valorizare-devalorizare

Care este activitatea importantei de sine?
Oricare ar fi aceasta  este activitatea cu cel mai mare consum de energie. Ii spun consum pentru ca risipeste energie in directii inutile. Aceste directii pot fi identificate ca tendintele dominatorii ale mediului prin controlul inconjuratorului, tendtintele acumulatorii sau de reprimare, tendintele autopromovarii propriilor ambitii. Din punct de vedere psihologic se manifesta drept consecinte ale acestei activitati in care este orientata gandirea ca teama, plansul de mila propriei situatii si a celor din jur,  frustare, nemultumire, violenta reactiilor in fata oricaror situatii circumstantiale oponente activitatii importantei de sine. Activitatea gandirii pe directia importantei de sine se reflecta psihologic prin furstre si violenta reactiilor la opozitie. Este o tensiune constanta de genul actie-reactie simultana care determina 'starea" individului. Individul nu este constient de miscarea gandirii ci doar de starea sa psihologica a carei rezolvari o cauta in dorinte si activitati in mediu sau inconjuratorul personal. Cautam unde nu se gaseste si ne amagim  ca am gasit Dar amagirea mangaietoare este efemera iar iesirea din amagire o refuzam pentru ca reprimam dez-amagirea, o pedepsim. Iesirea din amagirile mangietoare si caldute este firesc o miscare a gandirii in alta directie decat aceea a promovarii propriei importante, propriei dogmatici mentale sau psihologice. Concentrarea atentiei pe propria promovare, autoafirmarea, nu releva ce promovam, ce afirmam, motiv pentru care foarte putini vorbitori aud ce spun ei insisi si nu sunt constienti decat de reactiile provocate de afirmatiile lor petru care ii acuza pe ascultatori. Aceata miscare circulatorie inchisa in ea insasi atunci cand suntem atenti este relevata fiecaruia si o putem constientiza pentru ca este in exteriorul nostru si  sursa ei suntem fiecare. Ea reflecta intr-o desfasurare rapida ceea ce este infasurat intr-o simultaneitate interioara a miscarii gandirii ce determina 'starea" psihologica a individului. Orientarea gandirii este determinanta in obtinerea starii psihologica personale. Atentia neselctiva care releva asta apare cand incetam concentrarea gandirii pe propria persoana si autopromocare,  importanta de sine. Ca sa constientizam asta se poate cand invatam ca putem orienta propria gandire sau energie in direrite directii si ca odata cu schimbarea orientarii gandirii se schimba starea psihologica ca fedback  sau reper personal a ceea ce facem prin propriile actiuni sau gandire. Cunoastem ca perceptia poate releva aspectele  energetice ale propriei fiinte si 'aura' sau radiatia energetica a fiintei ne contine; astfel orice activitate o facem in propria aura, in propria energie a carei sursa suntem. aura contine amprenta intregii istorii si activitati trecute, intregii cunoasteri individuale ca informatie. Toate corpurile in univers radiaza energie, dar fiintele umane modeleaza acesta radiatie dupa bunul lor plac sau dorinta. cand sunt constienti de acesta activitate, iar optimismul (stupid pentru ceilalti) este reflectarea psihologica a acestei constiente . Ne purtam intreg trecutul cu noi insine  ca o umbra sau imagine in propria aura si reactioanm la el considerandu-l exterior, obiectv si cauza. Orientarea gandirii (sau activitatii interioare) spre trecut, rezultatul orientarii si incremenirii atentiei asupra propriei persoane definite de istoriea personala, asupra autopromovarii si apararii propriei importante definite si contestate simultan de istoria personala, are drept consecinta impresia psihologica a nevoii si obiectivizarea ei  ca necesitate fiziologica si sociala sau conditionarea existentiala drept reflectare fidela a activitatii interioare.Este arhicunoscuta expresia in care se releva procesul descris "arunci pietre, primesti pietre, arunci paine , primesti paine. Daca pana acum am aruncat cu 'pietre' in toti si lume si de acum arunc "paine" asupra tuturor, intr-o abordare temporala, esalonare a ordinii