20 februarie 2014

poveste,V

Eu-l nostru ajuns e(ro)u in cetate isi rememora in fata ochilor intreaga sa existenta;
asezat pe terasa casei sale in sezlongul preferat captusit cu perne moi, privind de sus gradina si dincolo de ea isi spuse siesi ca implinirea pe care o simtea acum este darul  care nici in speranta nici in visare nu-si poate gasi asezamant; galagia nepotilor zburdalnici si nepasatori se imbina armonios cu trilurile primavaratice ale pasarelelor ce-si gaseau adapost in gradina si-i dadeau viata. Eroul nostru nu mai stia la un moment dat daca gradina era reflexia sa sau el a gradinii; simtamantul disolutiei personale in frumusetea si aromoiea vie, fluida si mereu schimbatoare a cea ce se desfasura inaintea sa fu brusc intrerupt de un "tras de barba lunga" care era deliciul preferat al neotilor in prezenta sa; Contactul dureros cu cu inocenta fiinta pusa pe joaca ii aplifica asa de tare simtamantul implinirii incat aproape lesina sub povara intensitatii lui, isi pierdea constiinta si-si spuse ca moartea a venit la el si o binecuvanta complet eliberat de atasamente si dorinte. In acea clipa de sublim intens,..., se trezi scotand capul dintr-o galeata cu apa pe plaja paltului sau de calif. Un ciudat zdrentaros si murdar il intreba obraznic: " Hei , te-ai lamurit ? Mai vrei ceva?. califul simti o mare frustare legata de pierderea sa dar aceasta nu avea nici o putere asupra-i. Dupa ce stupoarea si frustrarea trecura ca rafalele unui vant rebel, zambi asistentei si se intoarse in cetatea sa. Ce mai este de spus  altceva\de cat ceea ce istoria a consemnat? istoria a consemnat ca in perioada califului nostru cetatea sa a trait cea mai infloritoare si prospera perioada din intrega sa istorie condusa de un calif ce nu se arata vederii cetatenilor si nici servitorilor dar cu care te intalneai cand teasteptai mai putin, in piata ca negustorul de alaturi, in gradina ca ingrijitorul de trandafiri sau in palat ca jude , adevart stapan al greptatii si vietii in cetatea sa.
Morala povestitorului: Lumea nu o poti abandona fara sa-ti  implinesti menirea. "Hapy end" este sfrasitul inceputului cand spiritul e viu 
P.S. intrebarea mea este daca conteaza in ce lume te afli?

                                                          SFARSITUL POVESTII

3 comentarii:

  1. Nu conteaza, menirea fiind una pentru toti ca unu.

    G I L
    : - )

    RăspundețiȘtergere
  2. In oricare lume te-ai afla, de tine tot nu scapi, esti acelasi, deci tot cu nasul de propria menire dai oriunde ai fi. Ceea ce arata si povestea, e ca ceea ce se poate schimba si se schimba, sunt circumstantele , nu si menirea. Exista dorinta de a schimba circumstantele pentru a ne vedea mai usor /pt a fi mai aproape de propria menire. POvestea arata ca uneori lumea este insasi circumstanta care o schimbam.:)
    Dar de vreme ce suntem aceiasi si menirea noastra e aceiasi.. indiferent de circumstante, ce rost mai are preocuparea pentru schimbarea circumstantelor?
    Alt mesaj ar fi acela ca atentia e firesc sa fie indreptata catre implinirea propriei meniri chiar (de)acolo unde te afli si nu catre modelarea circumstantelor. Presupun ca atentia in aceasta directie este ceea ce modeleaza cu adevarat circumstantele, altfel, prin doar dorinta de a le schimba, schimbam superficial doar aparentele, datele problemei ramanand aceleasi.

    RăspundețiȘtergere