30 decembrie 2014

dinamica nonactiunii

Lunga noapte fierbinte. Comportamentul reactiv,( reactia la reactie),  este considerat actiune individuala in circumstantele reactiilor la viata si formele ei nascute in existenta. Totul se misca, nimic nu sta pe loc si ceea ce sta pe loc este expresia celei mai mari dinamici, dinamica simultanului sincron cu sine insusi a cuvantului creator
 De ce cuvantul si nu gandul? Evident, gandul e reverberatia cuvantului Creatia sau natura asa cum este ea, cu ritmurile si ciclurile sale , cu interactiunile si transformatile sale, precum si cu circulatia elementelor sale in contextul totalitatii  existentiale expresive a formelor de sine statatoare ale plenitudinii si frumusetii indescriptibile planetare si universale este circumstanta noastra existentiala in care nimic din ce ar putea conditiona propria existenta nu lipsete; Ca urmare creatia este conditie implinita, nu conditionare ci protector si garantie a propriei existente libere, neconditionate. Aceasta sincronicitate si simultaneitate , omogenitate si coeziune existentiala dintre creatie sau natura si constiinta  exprimata corporal ca  om este imperceptibila, dincolo de perceptie sau dincolo de timp (miscare) si spatiu ( forma), iar  chiar posibilitatea acestei exprimari sau afirmatii neconfirmate obiectiv, nici formal nici temporal decat prin existenta  simbolisticii ei abstracte, ne pune in situatia de a ne intreba daca exista o miscare fara miscare si o forma fara forma, samanta a tuturor formelor si miscarilor.Ce ar putea insemna miscare fara miscare altceva decat o simultaneitate  imperceptibila intre timp si spatiu, sau miscare si forma.Imposibilitatea nemiscarii sau stabilitatii formei, mereu in evolutie sau involutie al continutului sau aspectului sau ar certifica in perceptie acesta miscare fara miscare simultana formei . Deasemenea aparitia si disparitia formelor, fara argument sau motiv rational observatorului ei, ne-ar confirma deasemenea existenta acestei miscari fara expresie in perceptie alta decat aparitia si disparitia respectivei forme, fie ca este forma particula elementara (gluoni, leptoni, fotoni ,etc) fie ca este forma corp imagine in perceptia utila si subtila.Cand percepem aceasta miscare de aparitie -disparitie noi spunem ca am 'vazut' un miracol cand aparitia are durata si consistenta obiectiva, sau un miraj, fata morgana cand aparitia este neobiectiva ca consistenta cu care putem interactiona corporal.Noi consideram 'realitate" obiectiva orice existenta sau aparitie in existenta cu care putem interactiona corporal, desi in "minte' lucram cu numai cu existente neobiective, fie imagistice fie simbolistice cu continut de mai mare sau mai redusa semnificatie petru noi. Cand semnificatia aparitiei sau simbolului din minte este inteleasa, o numim cunoastere proprie si cand nu o intelegem o denumim necunoscut personal. Paradoxul acestor consideratii este acela ca acelorasi aparitii imagistice sau acelorasi simboluri din minte fiecare ii asociaza o alta semnificatie sau semnificatii cu grade diferite  de extensie sau profunzime.Exista 'aparitii" neimagistice in perceptia corporala careia toti oamenii fara exceptie in acorda aceeasi semnificatie, durerea si bucuria, teama si entizuasmul, semnificatia esecului sau succesului in existenta individuala. Cand ne simtim impliniti in existenta suntem bucurosi si entuziasti cand nu, suntem tematori si ne doare. Comportamentul reactiv la aceste simtaminte este complet diferit prin atitudini diferite in fata circumstantelor . Observam ca bucuria este 'fina' nu seamana cu exaltarea emotionala a satisfactiei ,nemotivata de 'rezultate" si este mai degraba o stare launtrica care nu se exprima emotional,  cel mult exprimarea corporala este a unui zambet adesea imperceptibil, launtric, iar entuziasmul este expansiv, 'indraznet' fara motive sau argumente existentiale obiective. Ambele comportamente launtrice si exterioare sunt simultane ceea ce ne releva o miscare fara miscare , o sincronicitate tranformatoare sau o transmutatie sincrona ca polarizare a lor in launtric si exterior ca intregime in manifestare.Aceasta sincronicitate a celor doua atitudini ,una launtrica , cealalta comportamentala, nu poate fi demonstrata sau argumentata in vreun fel, este o evidenta a carei miscare launtrica este o intuitie. Asemanator dar complet diferit se manifesta sincronicitatea teama-durerel teama ca stare launtrica este insecuritate nemotivata si durerea confirmarea ei exprimata corporal ca "strangere-comprimare" care se manifesta exploziv; oamenii tematori- in durere, sunt violenti in comnportament.Obisnuinta ca tiran este o alta sincronicitate de efect al celor doua situatii manifesta prin complacerea intr-una sau alta stare launtrica sau tipologie comprtamentala care ajunfge sa fie mijloc in existenta prin care incercam sa ne implinim nazuintele si dorintele, mijlocul indraznelii sau al exclusivismului . Indrazneala se arunca in necunoscut cu responsabilitatea data de increderea in potentialul launtric si succesul sau, exclusivismul se opune, aparandu-se sau atacand in cirumstante. Exclusivismul are ca axioma ' nu se poate- trebuie sa fac eu ceva" si niciodata nu se hotareste ce si cum sa faca datorita memoriei esecurilor anterioare si se autoizoleaza de circumstante incremenind in proiectele sale ambitioase ,indrazneala are ca axioma "de ce nu?" deschizandu-se ofertelor cirumstantelor si colaborand cu ele isi actualizeaza continuu proiectele ceea ce denumim "arta euritmiei", dansul cu viata ca partener. tinerii au aceasta obsesie a dansului ca manifestare a bucuriei , prin dans invata euritmia existentiala, parteneruiatul cu jocul vietii in comuniune.cei tematori vor dansa de unul singur si spectacolul lor este al celor singuri in gramada . cei indrazneti se armonizeaza in dans cu partenerul.Un alt gen de invatare a Euritmiei in existenta, a comuniunii cu dinamica ei armonica , sincronicitatea existentiala omogena si coeziva, este sexul. Cei tematori fac sex de unii singuri, ca un monolog, partenerul este o harigata sau o papusa care sa-i creeze contextul exaltarii violentei sale launtrice, iluzia ca nu este izolat, cei indrazneti fac sex atenti  la parteneri, ca o comunicare, ca dialog.Din nefericire filmele porno fac educatie sexuala, educatia monologului care pozitioneaza partenerii ca instrumente nevoi ale defularii propriei violente in scopul placerii care sa atenueze durerea constienta sau nu , ea este acolo ca disfunctiuni psihologice sau fiziologice; astfel s-a ajuns involutiv la a asocia sexul cu violenta pana la crima pasionala sau razbunare pentru propriile insatisfactii in domenil dominatiei harigatei sau papusii sesuale.Cu astfel de modele educative, prezente in toate imaginile comportamentului  (anti) social sau interactiunea interrelationarilor dintre indivizii "umani" la orice nivel de educatie si pozitionare sociala, sexul va dveni obsesia neimplinirilor din existenta indiferent de "hainele" sub care le ascundem ca realizari personale educationale sau financiare. comportamentul sexual releva adevarul neimplinirilor si insatisfactiei in existentele noastre. Dar daca socialmente la vedere este acesta situatie , nu este generala; sexul prin esenta sa este expresia intimitatii ,euritmiei in existenta sa cocreativa si intimitatea nu este la vedere sau sociala.Monologul  izolarii confundate cu singuratatea isi striga durerea pe toate canalele. Sexul este o implinire a intimitatii, si acesta nu este vizibila sau in percetia obiectiva, este launtrica sau intima, acolo unde ochiul nu vede si urechia nu aude. Dar asta nu insemna ca  implinirea sexuala nu este obiectiva, numai ca avem "alti ochi si urechi' cu care sa o percepem, ochii si urechile celuilalt, ale partenerului, iar asta insemna comuniune,dialog, cocreatie la toate nivelurile de care gandirea gragmentata a fragmentarii nu are acces; in popor se spune ca gandirea (informatia, cunoastrea) in sex face natura de ras. Intradevar, daca privim manifestarile sexuale la vedere ne bufneste rasul daca sunt liberi de ipocriziea propriilor frustari sexuale.  Ipocrizia sau teatrul de control personal, social, politic, financiar, militar, cultural, etc.este expersia frustarulor si neimplinirilor sexuale  care incearca prin bani, pozitie sau forta sa se "rezolve" fara sa reusesca altceva decat pierderea "instrumentelor" prin care se manifesta, ramane functia frustarii fara instrumente ei ceea ce amplifica la paroxism frustrarea, neimplinirea si ratarea ca simtamant al persoanei care o face sa se simta inutila si nedemna in pofida tuturor eforturilor incomensurabile ale sale  de a rezolva "problema"; aceste simtaminte determina abandonul existentei corporale  bilogice dupa ce potentialul ei de vitalitate a fost epuizat fara rezultat. Nici nu poate altfel sa fie din moment ce gresita este modalitatea prin care incercam si incercarea nu are moarte tocmai pentru ca nu reuseste niciodata. De la a incerca la a face este o mare diferenta nesemnificativa formal ci in esenta. Dupa cum am explorat evidentele comportamentale si a "ratiunii" lor mecanice ascunse de rusinea sau pudoarea ipocriziei ,  sa ne aplecam asupra unor repere abstracte ale unui altfel de (atitudine si) comportament sexual,. Revenim la abstractiunea  sintezei fragmentarii gandirii si perceptiei pe care o denumim reactie-actiune sau actiune -reactie in functie si ordinea pozitionarii proprii ca observatori. daca ne pozitionam central  vom considera reactiile ca actiuni proprii si daca ne pozitionam in circumstante vom considera circumstanta actiunea si respunsul individului reactia, ordinea in perceptie se schimba desi sunt sincrone si simultane cele doua aspecte formale ale miscarii fara miscare sau imperceptibile, fie datorita vitezei sale incomensurabile fie datorita inexistentei sale.evidenta releva simultaneitatea actie -reactie si cu asta basta, "basta " pe care se sprijina armonia sau dinamica echilibrului stabilitatii in miscarea intregimii continatoare si a dinamicilor formale ale transformarilor sale pe care o denumim echilibrul fortelor in actiune.. ratiune-antiratiune, libertate- limitare, bogatie-saracie, implinire-neimplinire, ordine-dezordine, disperare-speranta, bucurie-teama, incredere-violenta, etc. Simultaneitatea lor desfasurata in fata observatorului ca manifestare pe orizontala sau sirul formal si unei ordini formale ca succesiuni in perceptie (una si alta in ordinea prima sau inversata) ne conduce la "intuitia" unei miscari unice pe verticala coexistentei in echilibrul lor, o simultaneitate-miscare care le polarizeaza formal in sincronicitate si coeziunea omogenitatii lor ca stare de echilibru dinamic. In existenta incepem prin a raspunde sau reactiona la circumstante, fie psihologice abstracte, fie fizice obiective. Intrega existenta se releva ca o unica atitudine reactiva la circumstantele in dinamica lor obiectiva in continua schimbare din punct de vedere al individului, circumstante la care se straduieste sa se adapteze sau cu care sa se armonizeze. Si adaptarea si armonizarea ii da individului senzatia "pacificarii", sau a "linistei-siguranta" in circumstante. Dar spre surprinderea individului, cand crede ca s-a adaptat sau armonizat, sau a obtinut o siguranta sociala sau liniste interioara, circumstantele isi arata o "fata' noua la care nu este nici adaptat, nici armonizat, pana cand acesta dinamica mereu inoitoare a circumstantelor il aduce la disperarea efortului continuu de adaptare si armonizare lor, se simte depasit de noile exigente ale circumstantelor sale exstentiale si extenuat se abandoneaza neputintei si nedemnitatii sale in fata lor. aceasta situatie este cunoscuta si exprimata ca "mediul face omul","din pamant te nasti , pamantul te inghite", "singur vii, singur te intorci"etc. Dar exista si situatia inversa cand, inca in puterea biologiei sale, individul se revolta. Revolta il pune in situatia de a explora natura si sursa acestor circumstante, Pune sub semnul "sacrei Indoieli" circumstantele si nu pe sine. Aceasta noua pozitionare in raport cu circumstantele il conduce la intelegerea faptului ca este sursa lor sau ca prin pozitionarea "fata de" isi "alege" circumstantele. Cu cele sociale pozitionarea da rezultate si individul le poate schimba , alegand diferite roluri si nu acceptand rolurile distribuite de ceilalti.asta il face sa intre 'in lupta' cu ceilalti care urmaresc acelasi lucru, poate izbandi sau pierde bataliile dar nici succesul nici infrangerea nu-l conduce la disperare, o ia de la capat nu pierde si razboiul., este de neinvins, fapt care mai devreme sau mai tarziu se confirma chiar daca si victoriile sale sunt efemere, joaca mai departe, este luptator ,este jucator. se bucura de victorii desi stie ca noi lupte si provocari ii stau in fata. Nu se mai leaga de esecuri sa-si planga de mila si sa revendice lui Dumnezeu nemilosenia si nepasarea, nici de victorii  ca sa se autoamageasca inutil cu mariri si glorii personale efemere prin groteasca satisfactie. Motoul sau este si la esec si la bucurie "trece si asta";  isi gaseste o liniste interioara in dinamica miscarii sale insesizabile si nu ca forma fixa  a linistii dependente de circumstante. Dar cu circumstantele naturii cum facem? Daca individualitatea si pozitionarea neinduplecata in circumstantele sociale si interrelationari umane da rezultate in modelarea si controlul circumstantelor propriei individualitati sociale , in circumstantele naturii orice pozitionare si hotarare nu da nici un rezultat in modelarea si controlul lor (nici prin mijloacele militare dezvoltate in acest scop ale razboiului geodezic sau geoclimatic.)  oare de ce? Simplitatea raspunsului este expresia sincronicitatii ignorate cu inversunare, cea  a existentei noastre biologice si a existentei ecologiei planetare. Degradam ecologia naturii ne degradam propria biologie in sicron. Si totusi, libertatea fiintei noastre umane in orice circumstante este o imanenta devenita obsesie ca tinta. Circumstantele sociale le putem modela singuri, asemanator cum satisfactia sexuala se obtine singur dar ni si implinirea sexuala. Implinirea in orice directie implica comuniunea cel putin a doua elemente armonice prin echilibrarea lor sau,  recunoasterea sincronicitatii lor existentiale si comportament adecvat acestei recunoasteri. va dau un exemplu in care o femeie se plangea si se "da de ceasul mortii" ca sotul sau a murit si a ramas singura.I-am raspuns abrupt ca a invins , cel mai inteligent cedeaza primul; de ce nu se bucura de victoria sa? asta e victoria singuratatii durerii, a lipsei de comuniune si constienta sincronicitatii sale, a autoizolarii . Nu ma asteptam sa intelega ceva dar am urmarit si reusit sa o fac sa inceteze vaicareala si sa asculte prin intreruperea dialogului interior al propriei cunoasteri a ipocriziei suferintei de fatada pentru a fi bagati in seama de ceilalti si a releva importanta proprie  prin suferinta suportata (binecunoscuta autoflagelare ca sa obtii "gratia', mila  divinitatii care in natura sa este nemiloasa in iertare). Natura sau divinitatea care nu este sub controlul individului este nemiloasa in iertare, nu te iarta daca nu te ierti incetand degradarea ecologiei si biologiei al carui beneficiar  daruit esti. Aici am ajuns in punctul in care putem deslusi titlul postarii; ce este nonactiunea. Cand auzim aceasta expresie ii asociem semnificatia de a "nu face nimic", sau "ceva", de a "nu mai face'   Evidenta ne releva imposibilitatea aceasta ; nu putem sa nu facem "ceva". Aceasta asociere irationala, a generat tot felul de "indicatii pretioase": nu gandi, nu manca, nu lupta, nu fa sex, nu...., nu fii egoist, fii bun, fii altruist, fii altfel de cum esti in esenta indicatiilor pretuioase, nu fii, nu exista , cu justificarile ca dupa"" (sau dupa ce nu mai esti), traiesti nemurirea sufletului si fericirea eterna a raiului lui Dumnezeu si daca continui sa te incapatanezi sa fii asa cum esti vei fi osandit la chinurile iadului lui dracu. Stupida asociere pe care desfasurandu-i formle expresiei din gandire ajungi la concluzii stupide precum asocierea este. Asocierile nepotrivite releva ignoranta si nvelul ei individual si general ca surse ale confuziilor sau lipsei de bun simt si distictie ale gandirii asociative si comparative. Gandirea primitiva este aceea care asociaza imaginii placerea; vedeti cat de primitiva este observand perversiunile si masturbarile provocate astfel. Ratiunea care releva si distinge asemanari si deosebiri, diferente si congruente, etc, nu este mecanica asocierii si reactiilor emotionale la acestea ca dorinte sau respingeri. Daca distingem diferenta si congruenta diferentelor , asemanatorul diferit si diferitul asemanator, putem percepe o alta semnificatie a nonactiunii; Cand actiunea noastra se releva a fi reactie la circumstante si aceasta rutina a reactiei la reactii genereaza o circumstanta existentiala individuala nefericita si degradatoare ca reflecsie psihologica a ei, si un model comportamental care generalizat se structureaza ca o modalitate temporala rigida a relationarilor interumane si a societatii lor, modalitate temporala unica dar care se desfasoara ca etape formale ale civilizatiei umane-fara sa fie umana ci mai degraba modalitatea junglei si a regnului animal, (cunoascutele epoci si civilizatii istorice toate nascute din aceelasi tip de relatii sociale dar diferite  formal prin mijloacele lor artificiale si posibilitatile lor de folosinta -cele biologice si psihologice aceleasi), putem intelege nonactiunea ca o noua relationare interumana si o noua modalitate comportamentala in circumstante, o noua abordare a resurselor, a utilizarii si distributiei lor. Toate aceste noutati atitudinale si comportametale in relationare si comunitatea umana  nu pot proni din alta parte decat de la individ, de la fiecare in parte si nu putem sa asteptam cineva sau  ceva sa le faptuiasca. Chiar daca cineva le faptuieste ii foloseste doar lui, daca mai multi le faptuiesc folosec lor; cine nu le faptuieste ori este spectator ori maimutareste pariodiind ceea ce nu-i apartine de drept. Tocmai aceasta modalitate de a ne pozitiona ca spectatorii lumii  fara sa fim la propriu, si a maimutarii parodiind ceea ce nu ne apartine de drept ca umani este atitudinea prin care ne comportam acum ca societate oficiala; am abordat comportamente copiind regnul animal, ne-am diminuat si expresia degradand-0 si individul si social, dar rezultatele sunt celor carora apartine de drept, instinctullui animal primar fara  ratiunea feedbacului biologic pe care animalele il respecta, nu-si pot face singure rau, nu se pot autoflagela. Nu instinctul animal este gresit ci incompletitudinea sa prin ignorarea biofeedbackului las care a contribuit cu gratie toate religiile pacatului si iadului. nu exista animal care sa nu respecte biofeedbackul mediului sau si sa-si degradeze mediul existential indiferent de specie si specificitati comportamentale ca biofeedback al nivelului si mijloacelor lor de percetie.descoperim perceptia animalelor mult mai cuprinzatoare calitativ si functional, ele nu gandesc si nu abstractizeaza mediul ci ii raspund sincron si omogen prin comuniunea si miscarilor interne perceputer. Nivelul de reactie optima la animale este de invidiat, senzorii lor perceptivi raspund instantaneu, atentia lor este de invidiat si capacitatea de adaptare la schimbari climatice sau de orice alta facura de asemenea. Diferentele de cicluri respiratorii sau fiziologice interne sunt adaptari perfecte la sfera si natura perceptiei lor. Pe orizontala si verticala ca intindere sau straturi, nu exista decat perfete adaptari la intinderea spatiului vital sau stratul pe vertivala a existentei lor si a sincronicitatii lor spatiotemporale: vulturii nu stau pe pamant iar sobolanii nu stau in aer ,fiecare este o adaptare si expresie inacelasi timp al spatiului respectiv sau al zonelor de interferenta dintre spatii, apa -pamant, apa-aer, pamant-aer, etc .pe o scala care cuprinde toate frecventele si nu exista spatiu-timp(ca modalitate fiZiologica si ritm interior) care sa nu aiba expresia sa biologica specifica si neasemanatoare individuala si colectiva. Noi putem ocupa toate spatiile dar al nostru este doar unul singur; putem ocupa si abuza spatiile si nivelutrile vibrationale planetare , scormonim pamantul, intoxicam aerul, apa, taiem copacii, starpim speciile si selectionam rasele diversitatii expresiei planetare prin extirparea celorlalte functie de criterii absurde ale nevoiilor psihologice de mai mult,ignorand ratiunea si functiunea in totalitatea planetara si universala  existentei si spatiului ei, acela de protector si arhitect al armoniei sale in directia desavarsirii  expresiilor ei. Vreti sa va desavarsiti si sa evoluati individual? atunci desavarsiti mediul natural in comunicare cu el prin biofeedbackul propriilor fapte prin renuntare la monologul surzilor sau dialog interior precum in copilarie traiati. Copilul face nazbatii dar nu distruge pentru ca se plictiseste repede de nazbatiile distructive. El viseaza frumosul si spontaneitatea libertatii sale da ce sa facem cand visele lui naturale sunt inlocuite cu reverbertia jocurilor razboaielor de pe calculatoare si de la tv? Unii copii au placerea de a construi din jucarii edificiile propriei imaginatii dar altii nu au decat satisfactia de a distruge edifiile lor. Distrugerea a ajuns sa ii bucure si nu natura percetiei lor; se uita la cei care construiesc si apoi cu satisfactie si pofta darama si rad de necazul lor.
 Nonactiunea este o altfel de actiune. In mod obisnuit , obisnuinta actioneaza in locul mintii noastre, si aceasta actiune este o maimutareala a unui model comportamental indus ca stafeta suferintei si neimplinirilor parintilor in copilarie si nu este un model educational ci unul hipnotic. Parintii sunt ingroziti ca nu le sunt respectate modelele educationale cu care se straduiesc sa-si pregateasca copii pentru viata -de regula "alt fel" decat au fost ei insisi pregatiti- dar in vederea atingerii aspiratiilor lor neimplinite,  cand nu sunt constienti ca adevarata pregatire a copiilor este hipnotica lasata lor mostenire, hipnotica neimplinirii individuale si a acelorasi mijloace in existenta cu care s-au straduit sa se implineasca. Minciuna care spune ca 'scopul scuza mijloacele" ii pune in situatia de a le da copiilor lor acelasi mijloace in existenta sperand ca vor ajunge sa se implineasca prin folosirea acestora dupa alte programe educationale care sa-i conduca la implinire. Dar din nefericirea ignorantei mijloacele in existenta sunt scopurile ei, violenta naste violenta, vorba vorba, nefericirea nefericire si neimplinirea neimplinire, suferinta suferinte. Indiferent cum aranjam didactic, cultural sau ideatic in imagini  aceste mijloace, ele nu pot duce in alta parte decat unde sunt si au fost ei insisi; imi amintesc profunda revolta a unui prieten italian  in fata mamei sale care-i tot repeta sa nu se mai zbata atat caci s-a nascut sarac si sarac moare, nu milionar cum se viseaza si chiar daca ajunge milionar ,milioanele nu sunt ale lui ci le datoreaza cuiva care are sa i le ia si tot sarac moare. Desigur exprimarea lasa de dorit si provoaca revolta, dar daca in loc de "sarac"  am pune "complet, intreg", paote ca sensul nevoii de milione si-ar pierde morbiditatea "posedarii si conservarii" si libertatea in fata lor  ar da posibilitatea folosirii inteepte a potentialului acestor simboluri ale conditionarii existentei sociale artificiale (NU naturale), ale aprecierii conditionate si interesate doar de insuficienta propriei persoane ca structura incompleta a gandirii abstracte si conceptuale reflectata psihologic prin nevoia de apreciere si demonstratia calitatii si posibilitatii ei, asa numitul proces al devenirii. cand sunt nu trebuie sa devin un atribut social ca sa-mi recunosc sau sa mi se recunoasca si aprecieze existenta. Stiu ca numeni nu poate sa-mi dea mai mult decat  prezenta si radiatia ei violenta sau iubitoare; ori una ori alta; restul sau mai mult este jocul ipocriziei care promite ce nu poate sa dea. Nonactiunea redusa la semnificatia simplitatii este atitudinea in care pot spune da si mi se accepta si nu, pot primi pe nu si refuza pe da cu aceeasi  libertate psihologica si intelegere a libertatii fiecaruia. este atitudinea prin care da de buna voie nu devine obligatiea mea si dreptul celuilalt  iar  nu , nu este refuz ci ,multumesc nu-mi lipsete. Preaplinul iti permite pe da din libertate si este un dar al posibilitatilor tale daca nu devine din punctul de vedere al daruitului obligatiea mea si dreptul sau . Constienta reciprocitatii schimbului corect iti permite pe nu fara sa fie refuz sau excludere, ci doar neangare personala in promisiuni iresponsabile pe care NU le poti onora sau rasplati in reciprocitate, nu indatoririi . Datoria este sursa banilor, se nasc din datorie ascunsa sub ipocritul credit sau incredere prin care se cumpara viitorul propriilor actiuni numai in directia acordarii lui , profitul creditorului nu al creditatului. Incredrea nu cauta proifitul, este propriul sau profit, precum virtutea e propria sa rasplata. In lumea profitului si creditarilor meschine nu exista incredere si nici virtute. Asta nu insemna ca nonactiunea este distrugerea mijloacelor lumii ci un altfel de folosire a lor. daca ati observat bancile creditoare nu pird niciodata si daca se intampla contabil este pentru ca ignora profiturile de pana atunci care ingroasa buzunarele celor putini. banii fizici sau numericinu dispar daca undeva e pagiba cautati locul preaplinului lor. Logic, nimic nu dispare ci se muta in alte locuri sau transforma in mosii, vile si uzine care sa se transforme inapoi in bani si asa mai departe, in timp ce producatorii de vile  si vile, mancare , bani si alte bogatii sunt mereu datori , mereu dependenti de datoriile cu care au fost creditati; daca nu ar fi inutil as spune ca e ineligent. omul nu mai exista ,a murit de mult si a lasat in urma sa institutii moarte pline de clone programate sa fie datoare pana mor sau ilocuite. Avem toate institutiile necesare oricaror aspecte sociale dar sunt goale de oameni; dotate cu mijloeacele necesare indeplinirii functiilor lor cand apare necesitatea indeplinirii functiunii respective constatam ca nu s-a intamplat munca pentru care au fost dotate si finantate. Vine zapada, au fost dotate, pregatite, finantate, organisme care sa actioneze in aceasta situatie ca apoi sa ne lamentam ca nu au functionat sa cautam vinovati, sa plicam pedepse Ce grobianism al umorului! Dupa cum vedeti nu am reprezentat formal sau ca rutina nonactiunea desi puteam sa o fac ca directie,  ea se naste pentru fiecare prin atitudinea si relatia ei ca miscare launtrica insesizabila, miscarea  sublimului exitentei in armonia comuniunii fiecaruia. Am evitat o percetie a unui al doilea eu, cel care traieste in percetie nu in abstract, cel care actioneaza liber in libertate fara sa-si puna problema libertatii si actiunea aceluia este nonactiunea noastra. Putem fi in doua locuri in acelasi timp dar de calitati complet diferite, dar nu putem face doua lucruri deodata complete."Cand ati fost unul ati vrut sa fiti doi ,cand veti fi doi ce veti face?" Cine face doiul unu acela este fratele meu!" Acum alegem care reactiune sau nonactiune alegem a face  unica tinta si expresie? doi pot pune umarul la aceeasi faptasi se chiama cocreatie, omul lui dumnezeu sau dumezeu tatal si El singur mi se poate adresa cu "fiule". In rest doar frate-sora  ma poate apela cei asemnea mie in diferentele lor functionale unice si neasemnatoare. Imi recunosc fratii si surorile fara a le cere demonstratia faptului hiar si ascunsi de efectele antiratunii prin rectiile lor la reactii. Un copil intreband un invator cand a devenit constient de diferentele dintre ei:"cine esti tu?" invatatorul sau i-a raspuns :Eu sunt tu cand vei fi mare"; copilul intreba din nou: "eu cine sunt";  raspunsul veni instantaneu;" tu esti Eu cand vei fi mare" Cum este posibil asta ? nu vom afla niciodata , util este ca exista in sicronicitatea lui a fi din care venim si plecam stand pe loc in prezenta fiecaruia, miscare fara miscare.
Risc aprecieri ale unicei mame ,viata in expresie corporala femeia si unicului tata existenta in expresie formala barbatul, iar reunirea lor dintrunceput este nascatoarea unei noi dinamici ,fiul-fiica omului in dinamica vecinicie lor. Singuratatea este un concept abstract neconfirmat in perceptie desi comuniunea percetiei este o unicitate, o intregime, plenitudine si frumusete ce poate fi asociata prin abstractizare ca singuratatea comuniunii tuturor celor ce exista ca unica frumusete a univesrsului continator, a imensitatii continatoare inconjuratoare..Asa ca putem renunta la monoluguri si asculta si ceea ce nu este conform propriei stiinte sau cunoasteri psihologice fara sa judecam sau excludem ca posibilitate obiectivata a unei  profunzimi a percetiei ca edificu-casa  comuna, pentru ca niciodata nu suntem singuri si in aceeasi casa locuieste o familie sacra a sfintei treimi a sfantului duh .Multidimensionalitatea este  iluzia abstractiunilor , orice dimensiune este o dimensiune-spiritul  in manifestare. Unii mor si altii pleaca, eu raman in dimensiunea mea, ascult vocea spiritului meu unic si-l urmez inoindu-ma sau incepand  'din nou "in curgerea modalitatuilor temporale si oceanul timpului. Dinamica nonactiunii este dinamica iubirii , dinamica necunoscutului care ne mai salveaza inca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu