imboldul

Suntem imbolditi sa facem una, sa facem alta , sa fim si sa avem.
Ca... daca nu facem nu avem si daca nu avem nu suntem. Gandirea noastra este in continua agitatie, miscare, absorbtie si defulare de informatii despre a fi si a face. In afara imboldurilor de a fi si a face mai sunt si imboldurile de a nu fi si a nu face; cele doua campuri ale imboldurilor sunt in opozitie continua: fi "aia", nu fi "ailalta"!; fa "aia", nu fa "ailalta"!. Toti mentorii iti spun ca daca vrei , trebuie sa faci una sau alta. Ca urmare, nimeni nu ne poate ajuta in concret cu ceva; suntem doar la "mana" capacitatii noastre de a fi si a face in orice circumstante. Atenti obsevam ca "suntem" fara sa fi facut ceva in acest sens; Explicatiile si justificarile acestei evidente nu le putem verifica individual si doar acceptam conceptiile si povestile mediului despre acest fapt ceea ce ne pozitioneaza ca "datori cuiva", parintilor, locului in care ne-am nascut, etc, povesti la randul lor neverificabile fiind asociate cu elemente din perceptia mediului, la randul lor existente fara sa fi facut ceva in acest sesns; ca urmare suntem dar asociati unei povesti despre ce si cum suntem. Evident mai intai suntem si de apoi aflam povestea despre ce si cum, despre "datoria" noastra prin faptul ca suntem.  Fiecare traim in alta poveste, in alta realitate subiectiva si in alta lume ca urmare, in lumea fiecaruia. Fiecare isi creeaza propria realitate prin interpretarile subiective ale perceptiei individuale si ale celor acceptate sau imprumutate de la care se porneste. Si preotii si oamenii de stiinta se straduiesc sa 'afle" sau impun in necunostinta de cauza o varianta proprie a originilor fiintei umane, a evidentei existentei. Multiplele variante de "origini"  desfasurata ca paleta de optiuni la dispozitia curiosului, observam ca se constituie ca begraund unor structuri sociale, familiale, religioase, tribale, nationale , sztiintifice si filosofice. Dupa cum originile sunt in conflict pentru adevar si fals, asemenea lor,  in conflict sunt si structurile lor sociale. Datorita multimii oriGinilor afirmate si acceptate sau a diferentelor parintesti,  structurile sociale sunt surse de conflict si exclusivism violent.. "Acesta este al meu si nu al tau' este un argument de forta bruta gravitationala. Gravitam in jurul a ce este "al meu, al nostru" si respingen ce este "al tau sau al vostru" generand miscari circulare viciose sau bucle comportamentale sau temporale ca modalitati de structura sociala. Exista evident si varianta "respingem tot ce este "al meu, al nostru" si ravnim la ce este "al tau, al vostru". Acelasi comportament sau miscare, cu aceeasi directie, dar cu sens contrar. Asta pana cand,  intamplator sau nu, descoperim o falsa raportare sau relatie cu originea, sau falsitatea originii acceptate. Atunci  cautam o alta origine, religioasa, stiintifica sau filosofica si chiar alta origine parentala. Se spune "cauta  si vei gasi" si cand ne referim la origini vom descoperi o multime vida de continut a formelor posibile ale originii si asta fragmenteaza gandirea. Am inchipuit o multitudine de origini exterioare si am evitat evidenta originii fiecaruia , am evitat in fapt responsabilitatea propriilor fapte asociindu-le unor "vinovatte" origini exterioare denumite "divine", ignorand evidenta divinitatii care creeaza acestasta miscare si structura.ei, propriul gand si gandire formativa si modelatoare a perceptiei , evident sursa cunoasteri propriilor modelari- gandul. care se fragmenteaza in lipsa constientei propriei actiuni, gandul irational sau antirational, constructorul sau gandul distructiv. Evidenta perceptiei releva ca nu putem construi fara sa distrugem mai intai ceea ce este pentru a remodela natura de sine statatoare, obiectivata in perceptie. Aceasta miscare este pentru a crea un "subiect', o origine si releva lipsa originii ca fapt din moment ce ne straduim sa o facem,  pozitioneaza ca origine de facto chiar gandul  constructor al acestui tip de origine. Daca samanta nu este, nu are ce creste si ca urmare risipirea eforturilor constructoare de origine subiectiva destrama chiar subiectivul de facto.  Inutilitatea acestui efort ne conduce eronat la negarea constructorului, a gandului;  negam gandul si gandirea considerandu-l 'doar' materie mentala fara reflecsie in concret, opinie irelevanta, o simnpla inchpuire. Dupa cum eidentele releva, inchipuirile lucreaza in lume.FIECARE ISI REENDICA DREPTUL LA OPINIE CA SI CUM NU AR AVEA VREO IMPORTNTA SAU EFECT IN OBIECTIV SI astfel responsabilitatea opiniilor este evitata considerate a nu fi actiuni; aceasta opinie despre opinii este un fals pervers care arunca responsabilitatea propriei gandirii si emisiuni mentale in seama celor despre care se lanseaza opinii. Opiniile ca activitate a gandirii reflexive sunt actiuni si devin obiective in urma actiunii lor subiective. Subiectul 'cel care emite opinii" este responsabil de actiunea opiniilor sale si aceasta constienta ii face pe multi 'formatori de opinii" sa se laude cu 'castigarea' alegerilor sau cu inscaunarea vreunui politician in functie cerand compensatii, plata. Formatorii de opinii au devenit 'spaima' politicienilor motiv pentru care ii cumpara si le impun 'omerta' in ceea ce-i priveste si tirul opiniilor calomnioase spre dusmanii lor politici. A patra putere in stat se dovedeste prima, puterea calomniilor pozitive sau negative formatoare de campuri amorfe de energii controloare a naivilor care asteapta ceva de la cei care nu au si  nu sunt decat imagini ale unei efemeritati fara radacina in origine si faptele ei- asa cum sunt ele-  in gandul si memoria sa imbacsita de interpretari subiective emotionale (reactive)  ale temerilor si ambitiilor sale. In multime si haos te simti pierdut sau fara busola si astfel esti disponibil la orice opinie despre ce trebuie si cum sa faci, te aservesti de buna voie unor structuri de informatii inselatoare a 'cum trebuie sa gandesti" in raport cu propriul scop si menire in existenta."CUM" si ce facem stim cu totii si asta este intreaga cunoastere si actiunea ei; Dar nu ne convine, nu ne onoreaza si inventam mereu pe "cum ar trebui sa facem si sa fie" in timp ce facem ce nu trebuie conform propriei gandiri. Asta evident ne mentine in aceeasi stare individuala si circumstanta sociala si in pofida bunelor idei si intentii a cum ar trebui sa facem si sa fie  lipsa schimbarii ne provoaca a cauta vinovati in afara noastra, dam vina fie pe starea individuala (ne plangem de mila) sau dam vina pe circumstanta sociala cautand alta. Oricare ' alta" se dovedeste in final "aceeasi" si vom fi constransi sa recunoastem ca fara sa schimbam atitudinea si gandirea sau gandul/viziune despre noi insine si ratiunea existentei proprii, circumstantele suporta doar schimbari superficiale, efemeritate de tip "fata morgana" Acest tip de imbold existential este ca o neghina plantata in campul gandului nostru, gandului care suntem , necunoscut, nevazut, neauzit, nedenumit, dar ... liberi sa-l reprezentam formal prin acceptare si aservire identitara, prin ambitie , lacomie si dorinta, sau ... sa ne reprezentam gandul ca reactia, negarea,  a tot ce exista asa cum exista pentru ca nu este cum trebuie sa fie, sau ... sa-l lasam in pace asa cum este pur si simplu fara nici o reprezentare in sfera interpretarilor si gandirii fragmentate de inconstienta si antiratiune. Cand reusim varianta ultima ceva nou se "intampla" (nu se produce). Acest "ceva nou" este complet diferit desi asemnator cu ce se producea. Sursa actiune nu este gandul distructiv sau constructorul, fabricantul, nu implica existenta/inexistenta fabricantului ca sa fie, nu implica remodelari a ceea ce este, este liber de nevoile si exisgentele acestei atitudini a gandirii fabricantului. Noi nu putem imagina ceva fara "nevoie" caci intrega noastra gandire si vointa este inrobita de acest concept/ viziune de fundal al imboldurilor obisnuintelor, rutinelor aservirii si respingerii. Ceea ce este 'liber de nevoie" nu poate fi captat sau descris si nici santajat sau terorizat cu ceva. nici momit cu promisiuni inrobitoare ale unui "caldut comod". Este intensitate si putere a starii originale nepervertite a fiintei umane, imboldul pamantului de sine statator din inceputul sau existential, ceva nefacut, neconstruit , nemodelat sau remodelat de gandirea antirationala sau fragmentata a binelui si raului. Nu exista binne si rau in origine dar exista benefic si malefic pentru ca  aceste actiuni/ miscari din  constiente sunt circumstantele existentiale ale aparitiei  si actiunii  "constructorului' sau gandului distructiv, producatorul armelor si comoditatilor obtinute prin inselaciune, jaf si crima. Exista o multitudine de lumi dar una singura este "gandita"; celelalte sunt adaptari sau pervertiri ale "Aceleia",  incomplete si insuficiente lor insile, efecte ale interpretarilor emotionale reactive dezastruoase prin consecintele modelarilor lor formale ca actiuni.. Fara energie proprie, in aceste lumi/pervertiri ale originalului, cautarea de energie, sau putere personala,  instrumentarea ei, este rutina inchisoare a constientelor aservite sau captate de ele.  Imboldul pamantului este ca sa nu cautam alt imbold, el nu ne aserveste si nici conditioneaza existential, este conditia indeplinita a existentei libere, dorinta indeplinita a tuturor dorintelor UMANE.. Aceasta energie imbold , potential uman, ne asigura miscarea dupa dorinta simultan cu aparitia ei si doar pervertirea dorintei sau vointei sau intentiei ca sursa a intentiei a condus la pervertirea puterii prin aservirea ei constructorului; "asa numita cadere din rai" este "iluzia" de fond, begraundul iluzoriu al actiunilor distructive ale gandului, Mara, Samsara, Iadul, Desertul , etc si nu ne trebuieste timp ca gandul sau constienta umana sa paraseasca acesta idee despre sine si implicit actiunile din begraundul ei inconstient si irational, autodistructiv. Omul nu este cel mai mare dusman al sau dar,...,constructorul poate rezolva problema si sa produca oponentul cel mai mare si tare , de egala putere cu cea pe care i-o da fiecare ceea ce va conduce la un nesfarsit conflict fara invingator. Inteleptii si binefacatorii ne-au indrumat pasii spre "trezire" nu spre ritual; de cat timp ai nevoie sa te trezesti dimineata? Gandul si constienta umana nu are nevoie de timp sa se trezeasca, este sau nu este treaza sau vigilenta, in stare de veghe. La ce sa veghem si de ce sa fim vigilenti? Evident ca nu la supravietuire ci la faptele gandului rostit al fiecaruia, la transparenta si integritatea propriului comnportament necomparat, asa cum este el. Fara veghe nu exista corectie, autocorectie si desvarsire sau implinire existentiala individuala si acesta actiune a veghetorului la buna starea propriei existente nu este acumulativa nici discriminatorie, nici conditionata de altceva decat de interpretarile sale. Ne speriem de propriile ganduri sau interpretari de propriile emotii si senzatii. Nu avem nici un motiv real de teama si nici nevoie sa le producem; incetam productia si inceteaza si motivele.Corpul fizic nu ne conditioneaza existenta ci noi ne-am intors impotriva lui conditionandu-o. Omul putea deface si  reface corpul sau fizic in 4 secunde la ultima dovedire a acestei abilitati native de care am cunostinta. De atunci pana azi viteza a crescut dar actiunea a ramas si sincronicitatea ei cu dorinta ne-o ascunde. Dumnezeu experimenteaza si omul ramane cu amintirea experientei si astfel o poate reface ori de cate ori doreste.Dumnezeu creeaza si omul pastreaza aminirea creatiei sau memoria ei si o poate recreea de cate ori doreste.  Daca universul ar fi distrus complet , ar ramane un singur om si acesta l-ar reface, reexprima asa cum este fiiind in si memoria sa. Miscarea dupa dorinta este adevaratul imbold. Universul asculta si indeplineste cu neclintire dorintele omului, chiar daca sunt impotriva sa, el stie ca libertatea omului este garantia propriei existente; ca dragostea sa fata de om va fi intoarsa de acesta la momentul punctual al inoirii sale cu prisosinta si amplificare exponentiala a dragostei primite  Un univers fara dragoste fata de om este un univers iluzoriu ca suma de reverberatii fantomatice ale unor posibile imposibilitati . Universul stie ca doar sub bagheta omului se reinoieste si mentine menirea sa existentiala, ratiunea sa de a fi. Universurile astrale sunt populate de frustari, de dorinte neimplinite care-si cauta implinire si implinndu-se se sinucid, dispar, efemeritati in efemeritati. Indiferent cate sunt ' astralele' sunt incomplete si insuficiente , efemeridele irationalului, "copii constructorului", gandului distructiv al neimplinirilor psihologice. Sfintii si nesfintii care le populeaza nu ne pot nici ajuta, nici rau a ne face nu pot. Doar nevoie mereu de energia si prezenta atentiei noastre au precum copii care cresc din atentia parintilor lor. Doar cei care au trecut dincolo "murind de trei ori, in visul din alt vis si in acel alt vis, au trecut prin stanca memoriei constructorului si pervertirea perceptiilor  individuale si perceptiei plenitudinii, au revenit de unde nu plecasera niciodata decat in propria imaginatie a interpretarii. Sunt cei care ne indruma si ghideaza fara constrangere si indrumari ritualice atunci cand faptele ne aleg a fi indrumati precum navigatorii de "luminile din noapte" ale imboldului  ca "faruri".