Suntem in lumina dar cu spatele la soare si "dorim" propriile noastre umbre!
Orice dorinta implinita are o "umbra" dupa care alergam ignorand implinirea. Jocul maimultului este drumul care duce nicaieri. Sunterm maimult decat putem dori si aceasta evidenta ignoram iar dorinta conduce la risipa, la ineficienta. Care este mijlocul, puterea din spatele dorintei pe care ignorand recurgem la impulsul dorintei, umbra sa? Evidenta ne reeleveaza prezenta simultana cu noi insine, Atentia. Nimic nu putem realiza sau obtine fara atentie si nimic nu pierdem sau ratam fara absenta ei Dar Atentia nu lipseste niciodata de unde vine ideea de neatentie? Suntem cu atentia in "alta parte" decat la circumstantele concrete ale prezentei noastre si spunem ca suntem neatenti. Unde este aceasta "in alta parte"? In gandire in mod evident; ne sucufundam in gandire, in reflexile memoriei evenimentelor trecute, incercand sa le intelegem sau sa le controlam, ne revoltam sau revendicam de la ele ceea ce numai concretul circumstantelor exterioare ne poate aduce Cu alte cuvinte, incercam sa controlam trecutul cand doar pe ce este simultan si sincron cu noi insine ne putem baza. Ceea ce avem si este ne sustine , iar ceea ce a fost si nu avem ne demoleaza; accidentele si conflictele, esecurile si risipa ineficientei folosirii resurselor individuale si colective implicit isi au sursa in aceasta atitudine a separarii individului de circumstantele concrete ale prezentei lui. "Ne retragem" din circumstante incercand sa le rezolvam "launtric" dar in fapt 'introducem launtric" circumstantele consumate deja si actioanam defazat si fara eficienta. Orice proces de "elaborare launtrica" a unei solutii este pentru o situatie trecuta si ca urmare irelevant momentului actual care mereu ne surprinde cu dinamica sa inoitoare. Ceea ce "facem" incepe sa se dizolve din momentul cand este facut si trebuie mereu refacut dar nu putem sa refacem la fel cum a fost odata facut. Dorinta este pana la urma efortul de a reface ceva facut sau ceva ce este, sau o rutina a unei "faceri", a unei cunoasteri. Dar daca ceva este deja facut, sau deja exista, sau deja se repeta, ce 'beneficii" ne pot aduce dorintele? Evident beneficul repetitiei, traim in amintiri, mancam amintiri, dorim amintiri ignorand atentia care ne releva irepetabilitatea si inoirea perpetua. Rutina repetitiei ne este reflectata psihologic de plictiseala, nemultumire si corporal de degradare. La acestea ne revoltam fara sa schimbam atitudinea care le sustine si traim impresia intepretarii unei puteri potrivnice aspiratiilor noastre legitime si firesti. De la aceasta interpretare la invocarea acelei puteri sau la aservirea ei nu mai este decat pasul care duce in prapastia deplinei ignorante, pasul irationalitatii, superstitiei si obscurantismului.Cum aceasta conditie a omului este o ipostaza istorica, traim ca niste fantome ale unei epoci de mult apuse sau moarte deja in constiinta omenirii.Dar noi suntem fiinte umane si nu putem si nici nu vom trai in casele facute de cei morti pentru cei vii, rutina conceptelor si interpretarilor atavice de mult consumate care si-au aratat adevarata lor "fata" si care nu ne pot da energie ci doar ne-o consuma spre a lor refacere pe care evidenta o releva ca antiratiune existentiala, fiintiala. Cati din cetatenii planetei sunt inrobiti sau captivi dezastrelor interpretarilor emotionale fara subiect in concret, in perceptie, in realitate ca act sau ca reflexie a actelor.? cati traiesc in inamaginatia dusmanului si salvatorului mesianic? Aceste personaje ale unei istorii umane confuze care lasa fara subiect individul uman si gandirea sa si-au consumat povestea ecliptica de angajament personal, individual care a transfortmat societatea intr-o aglomerare de asistati si dependenti, de contribuabili. Iesirea din aceasta conditie evidenta, nu se face dupa nici un model pus la dispozitie de propaganda repetitiei - un sistem social instrumentat de strabuni, oameni cu mare putere dar lipsiti de discernamant si avizi de putere personala ca atare lipsiti de ea separandu-se de propria putere si icercand sa instrumenteze un sistem al ei. Propriul lor sistem de putere a devenit propria lor inchisoare din care nu mai pot iesi si in care sau amorfizat incapabili sa mai traiasca prin ei insisi ci doar prin manipularea celor vii prin teama de moarte si mormant, de dusmanii istorici, de pericolele naturii neintelese a propriei lor conditii psihologice. Cand suntem capabili sa nu ne confundam in gandirea trecuta si sa valorizam atentia si responsabilitatea acestui dar si har nepretuit, vom redescoperi mijlocul maximei eficiente de care suntem capabili prin datul de a fi om, viteza incomensurabila a gandului nostru fauritor. Increderea in noi insine este increderea in gandul nostru fauritor care este "cu noi" nu impotriva noastra. Acordam intreaga energie sau atentie gandului fauritor si vom trai semnificatia concreta a ideii de "eficienta". Timpul nu joaca nici un rol in aceasta conditie sau ipostaza umana daca nu sarim etapele oricarei impliniri sau acumulari. Acumulare inseamna concentrarea energiilor intr-un singur punct, obiectiv, dorinta, etc, atentie concentrata prin sentiment si vom recunoaste secretul concentrarii al carui rezultat este simultan cu el insusi.Orice defazaj este consecinta grabei care amesteca lucrurile si simtamintele, mijlocul neincrederii in noi insine; cand ne grabim nu avem incredere in gandul nostru fauritor, oscilam intre diferietele sale forme posibile si ne oprim pe cele potrivnice noua sau celor din mediul nostru. "Cuvantul" nu mai este cu noi ci impotriva noastra, desi credem ca ar fi impotriva altcuiva, este in energia sau atentia noastra, lucreaza asupra noastra perturband starea psihologica, fiziologica si corporala. Justificarea este capacul deasupra oalei in care fierbem fara sa dorim asta; blocheaza comunicarea si intareste conflictele si cel mai grav, ne sunteaza de la inteligenta percetiei. Fara inteligenta percetiei care nu separa suntem victimile antiratiunii atitudinilor noastre, suntem cel mai nemilos dusman al nostru ca fiinte intregi, neconditionate prin datul fundamental al tuturor conditiilkor necesare existentei noastre, spiritul nostru de sine statator. Vrem sa ne demonstram noua insine puterea si ne creem dusmani personali ? Am uitat ca demonstratia este mijlocul neincrederii , rutina trecutului, drumul catre nicaieri? In acelasi timnp nu putem ignora rutina dusmaniei careia ii sunt fideli slujitori captivi trepadusi de pretutindeni ai justificarilor ei. Anturajul este determinant in confuzie dar irelevant in lumina. Stati drepti in lumina constiintei voastre cu fata la soarele ei, locul de unde lumina se naste din ea insasi, inima vietii, singura care tine in palma toate inimile.Nu asteptati de la ceilalti ceea ce numai voi puteti face. Nu va temeti caci numai de voi insiva va puteti teme, de propria proiectie, imaginatie sau propriul gand atunci cand interpretati in loc sa percepeti. Toate sunt asa cum sunt ele la vedere.Nu cautati ascunzisuri caci le veti produce sau veti accepta productia altor ascunsi. Cei care se ascund isi ascund doar uratenia propriilor fapte sau dorinte. Hainele, promisiunile, etc, nu pot ascunde uratenia lor. Tiranul din fiecare in teatrul de control se demasca: proiectarea pericolelor si dusmanilor, sau vanatorii de vrejitoare, preamarirea de sine, sau autorpezentarea ca salvatori detinatorii mijloacelor de protectie, sau distrugere a dusmanilor, a cunoasterii ritualice salvatoare care incepe cu "daca faci sau trebuie sa faci asta" demonstrandu-ti astfel ca doar de tine depinzi nu de ritualul promovat .Ritualul concentreaza energia pe o directie dar cine a stabilit-o? In folosul cui? Ritualul este morbid pentru atentie caci inoirea surprinzatoare a vietii sau potrivniciei la viata nu asteapta derularea lui pentru ati deslusi pozitia in circumstanta concreta a prezentei tale; pana gasesti solutia prin ritual ea este atavica in raport cu dinamica realului. Atentia neselectiva ne releva adevarul ca adevar si minciuna ca minciuna si ne putem misca liberi in ea.E adevarat ca afectele si afectiunile inceteaza si ne-am obisnuit prea tare cu ele ca daca nu ne doare ceva credem ca am murit, ca numai suntem in lume, ca am rams izolati de ceilalti dar exista si comunitatea celor neafectati. Nu este putin numeroasa; are cateva miliarde de "singuri" si cateva milioane de cei care nu vad singuratatea decat ca responsabilitate activa a unicitatii lor, ca expresie primordiala a existentei umane: viata care se recunoaste pe sine asa cum este ea..
Orice dorinta implinita are o "umbra" dupa care alergam ignorand implinirea. Jocul maimultului este drumul care duce nicaieri. Sunterm maimult decat putem dori si aceasta evidenta ignoram iar dorinta conduce la risipa, la ineficienta. Care este mijlocul, puterea din spatele dorintei pe care ignorand recurgem la impulsul dorintei, umbra sa? Evidenta ne reeleveaza prezenta simultana cu noi insine, Atentia. Nimic nu putem realiza sau obtine fara atentie si nimic nu pierdem sau ratam fara absenta ei Dar Atentia nu lipseste niciodata de unde vine ideea de neatentie? Suntem cu atentia in "alta parte" decat la circumstantele concrete ale prezentei noastre si spunem ca suntem neatenti. Unde este aceasta "in alta parte"? In gandire in mod evident; ne sucufundam in gandire, in reflexile memoriei evenimentelor trecute, incercand sa le intelegem sau sa le controlam, ne revoltam sau revendicam de la ele ceea ce numai concretul circumstantelor exterioare ne poate aduce Cu alte cuvinte, incercam sa controlam trecutul cand doar pe ce este simultan si sincron cu noi insine ne putem baza. Ceea ce avem si este ne sustine , iar ceea ce a fost si nu avem ne demoleaza; accidentele si conflictele, esecurile si risipa ineficientei folosirii resurselor individuale si colective implicit isi au sursa in aceasta atitudine a separarii individului de circumstantele concrete ale prezentei lui. "Ne retragem" din circumstante incercand sa le rezolvam "launtric" dar in fapt 'introducem launtric" circumstantele consumate deja si actioanam defazat si fara eficienta. Orice proces de "elaborare launtrica" a unei solutii este pentru o situatie trecuta si ca urmare irelevant momentului actual care mereu ne surprinde cu dinamica sa inoitoare. Ceea ce "facem" incepe sa se dizolve din momentul cand este facut si trebuie mereu refacut dar nu putem sa refacem la fel cum a fost odata facut. Dorinta este pana la urma efortul de a reface ceva facut sau ceva ce este, sau o rutina a unei "faceri", a unei cunoasteri. Dar daca ceva este deja facut, sau deja exista, sau deja se repeta, ce 'beneficii" ne pot aduce dorintele? Evident beneficul repetitiei, traim in amintiri, mancam amintiri, dorim amintiri ignorand atentia care ne releva irepetabilitatea si inoirea perpetua. Rutina repetitiei ne este reflectata psihologic de plictiseala, nemultumire si corporal de degradare. La acestea ne revoltam fara sa schimbam atitudinea care le sustine si traim impresia intepretarii unei puteri potrivnice aspiratiilor noastre legitime si firesti. De la aceasta interpretare la invocarea acelei puteri sau la aservirea ei nu mai este decat pasul care duce in prapastia deplinei ignorante, pasul irationalitatii, superstitiei si obscurantismului.Cum aceasta conditie a omului este o ipostaza istorica, traim ca niste fantome ale unei epoci de mult apuse sau moarte deja in constiinta omenirii.Dar noi suntem fiinte umane si nu putem si nici nu vom trai in casele facute de cei morti pentru cei vii, rutina conceptelor si interpretarilor atavice de mult consumate care si-au aratat adevarata lor "fata" si care nu ne pot da energie ci doar ne-o consuma spre a lor refacere pe care evidenta o releva ca antiratiune existentiala, fiintiala. Cati din cetatenii planetei sunt inrobiti sau captivi dezastrelor interpretarilor emotionale fara subiect in concret, in perceptie, in realitate ca act sau ca reflexie a actelor.? cati traiesc in inamaginatia dusmanului si salvatorului mesianic? Aceste personaje ale unei istorii umane confuze care lasa fara subiect individul uman si gandirea sa si-au consumat povestea ecliptica de angajament personal, individual care a transfortmat societatea intr-o aglomerare de asistati si dependenti, de contribuabili. Iesirea din aceasta conditie evidenta, nu se face dupa nici un model pus la dispozitie de propaganda repetitiei - un sistem social instrumentat de strabuni, oameni cu mare putere dar lipsiti de discernamant si avizi de putere personala ca atare lipsiti de ea separandu-se de propria putere si icercand sa instrumenteze un sistem al ei. Propriul lor sistem de putere a devenit propria lor inchisoare din care nu mai pot iesi si in care sau amorfizat incapabili sa mai traiasca prin ei insisi ci doar prin manipularea celor vii prin teama de moarte si mormant, de dusmanii istorici, de pericolele naturii neintelese a propriei lor conditii psihologice. Cand suntem capabili sa nu ne confundam in gandirea trecuta si sa valorizam atentia si responsabilitatea acestui dar si har nepretuit, vom redescoperi mijlocul maximei eficiente de care suntem capabili prin datul de a fi om, viteza incomensurabila a gandului nostru fauritor. Increderea in noi insine este increderea in gandul nostru fauritor care este "cu noi" nu impotriva noastra. Acordam intreaga energie sau atentie gandului fauritor si vom trai semnificatia concreta a ideii de "eficienta". Timpul nu joaca nici un rol in aceasta conditie sau ipostaza umana daca nu sarim etapele oricarei impliniri sau acumulari. Acumulare inseamna concentrarea energiilor intr-un singur punct, obiectiv, dorinta, etc, atentie concentrata prin sentiment si vom recunoaste secretul concentrarii al carui rezultat este simultan cu el insusi.Orice defazaj este consecinta grabei care amesteca lucrurile si simtamintele, mijlocul neincrederii in noi insine; cand ne grabim nu avem incredere in gandul nostru fauritor, oscilam intre diferietele sale forme posibile si ne oprim pe cele potrivnice noua sau celor din mediul nostru. "Cuvantul" nu mai este cu noi ci impotriva noastra, desi credem ca ar fi impotriva altcuiva, este in energia sau atentia noastra, lucreaza asupra noastra perturband starea psihologica, fiziologica si corporala. Justificarea este capacul deasupra oalei in care fierbem fara sa dorim asta; blocheaza comunicarea si intareste conflictele si cel mai grav, ne sunteaza de la inteligenta percetiei. Fara inteligenta percetiei care nu separa suntem victimile antiratiunii atitudinilor noastre, suntem cel mai nemilos dusman al nostru ca fiinte intregi, neconditionate prin datul fundamental al tuturor conditiilkor necesare existentei noastre, spiritul nostru de sine statator. Vrem sa ne demonstram noua insine puterea si ne creem dusmani personali ? Am uitat ca demonstratia este mijlocul neincrederii , rutina trecutului, drumul catre nicaieri? In acelasi timnp nu putem ignora rutina dusmaniei careia ii sunt fideli slujitori captivi trepadusi de pretutindeni ai justificarilor ei. Anturajul este determinant in confuzie dar irelevant in lumina. Stati drepti in lumina constiintei voastre cu fata la soarele ei, locul de unde lumina se naste din ea insasi, inima vietii, singura care tine in palma toate inimile.Nu asteptati de la ceilalti ceea ce numai voi puteti face. Nu va temeti caci numai de voi insiva va puteti teme, de propria proiectie, imaginatie sau propriul gand atunci cand interpretati in loc sa percepeti. Toate sunt asa cum sunt ele la vedere.Nu cautati ascunzisuri caci le veti produce sau veti accepta productia altor ascunsi. Cei care se ascund isi ascund doar uratenia propriilor fapte sau dorinte. Hainele, promisiunile, etc, nu pot ascunde uratenia lor. Tiranul din fiecare in teatrul de control se demasca: proiectarea pericolelor si dusmanilor, sau vanatorii de vrejitoare, preamarirea de sine, sau autorpezentarea ca salvatori detinatorii mijloacelor de protectie, sau distrugere a dusmanilor, a cunoasterii ritualice salvatoare care incepe cu "daca faci sau trebuie sa faci asta" demonstrandu-ti astfel ca doar de tine depinzi nu de ritualul promovat .Ritualul concentreaza energia pe o directie dar cine a stabilit-o? In folosul cui? Ritualul este morbid pentru atentie caci inoirea surprinzatoare a vietii sau potrivniciei la viata nu asteapta derularea lui pentru ati deslusi pozitia in circumstanta concreta a prezentei tale; pana gasesti solutia prin ritual ea este atavica in raport cu dinamica realului. Atentia neselectiva ne releva adevarul ca adevar si minciuna ca minciuna si ne putem misca liberi in ea.E adevarat ca afectele si afectiunile inceteaza si ne-am obisnuit prea tare cu ele ca daca nu ne doare ceva credem ca am murit, ca numai suntem in lume, ca am rams izolati de ceilalti dar exista si comunitatea celor neafectati. Nu este putin numeroasa; are cateva miliarde de "singuri" si cateva milioane de cei care nu vad singuratatea decat ca responsabilitate activa a unicitatii lor, ca expresie primordiala a existentei umane: viata care se recunoaste pe sine asa cum este ea..
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu