sustinere reciproca, prietenie, dragoste, etc. Corpul nascut are domeniul de actiune nu facerea ci interactiunea, relatia, ceea ce leaga intre ele facerile. Nu pot sa fac nimic care nu a fost facut deja, dar pot sa interactionez cu tot ce este deja facut .
In domeniul interactiunilor nu exista modelul/sablonul/matrita lui "cum se face", iar daca exista nu este interactiune ci facere.
Colaborarea, pritenia, dragostea, nu poat fi modelate deja, complexitatea circumstantelor manifestarii acestor miscari implica drept sursa lor doar impulsul primordial nemodelat inca. Constienta interactiunii conduce la perceptia irelevantei vreunui model de interactiune; In acest domeniu se manifesta intuitia, inspiratia, imaginatia, inteligenta acordului existential, iar puterea este-"mama noastra a tuturor"- Atentia . Interactiunea implica atentia unui acord, stabileste relatia , iar relatia genereaza un edificiu circumstantial nou al existentei facaturilor in interactiune. Relatia imi apare ca un continator asemenea unui sistem omogen de elemente si in acelasi timp este miscarea care le anima si sustine existential; relatia contine si anima in acelasi timp; este si inlauntru si mediu nevazut, sau potentiaull energetic simultan.
Uf! parca am scapat de revolta lui nu stiu ce sa fac daca toate sunt deja facute, de blocajul in care gandirea sa afundat ca intr-o groapa incapabila sa o paraseasca.
Care sunt consecintele acestei relevari a ratiunii existentiale corporale in care nu e nimic de facut si "totul de interactionat"? In ce ma priveste in primul rand atentia mea s-a desprins din concentrarea ei pe trebaluiala si roboteala muncii zilnice. Un entuziasm nemotivat ma anima. Explorez domeniul posibilitatilor de interactiune, relev modalitatea de pana acum a interactiunilor mele si ma ingrozesc! Nu interactionam ci doar exploatam resursele facaturilor. Brusc centrul lumii nu mai este "eu si numai eu", vrajitorul si rutina lui. Interactiunea imi releva ca important si pe tu. "Tu" este circumstanta , este o complexitate careia nu i-am acordat vreo "atentie", doar i-am revendicat constant pretentiile lui eu, sa ma asculte, sa ma inteleaga, aplaude, gadile,etc., sa fie asa cum vreu eu. Controlul circumstantelor nu este interactiune, ci nemultumire, respingere, negare, reactie. Interactiunea este actiune; am un camp de actiune nelimitat. Actiunea imi aduce prietenii noi. Asentimentul este sursa actiunilor mele , "sabia din inima" nu mai sfasie. "O lume- un vis', visul nu este o reactie la circumstante; la "tu"; fie ca toate visele aspiratii sa se exrime din nou si fiecare fiinta sa modeleze si remodeleze visul unic inoindu-l in libertatea neingradita de indicatii, in asentiment si acord deplin cu el. Modelele trecute sunt amintiri moarte deja, experiente consumate care nu mai pot decat sa consume. Traim intr-un "viitor' pe care nici in vis nu-l putem atinge pentru ca este intimitatea noastra cea mai profunda din care insasi visul se naste. Cu Dumnezeu inainte!
"Nu e nimic de facut; toate sunt facute deja; nimic nou sub soare"
Toate aceste variante ale aceleiasi indicatii pretioase ma scot din sarite si ma revolta. Daca este adevarata, nu sunt in stare sa o urmez, nu pot sta fara sa fac ceva : imi anuleaza utilitatea existentiala, nu am nimic de facut; ma blocheaza emotional, nu stiu cum sa nu fac nimic sau sa fac nimic. Dupa moarte nu mai facem ceva ! (cel putin la vedere desi mai facem si atunci ceva , ne decsompunem corporal.)
Cu atat mai mare este revolta cu cat constat veridicitatea afirmatiei sale; toate sunt facute deja si chiar o noua aparitie este doar o varianta a uneia vechi. S.F-ul literar si cinematografic a explorat toate scenariile posibile tehnologice si toate variantele de "extraterestri" si culturi sociale. Nimic nou ca fapt si comportament ci doar ca varianta formala a aceleiasi miscari si faceri. Un unic imbold prezentat sub adaptari diferite circumstantiale. Evidenta lui 'nimic nou sub soare " ma scoate din sarite. Eterna intrebare fara raspuns ma macina:" ce e de facut?' Indicatia pretioasa imi aminteste ca "nimic" Iar nu pot sa fac nimic.
