27 iulie 2015

starea hipnotica

Starea hipnotica este starea unei constiente aservite unei structuri de gandire-emotii prefabricate, premeditate
 cu  scopul de a angaja acea constiinta/ energie  in directiiile unor interese straine de natura si structura sa sau mai bine exprimat, straine de ratiunea sa existentiala originala care este si functia sa universala, universalitatea sa si astfel isi pierde libertatea alegerilor si raspunsurilor originale si in acord cu sinele sau exprimat. Aceatsa stare conduce la reflectarea degradarii sinelui, un sine fals, un pseudosine reflectat , oglinda starii respective cu care constienta se identifica in pofida lipsei sale din  percetia sa exterioara sau obiectiva, asa numitul " eu.". Sinele adevarat cu sensul de original ascuns sub haina degradarii ca reflectare a  starii hipnotice a constientei va ramane ignorat si abandonat ceea ce conduce la sentimentul si durerea izolarii, nedemnitatii si neputintei, la frustare si razbunare/pedepsire ca mijloc in existenta. Iesirea din starea hipnotica este indicata de inaintasii care au reusit performanta sau realizarea prin etapa pasilor recunoasterii, iertarii si atitudinii iubirii apropelui. Ma opresc la  la legalitatea  iubirii ca relatie intre fiinte ca exprimari ale propriului sine. Dupa cum cunoastem iubiea este vazuta ca nebunia in care toate regulile si exigentele sociale isi pierd puterea asupra constiintelor si ele au actiuni irationale din perspectiva intereselor si exigentelor lor. Nu este relatie mai ocolita de o constienta in stare hipnotica decat iubirea aproapelui; in starea hipnotica el trebuie dominat, controlat si folosit dupa bunul plac si propriile interese, premeditat inferior si sub conditia umana a egoului respectiv , in conditia de atribut nu de fiinta. Observam ca in conversatiile noastre ne referim la clientii, bolnavii, datornicii si nevoiasii nostri, raportandu-ne la ceilalti prin propria pozitionare superiara ca vanzatori, vindecatori, camatari sau puternici;. Atributele au referinta alte atribute, se recunosc si oglindesc in ele, prin ele. Viziunea mentala a unui atribut nu contine decat atribute in ea si actioneaza, o astfel de constienta atributiva, in lumea atributelor ca atare. Atributele nu au valoare in sine alta decat cea de folosire, de instrument si lumea  sociala a ajuns o adunatura de atribute in lupta de folosire reciproca; Paradoxul identificarii atributive este ca o constienta se autoidentifica punctual, constant , rutinier  si este efortul si  efectul starii hipnotice. Observam cum suntem intrebati si descusuti permanent ce suntem , ce facem si ce avem, iar raspunsirile noastre ne pozitioneaza atributiv in constiinta inchizitorului respectiv fapt care-i aduce linistea necesara pentru a cunoaste cum sa actioneze conform modelului atributelor in actiune reciproca de folosire. Daca dai raspunsuri punctuale si irelevante ca pozitionare atributiva in societate si relatie, sau daca primim astfel de raspunsuri, o stare de suspendare si neclaritate se instaleaza, o stare de stanjeneala generata de nestiinta a cum trebuie sa ne comportam in raport cu individul respectiv, unde sa-l punem in structura noastra hipnotica si ce sa facem cu el. Daca starea asta nu ne sperie si nu insistam sa pozitionam pe cineva in structura noastra hipnotica, ni se releva o alta stare a atentiei, perceptia directa creste ca pondere in raport cu dialogul interior al hipnozei gandite. Gandirea sau premeditarea actiunilor isi pierde din importanta si creste intensitatea perceptiei in raport cu individul din fata noastra; exploram, cunoastem direct prin recunoastere, prin empatie si simpatie. Se spune ca daca stai un timp in prezenta unui om este imposibil sa nu te cucereasca, sa-ti devina apropiat , sa intre in intimitatera ta. Aceasta calitate este cea de care ne temem , motivul pentru care refuzam cunoasterea directa prin perceptie si acceptam premeditarea cunoasterii atributelor si relationarii lor. Un om care-ti devine apropiat nu poate  fi tratat cu detasarea necesara, cu indiferenta si cruzimea in care tratam atributele ca simple instrumente personale ale intereselor ca moda si model al structurii hipnotice a constiintei. Intre oamenii care s-au apropiat intre ei prin cunoastere directa sau recunoasterea meritelor fiecaruia ca fiinta umana, intervine relationarea emotionala, iti pasa de situatia lui, nu mai poti fi indiferent si crud, folsirea reciproca desi continua nu mai are si ponderea cruzimii, intervine o limita la care interesul personal nu mai primeaza in relatie si comiti fapte irationale in raport cu dinamica hipnotica a racelii si indiferentei dintre atribute, asa numita ratiune rece si criminala a interesului egocentrismului, al tiraniei personale . Gesturi de daruire si sprijin, compasiune si intelegere-iertare care iti produc pagube prin prisma hipnoticii  sunt posibile in relatii si sunt vazute ca slabiciuni, pierderi, nebunie. Desigur ca extremele au condus la astfel de catalogari; daca duci la extrem si devine rutina disponbilitatea ta in raport cu nevoile si suferintele celorlalti in final vei trage concluziile de mai sus. Daca duci la extrema raceala si indiferenta,  in final te vei izola atat de mult incat inutilitatea si nedemnitatea te va coplesi dramatic, vei fi distrus psihologic de ele daca ti-a mai ramas ceva uman, sau vei deveni un obiect ca toate celelalte , un robot puiternic care nu-si cunoaste utilizatorul. Intelepciunea ne conduce ca expresie a inteligentei imanente a fiintei umane  in univers la gestionarea disponibilitatii si indisponibilitatii propriei constiente in asa fel incat sa ramai si psihologic in armonie si acord sincron punctual cu tine insuti si nu cu vreun model premeditat si consumat sau fecala a  vreunei ideologii ale utopiilor desarte ale devenirii de sine si mijloacelor ei. Adevarul a ceea ce este ne releva ca nu exista scopuri si mijloace , ca mijlocul este scopul. Daca cu adevarat dorim ceva in relatia noastra cu lumea sau circumstantele personale, atunci sa si exprimam ce dorim in relatiile noastre. A te minti pe tine insuti insemna a te autohipnotiza si cea mai draga cale a autohipnozei este amanarea, asteptarea, conditionarea ca sa facem asta. Cei aserviti rutinei hipnotice observam ca nu asteapta si nu spera ca cineva sa le aduca sau faca bani ci pun mana pe ei oriunde apar si prin orice mijloace iar legiferarile gestionarilor financiare sunt  mastile sub care se ascund actiunile de conservare a acaparilor lor. Cand este vorba sa faca bani nu este nici o lege , iar legile vin de apoi ca sa apere acaparile lor si sa impiedice pe noii veniti la masa banilor sa faca la fel ca ei. Din acest comportament se vede clar, starea hipnotica care actioneaza prin indivizii  aserviti ei, nu este in folosul lor, este in folosul unor forte necunoascute  care isi apara acumularile chiar impotriva aservitilor pusi- dupa ce au acumulat ceva- sa pazeasca ceea ce au acumulat si care nu este la dispozitia lor. Nimeni nu poate profita de 'bogatia' acumulata decat in limita acceptata de starea hipnotica care se autointretine. Daca vreun hipnotizat crede ca este stapanul de necontestat al averii sale si face ce vrea cu ea, ati observat ca este imediat inlaturat si inlocuit ca un obiect stricat. In rutina hipnotica socializata  nu exista decidenti , doar executanti cu nivele diferite de limitare care dau o impresie de ierarhie sociala, o falsa impresie care sa stimuleze naivii sa se aserveasca acestei structuri, sa munceasca sau lupte in apararea ei , sa spere la ceva "mai bun" de la existenta sau starea hpnotica cu care o confunda. Dezamagirea si disperarea, mai devreme sau mai lent, este plata naivitatii, inconstientei sau intunericului din gandirea hipnotica respectiva,  viziunea inexistentei fiintei din gandire in contradictie cu evidenta ei din perceptie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu