03 septembrie 2014

paradoxul comoditatii

Motivatia implicta actiunilor comune este comoditatea; comoditatea ca orice perceptie se defineste prin lipsa a ceva opus ei, greutatea, greutatea vazuta ca efort pentru a implini ceva in existenta cu minim efort si maxim randament si viteza , daca se poate instantaneu cu dorinta implinirii.
Comoditatea este in fapt consecinta vitezei, la limita simultaneitatea dorintei si implinirii ei. Cu alte cuvinte consecinta accelararii vitezei de gandire pana la instantaneu cand gandul si manifestarea lui sau obiectivarea lui este simultana. Aceasta viziune interioara este sustinuta de idealul nostru cristic care ne-a dezvaluit aceasta posibilitate, paine si peste erau necesare si erau acolo in cantitate in destulatoare si cu prisosinta. Noi vedem manifestari dar resorturile lor intime si profunde nu sunt la vedere si ele tin de nivelul de constiinta si stiinta care releva resorturile lor sau de nivelul de profunzime si inteligenta a perceptiei. Altfel ele raman necunoscute si noi incercam sa le fabricam cu mijloacele din perceptia limitate de trecutul experientelor personale. In exemplul dat de manifestare a vitezei gandului uman, noi nu am trait experienta cristica ca sa fie trecuta prezentului personal si sa-i putem folosi si repeta manifestarea in obiectivul personal sau prezenta; aceasta stiinta si constiinta nu este in prezenta sau providenta noastra. Miscarea providentei este o miscare a totalitatii individuale neperceputa din motivul ca se misca observatorul individual odata cu ea si nu exista un altul sa o constate si acest gen de miscare fara observator, miscarea totalitatii unei fiinte dupa ce se manifesta fiinta o considera miracol si multumeste providentei sau lui Dumnezeu ca si cum el ar fi in afara ei un simplu si umil beneficiar al miscarii sale.  In fapt chiar transformarea sa in constiinta sa de sine este sursa miscarii providentei, transformare in profunzime sau miscare in constiinta sa de sine. facem tot ce facem pentru ca putem face si aceasta putere este nivelul de energie si constiinta de sine sau eu sunt ... . Atributul lui eu sunt desemneaza acest nivel energetic si pozitie in constiinta , iar ca rezultat posibilitatile de miscare si a face pe care le putem exprima fara efort. "Eu Sunt calea" desconspira modalitatea cresterii  potentialului si vitezei de gandire care in amintirile nostre avem la nivel maxim, nivel pe care dorim sa-l recastigam. Nivelul vitezei gandului uman este acelasi ca la inceput dar "afost' alungat din manifestarea fizica in profunzimea ei sau asa numitul astral, sau psihic, de unde modeleaza fizicul sau natura umana corporala dupa modele conditionate de incetitnirea gandului sau conditionarea dorintei de factori externi ei. In acest proces posibil de incetinirea vitezei de gandire posibil tocmai de incomensurabilei viteze originale a gandului uman prin ascunderea ei si repozitionarea ca pe dumnezeu in ceruri cat mai departe de societatea oamenilor cand in fapt este 'atotprezemt' conform dogmei dar nu si obiectiv prezent , a generat ceea ce denumim "minte", o intermediara a faptelor prin premeditarea lor dupa un model istoric cultural si utopic, mereu la fel. Ca sa facem ceva mai intai trebuie sa facem in minte , sa proiectam fapta dupa care sa o relizam. Acesti doi timpi sunt masura incetinirii vitezei de gandire, masura care face ca niciodata gandirea noastra sa nu fie providenta sau prezenta fixica si care implica efort fizic ca sa devina.Dar "efortul" a fost facut in minte unde paradoxal nu resimtim efort, gandul este una cu forma sa obiectiva sau manifestarea sa si unica "munca" este exprimarea lui sau gandirul care nu implica efort, oamenii gandesc fara efort si abuzeaza de acesta comoditate pentru a-si infrana unii altora realizarile concurand inutil unii cu altii. Aceata dihotomie dintre momentul gandirii si obiectivarii ei , dihotomie aparenta, iluzorie, a condus la conceptualizarea timpului ca interval scurs si etapizare tehnologica conditionala exhaustiv de etapele preconcepute (istoric, dinainteascultari si supuneri) a implinirilor dorntelor. Astfel comoditatea atat de ravnita , ignorata in minte sau subiectiv devine obsesie in fizic sau obiectiv. Amintirea existentei ei o vedem ca realizare si ne stradui sa ne realizam. astfel urmarim ca dibntr-o lovitura sa rezolvam toate problemele viitoare ca nevoi si necesitati si filmele americane abunda de actiuni in care actorii dau lovitura vietii lor care sa le inlesneasca lipsa muncii pentru implinirea dorintelor de a sta la plaja cu femei si barbati la discretie si rasfatati de comoditatile luxului civilizat al lumii. Aceasta imagine atat de frecvent prezentata ca implinire masculina si feminina prin satisfactia zornaitoare a manifestarilor personale in ea, ne dezvaluie paradoxul comoditatii; personajele isi risca libertatea si viata ca sa o atinga. dar ce fel de comoditate este asta decat una conditionata de riscul lor, de bani si slugile sistemului ei? Ea este oferita pe bani si conditionata de baniii pentru rezolvarea carora risca lovitura vietii care sa-i absolve de orice alta viitoare  problema, sau muncesc. Comoditatea astfel platita nu este comoditate; oricati bani ai avea ei sunt consumati de comoditate sau furati de alti pretendenti la ea si mai devreme sau mai tarziu va trebui sa dai alta lovitura a vietii tale. Evidenta arata ca incercam sa rezolvam totul dintr-o data, ca acesta incercare este profund inradacinata in psihismul social , sa castigi la loto, sa spargi banci sau sa primesti o mostenire mareata este visul nerostit al fiecarui cetatean oropsit de conditionarea de munca a implinirii dorintelor. Chiar daca dai lovitura , rezultatul ei este consumat de cei care muncesc sa-ti ofere comoditatile placerilor conjuncturale sociale ale realizarii "personale", sau 'sa te scoti" cum spune un prieten. ('m-am scos ' spune cand da o lovitura de un anumit nivel de comoditate circumstantiala ,dupa care trebuie sa se scoata din nou) Din ce vrea sa "se scoata" prietenul meu? Evident din greul platilor de facturi si comoditati personale. Aceasta modalitate de 'scoatere' prin lovituri (spagi, lovituri imobiliare ,  bancare, inginerii financiare si inselaciuni diverse) are si o constienta "tacuta"; aceea ca munca atat de elogiata si respectata nu ne poate "scoate" chiar daca 'scosul este o altfel de munca, munca inteligentei si constiintei clare a circumstantelor formale' exprimate ca 'stim cum stam si pe ce picior dansam" Persoana  care vrea sa "se scoata" vede cum s-au 'scos' altii si nu mai este naiva in privinta aceasta sau credula in munca si posibilitatea ei de o "scote". Orice comoditate sociala este platita si nu mai poate fi considerata asa.diferenta intre cel ce s-a "scos' si cel care munceste sa se scoata este "viteza" . Unii preferea sa se scota de mai multe ori intervale in care au o pauza de la efort pentru placeri si altii prefera sa nu se scoata muncind si sa aiba o pauza pentru placeri de cca. o luna in concediile pe care si le permit sau nu functie de caracterul muncii lor. Viteza 'scoaterii' conduce la prelungirea concediului si astfel perioada de munca si risc este mica si cea de concediu mare, dar niciodata nu este nelimitata; in cazul celor care nu se scot este invers proprotionala , cu cat muncesc mai din greu cu ata mai kica este perioada de concediu  sau 'time aut; acesta expresie releva ca munca este timp si concediul iesire din timp in semnificatia psihologica individuala.De aceea ne pare 'scurt' concediul  prin lipsa timpului , iar lunga munca, prin cerbicia lui conditionala. Sfarsitul timpului se refera la incetarea cerbiciei inutile, si ea nu poate fi evitata in societatea unei cerbicii acerbe sau 'cerber-ice" in tricefalitatea ei, dogma, psihologia suferintei, munca. Desigur ca munca "cinstita" prin oorarea sitemului tricefalic de mai sus te pune in situatia de a fi acceptat de sistemul respectiv si acceptarea lui conduce la evitarea atacurilor sale la persoana si izolare   de forta represiva si pugnitiva a sistemului , sau sistemului sau de apare si perpetuare, conservare. Oamenii care "s-au scos" in constiinta lor, pe care-i denumim constiinte libere, se retrag din acest sistem si comoditatile lui conditionate. Isihastii, Yoghinii, etc, sfintii oricaror religii, duc o existenta paralela cu cea oficializata; se retrag intr-u mediu naturala si nu mai devin ceea ce sunt.Eu sunt este expresia vietii biologice desavarsite si nu a vietii tehnologice efemere si astfel constiintele libere isi gasec implinirea in mediul  iu natural in care este oglinda si pe care-l oglindeste in fatele lor fara exceptie considerate iubitoare si pacificatoare pentru constiintele cu care intra in contact si interactiune.comoditatea este a comuniunii vii in viata cu viul si este denumita existenta; nimeni nu face vreun efort ca sa existe. Cel mai usor este sa fii om dar acest usor insemna si responsabilitate. Sunt fericit ca existati si existenta ne uneste, ne intregeste potentialul viu. Oameni, coborati din ceruri pe pamant si curatati-l de parazitii lui! Numai fugiti si nu mai cautati pe Dumnezeu in alte sfere, manifestati calitatea voastra pe Pamant si impliniti-va ca Dumnezeul cel viu si iubitor al pamantului si fiului sau trupul uman ca sa nu mai fie bastard fara tata la dispozitia  arbitrarului parazitilori incapabili de a fi responsabili de propriile fapte, cuvinte si gandire. De atatea ori am crezut in cuvantul lor consu=iderandu-l sfant pentru ei ca sa constat ca la prima proba a masurii lui il intorc impotriva mea. Mi-am dat cuvantul de atatea ori si am renuntat la el crezand in altul, am facut tot ce am putut sa-mi respect si tin cuvantul dar am constatat ca nu puteam in circumstantele minciunii. Am promis iresponsabil si promisiunile s-au intors impotriva mea, apoi am constatat ca imi erau smulse de alte promisiuni de neonorat.  Am refuzat pozitiile privilegiilor sociale a caror responsabilitate stiam ca nu o pot onora si asta ma condus la izolare si apoi la fericirea de a fi singur in care am simtit comuniunea tuturor fiintelor. Din acest simtamant m-am intors in societate dar acolo a disparut , nu exista in campul ei ca si constienta acest 'impreuna". oameni coborati pe pamant ca sa nu mai fim singuri, fericiti sau tristi. Tristi (depresivi) suntem morti inainte de a muri si fara entuziasmul prezentei voastre active ne pierdem dorinta de a trai indusa de gandirea parazitara. Stiu ca oamenii nu au parasit pamantul dar ca stau in espectativa si nu intervin pentru ca fiecare sa rezolve singur problema constiintei , respectandu-le libertatea esentiala, dar comuniunea lor o simt ca prezenta intotdeauna., o prezenta linistita si incurajatoare care ma sustine in orice imprajurari potrivnice. Eu sunt biologia imperdonala a planetei dar si fiul sau individual ale carui posibilitati nebanuite, necunoscute, ignor. Necunoscutul ne energizeaza si intareste existenta cand il lasam sa se releve onstiintei. Relevarile potentialului sau prin alti oameni sunt scolastice si interpretate gresit cand devin modele personale si numai relevarile lui individuale ne cresc increderea in viata, existenta si noi insine. Incredrea in noi insine este Dumnezeul launtric caruia ii dam viata si atentie sau nu. Increderea in noi insine este indrazneala, indrazneala de a exista, a cunoaste viul si a crea saucocrea impreuna. Fericirea existentei pe care cocreatia o concretizeaza constiintei este acea fericire care inunda fiintele la nasterea unui copil. Se spune ca nu produce bucurie si placere mai mare decat atingerea unui  copil, mangaierea unei femei este pe locul doi. De ce posedam psihologic copii cand posesiunea nu ne place; o putem inlocui cu comuniunea si respectul libertatii ca neangajare psihologica si conceptuala. Desigur ca educatia o face mama asa cum planeta ne educa;  dar mamele needucate ci aservite dogemelor si modelelor educationale nu mai pot educa cand nu sunt fericite; numai cei fericiti au potentialul educational necesar, potentialul educatiei viului. Fiti voi insiva asa cum sunteti in inimile voastre, sublimi si templul cel mai inalt edificat vreodata, templul spiritului unic al vietii. Ma indemn si va indemn indemnandu-ma la indazneala. 'indrazneala poarta in sine geniu ,putere si magie'; nu-i refuzati potentialul.  Fiecare avem dreptul la comunicare desi suntem tacuti, nu au acest drept doar formatorii de opinii si a modalitatilor "cum sa gandesti" si va reamintesc laitmotivul blogului care nu va obliga ci provoca sa gasiti ceea ce numai voi aveti si nu va poate da nimeni daca cautati acolo unde se gaseste , in inimile voastre sau centru fiintei voastre, propria cunoastere si constiinta ca varf al ei prin elevarea constiintei. Elevarea constiintei nu este o expansiune, o umflare inutila ci o implozie in sine insusi si o renastere de sine. Curaj!mijlocul sau este intotdeauna primul mijloc in exsistenta, iubirea. Este primul mijloc al lui Dumnezeu in creatia sa, lumina creatiei, este naturala ca si apa si orice alt element natural si nu lipsete nimanui atat timp cat exista in constienta sa, puterea indescriptibila si sublima care sustine si incalzeste totul, potentialul cocreatiei. As parafraza o fraza celebra, "daca iubire nu este, nimic este, teama este, intuneric este, orbi suntem." Nu o mai asteptam, o exprimam.

11 comentarii:

  1. O sa ma refer doar la ultima parte, care oricum isi are esenta in prima. Deci...Esti cumva mama, sa STII? :D Educatia o face o mama (chiar si una needucata :) ) instinctiv, iar instinctul este cel mai pretios dar cu care ne-a binecuvantat natura. Dar e dificil sa vorbesti despre un subiect pe care nu-l cunosti in sinele tau, prin traire, ci il oglindesti prin ceea ce ai dori (trebuie) sa fie :) Cat despre "cum sa gandesti", e ceea ce tocmai faci :D , asta nefiind tocmai un pacat :))). In rest, celebra fraza parafrazata :) , din punctul meu de vedere, oferindu-ne-o noua, doresti sa te convingi singur de veridicitatea ei (veridicitate care exista si e cea esentiala), incurajandu-te singur la indrazneala trairii ei. Oricum, citind ce ai exprimat, re-invat sa invat si pentru asta, multumesc! Orice lectie e un castig al constiintei (oricat de urat ar suna "castig") :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Laitmotivul blogului: Ceea ce se spune aici nu genereaza o necesitate, ci o constienta; nu genereaza un model de urmat, ci o actiune individuala a lui a fi.

    Gil numit si Praslea cel Voinic
    :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbesti de laitmotivul blogului. Blogul este un „ceva” impersonal, rece, cel care-i da viata este cel care isi impartaseste trairile folosindu-l ca instrument. Constienta nu se genereaza, asa cum de exemplu, se genereaza necesitatea, ci o ai - sau nu, prin urmare o poti recunoste ca cititor (daca o ai) din ceea ce ti se transmite. Oricat am dori in iubirea aproapelui nostru sa o facem, nu putem genera constienta, asa cum nu putem genera simplitate, putem doar atrage atentia asupra sa, sa invitam la ea. Intentionat am pomenit mai sus de constiinta (care, oarecum, poate fi generata de factorii exterior sinelui) si nu de constienta. Iar modelele le generam inconstient prin gandire, apoi le asternem in scris, oferindu-le (tot inconstient) celor ce le citesc, ramanand la cheremul putintei lor de a se intreba ce este de fapt un model, daca el e benefic sau nu (pentru ca oricat ne-am ascunde dupa deget, sunt persoane aflate in imposibilitate de a trai pe sine si cu sine si, prin urmare au nevoie de modele). In ceea ce priveste actiunea individuala a lui a fi, asta respira cu noi odata si transpare din noi, prin ceea ce suntem si nu prin ceea ce spunem, inutil de transpus in cuvinte. Nu-mi permit sa critic autorul, cu atat mai mult cu cat nu-l cunosc si poate fi cu mult mai bogat in trairi decat mine, care le-am experimentat doar pe anumite partitii ale vietii (deci, nu pe toate), nici nu as avea de ce atata timp cat ma bucura cunoasterea si recunoasterea, oricare ar fi forma prin care o primesc, e doar parerea mea si ca orice parere personala, poate fi a dracului de gresita :) Tocmai de aceea pe viitor ma voi margini sa privesc si sa ma imbogatesc.

      Ștergere
  3. Probabil ca port vina neclaritatii in exprimare si de aici neintelegerea a ceea ce am dorit sa spun. Cunosteam laitmotivul blogului, precum si continutul celorlalte articole. Doream doar sa spun ca un laitmotiv nu presupune un cadru rigid, ceea ce creste din el poate expanda in exterior si POATE genera perceptii diferite, functie de structura si trairile celui care primeste cele transmise, ideile, oricat am dori, neputand fi incartiruite in strictetea transmiterii lor si de aceea si cateodata, pasim frumos alaturi de cararea impusa de ceea ce dorim sa spunem, nu prin esenta, ci prin modalitatea in care o daruim gandurile, nefiind niste nenorociti de roboti. Eu numesc asta emotie in transmitere si nu o consider un pacat, ci un dar.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cine vorbeste (enunta) ? Gil.
    Cine vorbeste de (despre) ? Anonim.
    Cine vorbeste (pe aceasta pagina) ? Anonim, Gil, Vio.

    Gil
    :-)

    p.s. Daca cineva zice (recita) "La steaua" nu se poate spune ca a vorbit de (despre) "La steaua".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nici nu poate spune ca a creat-o.
      Recitare = automatism prin redare

      Ștergere
    2. Am vazut adineaori, celalalt articol - nu-ti poate fura nimeni trairile, perceptiile sau ideile. Si nici nu cred ca cineva se bate pentru monopolul lor cu tine.
      Adevarul asa cum il vezi si enunti tu, nu-l puteam eu recita.
      Enunturile tale fiind deja in mod matematic considerate de tine ca fiind unic valabile, nu suporta vorbitul "despre ele".
      Desi mi-e clar ca nu ai inteles nimic din ceea ce am vrut sa spun, multumesc pentru experienta asta care mi-a dovedit inca o data ca ceea ce spunem este perceput altfel decat ce dorim sa transmitem si vina o poarta doar transmitatorul. :)

      Ștergere
  5. Ai dreptate: nu se poate spune ca a creat-o.
    Uneori se poate spune ca traieste ceea ce vorbeste, cum ar fi cand cineva spune sincer, cu toata fiinta "te iubesc" ceea ce nu este la fel cu automatismul "te iubesc" din filmele americane.

    Gil
    :-)

    p.s. Am scris laitmotivul pentru ca Vio face referire la el dar nu l-a scris iar eu nu il stiu pe dinafara si am gandit ca ar fi de ajutor si pentru mine si pentru alti "cititori" ca laitmotivul sa fie scris pe pagina.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu "am dreptate", Gil, e doar "dreptatea" perceputa de mine, prin ochii si simturile mele si care poate fi diferita de cea perceputa de altii. Si aici o sa inchei, cu adevarat. M-a bucurat dialogul, cu adevarat :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Refuzand dreptatea (proprie sau a altuia) nu se ajunge la adevarul care elibereaza.

    Gil
    :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Cine recunoaste nu poate refuza. Mi-am decapitat de mult orgoliul de a crede ca se poate ajunge la adevar. Nu si pe cel de a crede ca se poate ajunge la eliberare :) Si de a raspunde din nou :)))

    RăspundețiȘtergere