22 aprilie 2015

lantul mizeriei

Caragiale diplomat il denumea 'lantul slabiciunilor".
Exista un "stalp' de care este legat fiecare in modelul individual prin care a interpretat perceptia personoficand-o ca existenta si istorie personala prin adaptare  Acest "stalp metaforic" este ideea fiecaruia despre sine, dorinta a ce fiecare vrea sa devina, autoafirmarea. "Dorinta", din motiv ca nu se indeplineste, ramane mereu 'dorinta fara moarte". Cand se indeplineste, moare si nu ne mai satisface; drept urmare alegem o alta autoafirmare, o alta idee despre noi insine,  intr-un sir neintrerupt al autoidentificarii. Sirul identitatilor identificarilor personale in succesiunea lor istorica si inconstienta,  formeaza "zalele lantului" prin care ne legam de "stalpul ideii despre noi insine" sau sinele dorit a deveni. Din acesta evidenta, subtila si ignorata, a comportamentului gandirii noastre ca sistem polarizat in opusuri,  se spune ca 'daca vrei sa devii un om de succes trebuie mai intai sa-ti afirmi succesul-"sunt un om de succes" si primul pas a fost facut , pasul devenirii. Dar numai cand nu devii ramane vie dorinta devenirii,  ca atare chiar daca afirmi seccesul,   o faci din circumstanta insuccesului, ceea ce este si simti este insuccesul. Astfel din "samanta insuccesului' creste arborele succesului si fructele sale tot insucces sunt. Aceasta succesiune formeaza cercul vicios al autoafirmarii indiferent de ideea devenirii. Astfel fiecare parcurge calea autoafirmarii si deveniri istorice a celor dinaintea lor, stamosilor. Daca facem o observatie fireasca si detasata de contexte, vom descoperi ca nu putem face o autofirmare ( o identificare a sinelui ) care sa nu fi fost facuta deja inaintea nostra de cineva in original si repetata sau copiata de succesorii aceluia. Toate autoafirmarile au fost facute si noua nu ne mai ramane ceva original de devenit ca idee; din acest motiv denumesc sirul identificarilor ideatice sau autoafirmatiilor ca" lant al mizeriei' prin care ne "tradam" pentru a copia un sir de identitati pierzandu-ne originalitatea, individualitatea, evidenta. Astfel denumirea de copiii este potrivita pentru cineva care copiaza modelele identitare ale istoriei, modele consumate a originalului lor prin trairea originala trecuta, autentica. Fiecare reia acest drum istoric , repeta experientele retraindu-le, si desi denumeste "calea lui in viata",  intotdeauna se releva a fi o cale batuta deja si rebatuta pana ce a devenit un sant cu pereti inalti care limiteaza perceptia calatorului pana uita si ce face si pe ce drum se afla, identificandu-se emotional si senzorial cu durerea si suferinta parcurgerii unor cai, urmand un ghid nevazut si necunoscut, mort de mult sau viu in alte dimensiuni decat cele ale durerii. "Fiul durerii si risipitor" se releva a desconspira reflectarile corporale ale acestui comportament al devenirii.  A ceva de care altcineva s-a plictisit de mult. Probabil plictiseala aceluia urmandu-i calea o simtim ca proprie plictiseala, iar nemultumirea este justificata de constienta faptului a ceea ce facem. Cand sunt constient de ce fac nemultumirea este justificata, iar cand sunt constient de ce am reusit sa "nu fac" , (adica sa nu repet faptele celui dinaintea mea lasate ca amprente ale caii sale) respectul de sine imi creste. Isus Cristos,  parafrazand afirma ca ucenicii lui se aseamana cu cei care au gasit un camp liber si l-au luat in posesie dar cand a venit stapanul campului ei trebuie sa se lepede de toate hainele ca sa scape cu viata. Descifrand semnificatiile practice ale acestor pilde, campul crezut liber este gandirea fiecaruia despre sine ,iar hanele de lepadat sunt ideile , toate ideile identititare ale autoafirmatiilor din care este structurata gandirea despre sine,  cunoasterea psihologica. Cu alte cuvinte trebuie sa lepadam fiecare toate ideile despre noi insine care ne imbraca precum hainele , sau persona, invelisul gol de continut prin lipsa originii si originalitatii , autenticitatii fiecaruia. Cand reusim asta, un orizont nou se deschide si acesta nu este al ideii, al devenirii.. Teama de moarte este atasament de viata, atasamentul de viata este reactie la posibilitatea virtuala a nonexistentei; aceasta umbra a unei virtualitati pe care doar in viata si viu o poti concepe ca propie perspectiva sperietoare a unui sfarsit apocaliptic- in sensul grotesc si fals al cuvantului ( in originalul din greceste are semnificatia transformarii), este tiparul fricii conform caruia dam nastere autoidentificarilor. Fara frica de a nu fi, nu avem de ce sa ne tot identificam in atatea si atatea feluri atributive sau partial descriptive, nici sa ne identificam cu suma si totalitatea partialitatilor, cu cele mai marete idei si conceptualizari ale noastre despre noi insine Ramanem ceea ce am fost si suntem dintotdeauna, cei care suntem asa cum suntem, dinaintea nebuniei devenirii a altceva decat suntem. Desigur ca se opune sistemul structurii din gandire, dar mai ales nemultumirea provocata de consecintele acestui comportament al gandirii. Gandirea se recunoaste efemera si din teama de propria efemeritate,  naste idei marete si eterne despre sine, adica opusul sau. Nu exista opus si opusul este de aceeasi natura cu sursa sa, actiunea si reactiunea sunt de aceeasi natura, neacceptarea propriei realitati asa cum este ea . In gandire omul este o imagine si atat, o inchipuire a gandirii despre dorinta sa de a fi ca si cum s-ar putea sa nu fie, o idee, un gand. Dar poate gandul sa nu fie gandire si gandirea gand? evidenta asta releva paradoxul inutlitatii uni efort de autofacere sau autoperpetuare la orice nivel Se releva in oglinda pe care o formeaza utilitatea a ceea ce suntem si avem ca atare,  pe cale de consecinta a propriei existente. Existenta este valoarea suprema pe care nimeni nu ne poate lua si cred ca acesta este mesajul cristic al invingerii mortii ('moartea este ultimul vostru dusman" Si  toate mesajele inteleptilor tuturor culturilor nascute  prina daptarea lui spatio-temporala si lingvistica, este acelasi. Gandirea eliberata de obsesiile deveniri si nemuririi isi recunoaste calitatile ratiunii miticii sale, este de tip mitic rational-comunicare , nu tip personal , cand se reflecta pe sine asa cum este.. Lantul succesiunilor identificarilor fiecaruia este acelasi. Mai lung sau mai scurt, functie  de hotararea fiecaruia si imaginarul sau, dar asceleasi zale contine, putine ca nr. dar multiplicate adaptativ emotional interpretativ. Si stalpul ideii despre mine, desi este acelasi comportamet al ideii  sau dorintei devenirii, formele lui se schimba continuu, sau mai lent, si experientele ideilor care  confirma ideile , deasemenea se succed generand o aparenta de diferit fara nimic diferit in ea, adica aceeasi rutina in haine diferite.Empatia ca potential in explorarea adevarului a ceea ce este fara judecarea de bine sau rau, trebuie sau nu trebuie, etc, ne conduce fara gres la cunostere directa a comuniunii existentiale in care formele diferite sunt functiuni diferite si nu identitati personale , functiuni care creaza si regenereaza organele lor intr-o plenitudine si armonie a frumusetii indescriptibile aceea ce este creat si reflectat in constiinta omului. In desconspirarea tiparelor primare care sustin existenta in ciclurile ei functionale individuale , in limbajul de semnificatie sau ocult al astrologiei se prezenta un "patrat"  format din patru functiuni elementare sau elemente functionale: 1- omul; 2- vulturul; 3- taurul; 4-leul. Vulturul oculta gandul-gandirea; Taurul oculta getsul-fapta; Leul oculta sentimentul-emotia. In oglinda gandului-fapta-sentiment, omul isi poate recunoaste ratiunea existentei sale. La nivel comunitar sau interior omului, vulturul este simbolul stiiintelor, taurul al faptelor si leul al starilor emotionale, psihologice ale comunitatilor.Evident ca sunt ciclice ca si anotimpurile unui ciclu solar, lunar, sau planetar (zilnice) In ciclicitatea lor este dezvaluita dinamica lor launtrica si expresiile lor functionale si pragmatice in existenta naturala asa cum este si va fi mereu aceasta. Omul se reflecta sau este reflectat de propriul gand-fapta-sentiment; Cand se reflecta- se autocorecteaza si evolueaza in expresia sa, intinereste pe romaneste si intelesul tuturor; Cand nu se reflecta, este reflectat si corectat din exterior in mod neplacut si imbatraneste pe romaneste ca urmare a faptului ca nu suprota autoritati exterioare luisi se risipeste in lupta cu ele. Pentru ca autoritatile exterioare sa nu-l asupreasca, autocorectia prin autoreflecatre in oglinda gandulu-fapta -sentiment, starea proprie, se impune prin responsabilitate si inteligenta responsabilitatii individuale ca har si dar. La nivel de comunitate, societatea se reflecta sau este reflectata in starea ei psihologica, faptele ei sau economia sociala, in structurile conceptuale care stau la baza organizarii functionarii sale. Cand societatea , civilizatia se reflecta in starea sa,  in economia sa si in  conceptiile sale organizatorice, comunitatea se autocorecteaza si evolueza,  societatea sau civilizatia evolueaza. Cand nu se reflecta o civilizatie in starea sa, economia sa, sau conceptiile sale, invocand neputinta in fata lor, atunci va fi corectata din exterior de activitatea planetara prin dizarmonia provocata de aceasta incremenire fara autocorectie in conceptii si obsesiile lor, impofida evidentei irationalitatii lor. Dizarminia care va produce catastrofe planetare care vor sterge, (asa cum a mai facut de mai multe ori), orice forma de structuri sociale dusmanoase propriei armonii existentiale ca plenitudinea tuturor fiintelor sale. Planeta este o fiinta vie si ca orice fiinta vie evolueaza in ciclurile sale specifice , iar evolutia constiintei planetare este in  sincron si simultan cu evolutia in constiinta lor a fiintelor umane. Daca fiintele omenesti refuza evolutia se creeaza desincronizari, un curent  inductiv intre evolutia plenitudinii planatare si cea a omenirii  Acest "curent" are functia de a aduce in sincron, a reface sincronul si omogenitatea plenitudinii si comuniunii existentiale armonice. Actiunile sale sunt mai intai reflexive, de genul "iute ce faci".   Daca este incapatanare in "greseala" adica nu exista autocorectie in gandire, schimbare de paradigme ale gandirii , nu exista armonia economica,
( Eco Nominus-iata sufletul comunitatii, comun, -ce  fel de suflet ne reflecta economia de astazi ? unul cinstit, demn, onorabil? sau un suflet negustor, de hot si jefuitor ai "Templului Tatalui Celui Preainalt-Creatorul cerului si pamantului? Nu seamana acest suflet -economicus- cu ceea ce se denumea in vechime anticrist, lucratorii care omoara fiul ca sa nu-si primeasca mostenirea sau plata eforturilor sale?- Desigur ca sunt aberatii si metafore, inchipuiri nu fapte, noi suntem sfinti si nu facem nimic din cele reflectate mai sus ca si comportament personal si colectiv; aberatii de neluat inseama, glume de prost gust! Dar nu este gluma nostra in manifestare? Nu desigur este gluma proasta a celorlalti , celor aflati la putere, ca daca as fie eu in locul lor....-Acesta este nivelul gandirii primitive care asociaza irelevant imaginea cu placerea ) ,
 , daca nu ne autocorectam organizarea si redistributia, astfel incat optimismul  (nemanipulat prin promisiuni facute a nu se o nora care se chiama speranta)  ,optimismul sincer si fara astempatarile desartelor sperante de pana acum,  sa  insufleteasca omenirea intr-un impuls energetic regenerator, atunci....  Fara autocorectia sistemului global social, curentul rearmonizarii si sincronizarii evolutiei naturale a plenitudinii planetare si cel al civilizatiei sale omenesti va produce demolarea "bisericii conceptiilor vechimii" a paradigmelor consumate ca experienta din gandire, depasite si uzate de prea multa folosire si vom edifica o alta 'biserica" ,una noua , "biserica iubirii" ca relatie rationala in orice plenitudine existentiala, individualizata sau a comunitatilor unei plenitudini. ( 'daca dragoste nu e nimic nu e" - luati aceasta gluma in serios)   Asta este nivelul gandirii mitice, in care mitul creatiei evolueza la nivelele cocreatiei constiente,  prin anjament personal, responsabil al fiilor cu tatii lor, al tatilor cu unicul tata, cu cel viu nu mort, sau autocorectia sistemului viu in dinamica sa  inoitoare.. "Lantul mizeriei si stalpul" nu trebuie demolat ca sa ne eliberam, Pentru unii mai este necesar ca sa aiba un 'loc de dat cu capul" ca si mine; Inteligent, nu inseamana prin dezastre ecologice si geologice; numai lipsa inteigentei din percetie le face necesare. In acest moment va intreb si astept raspunsurile umorului inteligentei voastre: Daca speriatilor de apocalipsa si de cataclismele si boliele ingrozitoare , monstrii cu doua capete, etc, ale conceptualizatii ei absurde,   le spun : toate astea nu se pot intampla daca schimba fiecare atitudinea in existenta si renunta la manie si incrancenare, la razbunare si nemultumire in viata, daca apelam la blandete si delicate fata de noi insine si ceilalti, etc,   credeti ca vor face cel mai mic efort personal  ca sa evitam cu totii aceste perspective autoconcepute pentru noi ca civilizatie a "sfarsitului" (epuizatului, expiratului, consumatului, bankingului, shopingului, etc)???   Credeti sincer ca vor renunta la identitatea de victima vinovata , nedreptatita si indreptatita sa revendice doar dreptate fara sa o manifeste??? Credeti ca vor renunta la invidie si dusmanie de frica ca nu cumva sa apara cataclismele sfarsitului de care se temn atat de tare sau chinurile iadului coborat pe pamant astfel,  din imaginatia lor bolnavita de teama??? "Eh, ce spui dom'le, ca noi nu avem nici o putere!"  am auzit de atatea ori comentariul asta!; firesc ca nu au putere pentru ca au dat-o cataclismelor apocalipsului terorii; doar comentam ca este firesc sa o ia inapoi de acolo, sa o retraga si sa aiba putere!  Suntem mistere intre mistere si ne sperie misterul. Ca  urmare ramanem legati de stalpul infamiei organizat "stiintific" in existenta cu speranta protectiei care ne-o ofera legatura in fata imensitatii incojuratoare, singura care valorizeaza misterul existentei umane, singura care asculta pretuind fiecare CUVANT al nostru.

17 comentarii:

  1. Meden Agan
    Ne-ai pus o întrebare şi ai aşteptat răspunsurile umorului inteligenţei noastre. Iată un răspuns al naturii. Posibil să aibă şi umor, nu ştim însă cine se amuză.

    Pentru a vedea dacă problema consangvinităţii e reală, Darwin face o serie de experimente pe 57 de specii de plante. Era intrigat că vegetalele, care ar fi putut foarte bine să se fecundeze între ele, n-o făceau decât rareori. Răspunsul: lăstarii rezultaţi nu rezistau. Motivul curiozităţii nu era chiar exclusiv ştiinţific. Însurat el însuşi cu verişoara lui, Emma, nu doar că cei doi aveau aceiaşi bunici, dar bunicii fuseseră ei înşişi verişori la căsătorie… Darwin cădea adesea bolnav. Cei doi au avut 10 copii, dintre care 3 morţi înainte de 10 ani (fenomen banal pe atunci), iar dintre cei 6 căsătoriţi, 3 erau sterili. Genele consangvine, deci, nu rezistă prea bine în natură.
    Nu rezistă… în vederea a ce? Ei bine, a reproducerii, singurul interes al naturii. Dar de ce ar fi consangvinitatea o problemă? Evolutiv, succesul unui individ se măsoară într-un singur parametru: numărul de descendenţi. Cu cât ai mai mulţi, cu atât eşti mai viabil pe scara evoluţiei, propagându-ţi genele în timp. Dacă ai puţini sau deloc, interesul tău pentru Natură este zero. La fel, după ce indivizii s-au reprodus (să zicem, până la 40 de ani), ei nu mai prezintă niciun fel de interes. Morţi sau agitându-se până la 90, profilul e lipsit pentru ea de orice importanţă.
    Unicul ei obiectiv e de a prelungi în timp amprenta vieţii: molecula ADN, matricea prezentă peste tot din firul de iarbă până la mamiferele mari. De ce ar trebui prelungită? Mister.
    Niciun sens obiectiv. Niciun sens transcendent. Niciun alt sens decât: reproducere de dragul reproducerii. În vederea a nimic. A perfect nimic.
    Din punctul de vedere al naturii, poate sucomba şi mâine întreaga rasă umană. ADN-ul se perpetuează. Poate dispărea întregul regn animal. ADN-ul se reproduce. Poate dispărea regnul vegetal de asemenea. La nivel micromolecular, ADN-ul înaintează pe mai departe.
    Nu doar că naturii nu-i ‘pasă de noi’, nici ca indivizi (te poţi căsători fără probleme cu vara ta, cu sora, mama sau bunica ta, ei îi este egal), nici ca specie, nici ca regn. Dar, dacă ne pierdem puţin cu firea, anulând toată viaţa vizibilă de pe Terra cu câteva focoase nucleare bine ţintite, într-un suicid planetar, distrugând animale, plante şi tot orizontul pentru totdeauna, ei îi pasă şi mai puţin. Există viaţă şi în peşteri, bazată pe hidrogen sulfurat sau dioxid de carbon, fără nevoie de soare, fotosinteză şi celelalte; nemaivorbind de oceane… Totul poate aştepta până ce trece iarna nucleară, reluându-şi, de la protozoare, procesul de multiplicare, prezervare, evoluţie. Către nimic.
    După acest frumos tablou al sensului, unica întrebare care ar fi trebuit să-i treacă prin minte ar fi fost ce dracu facem aici. Cea cu care ar fi putut să înceapă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne credem importanţi :D ... asta facem. Şi poate, chiar suntem :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca Pamantul ar fi un vas continator, iar cele 7 miliarde de oameni ar fi 7 miliarde de picaturi continute, cate picaturi de esenta OM ar fi necesare pentru re-luminarea relatiei continut - continator ?

    Gyl
    :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Analiza lui Meden este obiectiva, naturii nu ii pasa de noi , ADN-ul nu are nevoie de noi sa se perpetueze; Evident nu ne putem depasi propria natura, DAR, natura ne poate depasi -ceea ce face chiar acum. Insa si mai importanta decat noi insine in inchipuirile noastre, imi pare intrebarea: "Noua, ne pasa de noi insine?" Daca nu, de ce i-ar pasa naturii de noi? Oare nu reflecta natura propria indiferenta fata de ceea ce suntem asa cum suntem (ca ADN nu cum ne inchiouim a fi ca fictiune istorica a proiectiilor propriei gandiri interpretative si comparative) Nu am invatat sa ascultam natura si cartea vietii scrisa de ea , dar natura ca intreg a ascultat si invatat din lectiile experientelor trecute, le-a procesat si va produce modificari in insasi ADN-ul sursa conditionarii constiintei noastre, prin captarea in plexul solar al contiintei comuniunii existentiale a tuturor formelor de viata, care va face ca Simtul uman sa se extinda si sa cuprinda o realitate mai cuprinzatoare, sa faca un salt transcendent in constiinta de sine care sa ne permita sa fim eliberati dintr-o retea din care nu mai avem sperante de iesire, reteaua chimiei pesimismului, prin discernamant. Istoria este o fictiune a mintii care se naste din structura propriului ADN care cuprinde si ne imbiba cu aceleasi mituri si povesti, arhetipuri care ies la iveala continuu indiferent de cultura noastra, oricare ar fi ea. Astazi prin globalizare am ajuns intr-un moment istoric in care suntem supusi unui test mitic ca specie. Terstarile mitice au un singur sens , acela ca dupa perioade intunecate de tranzitie sa conduca la un salt transcendent in constiinta Acest sens al functionarii miturilor este relevat de toate personajele lor, care fiecare in parte, reprezinta o fateta a psihicului lumii ca intreg si se releva ca elemente ale evolutiei noastre spirituale si ca ADN.

    RăspundețiȘtergere
  5. Meden Agan
    'Epoca

    Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înţelepciunii, epoca neroziei, veacul credinţei, veacul necredinţei, răs-timpul Luminii, răstimpul întunecimii, primăvara nădejdii, iarna deznădejdii, aveam totul în faţă, aveam doar nimicul în faţă, ne înălţăm cu toţii de-a dreptul la ceruri, ne cufundam cu toţii de-a dreptul în iad - pe scurt, epoca aceea era atit de asemănătoare cu cea de acum, încît unele dintre autorităţile cele mai proeminente au stăruit să fie prezentată, în tot ce avea ea bun sau rău, numai la gradul superlativ.'

    Oricât ar părea de incredibil, aceste cuvinte au fost scrise prin anul 1859. De Charles Dickens. Nihil nove sub soli.

    'Şi să n-aud despre progres! Progres înseamnă doar că lucrurile rele se vor întâmpla mai repede.'
    Cine şi-ar fi închipuit că după secolul luminilor, Voltaire, Jean-Jacques Rousseau şi atâtea acumulări şi salturi calitative în conştiinţa omenirii, vom ajunge să asistăm la barbaria de tip medieval din zilele noastre? Progresul nu este o linie dreaptă constant urcătoare către infinituri sublime ci, după câte se observă, poate fi şi o revenire la stări de lucruri şi conştiinţă revolute.
    Dar, cum zicea cineva pe aici, să continuăm să sperăm, Pandora!

    RăspundețiȘtergere
  6. paradoxul timpului asemenea in gandire, este vecinicia paradoxului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa vezi ceea ce este fals ca fals si adevarul ca adevarul a ceea ce este, nu este separare, ci distinctie si discernamat, claritate. Observatorul si observatia este miracolul unui singur lucru care ne dezvaluie din invaluirile din constiinta . " si dezleaga de lantul justificarilor ca atitudine si actiune. Nu exista nici un motiv sau forta care sa se opuna ca fiecare sa fie ceea ce el hotareste a fi, sau ceea ce recunoste ca este.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cel mai simplu si usor pentru noi este sa fim femei si barbati umani, ceea ce suntem. "Umanul' este campul existental comun al barbatilor si femeilor in care se pot intalni si relationa armonic cu ei insisi si toti ceilalti semeni. Umanul nu ne separa, ci este ceea ce ne uneste sau uniunea naturala in care functionam armonic si coeziv, campul comuniunii existentiale care uneste toate formele de viata de pe planeta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ii cunoastem dinamica ca "ecologie". Este cea mai inalta stiinta, stiinta functionarii ca intregime, fiziologia intregimii planetare. Orice disfunctie a acestei fiziologii planetare afecteaza toate formele de viata din campul ei.De la natura si naturaletea ecologiei, prin lupta cu natura - "vitrega" cu disfunctiile produse 'de lupta noastra spre a o domina "fara sa fie nevoie de asta"- noi ne vedem in situatia de a practica egologia, stiinta armoniei propriului ego ca ratiune a existentei lui de gestionar si protector al ecologiei.

    RăspundețiȘtergere
  10. . Ecologia si Egologia , ratiunea intregimii si individualizarii ei corporale in desavarsirea expresiilor circumstantelor existentiale, formeaza un ''binom' autocorectiv precum "doua maini care se spala una pe alta si amandoua fata omenirii si a fiecaruia in parte." Este evident ca demersurile de protejare a ecologiei plantare este unutil fara egologia responsabilitatii individuale. Egocentratul nu poate face ceva decat pentru binele propriu Cand realizeaza ca "'binele propriu' in detrimentul "binelui colectiv" sau al circumstantelor naturale, ale colectivitatii sociale si pertenerilor sai, ale existentei proprii, nu este "un bine" si are consecinte ne-bune asupra propriului ego, atunci el isi schimba atitudinea si gadirea binelui propriu parcurgand pasii in existenta pe taramul stabil al unei realitati cuprinzatoare, si paraseste drama interpretarilor subiective emotionale cu care se lupta pentru 'binele sau' cladit pe seama "raului celorlalti"

    RăspundețiȘtergere
  11. Constiinta binelui si raului este dizolvata de evidenta fiziologiei sanatii naturii- ecologia si evidenta sanatatii fiziologiei individuale.sau autocorectia egologiei - procesarea experientelor si corectia comportamentului prin atitudinea comuniunii si relationarile rationale ale sentimentului acesteia.

    RăspundețiȘtergere
  12. . Emotia este reactia la comuniune sau uman; sentimentul este actiunea umanului nascuta din constienta evidentei a ceea ce suntem fara nevoia devenirii izvorata din interpretarile fictive, dusmanoase ale identitatii omenirii si individului uman. Reverberate istoric aceste interpretari si amplificate astfel de fiecare generatie ca stafeta a falsului din perceptia noastra, sunt memorate si reflectate genetic in 'pseudogene"- genele disfunctiilor fiziologiei individuale si ecologiei planetare produsa de indivizii disfunctionalizati Noi ne credem conditionati de adn, dar suntem capabii sa vedem ca si adn-ul este conditionat de gandirea noastra despre noi insine? Ca reflecta acesta gandire prin pseudogenele propriei constiinte individuale?

    RăspundețiȘtergere
  13. Se afirma ,credeam eu metaforic, ca "suntem din substanta unica din care s-au nascut toate substantele, ca suntem chiar acea substanta" Capacitatea noastra de automodelare ne face Dumnezeul acelei substante neformate care suntem si din care au fost toate substantele formate. Daca iau "la propriu' afirmatia cuvintelor, acea substanta nu poate fi alta decat substanta miraculoase a adn-ului uman. Noi suntem adn-ul uman individualizat corporal ca omeni si omenire.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sunt cercetatori in genetica care afirma ca experientele lor arata ca adn-ul "ne asculta" si iregistreaza si memoreaza in el intreaga experienta a omenirii de cand este ea si a tuturor elementelor fundamentale care formeaza fundatia existentei umane, memoria 'atomilor'. Se afirma de asemenea ca , fiacare atom din corpul nostru a apartinut mai intai unei stele, ca suntem "praf de stele'. Stiinta astazi confirma , germenii oricaror substante din tabelul complet al lui Mendeleev sunt nascuti din activitatea si consecinta a activitatii din stele si a stelelor.

    RăspundețiȘtergere
  15. . "Suflul vietii", prana, mana , etc, cum a fost denumita radiatia solara pe care o respiram si cu care ne hranim la nivel atomic magnetismul propriu care structureaza edificiul biologic al corpului uman si-l face indestructibil prin dinamica sa de flux de energie si substanta, care se formeaza si deformeaza conform imaginii fiecaruia despre el insusi si imaginii de ansablu a omenirii despre sine in care individul se reflecta si pe care o reflecta corporal ca o imagine in oglinda individualizarii, este 'productia soarelui" si vine sa confirme stiintific certificat afirmatiile vizionarilor din totdeauna, 'nimic nou sub soare" Toate aceste informatii si confirmarile lor stiintifice, nu produc o noua imagine despre oamenire si individul uaman, caramida ei? Aceasta noua imagine nu va fi reflectata de adn prin trasformari structurale la nivelul sau, prin fiziologia hormonala, o altfel de chimie relationala, corporal in toti indivizii de pe planeta si in toate formele de viata planetara???

    RăspundețiȘtergere
  16. . "Suflul vietii", prana, mana , etc, cum a fost denumita radiatia solara pe care o respiram si cu care ne hranim la nivel atomic magnetismul propriu care structureaza edificiul biologic al corpului uman si-l face indestructibil prin dinamica sa de flux de energie si substanta, care se formeaza si deformeaza conform imaginii fiecaruia despre el insusi si imaginii de ansablu a omenirii despre sine in care individul se reflecta si pe care o reflecta corporal ca o imagine in oglinda individualizarii, este 'productia soarelui" si vine sa confirme stiintific certificat afirmatiile vizionarilor din totdeauna, 'nimic nou sub soare" Toate aceste informatii si confirmarile lor stiintifice, nu produc o noua imagine despre oamenire si individul uaman, caramida ei? Aceasta noua imagine nu va fi reflectata de adn prin trasformari structurale la nivelul sau, prin fiziologia hormonala, o altfel de chimie relationala, corporal in toti indivizii de pe planeta si in toate formele de viata planetara???

    RăspundețiȘtergere
  17. Tot acest proces se intampla chiar acum si prin noi. Fiecare il simte in modalitati particulare, Se va opune lui si va cunoaste paroxizmul fricii, sau se va lasa purtat de el si va cunoste miracolul propriei existente in libertatea ignorata pana atunci ,acea noua functiune a individului in comunitatea sa planetara denumita co-creatie prin care va vindeca si desvarsit expresia si armonica planetara si individuala. Visez sau vad in viitor ma intreb si eu? Nu are nici o importanta daca este una sau alta , daca este utopie sau speranta, daca este adevar sau inchipuire Din moment ce acesta viziune a unui viitor bazat pe comuniune fara divizare si informatiile desfasurate din ea exista, atunci lucreaza. Se spune ca "lucrurile lucreaza si creatia creeaza" si fum fara foc nu iese.

    RăspundețiȘtergere