actiune si reactie

Comportamentul este o reactie; reactiile la reactii par a fi propriile actiuni.
Intr-o minima atentie putem recunoste ca ceea ce ne impulsioneaxa eate o rectie la alta reactie; toate reactiile celorlalti ni se par nepotrivite si gresite si avem impresia ca noi suntem cei meniti sa le corectam. Reactionam la idei , la stari, sentimente si senzatii, reactionam la exprimarile celorlalti, la comportamentul lor si suntem in 'razboi" cu greselile si irationalitatea lor pentru ca o 'vedem' irelevanta circumstantelor, neconforma "adevarului a ceea ce este".

 CONSIDERAM GRESEALA SI INADECVAREA DREPT PROBLEME SI LIMITE CE TREBUIESC REZOLVATE SAU SURMONTATE REACTIONAND LA ELE. Practic in perceptia noastra numai erori exista. Eroarea de gandire si comportament din circumstante si suntem total indisponibil in fata erorilor. Toate astea cand ne referim la semenii nostri. Constantam ca in relatie cu situatiile obiective reactiile noastre sunt rationale si eficiente in raport cu intentiile de a realiza ceva lucrativ sau a ne apara integritatea corporala. Identificam doua categorii de reactii; unele psihologice in raport cu semenii si unele rationale in raport cu situatiile punctuale in care trebuie sa fim eficienti, jocuri, munca, apararea integritatii fizice. Reactiile noastre sunt eficiente sau tardive; putem reactiona eficient ferindu-ne sa ne lovesca o piatra  in cap sau reationam tardiv dupa ce dezastrul s-a produs lamentandu-ne.Lamentarea sau plansul de mila noastra sau a celorlalti este reactia nepotrivita in fata reactiilor tardive.

 Regnul biologic este considerat cel  capabil de reactii , reactii de aparare,  acumulare sau asigurare, depasirea obstacolelor, etc, denumim sursa acestor reactii instinctul speciei. Instinctul functioneaza pentru existenta speciei, reflecta ratiunea ei existentiala si exclude reactiile autodistructive.Fiintele aflate in constienta circumstantelor din perceptia lor evita orice reatie autodistructiva din instinct, fara sa gandeasca reactia. Numai cand capcanele sunt ascunse  nu le evita reactionand gresit in raport cu circumstantele perceptiei lor. Atentia joaca rolul decisiv in activitatea instinctului, punctual atentia concentrata pe un singur element din perceptie. Nici un animal de prada nu poate vana fara concentrarea atentiei pe victima sa; dar acest fapt il scote din sfera atentiei largite la totalitatea circumstantelor si numim asta neatentie, lipsa atentiei pe alte aspecte ale circumstantei si acestea par a lipsi complet din perceptia sa. Opusul acestei atentii concentrate nu este atentia 'distributiva' deoarece acest fel de atitudine ne blocheaza reactiile in multitudinea de elemente ale perceptiei circumstantelor; incercand sa le controlam pe toate ne blocam, sau incetinim reactia, incetinire care o face 'tardiva si irelevanta' circumstantelor punctuale.

Evident este  ca noi nu putem avea decat o singura reactie punctuala si orice reactie este rezultatul concentrarii atentiei pe un singur element din perceptie. A incerca sa facem doua lucruri deodata, doua reactii simultane se releva a fi  inadecvat si lipsit de eficienta in circumstanta. Egocentrarea este atitudinea concentrarii atentei doar asupra eu-lui, persoanei proprii; tot ce se intampla luam la modul personal si ne implica permanent reactia; astfel suntem captati, inglobati perceptiei si reactionam incercand sa o controlam sau manipulam. In loc sa reactionam inteligent eficient in circumstante, suntem in razboi cu ele, reactia unica este controlul lor. Desi egocentrarea are drept tel propria persoana , reactiile persoanei sunt directionate spre controlul circumstantelor  nu pe ego si comportamentul sau.. Astfel persoana este mereu privata de reactia atentiei concentrate sau a instinctului naturii sale cea mai mare parte din zi ocupata cu reactiile celorlalti si devine  oglinda  celorlalti , asemenea lor desi se considera diferit sau unici.

Egocentrarea ca atitudine a propriei atentii aservita recatiilor isi dovedeste max de ineficienta in circumstante. Omul e singura fiinta care isi gandeste reactiile si se straduie gandind sa le controleze planificandu-le. Dar acest comportament este evident inadecvat propriului instinct existential prin simplul fapt ca prin gandirea reactiilor ele se incadreaza la categoria "tardive". Reactiile instinctului sunt dinainte de afi gandite si se spune nu fara temei ca "natura in dragoste face gandirea de ras".

 Ineficienta reactiilor gandite sau premeditate este cel mai bine relevata in sexualitate. Frustarile generalizate in acest domeniu doar confirma afirmatia. Doar cand esti in iubire nu premeditezi, nu gandesti reactiile.Instinctul functioneaza liber de exigente si premeditari la max de eficienta a reactiilor punctuale, cu efecte senzoriale si psihologice peste orice asteptari.


Am conturat cel putin ca intentie un tablou neexaustiv al reactiilor si ma intreb care este actiunea din moment ce comportamentul nostru este o rectie adecvata sau nu punctual circumstantelor. Se evidentiaza ca actiunea este exterioara noua, ca, in banalitatea obisnuintelor eu nu actionez si prin extensie nu actionam. Cine actioneaza? Care este actiunea? La ce reactionam? Evident perceptia este actiunea , reactionam la perceptii , adica impotriva corpului senzorilor sai si ne miram de degradadarea lor cu trecerea timpului

. Evident putem identifica doua categorii de reactii, ambele automate, unele rationale si altele irationale in raport cu exigentele circumstantelor proprii. Obisnuintele sunt rectii automate , reactiile instinctului de asemenea. Prin ce se dlimiteaza aceste categorii evidente? In perceptia mea reatiile instinctului sunt ale perceptiei inteligente a ceea ce este in acord cu ea, iar obisnuintele sunt reactiile gandirii, premeditarii care ingusteaza perceptia , in conflict cu aceasta..

Premeditarea implica urmarirea unui scop dinainte stabilit in raport cu punctualitatea perceptiei Reactiile sunt in acord cu scopul nu cu circumstanta punctuala a perceptiei si astfel ne pune in dezacord cu aceasta. Acest tip de reactii ne face vulnerabili in circumstante pentru ca suntem "neatenti", sau lipseste din atentia noastra mare parte din elementele coexistente prezentei noastre. Suntem surprinsi intotdeauna de manifestarea acestora asemenea unui animal surprins de capcana spre care era atras de momeala sau premeditare in cazul gandirii/intelectului. Daca observam animalele, ele sunt mult mai atente decat oamenii si momentele lor de neatentie sunt cele in care mananca sau isi ating scopurile. Asemenea lor, noi cand exaltam o reusita suntem complet neatenti la circumstante si vulnerabili , apoi constantam ca succesul a fost urmat de un insucces;

Filosofic spunem ca atunci cand atingem culmea incepe coborasul desi am dori sa urcam in continuare; obsedati de atractia imensitatii cadem in prapastia de dincolo de pisc. Simtamantul caderii este prezent inaintea oricarei treziri din somn! Sa insemne asta ca in somn ne aflam pe o culme? Daca da, suntem complet inconstienti de ea, nu se afla in perceptia noastra. Daca nu se afla, nu suntem atenti la ea, concentrati pe altceva; din varf se vede padurea dar din padure nu se vede varful; este o reflectare a  pozitionarilor noastre in circumstantele perceptiei. Insa, dincolo de edificul perceptiei ce exista , cum poate exista o culme dincolo de perceptia noastra? Nu exista in afara perceptiei noastre dar poate parea a exista cand atentia noastra este folosita inadecvat  si restrage nivelul perceptiei, o ingusteaza "ingnorand" sau "discriminand' nivele formale si existentiale pe care perceptia le poate releva atentiei si constientei noastre.

 Pentru mine este evident ca Atentia este "mama" perceptiei si inteligenta modelatoare a naturii universului asa cum este ea si ca intentia este nteligenta care remodeleaza natura si perceptia sau cinetica potentialului Atentie, "printul atentiei". Intentia prin presiune si excludere sau separare, stabileste limite constiintei spre a edifica si reflecta frumusetea in perceptiea si constiinta omului. Sa ne imaginam ca am percepe lumea si natura fara sa identificam diferente, asemanari, congruente si incongruente, etc Ce am percepe atunci altceva decat energie si curenti in aceasta energie. "Oceanul" inteleptilor- 'totul este spirit , totul este miscare". Energia este atentie si miscarea intentie  Afirm ca evidenta subiectiva de nedemonstrat, nedescris, care excede capacitatea gandirii mele si a intelectului de a intelege cum si ce si de ce., excede ceea ce denumesc cunoastere sau limitele credintelor mele, este ceea ce instinctul recunoaste.

Am capatat un mare respect pentru ceea ce denumim instinct, atat de calomniat si denigrat ca comportament doar pentru ca i se asocia unele reactii care nu-l aveau ca sursa , cele autodistructive la orice nivel, cele conflictuale. Este dificil pentru intelect sa recunoasca completul sau esec al carui "tata este".  Am exaltat intelectul  ca si capacitate de intelegere si folosire a ceea ce am inteles fara sa-i vedem limitele si incompletitudinea si l-am transformat intr-un tiran nemilos care actioneaza, mecanic ca un robot, dupa un program ignorat de el, actioneaza  in 'logica conditionarii"

 Inteligenta vede ca "ceea ce este intreg nu poate fi fragmentat si ceea ce este fragmentat nu poate fi intregit" dar, intelectul se straduie sa lipeasca, sa intregeasca ceea ce contravine naturii si ratiunii existentiale ale intregului si partii. Cand in constiinta sau perceptia noastra suntem "facuti din parti" degradarea corporala se manifesta. Nu de la inceput (copilarie) exista subiectivitatea acestei perceptii a sumei corporale de parti componente ; crestem si ne implinim biologic pana cand aparitia  conceptiei stiintifice a intelectului despre noi insine isi face lucrarea mecanicitatii ei- degradearea prin risipirea vitalitatii sau energiei corporalizate..

Exista constiinta si evident perceptia inteligenta a faptului denumit " zidul perceptiei sau al memoriei' , "stanca mintii", metafora "mormant", etc.Nu se refera la ceva ce exista dincolo de aceste limitari ale intelectului,  ci se refera la o atitudine inadecvata in perceptie pe care daca nu o parasim,  locuim ,( ne pozitionam in propria constiinta, sau suntem prost(s)ituati), in casa conflictelor sau reactiilor intarziate , traim  in urma evenimentelor ca victimile lor. Observam cum cei mai multi incearca sa produca evenimente, in massmedia , politica (razboaie), in economie (crizele)  sau alte activitati sociale si asta releva constienta faptului ca traim in urma evenimentelor si ca prin manipularea acestora suntem folositi ca energii scopului ascuns al manipulatorilor, creiand edificul perceptiei dorit de acestia..(matrix-ul formatorilor de opinii).

Instinctul prin impulsurile lui interioare (:interior" cu semnificatia ca nu este aici sau acolo sau in alta parte, ci in prezenta fiecaruia exista) ne releva reactia adecvata circumstantelor,  comunicarii si  faptelor. Acordul dat acestor impulsuri ne scoate din rutina aservirii reactive neconditionate si putem opta la propriu sau alege reactia inteligenta , nepremeditata . In aceasta modalitate temporala, comportamentala denumita societate, reactia este de parasire, de fuga din ea, sau "moarte"cu semnificatia abandonului modalitatii comportamantale respective. Din pacate 'moartea" este interpretata ca parasirea coproralitatii umane  nu a modalitatilor comportamentale inumane ale modalitatilor societatii. A invinge "moartea' dupa mine inseamna a abandona comportamentul hipnotic al automatismelor nevoii sau gandirii conditionarii existentei, demonstratiei si devenirii a ceea ce nu suntem.

Premeditarea scurtcircuiteaza inteligenta perceptiei specifica instinctului al carui centru este in creierul mic. Instinctul nu are obsesia devenirii sau realizarilor sociale individuale ca acumulare sau pozitie privilegiata , are drept ratiune 'sanatatea corpului' functionarea desavarsita a sa , incetarea risipirii energiilor propii in directia unor scopuri irelevante. Un corp sanatos este expresia maximei puteri individuale fara de care faptele  nu pot  sustine propria existenta.

 Manipularea perceptiei este opera intelectului aservit devenirii, opera mintii sau spiritului inconstient de sine, irational in care gandirea care se vede pe sine separata de corp  Subconstientul este opera instinctului care lucreaza la vitezele ametitoare de necontrolat ale sistemelor de analiza si decize adecvata existentei si nu are semnificatia necunosterii sau inconstientei. Inconstienta are semnificatia ignorantei, este o suma de elemente ale perceptiei ignorate in luarea deciziilor sau in relatiile noastre desi sunt propriile facaturi.

Cand premeditam nu putem tine cont de totalitatea fortelor din perceptie si obligatoriu ignoram mare parte a lor fara succes. Din aceasta ignorare care este o atitudine, ( de ex ignoram ca nu ne vedem pe noi si ca ne vad si ceilalti cand stabilim tintele operatiilor estetice- credem ca vom arata mai bine dar in fapt depasim limitele bunului sint si al bunului gust natural, instinctiv), intelectul nu poate elabora proiecte sau viziuni sau visuri complete , intregimi existentiale ci doar fragmente a  caror natura este dizolvarea, sau psihologic cautarea reintregirii si completitudinii sinelui propriu. Desigur ca existenta este vazuta ca procesul universal de nastere, crestere, dezvoltare si implinire a constiintei, iar intelectul, (ceea ce a fost gandit), este reflexia acestui proces si il confirma. Cand  constiinta se afla pe un nivel al procesului sau de implinire si expansiune, intelectul reflecta acest nivel in gandire si comportament- mai corect spus, in Atitudinea care creeaza viitorul sau modelarea viitoare a circumstantelor existentiale proprii.

 Cu moartea ca tinta in existenta sau ultim pas,  ce sa mai vorbim de modelare!!! Intelectul mereu "dupa",  a inventat si "un dupa moarte"! Observam ravagiile conflictului dintre intelectul mereu in urma evenimentelor ( mai intai apare o crima sau alt gen de dezastru dupa care intelectul stabileste reguli si sisteme de protectie impotriva lor) si constienta perceptiei inteligente. Aveti o stralucire, un "aha!", o idee - imediat intelectul se straduie sa va convinga ca nu e buna ideea ca, 'aha-ul' vostru este subiectv si neconfirmat de majioritate, "da rau pe sticla sau la ureche", etc. Dupa ce va convinge si-i cereti o solutie nu este in stare sa va ofere una; intreaba mereu "ce e de facut?" Intra intr-un talmes balmes de o fi bine asa sau altfel, de da-uri si nu-uri fara a stabili o directie clara si lasa decizia pe seama "interesului" exterior voua-deci nu al vostru ca fiinte- ci "al vostru" ca atribute sociale, instrumente sociale, robi ai corporatiilor statului de drept sau stang.. Acesta pozitionare atributiva amuteste instinctul desi sustineti ca va luptati sa supravietuiti.

Vietuirea este domeniul instinctului iar spravietuirea al intelectului. Cui vrea sa supravietuiasca intelectul daca nu instinctului? Acest conflict este risipitor de vitalitate- observam ca "marii intelectuali" din pct de vedere corporal sunt ramoliti si vai de mama lor iar, marii inocenti stau f.bine cu fizicul. Evident ca nu exista aceasta separare intre instinct si intelect decat artificial conceputa, proportia si ordinea dintre conteaza Cand intelectul se implineste reflectand implinirea constiintei de sine, conflictul launtric inceteaza, inceteaza devenirea intelectului recunoscandu-se in inocenta, cea mai creativa stare a sa, starea promordialitatii sale desavarsite.Acordul acestuia cu intregimea existentiala ii releva posibilitati de actiune miraculoase, propria libertate dupa care a risipit atat de multa vitalitate corporala cautand-o. Cautarea inceteaza si demonstratiile asemenea;. Intelectul neimplinit afirma  'corpul este al meu" dar se straduie sa-l exploateze si descopera ca de fapt "el cel maret" era "al corpului" si ca trebuia sa-l slujeasca si protejeze.(paradoxul este ca si atunci cand intelege asta o face complet aiurea-il intoxica si supune la eforturi de"intretinere" explicitand neputinta lui)

Comunicarea este viata si putere.   Puterea comunicarii excede puterea informatiei sau depozitului conceptual aflat in memoria de lucru sau in memoria totalitatii cunoasterii Necunoscutul este campul intelectului inocent ,responsabil in existenta sa, stiinta necunoscutului, inocentei, se releva ca potential recreativ si cocreativ. Nu suntem singuri niciodata; in cel mai rau caz suntem impreuna  cu singuratatea, plenitudinea a ceea ce suntem, simtamantul imensitatii si sursa lui. Suntem incojurati, invaluiti de iubire, traim in ea una cu eternitatea.

Incognoscibilul este irelevant si inadecvat oricarei ratiuni existentiale, este inchipuirea indoielii existentiale. Relevant monadei constiintei (ratiunii si intelectului)  este campul sau existential, campul cognoscibilului in care armonia monadei cunoscut/ necunoscut, sau denumit/ nedenumit  functioneaza formand o triada intima cu inteligenta sursa a perceptiei, una cu ea...

Relevanta hotaratoare in existenta a "Locului" unde ne aflam  in constiinta proprie este reflectata de relevanta locului in care se afla pamantul in univers. Loc care ne permite perceptia nelimitata -de vreo parte din structura universului- a intregimii sale. Astfel oamenii stiintei ratiunii au putut alcatui o imagine a intregimii sale in dinamica si suprinzator sau nu, universul ca sfera nu este gol si are un centru , o figura de neconceput denumita fractalul de echilibrium universal. Orice denumire nu este faptul descris dar ne ofera posibilitatea rezonantei sau interactiunii dintre noi si fapt.Oricare alt loc in care s-ar fi aflat pamantul in univers  nu ar fi permis o perceptie a intregimii sale , norii galactici ar fi opturat perspectiva omenirii si ar fi lasat loc la "banuieli si indoielei" Asta releva ca idoiala, criminala oricarui succes in existenta, nu-si are suport in natura universului si ca omul este creatie in care tot ce este se vede asa cum este, constiinta este universala.

 Nivelele de constiinta sunt doar etape ale miscarii sale cocreative Perceptia si constiinta sunt doar cuvinte diferite ale aceluiasi fapt universal al existentei , doua fundamente ale procesului vietii universale pe care omul ca inteligenta/atentie si intentia intentiei primordiale- impulsul creator- le sustine. Universul este in constiinta noastra si asta este garantia intregimii sale existententiale.

Se afirma ca omul astazi are cunoasterea necesara sa faca un univers asemenea celui cunoscut , dar fara sa contina oameni . Asta releva ca- a fi la fel- ar implica ca oamenii sa locuiasca in el - dar nu este deja situatia prezenta? Se observa obsesia dublarii a ceea ce este fara sorti de izbanda. Probabil ca daca oamenii ar fi constienti ca este creatia lor ar fi mai responsabili in comportamentul lor in acel univers. Nu ar fi deloc diferit cu situatia in care atunci cand Eu fac curatenie in casa respect curatenia si evit sa o perturb , sunt rectiv violent impotriva celor care fac mizerie in casa; Oare ca sa apreciem si respectam curatenia planetei si universului nu este necesar decat constienta propriei opere? Esti nebun vor afirma unii, satana vor afirma altii, etc -dar eu stiu fara putere de tagada ca daca inchid ochii si opresc dialogul interior, universul nu exista pentru mine , iar cand deschid ochii vad tot ce exista in orizontul meu si dincolo de el fara sa-mi inchipui vreo existenta. Intimitatea imi este relevata desi, habar nu am nici cum, nici de ce si nici pentru ce. Ma enerveaza asta pentru ca ma obliga sa hotareasc singur raspunsurile. Nu putem eluda libertatea si responsabilitatea in existenta. Inocenta este potential creator dar cinetica lui ne implica intim. Cand nu reactionam suntem actiunea, o altfel de actiune si perceptie. Nu are caracter definitiv acesta afirmatie pentru subiect din moment ce a nu reactiona si a da raspunsul perceptiei inteligente este atat de greu.