20 iunie 2017

conflictul

Domeniul existential este domeniul cognoscibilului
Cognoscibilul are doi stalpi prin polarizarea energiei in ceea ce este cunoscut si in ceea ce este necunoscut, nedenumit. Ceea ce este cunoscut este denumit si se afla in memorie Noi nu putem uita, eventual  nu mai putem asocia faptului sau actiunii denumirea aferenta, sau putem ignora informatiile memorate Daca nu cunoastem denumirea nu inseamna ca nu avem memorie ci suntem cu atentia in alta parte decat in sertarul memoriei in care se afla. Memoria nu contine doar denumirile, ci faptele sau miscarile denumite si nu putem pierde ceva. Dintr-o asociere nepotrivita consideram informatii doar denumirile sau simboluile, reprezentarile lor si spunem de ex. daca  privim un copac si nu-i cunoastem denumirea ca nu stim ce este desi copacul respectiv este informatia care-l defineste si ratiunea sa existentiala faptica.In cazul respectiv ne aflam in fata UNUI FALS NECUNOSCUT din moment ce este relevat in perceptie ca adevar si evidenta..

Este neintamplatoare asocierea "uitat-ului" ca actiune si cand ne referim la a privi si cand ne referim la pierderea unei informatii din memorie. Astfel putem releva  relatia memoriei cu vizualul. Tot ce vedem este in memorie indiferent daca cunoastem sau nu denumirea si reflectarea memoriei se percepe ca senzatii, simtaminte. Si ceea ce nu vedem (energie psihica) este reflectat de memorie in sentimente si simtaminte. Tot spectrul cunoscutului sau manifestarii existentiale este in memoria noastra condensat infoenergetic in vreun fel specific si fidel actiunilor si formelor si se reflecta in procesuil curgator si unitar al gandului. Campul cunoscutului este reflectat in gandire ca ordine a ordinii sau ca dezordine In campul cunoscutului se gasesc si ordinile existentiale functionale si dezordinile Evident dezordinile nu pot fi decat informatii contradictorii sau asociate gresit cu actiunile din perceptie, interpretari infidele faptelor si care informational nu le reflecta, cunoscutele minciuni. Astfel intre fapt sau adevarul a ceea ce este asa cum este si descrierea sa incompleta sau infidela apare un conflict, adevarul "refuza" descrierea sa.Noi nu ne negam pe noi ca fapte ci, descrierile asociate noua care nu ne reprezinta. Putem spune ca ne aflam in "lumea lui nu", lumea care nu reprezinta si reflecta fidel ceea ce suntem ca oameni, nu ne recunoastem in ea ca ceea ce suntem in adevarul ratiunii noastre de a fi. Este o lume a conflictelor iar paradoxul falsei identificari si consecintele acestor conflicte conduc la degradarea fiziologica a individului si naturii  -  mediu reflectat al pseudoidentitatii-.si a societatii - mediu reflectat al gandirii sau intelectului individului. In perceptie  elementele sale par separate si distincte insa in planul energiei si inteligentei sunt doar unicitati; unica energie, unica expresie ,unica manifestare, unica interactiune sau relatie functionala, unica creatie, etc  stiinta confirma prin cunoscuta afirmatie a unicitatii experimentatorului cu experienta, a vietii cu existenta ,a creatorului cu creatia sa. Vizionarii afirma ca traim in etern si ca paradoxal il modelam dusmanos noua insine. Modelarea eternului este cunoscuta ca modalitate, temporala, comprotamentala, atitudine,etc

Campul cunoasterii este campul conflictului si se afla in campul constiintei noastre ca indivizi sociali.In acest camp conflictul este sursa, justificare, mobil al oricaror actiuni /reactii. Ne confruntam continuu si daca nu o facem suntem etichetati "ciudati'. Confruntarea are ratiunea sa dar, blocajul linear pe confruntare este complet irational. Irationalitatea confruntarii consista in falsitatile informationale obiectivate sau nu in perceptie prin rpetitie sau instrumentare stiintifica, acea batalie, fidel scenarizata a "luptei cu morile de vant". Nu dati vina pe intrumente cand nu va "iese ceva", nu este de vina masina sau racheta, etc, de lipsa performantelor voastre? Acest comporatament irational psihologic demasca falsa identificare sau ignorarea identitatii reale. Este vreun camp existential care nu contine reactii la ceea ce suntem in adevar? Exista dar prin comportamentul sau diferit celui cunoscut il ignoram complet?. Este campul necunoscutului, celui de-al doilea pilon al cognoscibilului  ca intregime de sine statatoare. Campul necunoscutului nu contine conflicte, este fara opozitie la orice actiune, motiv pentru care este insezizabil, imperceptibil  senzorilor pe care prin folosire excesiva  la bunul nostru cherem sunt opturati si nu-i mai valorizam in vreun fel. Lipsa de valorizare a senzorilor este obisnuinta, se reflecta in lipsa de valorizare a corpului lor sau omului corporal. Ca sa percepem campul necunoscutului senzorii si corpul lor trebuie sa SE AFLE INTR-O PERFECTA STARE DE FUNCTIONARE. Altfel galagia dezordinilor conflictuale acopera orice insezizabil sau sublim senzorial. Multi oameni in conditia sublimului au fost perceputi ca diferiti sau invatatori, maestri, etc. Insa de inteles nu au putut fi intelesi nici astazi asemanator cum teoria relativitatii lui Einstein nu este inteleasa. Nici nu-i putem intelege daca nu ne aflam in "aceeasi conditie existentiala a sublimului".  Au fost doar adulati, apoi sacrificati si catalogati drept martiri sau idoli conform cunoscutului. Campul fara opozitie al necunoscutului sau campul libertatii/iubirii gandului uman, este campul din care toti filosofii si oamenii ne stiinta se manifesta in cunoscut, este campul responsabilitatii lor si al fiecaruia dintre noi.

Orice greseala sau actiune iresponsabila in acest camp se manifesta in cunoscut, in obiectiv sau perceptia colectiva ; la fel si orice actiune responsabila. Greseala se afla in libertatea fiecaruia, nu libertatea este in greseala. Avem libertatea de a gresi dar si de a corecta greselile traind experienta lor, intelegand consecintele si sursa lor, adica pe noi insine. Rutina greselii fara autocorectie este denumita pacat. Conflictul cu "pacatele" nu conduce la eradicarea  rutinei lor. Doar atentia este puterea si intentia lucratorul. Pedeapsa nu corecteaza, cultura pedepsei din presocietatea  omeneasca este o cultura a "neghinelor informationale" Penitenta care nu este o pedeapsa din exterior ci angajamentul tau responsabil de autocorectie in constienta greselii si sursei ei individuale. Recunoasterea este cunoastere, si cunoasterea/ recunosterea greselii te pune in circumstantele corectarii ei. Identificarea, sau a lua tot ce vine la tine la  modul personal,  este un proces de atasare  sau asociere a eu-lui cu manifestarile- fara discernamant- si este efectul unei false informatii conform careia suntem totul iar totul il interpretam strict formal ca suma si nu ca intregime, unicitate, calitate existentiala. Autocorectia implica simtul tempospatialitatii unei manifestari;

'Locul' sau pozitionarea tempospatiala a unei manifestari este necesara pentru a actiona asupra ei modeland-o, redefinind-o, transformand-o, etc. Cand consideri ecourile si umbrele evenimentelor localizate tempospatial cu tine insuti, intri in povestea lor si functionezi ca rol conform scenariului din poveste. Aici putem intelege puterea profetiilor; credinciosii  se pozitionau in povestea lor si astfel aveau un scenariu de actiune care le da increde in victorie; fara increderea in pozitivitatea rezultatelor nu erau in stare sa actioneze, erau in stand-bay. In pozitia de repaos erau victimile celor in povestea carora se aflau, zei, preoti, experti, etc. Nevoia psihologica de certitudine care ii activa pe credinciosi in profetii, este perfidia maxima a profetilor dezastrelor care cunosc usurinta cu care acestia cred in rau prin rutina milenara a acestei credinte (necredinte in sine). Ca sa credem in sine nu este necesara certitudinea vreunui beneficiu care sa conditioneze increderea. Increderea in sine este "dumnezeul lautric fiecaruaia".Autocorectia este doar o problema de incredere in capacitatile adn-eului ca intregime, de a reflecta biologic si functional orice stare naturala a binelui ca stare a inceputului sau semintei din care ne-am sau am fost nascuti- proiect original- si care se afla ' mai in adanc de adn" ca pozitie universala. Creatorul adn-ului este "inaintea lui" ca pozitionare spatiotemporala. Inteligenta creatoare nu poate crea ceva prostie sau incompletitudine din firesca ratiune a faptului ca prostia sau incompletitudinea nu exista in firea sa.

Se afirma ca Dumnezeu a creat "medicul launtric" inaintea aparitiei disfunctiei de orice fel in functionarea createi sale si astfel renasterea, autovindecarea nu mai ne apare ca ceva virtual, ci functional in intregimea care suntem ca indivizi.  Afirmatia respectiva nu trebuie crezuta ci experimentata ca ori care alta informatie. As putea povesti nenumarate sistuatii in care experimentarea oricarui fel de informatie (ca sa vezi prin consecinte efectele sale in intregimea sociala obiectiva, sau in intregimea corporala)  este posibila oricuia fara nici o conditionare. Dar numai experimentarea proprie conduce la increderea in capacitatile fiintei umane inca nefolosite. Voi reeleva doar primul pas, imboldul de a o face si repozitionarea proprie in relatie cu ceea ce vrem sa experimentam. (repozitonarea din postura de victima in cea de vinovat, cauza) Sentimentul vinovatiei este efectul actiunii prin care ne negam pozitia cauzal/activa  in propria existenta; Daca nu am mai fugi de vinovatii si invinuiri, sentimentul vinovatiei s-ar dilua semnificativ, am intelege ca pozitia de sursa sau vinovat este mai activa in existenta decat pozitia de victima. Conflictul cu noi insine ar inceta si am redescoperi puterea indraznelii sau increderii in necunoscutul care ne salveaza inca din orice blocaj obiectivandu-ne (doar) binele exprimat de noi insine prin intentie, simtamant / inspiratie, sentiment / expiratie si fapta /gand -in atentie, apoi  actiune corporala sau sociala -in spirit sau constienta/ perceptie, individual obiectivat. La orice intentie in cunostere este o reactie si reactia la intentiile bune  vin din exterior, din circumstante, sau anturaje- localizare spatiala- Stereotipul ca intentiile bune duc spre iad releva bariera pusa intentiei bune de profetii stereotipiilor dezastrelor care certifica propria creatie afirmativa ca poveste in care doar ei sunt eroii (stereotipia exclusivismului).

 Dar in necunoscutul continator sau inceputul oricarei manifestari nu exista opozitie la nici o exprimare de orice natura si astfel suntem responsabili de propriile existente sau santem pe cont propriu. Fara aceasta constienta a responsabilitatii conceptiilor si gandirii noastre despre noi insine si lume, autocorectie sau evolutie in ordinea existentiala nu este; ramane doar complacerea in conflictele dezordinilor fara tensiunea creativa existentiala, adica molesirea continua prin risipirea propriei energii. Batranetea ca si denumire era asociata intelepciunii date de experiente; astazi a ajuns reprezentarea OBOSELII, a degradarii corporale si senzoriale, a bolilor. Povestile despre trecut reflecta doar starea de astazi, sunt o reflectare a lui 'astazi'; insa,  povestile din trecut vor fi reflectate de" maine" . Cu cat sunt povestile mai batrane cu atat mai extraordinare sunt calitatile si capacitatile conditiei umane relevate in ele. Asta ne da imaginea unei involutii umane prin care am platit o evolutie a tehnologicului, a artificialului ca mediu.  Probabil il pregatim pentru roboti sau instrumente de razboi. Tehnologia s-a dezvoltat datorita conflictelor iar beneficiarii ei nu pot fi decat "armele pentru razboi". Evident ca in conditia capacitatilor umane primordiale nu avem nevoie de carje tehnologice in existenta si trebuia sa ne handicapam intelectual ca sa avem nevoie si sa dezvoltam tehnologia. Dar din punctul meu de vedere, nu ca sa dezvoltam tehnologia aveam nevoie ci sa dezvoltam ratiunea exprimand-o . Tehnologia a fost doar pretextul si ionstrumentul prin care am dezvoltat o gandire capabila sa rezolve orice problema in materie. Gandirea ca proces in materie a fost beneficiarul acestei experiente. Dar mai cunoastem si termenul de spirit si spiritualitate care a fost gresit asociat gandirii fragmentate si esential conflictuale. Insa acest termen nu implica gandirea decat ca instrument al sau, nu ca scop in sine; este termenul care se refera la actiune nu la reactii, la fapte nu la reprezentari, la trairea directa fara intermediari a ceea ce suntem in ratiunea de a fi universala, cretivitate adusa la vedere, dragoste facuta vizibila oricui suspicios necredincios in puterea inteligentei creative a iubirii. Daca ai creea din libertatea/iubire un corp al tau cum ar fi el? Supus si vulnerabil oricaror disfunctii, meschin si irational in relatiile sale cu sine si celelalte expresii ale vietii? Nevoias,  cersator, handicapat in mediul sau existential- natural sau social, dependent sau sclav al instrumentelor sale? Toate evidentele contesta aceste atribute ca reprezentative conditiei umane chiar daca ele functioneaza relativ in societate.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu