atitudinea

Simplitatea "bate" complicatia
Simplitatea o putem recunoaste ca sursa a unui intreg sir de evenmente si de refectari psihologice ale lor. Oricat am incerca sa descriem simplitatea nu vom fi multumiti de rezultatle incercarilor noastre pentru ca simplitatea este indescriptibila, nu este in domeniul gandirii comparative nici a demonstratiilor  dorintei. Dorinta nu poate decat sa separe lucrurile si sa selecteze partialitai ale lor sau ale calitatilor lor, sa imparta ce nu poate fi impartit, sa injumatateasca ceea ce nu se poate. fragmentarea este actiunea dorintei si se manifesta in toate domeniile ei, stiintifice, financiare, alimentare, medicale, educationale sau culturale, etc. Tot ce facem este sa fragmentam, sa maruntim,  dupa  are sa adunam bucatile si sa ne obosim incercand sa face din maruntisuri un intreg, un lucru complet. Evidenta efortului continuu in aceasta directie ne releva faptul ca nu reusim  din bucati sa realizam un intreg de sine stataor, air cand credem ca am reusit ne confruntam cu disperarea destramarii pana la descompunerea lui. E valabil cand observam familiile, societatile , firmele, culturile religiose sau de alta factura, masinariile, locuintele,etc. ; "mancam sa nu murim" reflecta aceeasi maruntire a mancarii din care facem o masa care trebuie mancata repede sa nu se degradeze (proaspata), ca sa contruim un corp intreg care se degradeaza impofida tuturor teoriilor si felulilor in care-l alimentam si mijloacelor prin care-l intretinem prin maruntire si "pe bucati" , se marunteste, macina si el. Stinnta medicala, vrajitoriile si tot felul de rutine spirituale nu au alta conototatie decat cea a efortului fara rezultat care desigur implica o mare doza de ipocrizie si false promisiuni.orice metoda are un rezultat dar rezultatul nu este stabil si asta implica conditionarea de rutina metodei respective ceea ce ne face sa admitem ca orice rutina contine morbiditate, conditionare.La fel de evident este ca noi nu putem sustine o rutina la nesfarsit, efortul rutinei ne consuma energia si rezultatele ei sunt din ce in ce mai slabe ca in final sa ajungem la aceeasi disperare a nereusitei.. mereu ne vedem de a o lua de la capat sau sa initiem un nou inceput, o alta rutina , un alt mod de efort cu acelesi rezultate partiale si efemere. Totusi, dincolo de aceasta rutina a efortului personal intr-o directie" materiala sau spirituala" ( chiar aceasta decelare initiala  implica separarea unei intregimi ca actiune directionata pe doua directii interiror -exterior) exista ceva care ne imboldeste constant sa nu renuntam la ASPIRATIILE noastre spre libertate, sanatate, iubire, armonia comunitatii si bogatia individului, etc, aspiratii universale din moment ce nici un individ nu se opune vreuneia. Nu cred ca aceasta universala tendinta a individului care de fapt nu-l individualizeaza ci exprima un vector rezultant al eforturilor tuturor, sa nu fie ratiunea existentei  ci doar o inductie hipnotica in masa de indivizi care sa-i conduca la efort in folosul unei puteri exterioare lor. Nu cred ca nu exista libertate, iubire, sanatate neconditionata de srutine, sau boigatie cu prisosinta care sa elibereze schimburile de meschinaria lor, nu cred ca nu exista armonia comuniunii existentiale planetare la toate nivelurile, etc. Nu putem tinde spre ceva fara sa avem cunoasterea existentei acelui ceva, nu putem dori ce nu exista. Cred ca aceste esecuri in existenta (fatalitatea mortii acceptate),  sunt rezultatul unei "defectiuni a ceva" si nu a defectiunii noastre ca fiinte umane. Sa dau un exemplu a ce vreau sa spun: sa presupunem ca mergeti la un tomograf si medicul citind rezultatee va declara iminenta sfarsitului .Unii vor spune ca dupa nu mai e nimic si ca asta e tot , altii spun ca exista viata dupa moarte si ca nu se sfarsete ceva.Ambele tabere nu pot argumenta niciuna din teoriile lor, ele sunt expresia sperantei sau a fatalitatii Amvele atitudini au darul sa conduca la impacare cu situatia , tot efortul supravietuirii de pana atunci isi pierde orice importanta. Cei care nu reusesc sa se impace cu situatia vor dispera si disperare se va transforma in groza, sfarsesc ingroziti, fapt care va fi catalogat drept lipsa de demnitate. sa luam in vizor situatia celui care se "impaca cu situatia"; ce face el? va incepe sa traisca fiecare zi asa cum nu a trait vreodata, descopera valoarea zilei la dispozitia sa si va renunta la efortul acumularii de bani la efortul de "a da o lovitura" care sa-i asigure restul vietii si  batranetele, etc. Incepe sa se bucure de toate maruntele bucurii ale existentei si-si consuma toate acumularile financiare pentru a si le oferi; incepe sa-si ofere bucurii ceea ce  pana atunci isi refuza de dragul unui moment ulterior conditionat de acumularile sale de cunoastre in final de bani prin care sa si le permita (observati conditionarea bucuriei prin amanare si prioritizare conditionala dupa un model social pe care urmandu-l nici un individ nu reuseste sa izbandeasca in bucuria de a fi). Cel impacat cu situatia va trai fiecare zi ca si cand va fi ultima, ziua lui se va 'lungi" prin umplerea ei cu fiecare cluipa a zilei ca traire nemaialergand spre un viitor al unui orizint care nu se opreste. Orizontul psihologic sau al perceptiei nu exista efectiv ci este o impresie generata de limitarea percetiei, cu cat vom merge spre orizont el se va indeparta, nu-l vom atinge vreodata, alergam dupa o naluca. Orizontul psihologic al devenirii personale nu poate fi atins precum nici cel al devenirii spirituale sau financiare nu poate fi atins si asta cumoaste cel care a atins formele preconcepute ale orizontului material sau psihologic (fie e miliardar, fie a atins pacea psihologica si claritatea interioara) sau cel care observa si contempla faptele si reusitele diferitelor categorii ale fragmentarii si polarizarii sociale. Cel care implineste si cel care contempla fara sa implineasca ceva ajung la aceeasi intelegere; orizontul sub toate aspectele lui nu exista decat ca naluca a unei limitari a perceptiei mentale, psihologice si fizice, si ambii pot sa -si traiasca zilele ca pe ultima, umpland-o cu punctualitatea si diversitatea trairilor sale in curgerea lor evidenta fara sa mai selecteze doar cateva din ele si sa arunce la orizont pe celelalte. Acestui preambul ii dau functiunea de a fi un camp de consideratii partiale in diversitatea caruia, generata de adaptare sau de fragmentare,  sa exploram simplitatea.

Sa revenin la personajul caruia tomograful si medicul i-a anuntat sfersitul iminent si de neevitat. sa presupunem ca personajul nostru s-a impacat cu situatia, a renuntat sa se razbune pentru ea pe altcineva si s-a impacat cu toti cei cu care se confruntase generand suferinte, si-a  consumat acumularile financiare donand sau daruid lui si altora micile bucurii efemere si nemaiasteptand orizonutul mortii prin umplerea propriei zile , afla ca tomograful era defect si ca urmare era falsa aprecierea medicului bazata pe o falsa informatie. Pana la aflarea "vestii" negative se credea normal dupa, se credea "defect" si acum dupa vestea pozitiva cum se mai crede? Consider ca atunci cand "se credea normal era defect" , ca atunci cand "se credea "defect' era normal" ,dar cand a flat ca "defect" era tomograful, cum se mai crede? Ce se schimba in toate aceste situatii circumstantiale complexe , opuse si contradictorii? Acel "ceva' subiectiv care se schimba , pentru ca "obiectiv" situatia personala era aceeasi care schimba fundamental comportametul este....? Simplitatea, as raspunde , simplitatea pe care o constientizam sub denumirea complexa de "atitudine" Noi judecam atitudinea prin raportare la reverberatia consecintelor ei care se resimte ca presiune exteriora asupra persoanei.Cum mintea compara permanent aceste consecinte le catalogam ca si consecinte generate comprimandu-le sub doua forme ale atitudinii; consecintele genereaza deci forma atitudinii si miscarea sa launtrica sub doua aspecte ale dinamicii lor; atutidine fata de si atitudine pentru. Aceste forme expresive date de consecintele atitudinii unice ce stabuilesc in circumstante? Evident, directia actiunii atitudinii prin axioma relatiei stabilite simultan cu positionarea si orientarea atitudinii ca miscare forma expresiva. Prin atitudine ne pozitionam in circumstanta, pozitonarea stabileste simultan relatia iar relatia este actiunea atitudinii, dinamica ei interiora manifesta circumstantial prin ceea ce facem si cum facem. Noi existam in relatie, fara relatii existenta noastra se bucura de banuiala inexistentei ei, de  generoasa indoiala a unei existente neconfirmate obiectiv desi ea este obiectivata ca dinamica inoitoare intr-un sens sau altul, adica spre desvarsire sau  spre dizolvare, fapt care reflecta formal pulsul universului, aspiratia si expiratia sa, metaforic spus. In ordine  tehnologica  nu existam fara atitudine sau fara dinamica relatiilor stabilite de aceasta esenta a dinamicii universale denumita asa. Nimic mai simplu si fara efort pentru individ este sa "aiba atitudine" Cum o foloseste si in ce directii asta este problema lui nu a atitudinii. "Atitudinea creeaza viitorul' spune un slogan asociind viitorul stralucit cu marfa vanduta. (poate pentru vanzator nu si cumparator). Atitudinea desi are dinamici formale diferite date de consecintele reverberate sursei sale ca presiuni ce genereaza perceptia si constienta ei, este de nemaruntit, in schimb efectele miscarii ei le putem marunti si compara , analiza si judeca stamplilandu-le dupa cum ne convine. Prefer denumirea de "simplitate" pentru acest partener existential. Nu putem sa-l controlam nici sa-l conservam ,prin natura sa este liber si la dispozitia noastra fara conditionari si instructiuni de folosire. Defectul care genereaza suferinte nu este al partenerulor existentiali ci al ignorarii parteneriatului. Simplitatea este 'mijlocul" miscarii puterii sau atentiei pe care o ambalam sub denumirea de vointa. Vointa nu are vreri sau nevoi ,este o energie pura directionata sau nu prin atentie si atitudine ca miscare Asemanator oricarei simplitati in existenta , atentia, atitudinea si vointa sunt repere formale diferite ale aceleiasi simplitati existentiale. cand spunem ca nu avem vointa spunem de fapt ca nu avem o atitudine fidela aspiratiilor si ca vointa lucreaza captata in alte directii si atentia ne este fixata pe opozitii. consideratia de 'anu avea vointa este complet falsa, nu recunoastem in ce directie am pus-o, accetand sau prin inductie subliminala,  sa lucreze. Mintea hipnotica ete mintea care compara, si ca sa aiba cesa compare fragmenteaza ceea ce este de nefragmentat: atentia , atitudinea, vointa. Intelegerea manifestarilor sau propriului comportament este posibila pentru ca avem repele forta ale ei. si izvoraste din ceea ce nu poate fi fragmentat. Unde este atentia voastra acolo lucrati si voi ca vointa prin atitudine. Ipocrizia este numai relatie cu noi insine cand ne facem ca facem ceva urmarind altceva. Smerenia este radiatia recunosterii fapptelor la toate nivelurile constientiintei noastre de neinselat din moment ce prin reflectarea consecintelor inselaciunii ca atitudine ne supune lor. ADN-ul este arhitectul corpului care conditioneaza constienta de sine , ne recunoastem barbati sau femei, mari sau mici si alte atribute care formeaza o falsa constienta, cea conditionata formal de adn prin exprimarile  arhitecturale corporale si a arhitecturii hormonale fiziologice care se constituie reactiv in modalitati comportamentae in circumstante, care la randul lor se constituie in personalitate ca rutina . Educatia se refera la educarea personalitatii ca expresie a rectivitatii psihologice, astfel incat sa avem reatii dupa forma celor care convin structurilor educative, un fel de programare a reactiilor convenabile care se desluseste ca o incercare de a modela structura psihologc reativa arhotecturata de adn prin secretiile hormonale. Astfel ajungem sa vedem intelectuali geniali care-si bat nevestele si asta ne arata  infailibilitatea arhitecturii hormonale a adn-ului individualizat dupa o schema istorica a faptelor strabunilor fiecaruia din intregimea ADn-lui adamic. ADN-ul este acelasi , este un camp comun si samnata tuturor expresiilor arhitecturale hormonal-corporale ca exprimari posbile prin atitudine. Psihologic aceasta unitate hormonal corporala in dinamica pulsatorie expiratie-aspiratie, inspiratie-impukls in toate nivelurile sale a fost modelata prin fragmentare si catalogata  de starbuni sub patru categorii. Practic suntem multi ca urmare a adaptarilor si diversificarilor celor 4 modele de baza asigurand prin unicitatea formei exprimate sau adaptate circumstantelor mesajul unicei surse corporale.a adn-lui uman ale carei arhitecturi hormonal-corporale exprimate in totalitatea lor ,o denumim homo sapiens sau omenirea ca intregime in esenta sau adn-ul ei si nu intregita prin suma sau model unic existential calitatea homo sapiens nu se poate obtine prin adunarea fragmentelor sai formelor expresive si presarea lor ca sa obtinem un om.Ceea ce este fragnemt nu poate fi intregime si reciproca este valabila mai ales ca intregimea prin insumare nu se obtine niciodata, cum nici bucati prin impartire. ceea ce este fragentat este fragmentat si ceea ce este intregime intregime este ; de l;a o stare la alta  trasmutatia  in constiinta realizeaza, iar formele expresive dupa cum fizica cuantica arata experimental, energia-substantialitate reflecta sub complet noi expresii ale armoniei intregimii continatoare.

Exista aceasta monada perceputa dual, "eu si cu mine' (eu si al meu, etc) pe care incercam sa unificam sub "eu insumi" fara sa reusim pentru ca ne conduce la anihilare reciproca si alui eu si a lui insumi, mine, al meu. Explorarea ordinii in existenta ca sir tehnologic al ei ne poate conduce, daca avem si noroc (expresia aleatorului si neexclusivismului dominator al premeditarilor meschine), sa descatusam constiinta din conditionarea formei si sa accesam direct totalitatea potentialului adn, eliberand-o de pseudogenele istorice care aparent aveau functia individualizarii formelor corporale umane (prin cercetarile adn la catei s-a constat ca rasele sunt doar 'defecte genetice" cultivate prin selectie care se exprimau sub forme si caracteristicile "cainilor de rasa") si puem interpreta formele umane la fel- de fapt individualizeaza nu formele corporale ci disfunctiunile formelor, disfunctiuni hormonale si corporale ca degradari si boli.Invingatorul balaurului este invingatorul sirului de disfunctini istorice purtate ca pe stafete de stramosii sai , sau altfel spus este cel care si-a vindecat stramosii de nebunia lor serioasa vindecandu-se pe sine sau corpul sau, mielul nevinovat, si asta psihologic poate fi resimtit corporal ca a doua nastere, aceea in spiritul libertatii de expresie si putem hotara adn-ului sa exprime perfectiunea corporala individuala a intregimii potentialului sa ca radiatie a sanatatii si desvarsitei fiziologii umane descatusata de pervertirea istorica prin alimentatia cu amintiri. Atitudinea este relatie, ce relatie este intre adn-ul vostru si voi insiva? Educatia ne spune numai prin tehnologii genetice de mare performanta  si din exteriorul nostru putem 'afecta ' pozitiv adn-ul, dar va reamintesc ca biologia ca tehnologie este cu mult mai performanta si efectele ei miraculose puteti activa pentru ca simplitatea relatiei va sta la dispozitie sa comunicati fara nici un fel de intermediere; nu exista realizare stiintifico fantastica tehnologica care mai inainte ei in originalul expresiei posibilitatii respective biotehnologia care suntem sa fi realizat. orice realizari tehnologice instrumentale exterioare sunt copii mai reusite sau nu ale realizarilor biotehnologie care este ratiunea si calea lui Dumnezeu calea vietii iar gandirea nu a relizat nimic viu, numai instrumente cu care se afecteaza viata spre a fi dominata. Comunicati direct cu adn-ul vostru cand gandurea inceteaza sa va afecteze, in "linistea " in care gandirea nu are acces, linistea propriului vostru gand care sunteti ca centru gandirii gravitationale, adica in inocenta, (copilarie), si responsabili de ce stabiliti pentru voi va sumati conducerea sau virtutea propriei fiinte. Asa facem si acum mai ales in timpul noptii numai ca alegerile noastre sunt ale modelelor exterioare si suportam consecinte degradante- stan patitul stie toate cele ce sunt greseli si niciodata nu-si plange de mila,  mai ales greseala de a nu invata din greseala pentru ca imposibilitatea invatarii din greseli este data de faptul ca timpul nu sta pe loc si nu mai putem fi in locul unde am gresit ca sa-l reparam. Asa ca ne ferim sa ne transformam atributiv ca reparatori istalatori si meseriasi de mana a doua. Las-o asa mergi mai departe! istoria nu se repeta dar noi ne straduim s-o repetam ca s-o vindecam si cand mergem inapoi ca racul nu ajungem niciodata unde am vrut sa ajungem istoric vorbind, ne confruntam doar cu urmele lasate de noi si cu ecourile ca don Quijote. Atitudinea cand o schimbam propriul univers perceptiv se schimba, faptele se schimba si prin ele lumea circumstantelor ca mediu comun.