Multe sunt in noi si multe inca nu sunt ale noastre.
Omul este cel care a descris totul si descrierile lui sau transformat in definitii modeland realitatea propriei perceptii. Tot el respinge definitiile potrivnice propriei existente dorinte fara sa redifineasca si astfel intareste "potrivnicia" uitand de puterea definirilor sale. Un conflict intre propriile definiri si dorinte se naste. Dorintele, aspiratiile, visele, nu sunt definite , nici comunicate, ci doar revendicate de la ceilalti. Este o ipostaza in care "ceilalti" functioneaza conform propriilor definitii ale potrivniciei, nu propriilor dorinte sau aspiratii, caci de vise sa nu mai pomenim fiind alungate in domeniul irealului, imposibilului. Definitiile sunt generalizate, cunosterea lumii si conform ei fiecare actioneaza. Visele sunt individuale, unice, iar unicul vis pare ca nu apartine lumii dar eu va spun ca este al fiecaruia. Este visul prim care a umplut cerul de stele. Este misterul de nedezlegat a carui expresie vie suntem.Visul "fericirii", dorinta afirmata, nu este definit si nu constitutie un "proiect de lume" ci individual. Nu poti imprumuta nimanui aripa visului tau ca urmare propria definire a "fericirii" nu poate fi o adaptare a definirilor lumii referitoare la "fericire" si cum se poate obtine ea.Orice efort de adaptare a "modelelor lumii de fericire" conduce in mod inexorabul la esec psihologic.Dar nu poti crede asta daca nu traiesti implinirea "modelului de fericire" in slujba caruia ti-ai pus energia intreaga si intregul efort al gandirii. Asta este evident daca urmarim parcursul "fericitilor dupa model" si explica unele sinucideri neasteptate ale "super-vedetelor" considerate de multime, fericite. "Vedeta" este visul implinit dupa modelul fericirii al maselor, a celor multi, visul celor multi. Dar cei multi nu realizeaza si consecintele implinirii modelului, nici pretul si astfel sa schimbe directia eforturilor proprii. Evident "fericirea" nu este un premiu de buna purtare, nu este un efect, ceva ce poate fi facuta prin stradanii; este o cauza, o fundatie sau nu este de loc. Cineva imi reamintea ca suntem condamnati la fericire si condamnarea este chiar efortul de a o gasi, insasi ideea de fericire. Daca fericirea este o ipostaza a spiritului, a izvorului existentei, a inceputului ei, in mod evident este si efectul ei, existenta pe care o traieste fiecare. Nimeni nu e fericit ca exista pentru ca modelul de fericire spre care aspira este insasi valul ei. Daca cunosti un om intr-o ipostaza a existentei sale nu cunosti omul ci ipostaza iar experientele ipostazelor nu definesc omul care le traieste in succesiunea si plenitudinea lor. Problema noastra nu este a ipostazelor sau a cunoasterii, ci a miscarii libere intre ele, de la una la alta dupa dorinta sau decizie individuala. Cunoasterea si evident ipostazele prin efemeritatea lor in absenta omului, au tendinta de a ne absorbi si retine, de a ne capta, iar noi uitam de posibilitatea de a ne misca liberi in ele dupa dorinta si ne lamentam pentru efectele lor conform definitiilor date tot de noi dupa care acestea functioneaza. Ne consideram victimile propriilor definitii-ipostaze existentiale si intram in conflict cu propria cunoastere sau o ignoram abandonandu-ne ei. Abandonul de sine nu conduce "la fericire" ci este chiar renuntarea la ea, la noi insine in ipostaza ei. "Cel care cauta este ceea ce cauta". Problema ramane doar recunoasterea. Recunoastem ca ne-am abandonat nemultumirii, nefericirii, neimplinirii, incompletitudinii si inconsecventei? Recunoastem ca efortul de a recupera dupa modelul lumii ceea ce am pierdut, starea primordiala a copilariei care are viata inainte nu in napoi, conduce doar la esec psihologic? Daca recunoastem ce e de facut? Iarta-te pe tine insuti ca sa-i poti ierta pe toti ceilalti! Greseala de atitudine nu condamna ci doar corecteaza! Suntem dispusi sa corectam ceva in atitudinea noastra? Daca da, 'cum", sau cunoasterea nu ne poate ajuta . Doar inspiratia individuala si ratiunea iubirii ca viziune calauzitoare in viata o pot face.Asta ar insemna sa abordam iubirea, fericirea, libertatea ca mijloc nu ca scop. Sa exprimam constant, pana se stabilizeaza, orice act si orice reflexie forma gand cu aceste mijloace. Asta inseamna responsabilitate, harul pe care doar singur ti-l poti darui. Inseamna a medita inainte de a gandi, afirma sau actiona; asta inseamna comunicare sincera in raport cu propriile aspiratii, cele unice, cu aripile visului tau si zborul lor liber de circumstante. "Lenesul e inventiv' si spune inaintea oricarei actiuni, "sa incepem cu o pauza"; pauza necesara meditatiei care sa releve oportunitatea actiunii in raport cu aspiratiile , rationalitatea precum si evolutia ei . Spre ce evoluam sau ne miscam noi impreuna? Care este proiectul de lume, sau individual spre care ne miscam? Creierul planetar in care creierele individuale sunt doar simpli neuroni spre ce se misca , in ce viziune lucreaza? Evident este o unica viziune, cea a inceputului a orice. Este cunoscuta fiecaruia aceasta viziune unica creatoare? Este ignorata in mod evident de fiecare conditia planetara a primordialitatii existentei sale si a fiintei umane, "fiul materiei". Cred ca aceasta ignorare este buna ca sa nu putem sa-i stricam definitiile creatoare prin exclusivismul violent al egocentrismului caracteristic acestei ipostaze a abandonului de sine. Mergem individual in existenta dar toti impreuna, nu ne putem abandona la propriu ci putem trai ipostazele nefericirii pana ne saturam de ele. Cand vom recunoaste evidenta interconectarii in fiinta a tuturor expresiilor fiintiale planetare vom incepe sa PASIM IN VIATA CU VIATA. Nu este greu sa intelegem conditiile primordialitatii dupa care plangem, sunt conditiile celor mai inalte aspiratii individuale, fiecare le cunoaste si nimic nu ne poate impiedica sa le refacem ca mediu planetar-reteraformam- si astfel sa simtim propria conditie primordiala in mediul primordial care ne-o va reflecta in perceptia careia ii suntem prizonieri, Cocreatia aduce fericire pentru ca din ea s-a nascut actul creator.Din interconectarea esentelor universale s-a nascut creatia, interconectare produsa de impulsul creator al "Celui preainalt si sublim Unic". "Fractalul de echilibrium" al universului suntem noi insine, Misterul sau. Cunoasterea e o simpla recunoastere. Necunoscutul scoate din noi tot ce este mai bun si mai sublim si nu poate fi epuizat de cunoastere, ne daruie cu energie pentru a nu o mai risipi in inutilitatile definitiilor potrivnicului cu care ne identificam prin "nu-ul" mintilor noastre. In cate ipostaze ne recunoastem fiecare? Exista vreuna pe care sa nu o fi experimentat? Asta este indeajuns sa nu mai condamnam pe cineva la moarte pentru experienta unei ipostaze prin care fiecare a trecut deja blocat in memoria zilei de ieri sau a lumii cunoscute, a fluiditatii si efemeritatii modelarilor noastre formalizate. Pamantul si noi suntem mult mai mult decat lumea si asta ar justifica obsesia maimultului daca nu se refera la acumulare ci la identitatea primordiala careia i-am ramas datori a o exprima planetar si universal. Cunoasteti ipostazele si nu judecati pe nimeni pentru una dintre ele caci veti fi surprinsi de potentialul fiecaruia de a le exprima pe toate, bune sau rele considerate. Nu ne putem 'inalta" si nici "prabusi " mai sus sau mai jos decat poate si o face fiecare in sirul incomprehensibil al evenimentelor propriilor trairi. Blocajul sau fixarea intr-o ipostaza conduce la suferinta si asta corecteaza.
Omul este cel care a descris totul si descrierile lui sau transformat in definitii modeland realitatea propriei perceptii. Tot el respinge definitiile potrivnice propriei existente dorinte fara sa redifineasca si astfel intareste "potrivnicia" uitand de puterea definirilor sale. Un conflict intre propriile definiri si dorinte se naste. Dorintele, aspiratiile, visele, nu sunt definite , nici comunicate, ci doar revendicate de la ceilalti. Este o ipostaza in care "ceilalti" functioneaza conform propriilor definitii ale potrivniciei, nu propriilor dorinte sau aspiratii, caci de vise sa nu mai pomenim fiind alungate in domeniul irealului, imposibilului. Definitiile sunt generalizate, cunosterea lumii si conform ei fiecare actioneaza. Visele sunt individuale, unice, iar unicul vis pare ca nu apartine lumii dar eu va spun ca este al fiecaruia. Este visul prim care a umplut cerul de stele. Este misterul de nedezlegat a carui expresie vie suntem.Visul "fericirii", dorinta afirmata, nu este definit si nu constitutie un "proiect de lume" ci individual. Nu poti imprumuta nimanui aripa visului tau ca urmare propria definire a "fericirii" nu poate fi o adaptare a definirilor lumii referitoare la "fericire" si cum se poate obtine ea.Orice efort de adaptare a "modelelor lumii de fericire" conduce in mod inexorabul la esec psihologic.Dar nu poti crede asta daca nu traiesti implinirea "modelului de fericire" in slujba caruia ti-ai pus energia intreaga si intregul efort al gandirii. Asta este evident daca urmarim parcursul "fericitilor dupa model" si explica unele sinucideri neasteptate ale "super-vedetelor" considerate de multime, fericite. "Vedeta" este visul implinit dupa modelul fericirii al maselor, a celor multi, visul celor multi. Dar cei multi nu realizeaza si consecintele implinirii modelului, nici pretul si astfel sa schimbe directia eforturilor proprii. Evident "fericirea" nu este un premiu de buna purtare, nu este un efect, ceva ce poate fi facuta prin stradanii; este o cauza, o fundatie sau nu este de loc. Cineva imi reamintea ca suntem condamnati la fericire si condamnarea este chiar efortul de a o gasi, insasi ideea de fericire. Daca fericirea este o ipostaza a spiritului, a izvorului existentei, a inceputului ei, in mod evident este si efectul ei, existenta pe care o traieste fiecare. Nimeni nu e fericit ca exista pentru ca modelul de fericire spre care aspira este insasi valul ei. Daca cunosti un om intr-o ipostaza a existentei sale nu cunosti omul ci ipostaza iar experientele ipostazelor nu definesc omul care le traieste in succesiunea si plenitudinea lor. Problema noastra nu este a ipostazelor sau a cunoasterii, ci a miscarii libere intre ele, de la una la alta dupa dorinta sau decizie individuala. Cunoasterea si evident ipostazele prin efemeritatea lor in absenta omului, au tendinta de a ne absorbi si retine, de a ne capta, iar noi uitam de posibilitatea de a ne misca liberi in ele dupa dorinta si ne lamentam pentru efectele lor conform definitiilor date tot de noi dupa care acestea functioneaza. Ne consideram victimile propriilor definitii-ipostaze existentiale si intram in conflict cu propria cunoastere sau o ignoram abandonandu-ne ei. Abandonul de sine nu conduce "la fericire" ci este chiar renuntarea la ea, la noi insine in ipostaza ei. "Cel care cauta este ceea ce cauta". Problema ramane doar recunoasterea. Recunoastem ca ne-am abandonat nemultumirii, nefericirii, neimplinirii, incompletitudinii si inconsecventei? Recunoastem ca efortul de a recupera dupa modelul lumii ceea ce am pierdut, starea primordiala a copilariei care are viata inainte nu in napoi, conduce doar la esec psihologic? Daca recunoastem ce e de facut? Iarta-te pe tine insuti ca sa-i poti ierta pe toti ceilalti! Greseala de atitudine nu condamna ci doar corecteaza! Suntem dispusi sa corectam ceva in atitudinea noastra? Daca da, 'cum", sau cunoasterea nu ne poate ajuta . Doar inspiratia individuala si ratiunea iubirii ca viziune calauzitoare in viata o pot face.Asta ar insemna sa abordam iubirea, fericirea, libertatea ca mijloc nu ca scop. Sa exprimam constant, pana se stabilizeaza, orice act si orice reflexie forma gand cu aceste mijloace. Asta inseamna responsabilitate, harul pe care doar singur ti-l poti darui. Inseamna a medita inainte de a gandi, afirma sau actiona; asta inseamna comunicare sincera in raport cu propriile aspiratii, cele unice, cu aripile visului tau si zborul lor liber de circumstante. "Lenesul e inventiv' si spune inaintea oricarei actiuni, "sa incepem cu o pauza"; pauza necesara meditatiei care sa releve oportunitatea actiunii in raport cu aspiratiile , rationalitatea precum si evolutia ei . Spre ce evoluam sau ne miscam noi impreuna? Care este proiectul de lume, sau individual spre care ne miscam? Creierul planetar in care creierele individuale sunt doar simpli neuroni spre ce se misca , in ce viziune lucreaza? Evident este o unica viziune, cea a inceputului a orice. Este cunoscuta fiecaruia aceasta viziune unica creatoare? Este ignorata in mod evident de fiecare conditia planetara a primordialitatii existentei sale si a fiintei umane, "fiul materiei". Cred ca aceasta ignorare este buna ca sa nu putem sa-i stricam definitiile creatoare prin exclusivismul violent al egocentrismului caracteristic acestei ipostaze a abandonului de sine. Mergem individual in existenta dar toti impreuna, nu ne putem abandona la propriu ci putem trai ipostazele nefericirii pana ne saturam de ele. Cand vom recunoaste evidenta interconectarii in fiinta a tuturor expresiilor fiintiale planetare vom incepe sa PASIM IN VIATA CU VIATA. Nu este greu sa intelegem conditiile primordialitatii dupa care plangem, sunt conditiile celor mai inalte aspiratii individuale, fiecare le cunoaste si nimic nu ne poate impiedica sa le refacem ca mediu planetar-reteraformam- si astfel sa simtim propria conditie primordiala in mediul primordial care ne-o va reflecta in perceptia careia ii suntem prizonieri, Cocreatia aduce fericire pentru ca din ea s-a nascut actul creator.Din interconectarea esentelor universale s-a nascut creatia, interconectare produsa de impulsul creator al "Celui preainalt si sublim Unic". "Fractalul de echilibrium" al universului suntem noi insine, Misterul sau. Cunoasterea e o simpla recunoastere. Necunoscutul scoate din noi tot ce este mai bun si mai sublim si nu poate fi epuizat de cunoastere, ne daruie cu energie pentru a nu o mai risipi in inutilitatile definitiilor potrivnicului cu care ne identificam prin "nu-ul" mintilor noastre. In cate ipostaze ne recunoastem fiecare? Exista vreuna pe care sa nu o fi experimentat? Asta este indeajuns sa nu mai condamnam pe cineva la moarte pentru experienta unei ipostaze prin care fiecare a trecut deja blocat in memoria zilei de ieri sau a lumii cunoscute, a fluiditatii si efemeritatii modelarilor noastre formalizate. Pamantul si noi suntem mult mai mult decat lumea si asta ar justifica obsesia maimultului daca nu se refera la acumulare ci la identitatea primordiala careia i-am ramas datori a o exprima planetar si universal. Cunoasteti ipostazele si nu judecati pe nimeni pentru una dintre ele caci veti fi surprinsi de potentialul fiecaruia de a le exprima pe toate, bune sau rele considerate. Nu ne putem 'inalta" si nici "prabusi " mai sus sau mai jos decat poate si o face fiecare in sirul incomprehensibil al evenimentelor propriilor trairi. Blocajul sau fixarea intr-o ipostaza conduce la suferinta si asta corecteaza.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu