21 septembrie 2014

laitmotivul blogului

Ceea ce se spune aici nu genereaza o necesitate, ci o constienta; nu genereaza un model de urmat, ci o actiune individuala a lui a fi.

16 comentarii:

  1. Atunci, nu - Explorati cu constiinta care sunteti valul cuvantului; asta insemna sa-i acordati intreaga atentie si sa nu va agatati de nici un raspuns conceptualizat sau gand pe care mintea vi-l ofera ca raspuns din memorie; insemna sa treceti cu constiinta prin zidul memoriei; concentrati atentia si asteptati sa vedeti, sa simtiti ce este in profunzimea cuvantului respectiv ( alegeti unul cunoscut dar a-l carui continut sau actiune nu o vedeti, astfel ca explorarea sa fie rationala)." -lasa individul sa FIE, fara indemnuri :) Si daca el stie sa FIE - E, daca nu, VA CAUTA - si deja e samburele unei NECESITATI, si UN MODEL DE URMAT :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Explorarea nu este 'model' de urmat ci actiuyne individuala a lui a fi; indemnul nu este o necesitate ci o provocare care lasa liber individul sa -i raspunda sau nu; nici explorarea ,nici provocarea nu pot exista daca individul nu este si in nici un caz nu depinde de explorare sau provocare "sa fie"; reprosul tau de a "lasa individul sa FIE" este un inutil din moment ce "el este" si faptul nu implica acordul sau dezacordul meu; Sigur ca orice exprimare poate fi interpretata in sensul sustinerii sau contestarii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Negarea este inutila individului si-l arunca in locul sau gropa datului cu capul in zadar ca in jocul X si O fara invingartor cand ambii jucatori sunt atenti. Exprimarea directa este solutie sau provocare; am ales sa nu dau solutii nimanui pentru ca mi-e foarte draga propria libertate ca sa o incalc pe a celorlalti; am ales sa-mi manifest dreptul la comunicare provocand la cultivarea unei altfel de atentii si paradigme a gandirii prin care dinamica existentiala sa risipesca ceata plictiselii drumului batut de atate ori si arhicunoscut incat mergem pe el ca niste automate doar pentru excitatiile si exaltarile din gropile sale psihilogice. Unde este individualitatea in acest gen de exprimare? ideea de identitae este periculoasa pentru ca nu este identitatea si nici individualitatea; argumentul este evident- cine se straduie sa-si edifice identitate insemna ca nu are, cine se autoevidentiaza prin contestare si negare isi justifica inexistenta individualitatii afiului sau. Cunoastrea noastra despre noi insine, cunoastrea psihologica este complet negativa- ce contestare sau negare este aici? este afirmarea unei calitati relevate explorand aceasta cunoastere, chiar de ea. Astfel ceea ce este relevat ne conduce la relevarea a ceea ce nu este inca relevat, cunoastrea pozitivului care intregeste gandiea ca proces si structura. "Polii" ratiunii si antiratiunii echilibrati launtric in individ elibereaza decizia sa de circumstantele create de altii si-i ofera libertatea creerii proriilor circumstante in acord cu aspiratiile sale care-l individualizeaza ca sirit si actiune in existenta, cum de altfel facem fiecare alegand individualizarea expresiei sau colectivizarea rutinei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Insa existenta individului nu implica consideratiile altor indivizi despre cum el este si ce trebuie sa faca , dar implica atitudinea individului fata de sine. Nici un individ nu poate face aprecieri despre cum stie sau nu altul sa fie si aceata abordare este inutila: din moment ce el este, implicit "stie sa fie". Eu si tu putem face consideratii vis a vis de propria atitudine in existenta si intentiile a ceea ce facem. Asta este transparenta, iar mijloacele nu pot fi decat superficiale din moment ce sunt doar cuvinte; insa dincolo de cuvinte , sensul lor nerostit poate fi relevat contextual de insiruirea si asocierea cuvintelor. Mirabila samanta in conversatii este paradigma care se dezvolta si actiunea ei prin acord reciproc. Daca imi spuneai cum vezi tu si ce crezi tu despre tine in circumstantele "A Fiului" tau si comunicarii sale , imi comunicai acordul tau iar daca nu il ai, poti sa-l afirmi transparent- nu sunt in acord cu tema, mijloacele ideilor si consecintele; ca atare nu particp la explorare si nu primesc provocarea ta. Transparenta si comunicarea directa nu supara pe nimeni si nici nu genereaza justificari si contestari, inutile in fondul problemei; nu implica opinii ci actiuni .

    RăspundețiȘtergere
  5. Obisnuinta este contestare fara implicare individuala si este cel mai usor lucru ce putem face in conversatii implicand in mod fals ceea ce nu este implicat-propria responsabilitate individuala sub masca apararii si consideratiilor 'despre' ceilalti. Dincolo de aceste balacareli inutile, in contextul comunicarii trecute prin portile timpului si individului -dincolo de care comunicarea devine atemporala si impersonala-. fara constienta atemporalitatii si impersonalitatii exprimarilor noastre , orice responsabilitate a folosirii capacitatii gandirii , inceteaza.Cu timpul vom intelege ca ceea ce am rostit nu piere si se reverbereaza, o jignire adusa prietenului raneste in adancul simtamintelor sale si este greu de vindecat; responsabilitatea este harul pe care ti-l dai singur de a exprima propria individualitate fara consideratii exterioare si care te implica individual indirect - contestam sa ne relevam inteligenta proprie, inteligenta contestarii. Exprimarea directa , capacitatea de a gandi direct, este o exprimare transparenta si responsabila in care rostirea te releva in mod direct fara sugestionarea tacuta a propriei inteligente in mintea interlocutorului in care sadesti imaginea ei contestand. Aceasta sugestionare tacuta prin negare si contestare este modalitatea inducerii sugestive sau hipnotice a unei calitati proprii care nu se exprima prin propria individualitate si ajunge sa fie ascultare launtrica si actiune exterioara a auditoriului functie de calitatea ascultarilor sale. A te ridica "bagand pe altii in c...' contestandu-i, este un mijloc colectivizat in societate. Asa arata in perceptia mea 'contestarea de orice fel" si a releva activitatea ei, inutila individului, in perceptia mea este ca si cum ai arata o groapa pe drum ca sa fie ocolita de prietenii cu care calatoresti pentru ca tu insuti ai cazut in ea si ai cunoscut pe propria piele consecintele caderii in continutul gropii respective. Nu sunt altfel decat tine prietene si nu ma autoafirm intelept sau invatatorul cuiva; doar din cucuie si durerile lor capatate prin dat cu capul in diferite locuri cu indicativul "loc de dat cu capul" (reclame si indicatii promitatoare), comunic ; nu fac decat sa transmit ca putem evita sa urmam sirul celor care stau la coada sa dea cu capul in locurile respective: eu am dat si nu merita efortul; un astfel de loc in care dam cu capul in sirul temporal al zilei este si "locul contestarii" sau demonstratia opozitiei ca actiune. De multe ori ma intrebam de ce nu primesc comentarii si iti multumesc pentru comentariul tau care ma apropie si imprieteneste cu tine ca frati ai aceleiasi suferinte. Intre oamenii care trec prin aceleasi greutati si suferinte impreuna, o fina comuniune naturala se dezvolta. Succesele si puterea individuala nu conduce la comuniune, suferinta da! Mijlocul de transport conteaza mai putin dar unde ne duce este relevanta folosirii lui. Cand suntem in comuniune relevanta suferintei se pierde, importanta ei se risipeste si consecintele asemenea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceea ce nu ai inteles e ca nu contestam nimic. Nu poti contesta sau nega simtamintele, trairile altcuiva, asa cum nici altcineva nu le poate contesta pe ale tale. Da, uneori sunt in dezacord cu ceea ce doresti sa relevi, lucru firesc, de altfel, pentru ca desi am putea trai experiente identice, modul lor ce perceptie si reverberatia lor in noi, nu poate fi aceeasi, dar si dezacordul asta nu e altceva decat o cale castigata si nu pierduta, in introspectie. Si acum – ca un paradox, citesc ceea ce scrii, pentru ca, uneori imi aduce aminte de mine, si e o bucurie a reintalnirii.
      In alta ordine de idei, prietene, nu doresc sa ma ridic, pentru simplul motiv ca sunt exact acolo unde m-au asezat simtirea, gandirea si actiunile mele si chiar daca as dori sa ma ridic, as fi tras inapoi tocmai de ele, asa-zisa inteligenta eu considerand-o ca fiind un factor de moment, pe care-l pot pierde pe drum si degeaba as dori eu sa-l sadesc in imaginatia interlocutorului, oricum nu ii este de folos nici lui si nici mie daca as sadi un fals.
      A-ti spune ce cred eu despre mine in circumstantele comunicarii in „A Fiului” e o inutilitate, atata timp cat aceasta comunicare si „lectia invatata” pentru mine nu a luat sfarsit si as putea comunica un „rezultat” eronat. Nici nu am dobandit intelepciunea, ca sa o pot impartasi cu ceilalti, cunoasterea si recunoasterea mea poticnindu-se uneori in slabiciunea „Omului”, fiind reluata apoi prin puterea data de intelegerea a ceea ce E „A Fiului”.

      Ștergere
  6. Si acum o sa-ti spun de ce, in opinia mea, nu primesti comentarii. Probabil ca si pe asta o s-o iei ca pe o contestare, desi se doreste a fi doar o opinie care vizeaza forma si nu fondul textului.
    Pentru ca textele tale sunt uneori alambicate, unora li se pot parea greoaie si banuiesc ca unii nici nu le citesc pana la capat. Pentru ca uneori, pe parcursul textului, in bucuria impartasirii simtirii, pierzi ideea initiala sau cea centrala data de titlul textului. Pentru ca uneori esti imperativ in modul de expunere al ideilor. Pentru ca oamenilor le e teama de ceea ce nu pot intelege. Pentru ca le e teama de introspectie.
    Exact asta am dorit de la inceput sa-ti transmit, ca forma textelor tale pot da nastere la o perceptie gresita asupra fondului acestora si nu era vorba de perceptia mea, ci priveam din unghiul de vedere al unui „al treilea”, dar pana la urma, poate nu e treaba mea cum iti scrii tu textele, probabil reusind sa creez cu asta si impresia ca ma cred vreun critic literar, pe langa aceea de inteligent si ar fi trebuit sa ma marginesc la faptul ca mie imi nasc bucuria de a ma privi din cand in cand, bucuria de a aprofunda „matematica” simtirii unde 1 + 1 nu fac intotdeauna 2, bucuria de a vedea calea acolo unde nu am vazut-o pana atunci, sau de a constata ca merg bine pe cea in acord cu simtirea mea, in ciuda a ceea ce scrii, oricum sunt o suma de bucurii ce-mi sunt daruite si care fac sa merite pana si felul in care au fost intelese si judecate vorbele mele.
    Asupra fondului celor relevate de tine, eu personal, nu o sa fac comentarii pentru simplul motiv ca nu pot interveni in trairea ta, ca dandu-ti exemplul trairii mele, sa contest sau sa aprob ceea ce doresti sa transmiti. Iau totul ca pe un dar si nu ca pe un produs criticabil din punctul de vedere al calitatii – „Oh, nu-mi place, nu e ceea ce-mi trebuia, as fi vrut altceva” – pentru ca desi uneori nu e ambalat frumos, importanta pentru mine e bucuria existentei lui.
    Si am sa inchei, prietene, spunandu-ti ca as fi vrut sa am posibilitatea sa te privesc in ochi, sa pot intelege, dincolo de bariera cuvintelor, daca te-ai simtit jignit sau furios, ca sa stiu ce simtamant creat de vorbele mele sa-mi asum, pentru ca mi-e clar ca am lezat intr-un fel sau altul. De aceea am sustinut intodeauna ca vorbele scrise au un alt impact decat cele rostite privindu-ti in ochi interlocutorul, iar experienta nu m-a facut mai „inteligent” incat sa nu mai „dau cu capul” in acelasi zid al comunicarii si recidivez spunandu-ti ca aici, in opinia mea, mai dai si tu cu capul.

    RăspundețiȘtergere
  7. Asocierea a doua texte prin punerea lor in oglida pentru a releva antisimetria lor,... ce intentie poate revela aceasta actiune? Poate am denumit-o gresit si te rog sa-mi comunici care a fost punctual intentia ta cand ai facut-o! in ceea ce priveste 'dat cu capul' sunt de acord cu tine ca dau in continuare neobosit; deasemenea in ceea ce priveste textele postate, stilul, si ortografia, etc, ; daca se intampla sa reciresc vreunul , l-as corecta la nesfarsit. Sa stii ca nu mi-ai trezit vreun simtamant ,simtamintele nu depind de circumstante, recunosc ca am avut o rectie emotionala cand am vazut comentariul , una de tristete. Acum dupa ce am conversat mai pe larg pot sa-ti spun ca felul in care comunici provoaca reactii de aparare. Si eu resimt 'bucuria recunoasteri" in ceea ce-mi scrii tu despre taririle tale si iti multumesc ca le-ai impartasit cu mine. Eu nu am facut referiri in raspunsul meu vis a vis de o persoana sau individualitatea ta din simplul motiv ca nu te cunosc si nu am dinainteascultari fata de tine ; am raspuns doar pe text asa cum mi-a venit sa raspund , iar cand vorbeam de "inteligenta' ma refeream la abordarea personala a ceva univerasal; deci nu m-am simtit jignit sau furios, doar trist; nu mi-ai lezat nici un simtamant si sunt de acord cu tine ca interactiune directa este vie si dinamica in raport cu orice o intermedieaza. De fapt cand am inceput blogul , intentia mea era sa vad daca prin intermediul acestuia pot gasi pe cineva care sa doreasca sa interactioneze direct pe tema propusa. daca scrii si tu si puplici spune-mi te rog unde sa citesc. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa incep cu finalul, ca sa poti intelege restul. Da am scris si mai scriu, insa nu mai public. M-am „vindecat”. Scriu pentru mine si, uneori, cand simt ca unii (foarte putini, de altfel) prieteni au nevoie sa se uite in vreo oglinda le mai scriu gandurile mele. Insa doar celor care ma cunosc foarte bine (atat cat de bine te poate cunoaste un alt om) si care de mult nu mai sunt agresati de felul meu de a gandi, care stiu ca reactia mea la trairile lor, desi uneori dura, e una sincera si care stiu sigur ca au nevoie de asta. Pe ceilalti nu-i mai agresez de mult, pentru ca nu le-ar fi fost de nici un folos. Si tocmai de aceea, cunoscand foarte bine modul de reactiona al oamenilor,am comentat pe textul tau, nu ca o critica, nu ca un sfat (nici nu mi-as fi permis), ci pentru ca stiu foarte bine cum e sa sa-ti pui pe o tava simitirea si altul sa strambe din nas, pentru ca nu e conforma cu a lui, sau sa dea din umeri ca nu o intelege. Am vazut ca blogul tau e urmarit de multi. Oare cati inteleg ceea ce scrii? Poate au perceptii diferite, dar nu numai atat, ci le si teama de a si le asuma, sau chiar lipsa intelegerii, si asta ar putea fi explicatia lipsei de comentarii. Am invatat ceva de la comunicarea cu oamenii (si ea precara, uneori) – ca nu intotdeauna reusesti sa le transmiti ceea ce doresti. Mie, mi-ai transmis, dar asta doar pentru ca pe anumite portiuni am avut trairi similare. Nu ma raportam la mine: „atunci, nu asa…” ci raportam cele scrise de tine la intelegerea celorlalti. E o povara si o bucurie, in egala masura, sa poti trai simtind, dar nu intotdeauna poate fi inteleasa de un altul.

      Ștergere
    2. O sa sar de la una la alta si o sa-ti spun din nou, ca nu stilul de a scrie si adaug, nici vreo greseala de ortografie care s-ar fi strecurat, consider eu ca ar trebuie sa fie in atentia ta, ci MODUL de a transmite, punctual – detasarea aia cu care sa relevi simtirea, fara a da exemplul propriei simtiri sau trairi.
      Tocmai de aceea nu mai scriu pentru altii, pentru ca eu nu am fost in stare de o detasare totala si, ca si tine, am dat senzatia ca impun un anumit mod de a gandi.
      Te referi la antisimetrie – ea e „umana”, calda, e traibila, nu e un pacat ca exista. Ce am dorit sa relev? Faptul ca nu trebuie sa faci un fetis din laitmotivul blogului, pentru ca nu e necesar a faci asta, oricum nu l-ai putea respecta intrutotul. Si nu era o actiune, ci atunci cand am scris, am facut-o dintr-o pornire, nepremeditat.
      In ceea ce priveste reactia de autoaparare – pentru mine e un lucru obisnuit sa mi se spuna adesea ca o provoc. Si aici o sa-ti spun ca reactia asta de autoaparare e reminescenta unei farame din orgoliu (si iarasi o sa supar). Ce sa aperi? „Cine” esti nu-ti poate fi luat de nimeni. Poate ma repet, dar ce as putea ataca eu? Modul tau de a simti, de a palpa viata? Iata de ce nu-mi pot explica niciodata de ce trebuie sa te simti atacat de o pornire de sinceritate, asta putand fi o alta lacuna in intelegerea mea. Nu doresc sa folosesc vorbe mari, dar nici nu pot sa-ti explic altfel, si prin urmare o sa-ti spun ca nu am incercat sa atac, ci doar, un necunoscut fiind, sa deschid o usa a ta inspre altii (nu inspre mine, pentru ca eu inteleg, chiar daca uneori nu pot fi intrutotul de acord, modul tau de a privi lumea si uneori chiar ma identific cu el).
      Am insa, o nedumerire, pentru ca eu privesc tristetea, se pare, intr-un alt mod decat acela in care o privesti tu. Punctual, daca asa iti place, in opinia mea, furia si jignirea sunt simtaminte generate de oameni-distanta, de straini tie in trairi, de agresiuni directe (atacul care provoaca autoapararea), tristetea o percep ca fiind convalescenta unor dureri repetate si, tot in opinia mea, e generata de oameni apropiati sau stari cunoscute si de aceea sunt nedumerit – de ce, tristete? Oricare ar fi modul in care o privesti, prin comentariul meu nu am dorit sa provoc tristete si nici un alt fel de reactie emotionala, ci s-a dorit un fel de impartasire mascata, ca sa spun asa, a felului cum te poti face sau nu inteles de ceilalti, atunci cand iti asumi sa le daruiesti (in scris) trairile tale.
      Acum o sa ma retrag spunandu-ti ca mi-as dori sa nu te opresti vreodata sa scrii, indiferent ce comentarii idioate sau rautacioase o sa primesti, sau indiferent daca nu vei primi vreunul. Eu o sa continui sa citesc. :)

      Ștergere
  8. dragul meu,(fara urma de ipocrizie sau misionarism) , dincolo de ce-mi scrii te vad, vazandu-ma si bucuia asta este deasupra oricaror interpretari pe text, modalitati descriprtive,etc. si cred ca mi-as fi raspuns la asemenea si diferit lingvistic propriilor comentarii la comentarii. Vad oamenii liberi in toate directiile dar punct de contact si intelegerea reciproca, comuniune, comunicare, doar cei care au experienta trairii contactului cu propria libertate pot avea "Public ceea ce a fost scris'iar ceea ce scriu nu scriu prin cuvinte" iar comentariile tale imi certifica faptul ca nu am inebunit si ca inutilitate nu exista la propiu in afara celei facute de noi insine din orgoliul superoritatii inchipuite a persoanei. Scriu din pozitia omului obisnuit cu doza sa de orgoliu si ignoranta, disperare si speranta care-i mideleaza existenta si increderea sa in armonia propriei fiinte care nu separa, nu sterge si nu anihileaza vreo expresie chiar daca este rezultatul unei atitudini gresite. Nu caut vindecarea ci intensitatea indraznelii de a pasi in propiul necunoscut asa cum suntem fara autocorectiile consecintelor greselilor de atitudine si abordare care sa le obiectiveze ca "realitate" expresiva a omului "pacatos"si care si care sa ne inscrie energia gandirii intr-un cerc sau bucla autocorectiva fara sfarsit,(simbolistica sarpelui cu coada in gura) Pentrul "omul pur" in originea sa nu exista "impuritati", doar ratiunea existentei in plenitudinea 'opusurilor; formale. Ca sa iesim din acest cerc al imposibilitatii exprimarii prin cuvinte a simtamantului viu-traire, iti propun sa schimbam modalitatea si iti raspund la comentarii astfel: "Este usor sa depasesti, dar greu sa ajungi de unde pleci; dar daca crezi ca ai ajuns, ce faci "dupa" sau 'de apoi"?"

    RăspundețiȘtergere
  9. Am sa-ti spun doar ca am fost suficient de trufas sa "cred" ca am ajuns de unde am plecat. Dar si trufia asta mi-a fost benefica pentru ca din punctul acela am privit drumul parcurs si am iubit fiecare pas facut, fiecare cadere in santul de-alaturi, bucurandu-ma sa-mi descopar neputintele si sa le privesc in ochi. De aici incolo, e doar intelegere si nu mai trebuie sa fac nimic nici "dupa" nici "de apoi", ci trebuie doar sa sa privesc cu mare, mare atentie si bucurie la drumul din fata, vedea orice ar insemna asta, pentru ca drumul in sine, este un dar. Ologul s-ar bucura sa poata merge, orbul s-ar bucura sa poata vedea, surzii s-ar bucura sa poata auzi, mutii sa poata rosti, fricosii ar fi multumiti sa nu mai aibe fobii, mie ce mi-ar lipsi sa ma bucur ca am TOTUL si totul ma are pe mine? Si chiar daca eu in viziunea TOT-ului sunt olog, orb, surd, mut, fricos, asa incomplet cum sunt, sunt pregatit sa iubesc drumul, cu fiecare centimetru al sau....Si nu, nu ai inebunit, ci esti doar izolat de cei ologi, orbi, surzi, muti, fricosi, intr-un "ospiciu" construit de ei in numele "normalitatii"

    RăspundețiȘtergere
  10. :) drum bun pe calea ce ia nastere sub pasul tau in necunoscut (nevazut, neauzit); :)
    tare metafora! dar totusi nu ma pot abtine sa nu pun o intrebare; esti sigur ca aia e viziunea tot-ului pentru tine? esti sigur ca nu este o prefabricare indusa hoteste (pe la spate)lui intr-un moment de neatentie si vigilenta? nah, am pus doua :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Nici nu am dat definitia TOT-ului, adica ce inseamna pentru mine :) (deci a ma bucura sa merg,aud,vorbesc, etc.). Ai inteles gresit metafora. Si atentule, neatent, am spus ca "am fost" trufas sa cred si de-abia dupa aceea am vazut, nu ca acum mai si cred asta. Definitia TOT-ului o am in mine si greu de explicat in niste amarate de cuvinte. :) Oricum, drumul exista si urarea nu e in van!

    RăspundețiȘtergere
  12. cuvintele nasc cuvinte si le las sa fie: "ceea ce am fost este o particica din ce sunt" purtam trecutul cu noi pana ne plictisim de el si abandonam lantul mizeriilor sale sau istoria personala. in comunicare nu contrazicem ci zicem; libertatea in fata zicerii functioneaza cand nu te "legi' de ceea ce a fost zis si asta este posibil cand ambii actori fac asta. In caz contrar, jucam pimpong la nesfarsit; tema conversatiei nu este "cine stie castiga" pentru ca nu este ceva de castigat ci de impartasit.

    RăspundețiȘtergere
  13. Exact. Nu poti impartasi fara a te face inteles, sau cel putin a incerca asta. Degeaba incerci sa impartasesti ceva ce celalalt intelege gresit sau cu cine nu e atent la punctul tau de vedere, sau il considera contrazicere. Adevarat ca e greu cand te lovesti de bariera "reactiei de aparare" si cand celalat respinge orice alt punct de vedere (punct de vedere care-l vizeaza chiar pe emitentul lui si nu punct de vedere universal-valabil) considerandu-l dorinta de a castiga vreun, nici nu stiu cam ce ar putea castiga. Posibil sa nu fiu fost in stare sa comunic indeajuns de pertinent ceea ce am dorit sa relev sau tu sa ai perceptia ca ma "vezi" mai adanc decat ma pot vedea eu si posibil sa ai si dreptate. Si cum nu am nimic de castigat si nici nu joc vreun joc mizer, o sa renunt la un dialog in care doar unul are dreptul la opinie (chiar daca ea da senzatia de contrazicere)

    RăspundețiȘtergere