interioare, va trebui sa stept in mod firesc ca toate pietrele aruncate sa se intoarca si odata terminate sa vina si painea aruncata. Acest ordine refuzata ne determina ca atunci cand aruncam paine sa se intoarca o piatra si sa renuntam dezamagiti la  a mai arunca paine. Dar daca suntem atenti la feedbeckul psihologic al aruncarii "painii", el este paine, ne simtim bine si acesta confirmare ne da increderea necesara in libertatea noastra chiar daca exteriorul evenimentelor traite  are sirul sau incomprehensibil de desfasurare memoria eliberandu-se de poverile trecutului sau depozitele conceptuale, informationale uzate fizic si moral prin obiectivarea lor. orice eveniment neplacut ma face sa afirm : 'bine ca numai prostia asta am facut-o" sau "bine ca numai atat rau am generat". "Cand judeci vei fi judecat" nu se refera la a gandi ci la a stampila si condamna sau devaloriza fiintele si societatea lor prin raportarea la superioritate persoanei care i face sau prin activitatea importantei de sine. pe romaneste se spune ca "bagi in raha... pe ceilalti ca sa iesi in evidenta", sa-ti evidentizi tie si celor care te asculta propria superioritate si importanta. In fapt cu totii suntem in aceeasi istorie sau poveste, reala sau inchipuita, oficializata si aparata. Chiar daca in acesta istorie- poveste  suntem pozitionati in timpi diferiti ai desfasurarii sale, suntem toti continuti de ea. Desigur ca ceea ce numesc oameni sau constiinte eliberate sau elevate sunt acei pentru care povestea sau istoria personala si comuna s-a sfarsit, au iesit din poveste, timpul s-a sfarsit si lumea povestii s-a sfarsit. Sfarsitul lumii nu se refera spiritual vazut ca distrugere a lumii reale ci ca sfarsitul lumii nevoii sau dependentei psihologice; la fel sfarsitul timpului nu se refera la distrugerea a tot ce este creat sau facut, ci la sfarsitul abordarilor conditionale sau inceputul exprimarilor creative sau divine, sau responsabile. Sa facem un exercitiu de imaginatie, cum ar fi societatea umana in momentul in care toti oamenii ar intra in starea de constiinta elevata?. Un mare respir magnetic al despovararii de teama si nevoia psiholigca, sau senzatia incompletitudinii ar radia din intreaga omenire, o energie de nemasurat sau controlat ar radia din omenire in aura sa sau radiatia pamantului si acesta ar vindeca toate ranile trecutului, conflictele si razbunarea. Intreaga poveste istorie a omenirii s-ar releva constiintelor asa cum este ea si mai ales ce este ea, tot ce parea a fi intr-un fel s-ar releva a fi altfel, minciuna s-ar releva ca minciuna si adevarul ca adevar. Acesta ar fi nu un sfarsit ci un inceput al exprimarii intelepciunii planetare in constienta ei, adica a fiecaruia dintre noi in parte. Cum am putea sa ne mai dusmanim si devalorizam reciproc pe criterii de importanta cand falsitatea lor ne este clara in constiinta si nu o mai manifestam in gandire si fapte? Constiinta planetara este constiinta comuniunii fiintelor planetare , mediul natural al constiintelor individuale; ca acesta comuniune o negam sau nu nu are nici o importanta, este o evidenta de necontestat sau demionstrat. Ea face ca orice "legaturi" in constiinta individului sa se spulbere ca inutile si impovaratoare. noi suntem o comuniune si nu trebuie sa demonstram asta legandu-ne intre noi pishologic sau conceptual. Aceste legaturi sau conditionari psihologice si conceptuale formeaza ceea ce oamenii numesc "lantul mizeriei" care impiedica gandirea si constiinta sa-si exprime libertatea. Cum as putea avea un comportament diferit fata de copilul "meu" si al "celorlalti"? Cum as putea sa afirm ca 'te iubesc pe tine si numai pe tine " cand iubirea invaluie intregul? Cel mult as putea afirma aproximativ ca reflectare a starii individuale " sunt in iubire si sunt fericit ca esti si tu aici". Comuniunea este traire si foarte greu exprimabila in limbajul dihotomiilor conceptuale.Comuniunea este cunoastere directa si foarte greu de fixat in simboluri si reprexentari, este dinamica si mereu noua, motiv pentru care nu poate fi stocata in memorie ca definitiva si definitorie; dar acest aspect improspateaza si tine proaspata memoria sau tineretea corpului fizic. Memoria nu sufera daca este goala de continut ci este la maxima sa capacitate de lucru si procesare sau la max vitexa de prelucrare informationala a carei solutii sunt relevante in prezenta circumstantelor si nu "dupa" cand sunt inutile. Ne intrebam de ce suntem mereu in uerma evenimentelor si apoi ne facem acuze ca nu am raspuns corespunzator cum suntem de altfel capabil sa raspundem lor? Memoria balastata de depozite informationale ingreuneaza viteza procesului gandirii unice si individuale sau gandului nostru si el ajunge la noi cu greu ca un ultim alergator codas pe pista de atletism, a ajuns la finis dar dupa ce cursa s-a terminat sau se termina odata cu el. Gandul a ceea ce este lumineaza constiinta dar ce folos ca lenes sau franat de impovarari si responsabilitatile inutilitatilor ajunge cand nu mai avem nevoie de el, circumstanta in care era relevant a murit de mult. La fel si gandul care lumineaza constiinta responsabilitatii cand ajunge la mine, ce folos mai aduce cand sunt in inchisoare deja? Este evident ca detinutii isi amintesc de familie si responsabilitati umane dupa ce comit faptele incriminate de societate nu in timp ce le comit, atunci  cand comiterea lor ii face sa se simta smecheri si puternici. Tocmai,  prosti si slabi vaneaza amagirea smecheriei si puterii, satisfactia raului comis celorlalti. Raul ca si mecanismul greoi si mecanic al justotiei, este implacabil oadata comis sau demarat.Nu suntem mai smecheri ca sa-l pacalim, dar asemenea este si binele. Nici binele nici raul nu se cumpara se comite. Prostia este reprezentata  tocmai de acesta polarizare interpretativa si catalogare subiectiva. Nu exista nici bine, nici rau, ci ce imi place si ce nu.  Stupizenia spune ca ce nu-mi place e rau si viceversa; astfel criteriu placerii trece neobservat si ne subjuga in loc sa ne autoconducem. Placerea e o senzatie, apartine corpului senzorial si este consecinta orientarii gandirii spre trecut, sau "a trairii in trecut", a alimentarii cu amintiri moarte deja, sau invierea mortilor retraindu-le senzatiile care sunt amintirile noastre. "Vor iesi mortii din morminte' este o expresie care sperie si determina imaginatia morbiditatii la tot felul de productii imagistice de groaza, inclusiv cinemateca groazei, as putea afirma chiar ca este mama cinematografiei si televiziunii neartistice cu mare succes financiar sau audienta. In acest caz, putem afirma ca banul justifica groaza si extremele emotionale (X-treem) traite de cetateni, altii decat producatorii si echipa lor. dupa acesta paranteza a relevarii reverberatiilor sociale ale trairii in trecut (rac- obsesia pierderilor) si spaima produsa de neintelegerea fenomenului,  sa revenim la prezent ca actiune sau asentiment.Noi suntem cei ce valorizam amplificand si devalorizam demoland si consecinta acestei activitati constiente sau nu formeaza circumstantele complete ale existentei individuale si colective ca rezultanta. Inainte de a gandi sau face ceva ma intreb"de dragul cui?" iar raspunsul este aproape simulta si relevant in circumstanta respectiva; intrebarea este revelatorul propriilor conceptii, stari si intentii. Intrebarea ma reflecta si responsabilizeaza iar raspunsurile sunt responsabile. Unii cred ca Dumnezeu are toate raspunsurile, eu cered ca are toate intrebarile la care suntem liberi sa raspundem si astfel responsabili de raspunsurile pe care le dam.Cei care dorm asteapta raspunsuri, oamenii isi pun intrebari! Pentru mine intrebarea este sursa iar raspunsul iresponsabil suferinta. fiecaruia; raspunsul fixeaza, intrebarea elibereaza. Cautarea de 'cum-uri" sau metode releva somnolenta constientei si inactivitatea atentiei, dorintei si vointei, releva blocajul, incremenirea  in reactie sau nepasarea crasa si evitarea actiunii. Reactia la reactii nu este actiune desi asa pare, dar, ce pare nu este asa cum pare. Parerea, opinia, credinta nu a fost , nu este, si nu va fi adevarul. Zidul memoriei sau din memorie, al cunoastrrii acceptate fara verificari si dinamica nu este memoria viului. Stiinta cauta secretele in creierul omului iar cel ce cauta uita ca are creier cercetand in afara, altele in fata carora este nepasator si iresponsabil cu ele. Chinuim creierele sa le smulgem secretele fara rost pentru ceea ce cautam nu se afla colo unde cauatm, chiar mai mult ceea ce cautam nu este in domeniul cognoscibilului. Este si asta este. Aspiratia sublimului este aspiratia (respiratia) viului dar ingradirea lui in ingustimile conceptuale imaginate seamana cu astuparea respiratiei sale, cu sufocarea. Evidenta arata imposibilirtatea unei astfel de sufocari si ne simtim neputinciosi prin reflectarea maretei noastre importante inchipuite. Asentimentul cu ceea ce este ne scote din intunecimile imaginarului si interpretarilor in lipsa percetiei si profunzimii ei. Noi traim in etern sau profunzime, in iubire uniti cu ea sau in iluzia separarii.Consecintele sunt diferite asa cum diferita este suferinta de bucuria luia fi. Apropo, a-ti observat ca intrebarea nu starneste conflicte? Cel mult se instaleaza tacerea sau cel putin se exprima cunoastrea domeniului explorat si auzim raspunsul, sau necunoasterea lui . Cel mai rau este cand se inventeaza un raspuns ca sa nu recunoastem nestiinta propie, ne dam cu parerea. Dar raspunsurile? Nici nu se exprima complet un raspuns ca incep contestarile celor care pana in acel moment nu stiau raspunsul. Nu stiau dar stiu sigur ca nu este asa! Sigur in raport cu nestiinta lor? Raspunsurile sunt infinite variante ale aceleiasi ntrebari si unde multimi sunt, probabilistica ne mai scoate din conflictele dintre dar nu ne lamureste individual. Raspunsul probabilistic linisteste pe toata lumea pentru ca pare obiectiv si independent de fiecare, nu implica cu nimic responsabilitatea individului. Cea mai mare escrocherie daca vreti sa fie acceptata spuneti ca in urma studiilor probalisticice si analizei tendintelor maselor s-a constat ca....! Desi nici un individ nu se simpleimplicat in prostia respectiva nu vrea sa fie in randul lumii, in trendul modernismului si inconstient sau constient incepe sa se orienteze ca actiune si tendita in acel sens. Bolsevism era denumita tocmai acest comportament in care majoritatile stabilesc linia comportamentala individuala si decizia in societate prin opozitie la deciziile discretionare a conducerii regalitatilor corupte de nebunia puterii. Opusul este acelasi lucru dar de alt fel si ati constat ca totalirismul discretionar s-a intarit prin bolsevism. La fel si in cazul politicienilor de mucava de la conducerea romaniei sub justificarea democratiei vazute ca multime inrolata sub stindardul lor s-a ajuns mai rau decat sub "totalitarismul" basescian. Statul de drept nu este statul multimilor inrolate care decid pri vot reprezentantul ignorantei lor, nu este un stat bolsevic, dar asta este greu de inteles pentru totalitarismul exclusivist acoperit cu greu de masca tolerantei diferitului asemanator. Birocratia este mormantul democratiei; daca vedem asta nr. de edicte legislative date de guvern arata ca de fapt ingroapa democratia; justificarile ii acuza. Un guver ar trebui sa stabileasca ce nu se face nu cum se face orice. Cele mai infloritoare societati aveau max 8 legi  care exprimau clar ce este rau pentru toti sa se comita. Acele legiuiri nu erau conducatoare ci aparatoarele societatii respective. pedepsele la fel erau putine, batutul la fund ca sa le vina mintea la cap, excluderea prin deportare in tinuturi salbatice ca si clima, executarea sau deportarea in propria imaginatie unde doar el este sef si nu are pe cine sa  perturbe in singuratatea sa la care nu a dorit sa renunte in comunitatea respectiva. Desigur o poveste , dar ca varianta a povestii mult simplificata care se pastreaza si astazi oficialmente ne arata ca cu trecerea timpului totalitarismul importantei de sine a fost compliocat sau ascuns sub masti din ce in ce mai complicate.