Imi relev adevarul a ceea ce este si nu gasec goluri pe care sa le umplu cu ceea ce stiu si pot sa fac ca noutate. Imi dau seama ca afirmatia nu este din domeniul corporal sau individual ci din alt domeniu . Doar ceea ce numim minte, universal, poate face aceasta afirmatie, mintea este atotcunoscatoare deci si atotfacatoare si intreaga cunostere este exprimata deja in perceptia mea. Corporal nu pot face tot ce este facut; Unii afirma ca originea corpului este facerea deci tot mintea altii ca nasterea.
Daca corpul uman este facut atunci nu ma mira incapacitatea sa de a face ceva nou si nici utilitatea sa de tip roboteala conf program consum si disolutie. Pe mine varianta asta ma revolta la extrem, este ceea ce denumesc inacceptabil, nici macar in ruptul capului sau schizofrenie..
Daca este nascut, atunci ii caut ratiunea existentiala; daca nu este nimic de facut toate fiind facute ce functie/ratiune mai are acest " nou nascut"?. Cred ca pentru intelectul uman nu raspunsurile sunt relevante ci intrebarile. Pai,le care este domeniul actiunilor din perceptie? Evident facerile, rutina acelorasi faceri, ( ce mai faci?). Evident reactiile la faceri si rutina lor diversificata ( nu e bine ce faci, eu fac mai bine!). Evident in noianul de diferite faceri ale aceluiasi impuls exista si domeniul interactiunilor dintre ele care nu sunt reactiile ce conduc obligatoriu la uzura facerilor respective, colaborare, sustinere reciproca, prietenie, dragoste, etc. Corpul nascut are domeniul de actiune nu facerea ci interactiunea, relatia, ceea ce leaga intre ele facerile. Nu pot sa fac nimic care nu a fost facut deja, dar pot sa interactionez cu tot ce este deja facut .
In domeniul interactiunilor nu exista modelul/sablonul/matrita lui "cum se face", iar daca exista nu este interactiune ci facere.
Colaborarea, pritenia, dragostea, nu poat fi modelate deja, complexitatea circumstantelor manifestarii acestor miscari implica drept sursa lor doar impulsul primordial nemodelat inca. Constienta interactiunii conduce la perceptia irelevantei vreunui model de interactiune; In acest domeniu se manifesta intuitia, inspiratia, imaginatia, inteligenta acordului existential, iar puterea este-"mama noastra a tuturor"- Atentia . Interactiunea implica atentia unui acord, stabileste relatia , iar relatia genereaza un edificiu circumstantial nou al existentei facaturilor in interactiune. Relatia imi apare ca un continator asemenea unui sistem omogen de elemente si in acelasi timp este miscarea care le anima si sustine existential; relatia contine si anima in acelasi timp; este si inlauntru si mediu nevazut, sau potentiaull energetic simultan.
Uf! parca am scapat de revolta lui nu stiu ce sa fac daca toate sunt deja facute, de blocajul in care gandirea sa afundat ca intr-o groapa incapabila sa o paraseasca.
Care sunt consecintele acestei relevari a ratiunii existentiale corporale in care nu e nimic de facut si "totul de interactionat"? In ce ma priveste in primul rand atentia mea s-a desprins din concentrarea ei pe trebaluiala si roboteala muncii zilnice. Un entuziasm nemotivat ma anima. Explorez domeniul posibilitatilor de interactiune, relev modalitatea de pana acum a interactiunilor mele si ma ingrozesc! Nu interactionam ci doar exploatam resursele facaturilor. Brusc centrul lumii nu mai este "eu si numai eu", vrajitorul si rutina lui. Interactiunea imi releva ca important si pe tu. "Tu" este circumstanta , este o complexitate careia nu i-am acordat vreo "atentie", doar i-am revendicat constant pretentiile lui eu, sa ma asculte, sa ma inteleaga, aplaude, gadile,etc., sa fie asa cum vreu eu. Controlul circumstantelor nu este interactiune, ci nemultumire, respingere, negare, reactie. Interactiunea este actiune; am un camp de actiune nelimitat. Actiunea imi aduce prietenii noi. Asentimentul este sursa actiunilor mele , "sabia din inima" nu mai sfasie. "O lume- un vis', visul nu este o reactie la circumstante; la "tu"; fie ca toate visele aspiratii sa se exrime din nou si fiecare fiinta sa modeleze si remodeleze visul unic inoindu-l in libertatea neingradita de indicatii, in asentiment si acord deplin cu el. Modelele trecute sunt amintiri moarte deja, experiente consumate care nu mai pot decat sa consume. Traim intr-un "viitor' pe care nici in vis nu-l putem atinge pentru ca este intimitatea noastra cea mai profunda din care insasi visul se naste. Cu Dumnezeu inainte!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu