razboiul timpurilor

Timpul e cunoastere , cunoastere insiruita in ordinea contitionala in care fiecare etapa a acesteia depinde de  etapa anteriora ei;
fiecare etapa a cunoasterii este o rutina care formeaza o modalitate a timpului, fie prin extensie , fie prin adaptare  la intregimea cunoasterii memorate; Memoria este instrumentul sine qua non al cunoasterii, fara memorare nu exista cunoastere- dar asta nu inseamna ca ramane... "nimic", ceea ce ar pozitiona cunoasterea si functiunea sa launtrica -timpul - pe un piedestal al " maximei importante" in univers. Ce mai ramane deci? Ramane "Aceea" care memoreaza golita de cunoastere si cu max potential de memorare, sa ii spunem 'celula memoriei" care nu este cunoastere acumulata temporal, deci timp (insiruire) in esenta ,"Aceea" nu este cunoastere care are unitate (atom) 'timp". Prin urmare cunoasterea sub orice forma este continuta in "Ceva" de "alta calitate esenta" decat cea a unitatii timp specifica oricareui gen de cunoastere, pe care o denumim "Memoria" De obicei se asociaza -si aceasta asociere este una de factura negativa prin consecinte- se asociaza memoria cu cantitatea de informatii sau cunoastere memorata, asemanator modului in care am confunda caruta cu fanul pe care-l cara. Aceasta asociere distructiva scoate in afara atentiei continatorul ca si cum nu ar exista, iar informatia continuta ca si cum ar sta in vid este vazuta ca memorie. Nu ma adresez vreunui fel de expert, ci bunului simt comun; daca iutam ceva spunem ca nu avem memorie , s-au ne-am pierdut memoria, nu spunem ca in memoria noastra nu exista acea informatie; acest gen de comunicare este la randul sau informatie care are o actiune indiferent daca este adevarata-corecta sau mincinoasa-gresita. Care este acea actiune??? Cunoasterea nu se automemoreaza, cunoasterea este informatie, informatia este timp (insiruire legata de timp ca functionare, fara timp nu functioneaza) , nu este de sine statatoare, "depinde de depanda" la nesfarsit. Tot ce stim este raportat la "Timp", tehnologia fara unitatea timp nu poate exista. Iata de ce timpul e atat de important oricarei structuri rutiniere a cunoasterii si toti il sarbatorim in acelasi fel si deplin acord in fiecare inceput de an nou, comemoram si sarbatorim toti unitatea timp; cu acesta sarbatoare suntem toti de acord indiferent de religie,  cultura, sistem politic, financiar, economic , stare psihologica sau materiala, sub orice structurare formala ar fi aceste sisteme infotemporale, locale sau generalizate.Cu celelalte sarbatoriri a timpului psihologic nu suntem in acord, 'timpul pastelui ' e diferit, etc , precum diferite sunt structurile infotemporale ale cunoasterii localizate spatiotemporal diferit. Ceea ce "inspaimanta" orice cunostere este lipsa originii sale, lipsa unui reper "zero' al timpului, reper care sa-l faca masurabil , obiectiv. In partea psihologica a cunoaterii  batalia pentru universalizarea originii timpului este acerba, fiecare structura psihologica se bazeaza pe acest reper Ce ar fi astrologul fara sa stie data nasterii in detaliile ei? cum ar putea face profetii sau desconspira istorii fara sa stie o data a acestora? ce ar fi informatiile lor fara timp ?. Religiile toate se lupta pe originea timpului ; calendarul maya a starnit aprige disperari sau sperante si pe seama lipsei potrivirii timpului masurat oficial cu timpul a carui origini mayasii aveau este pusa neimplinirea profetiilor respective ( altul este timpul oficial care corespunde datarii maya a avenimentelor)Ceea ce este paradoxal , este cat de mult credem in corespondenta indestructibila timp-data-eveniment-dezastru-cunoastere; nu ne indoim de eveniment ci doar de nepotrivirea masuratorilor timpului in cele doua calendare.Evenimentul ar fi un reper prin care cele doua calendare sa se sincronizeze. Iata ca  unitatea timp-cunoastere-eveniment ca modalitate temporala a desfasurarii cunoasterii acelei date punctuale este lipsit de orice indoiala, este credinta si asta arata ca ne agatam cu disperare de timp chiar daca modalitatea lui nu ne este prielnica, reelevand negativitatea credintei si gandirii noastre-Timp pe care o aparam chiar cu pretul propriei distrugeri. Pentru noi timpul este sacru chiar daca ne imbatraneste si omoara. Timpul seamana cu Adn-ul, acesta din urma este arhitectul corpului , iar cel dintai este arhitectul circumstantelor existentiale impotriva corpului. Lupta dintre adn si timp este evidenta, unul edifica corpul celalt il degradeaza . Pana acum timpul pare a castiga toate bataliile, iar adn-ul pare un incapatanat obsedat de cauzele pierdute dinainte.Desi timpul castiga mereu, adn-ul il reface , multiplica , mereu gaseste un mijloc de a-l arhitectura din nou. Adn-ul celular a gasit modalitatea existentei sale in contextul potrivniciei timpului-cunostere, multiplicarea si reproducerea speciilor prin sexualitatea lor; 5 miliarde spermatozoizi sunt aruncati in batalia cu timpul ca unul sa izbandeasca sa ajunga in rai si sa genereze; miliarde de diferite specii de fluturi si animalute sunt aruncate in batalia cu timpul ca macar cateva sa ajunga sa scape de hameseala lui, sa se reproduca,, tigri isi manabca puii la nevoie ca sa razbata prin timp, altii devin canibali din acelasi motiv. Timpul hamesit inghite tot si totusi adn-ul este invingator in final. Timpul isi creeaza instrumente impotriva adn-ului, bombe si virusi, toxine care sa-l doboare, sa-l starpeasca daca se poate si paradoxul este ca noi  constiente de sine ale adn-ului celular , constiinte conditionate de arhirecura corporala edificate de adn hormonal mai puternice apar Sustinem dusmanul ,timpul, il sarbatorim si ne aservim neconditionat degradariilor sale luptand impotriva lor fara convingere si fara vreun rezultat, altul decat tot temporal si efemer precum timpul este. De de? De ce incalzim sarpele timpului la piept, chiar adn-ului ii dam conotatii descriptive temporale vizionandu-l dupa chipul si asemanarea timpului, desi spunem ca 60% din adn ne este necunoscut netemporal? Repetam in creier cu incapatanare aceleasi informatii temporale despre noi, le consideram "viata noastra personala" . De ce ne straduim sa rememoram, reactivam aceleasi si aceleasi informatii despre noi desi memoria se pare ca le refuza si pierde pe parcursul timpului? Suntem de partea timpului impotriva propriului adn. Aceasta cunoastere psihologica subiectiva este chiar impotriva propriului corp a carui constienta suntem. Ca sa atingem culmea paradoxului , toate aspiratiile noastre sincere sunt de partea adn-ului, a tineretii si sanatatii arhitecturate de acesta, iar faptele ca modalitati ale timpului impotriva lui . Cum faptele transced constientele, raneste adn-ul.
 Din punct de vedere social, diferitele religii,culturi si sisteme organizatorice ale colectivelor de cetateni sunt evident modalitati le timpului la scara colectivitatilor: modalitatea sclavagista , a comunei primitive, a capitalismului salbatic, a evului mediu intunecat , a comunismului, a erei infomatice  si alte feluri de mancare temporale, toate coexista impofida localizarii lor istorice, sunt simultan defasurate pe suprafata culturala si comportamentala a planetei sociale. Intre ele se duce un razboi acerb, democratia impotriva totalitarismului de tip monarhic desi monarhiile sunt prezentate ca democratii sau totalitarisme dupa criterii formale ale modalitatilor functionale a intereselor lor de supravietuire si interese colective de putere prin multimea aservita lor, comunismul lupta impotriva sclavagiei desi paradoxal prin  arbitrar, care este samanta sclavagismului,  este o extensie a lui.  Istoria personala sau cunosterea psihologica a fiecaruia este povara, karma, crucea, cum vreti sa-i spuneti, prefer "povara sisif", pentru ca este "dupa" ce noi suntem , nu dinainte si nu poate avea ca etapa temporala ulterioara lui a fi, vreun merit in exitenta cuiva. "Povara sisif" sau " norul atlas" este o umbra infoenergetica deci modalitate temporala modelata istoric de gandire care se vrea proiectata de constiinte in viitor pentru a ramane captive  si astfel sa supravietuiasca. Observati cum filmele science fiction- profetii abstracte modelate sub girul "Stiintei obiectve" sunt aceleasi modalitati comportamentale temporale,dar diferite tehnologic- tehnologii care permit dezastre si calamitati la scari mai mari, desi "beneficile" personale sunt tot conditionate din exterior de gradul de aservire sau cunoastere a sistemului  tehnologic respectiv
Cum la nivel individual putem realiza ca 'povara temporala a cunoasterii psihologuice despre cum noi suntem",  este "dupa noi" ca existente- adica suntem inainte ca acesta cunoastere sa se memoreze si releve constiintei individuale. Ca atare,  nu poate avea vreo relevanta in ceea ce noi suntem ca arhitectura corporala. Asocierea negativa (prin consecintele ei) a cunopasterii de apoi (de dupa noi) sau psihologice "cu felul cum suntem" ca proiectie a mediului social asupra noastra,  provoaca dereglari psihologice (nemultumirea , teama, etc) si hormonal reflectate , dereglari  ale fiziologiei  corporale.  Asemanator putem realiza in constiinta ca istoria  religioasa, culturala ,etc, a omenirii este "de dupa existenta sa" si irelevanta in raport cu "cum omenirea este".  Aceste irelevante logice, pe care tot sirul logicii temporale ni le releva, (batem timpul cu armele lui :) ), ne face sa ne eliberam de "judecarea si condamnarea " indivizilor umani si a omenirii in ansamblu, din moment ce reperele oricarei judecati sunt false.  Marele invatator al omenirii sau frate mai mare al nostru ( avem si frati si surori mai mici), face afirmatia "Eu Sunt dinainte de a fi" ceea ce releva si astazi aceasta paradoxala confuzie in care traim pana la un moment dat individual, dar care din punct de vedere social pare a fi de nezdruncinat.Suntem inainte de a fi in propria constiinta sau constiinta de sine. Aceasta constiinta de sine pare a fi inlocuita de umbra istoriei si nici asta nu ar fi o problema cand acesta umbra ar reflecta fidel istoria individului uman si a umanitatii in ansamblul ei. Daca istoria cunoscuta este falsa? daca  credinta, stiinta noastra a 'cum suntem" este falsa? "Cine nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete dar cine cunoaste o istorie falsa este condamnat pur si simplu" As risca o consideratie de asemanare intre "repetarea istoriei" pe care adn+sistem imunitar o face rearhitecturand corpul uman ca flux celular si "falsa istorie", cunoasterea psihologica despre cum suntem si cine suntem, care ne condamna la nemultumire si degradare corporala si comportamentala. Timpul ca unitate este nevinovat dar ca modelare temporala informationala falsa este catastrofic, dupa cum toti intr-un fel sau altul asteptam o catasftrofa sau moartea.de neevitat precum taxarea timpului de smecheri.

De ce aceasta atitudine colectiva?De dragul cui?Autoflagelarii? Eu am vazut ca toata aceasta atitudine se naste din teama de imensitatea inconjuratoare care ne face sa ne legam de orice numai sigur sa fie si nimic nu pare mai sigur decat cunosterea psihologica si stiintifica a "cum" suntem, chiar daca acest "cum' este catastrofic el ne da speranta continuitatii sub alte forme timpului, ale cunosterii, cunoscute deja. Am asociat continuitatea temporala cu eternitatea, speranta tuturor asigurata de cunosterea sufletului, sau psihilogica, fara sa fim constienti ca tocmai aceasta provoaca efemeritatea si degradarea existentei prin nevoi si conditionarile exigentelor acestor nevoi psihologice, (necesitatuile existentiale fiind dintotdeauna asigurate si siguranta ignorata).Cunoasterea ne spune ca mai de graba suntem vecinici, adica traim in veacurile propriei cunoasteri efemere sau irelevante in raport cum fiinta este.Cunoasterea stiintifica este conditionata de instrumente si nu poate avea vreun suport real raportata la fiinta umana dupa cum evidentele releva ( dezv tehnologica nu a rezolvat nici o "problema" umana tocmai pentru ca sunt imaginare;. problemele imaginare au o unica solutie: incetarea lor. Incetarea acestor probleme umane implica 'sfarsitul timpului psihologic" asa cum il cunoastem si abordam conditionati de cunoastrea lui. Sfarsitul timpului ca modalitate atitudinala diversificata in diferite modalitati comportamentale relationale  interumane-numite epoci sau veacuri, civilizatii sau culturi- nu insemna si sfarsitul existentei umanitatii ci revenirea ei la ratiune si intelepciune relationala a carei expresie necunoacuta o denumim iubire neconditionata. Denumirea exista, dar ce o fi sau cum se manifesta la nivel interuman, social, nici habar nu avem, nici cuvinte in bagajul comun lingvistic al acestor manifestari; cand ne intalnim cu ele le consideram "tampenii". Culmea este ca oamenii stiintei liberi de stiinta lor sunt mai aproape de a intrezarii germenii noii modalitati temporale in care timpul nu este conditional ci esentiala unitate germinala  sub conducerea "iubirii umane" , simtamnt pe care doar cei umani sunt capabili. Pamantul de sine statator poate atinge universul dar universul nu-l poate atinge, este mereu in urma sa si se va restructura nu doar ca armonie ci ca armonie vie,  dupa cum omul iubeste cocreatia sa. Creierul gandeste si iar gandeste (aceleasi bulsituri) crezand ca este in siguranta cunoasterii, dar nu e  Cand vom realiza asta , "dialogul interior" (de fapt monologul surzilor)  inceteaza sa ne mai controleze existentele , razboiul timpurilor inceteaza. Eliberati de sub teroarea sa (amenintarea cu moartea), vom fi sensibili la impulsurile launtrice delicate, fine, regeneratoare , ale existentei noastre dinainte de a sti cine suntem. Totul e din cauza noastra , suntem vinovati de totul si de starea  lui!-vindecarea vinovatiei este incetarea manipularii ei.Timpul este gandirea, unitatea timp gandul, reverberatia cuvantului inceputului tacut, EU Sunt, rugaciunea continua. este cea mai mare binecuvantare prin evolutia sa creativa -iubirea, sau cea mai mare  mizerie prin insiruirea sa conditionala, lantul mizeriei. Dinamica nonactiunii este in acest studiu de caz , dinamica noncondotionarii gandului in manifestarea sa. Exprimarea sa prin cuvant sau invierea gandului este una cu faptul pe care-l reprezinta. Cuvantul rostit este faptul insusi in existenta perceptiei sale; inteligenta apartine perceptiei. Dihotomia cuvantului de corpul sau perceput, conduce la conditionarea gandirii nu a faptului, cuvantul isi piredecorpul si ramane o umbra a ceea ce a fost candva, mijlocul divinitatii. Respectarea cuvantului prin fapta sau transparenta claritatii interioare care releva adevarul a ceea ce este, reda cuvantului  viata faptului reprezentat, uniunea dintru- inceput. "Minciuna are picioare scurte". Etapa recunoasterii este inceputul iertarii, vindecarii propriei gandiri prin revelatia propriei intregimi Mintea e o inventie, Corpul prin disfunctiile sale reflecta disfuntiile gandirii si  conditionarea constiintei prin reflectarea lor. Disfunctiile corporale sunt feedbecul atitudinii gresite si viziunii fixate gresit prin ascoieri nerpotrivite. Sub controlul gandirii fragmentate sau conditionale (obsesia ei de a controla inconjuratorul),  disfunctiile corporale fiziologice sau anatomice sunt efectele unei viziuni false a constiintei umane , acea " vita crescuta in afara tatului' pe care focul launtric o arde din radacini eliberand lumina si onoua viziune se releva constiintelor umanein raport cu sensul si ratiunea existentei. Suntem oameni si asta schimba din radacini axiomele existentiale in desfasurarea lor fluida. Viata este inainte nu inapoi (istoria personala) si asta este evidenta a tot ce creste si evolueaza formal si in constiinta sa de sine, tineretea neconditionata de timpul -gandire potrivnica expresiei sale libere. Tineretea este expresia implinirii corporale si a desavarsirii sale, aspiratia tineretii este spirituala, exploatarea ei este antispirituala, materialism dialectic nemotivat existential in aspiratiile omenirii. Razboiul timpurilor este materialism conceptual care genereaza lantul mizeriilor temporale ale istoriilor interpretative si coercitive prin conditionalitatea lor. Omul este Spirit si fiinta sa spirituala. Daca gandirea a imbolnavit, tot ea poate vindeca prin dezbracarea omului de hainele sale conceptuale temporale,  ponosite de atata folosire fara sa ofere ceva folositor fiintelor planetei, altceva decat cercurile viciilor comportamentale. Eliberand , ne eliberam; orice conditionare este un pas inapoi. Nu putem gasi in lume libertatea pentru ca acolo sunt doar conditionari care candva erau conditiile implinite ale dorintelor in manofestare libera. orintele sunt neconditionate si la fel implinirea lor simultana cu dorinta. Cand 'apare" o dorinta este mesajul implinirii ei suntem in rezonanta cu acea manifestare si o vom cunoaste prin tarirea ei. Noi avem trairile insuficientei si nemultumirii, nedemnitatii si inutilitatii, intr-un cuvant durerea; Cu ce rezonam , ce dorinte avem ale caror impliniri sunt traite sub aceste stari- forme  psihologice? daca platim cu durere implinirea dorintelor noastre macar sa  respectam ceea ce avem prin contact si posesiune. durerea ca proprietate este a noastra ; atunci de ce platim taxe pe durere? Structura lumii este irationala in raport cu ratiunea ecologiei planetare de sine statatoare, si ca pondere in ansamblul actiunilor individuale ne imbolnaveste; imbolnavindu-ne ne retragem din lume sa ne vindecam dupa care ne intoarcem in ea ca sa ne imbolnavim din nou. Nu imi pare semn al intelepciunii aceasta rutina ; daca venim in lume veninsa o vindecam prin exprimarea adevarul sinelui uman, iubirea , singura creatie  si evolutie neconditionala. Noi percepem iubirea ca relatie cu un semen complet diferit si prin aceasta completitudine asemenea noua; pentru asta avem natura comuniunii sociale, nu in scopuri patriminiale; familia intocmita pe scopuri patrimoniale sau nevoi psihologice conduce la trairea singuratatii in doi sau "izolarii in gramada" in care doar conflictul este "ratiunea " comportamentala. Fericirea de afi singur este fericirea comuniunii cu plenitudinea planetara a carei reprezentant corporal este partenerul tau de sex opus; sexul e o sfera al carui centru este partenerul tau, nu mai existi; radiatia ei luminoasa incalzeste intreaga comuniune umana.careia apartinem pe calea adevarului spiritual . Cand relatia constiintei cu propriul corp biologic este iubirea comuniunii, corpul radiaza lumina. Trecand prin experienta iubirii in intimitatea pertenerului ajungem la iubirea din intimitatea individului uamn ca sursa si izvor al iubirii lumina -energie pura in lume. Noi existam in iubire-totalitatea energiei , nu metaforic, ci la propriu , si asta explica de ce nu rezistam prea mult in lumea structurata pe violenta supravietuire si nu traire.