Cercetatorii cauta o sursa de energie inepuizabila, nelocalizata si instrumentabila tehnologic.
Este evident pentru ei ca tehnologia nu este functionala atata timp cat depinde de surse de energie epuizabile.O astfel de tehnologie nu acopera decat o arie limitata in centrul careia se afla sursa de energie care o activeaza si face functionala. Alimentarea continua sau discontinua a tehnologiei indiferent cat de sofisticata este o face nesemnificativa in raport cu sursa de energie. Astazi acesta evidenta determina intreaga activitate politica si sociala; sub justificari incantatoare (hipnotice), se ascunde razboiul pentru acapararea surselor de energie exploatabile si instrumentate tehnologic astazi. Cea mai mare parte a tehnologiei se bazeaza pe procesarea petrolului in combustibili si materiale, (simplist spus in benzina si polimeri). Este evident ascendentetul detinatorilor de resurse energetice in fata detinatorilor de cunoastere tehnologica; cunoastrea lor este fara valoare in absenta resursei celorlalti.Oricare ar fi acea resursa energetica, ordinea se pastreaza. Asta ne arata clar ca orice cunostere am avea este inutila fara resursa naturala care conditioneaza functionaea ei sau care o genereaza, adica fara sinele uman sublim, necunoscut si relevat. Putem spune ca petrolul este samanta care a germinat tehnologia bazata pe el, creatorul natural al tehnologiei respective . Este o banalitate a insiruirii ordonate a faptelor si enenimentelor care se afla in perceptiea limitata de observatie. Ceea ce nu observam este chiar observatorul, observatorul ca sursa a acestor observatii oricare ar fi ele. Istoria (neprelucrata interesat) este suma observatiilor observatorului . Prima dualitate sau fragmentare a gandirii se naste din separarea observatorului de observatiile lui. Daca tehnologia ca functioare este conditionata de sursa ei de energie care o activeaza si face utila, asemanator observatiile aplicate pragmatic sau irational sunt conditionate de observator. Observatorul este sursa de energie a oricaror observatii. Asemantor faptului in care tehnologia petrolului este creata de petrol ca samanta a ei, putem considera ca observatorul este sursa si creatorul, samanta oricaror observatii stiintifice sau interpretative. Einstein spunea ca observatorul este observatia , afirmatie greu inteleasa sau acceptata ca adevar. De asemenea el avea ca reper de corectitudine a observatiilor sale oricat de abstract instrumentate matematic ar fi fost ele descrise, evidenta perceptiva. Perceptia trebuia sa confirme corectitudinea exprimarilor sale abstracte sau matematice. Medita asupra unei solutii obtinute prin calcule sofisticate matematice si identifica corectitudinea sau falsitatea solutiei fapt care contraria pe matematicieni uimiti de corectitudinea verdictului sau cand isi identificau greselile de calcul sau abordare a calculului. Am facut aceste consideratii si invocari ale autoritatii stiintifice recunoascute ca sa relev faptul ca nu este obligatoriu sa fiti super imbacsiti de informatii stiintifice sau psihologice ca sa identificati adevarul minciunii sau a realitatii din moment ce fiecare avem calitatea percetiei si suntem reper in raport cu orice afirmatie, obsevatorul propiilor experiente si sursa lor. Orice experienta este inutila daca nu este reflectata de observator ca potential a sau. Idolatria este tocmai inversarea acestei ordini naturale, inversare care genereaza dezordine si confuzioneaza intreaga gandire. Inversarea ordinii naturale a gandirii se reflecta in observatorul experientei ei ca senzatie de neputinta, vinovatie sau victima si genereaza ca reatie la acest neadevar conflictul cu experienta sau lupta cu viata. Justificarea evolutiei individuale sau comune cu lupta contrariilor este falsa si acest fapt este evident pentru orice om care isi reflecta starea care a condus la propria evolutie incontestabila lui insusi. Era o stare de noncombat, de max receptivitate in care a aparut ceva nou care i-a imbogatit constiinta si perceptia, viziunea lui in raport cu lumea si el insusi. Gandirea ca activitate de reflectare in constiinta prin mijlocirea limbajului a circumstantelor naturale sau obiective la un moment dat &T se naste din viziunea mentala sau emotionala si conduce la dinamica viziunii individului care se releva fluida si mereu noua sau inoitoare in dinamica ei. Astfel, de la fixitatea viziunii care se reflecta in senzatia de "nimic nou sub soare" sau pesimism si rutina comportamentala, robotica cotidiana sau munca, individului i se reflecta libertatea dinamicii inoitoare a calitatii sale fundamentale si inconstiente , creativitatea. Paradoxul cautarii este ca gasim cand cautarea a incetat. Ceea ce gasim este rezultatul intentiei cautarii. Cautarea este generata de fixarea unui obiectiv personal si concentrarea atentiei intregi asupra obiectivului. Obiectivul "devine" matrita sau modelul de completat al propriei energii nemodelate, pure, substantialitatea oricarei substante. Cautarea nu inceteaza decat in momentul &T in care concentrarea completa a atentiei asupra obiectivului este realizata. Cand atentia este complet concentrata si in afara de obiectiv nu mai percepem altceva cautarea inceteaza si obiectivul este atins. Incetarea cautarii si atingerea obiectivului sunt simultane si aceasta simultaneitate si sincronicitate este dificil de constientizat pentru ca reflectarea ei in constiinta este un sentiment, sentimentul de relaxare, de destindere, de pace si incredre in sine, sau incetarea fricii. Fiecare la modul personal functie de obiectivul sau are o alta reflectare , exaltarea psihologica demascand obsedarea de implinirea obiectivului si dependenta psihologica de indeplinirea lui. Orice obiectiv indeplinit se releva in experienta ca efemer, isi pierde importanta psihologica pe care o avea si cautam repetarea lui, cautarea este reluata. Acesta evidenta perceptuala este relevata daca observati ca un jucator de fotbal care cauta golul il realizeaza in momentul in care in valtoarea corporala a jocului gandirea obiectivului sau inceteaza, cautarea a incetat si golul este realizat. Un jucator sincer intrebat cum a realizat acea spectaculoasa faza, a spus ca din intamplare, adica nu a premeditat realizarea respectiva. Eu as afirma ca in momentul in care premeditarea sau cautarea realizarii a incetat. Cand corporal suntem intr-o dinamica acaparatoare, gandirea se relaxeaza si obiectivul gandit se manifesta. La fel se confirma in artele martiale in care maestru explica neimplinirile invatacelului prin "prea multa gandire" Eu as spune ca nu este prea multa gandire, ci prea putina , "putin" realizat prin concentrare pe fragmente din gandire, iar realizarea este prin gandirea intreaga sau necontrolata si modelata de ambitiile persoanei. Acesta intregime a gandirii sau unicul gand ca reprezentant al totalitatii sale, se reflecta in constiinta individului ca liniste interioara, tacere, pace, necunoscut, gandul interior al carui expresie completa este, numitul "cuvant cristic", puterea fara opus. Teama de necunosdcut relevata constiintei prin obsesia controlului gandirii ne conduce inevitabil la esec in tot ce facem, sau la realizari efemere, superficiale si inutile. Obiectivul este permanent exterior constiintei respective si conditionarea psihologica de realizarea lui este semnul inversarii ordinii naturale a ceea ce este. Asta nu insemna ca este rau sau bine sa ne propunem obiective ci inseamna ca este necesar sa ne asumam responsabilitatea obiectivului propus si constienta mijloacelor prin care ne propunem sa-l realizam. Obiectivele noastre sunt mijloacele noastre, mijloace in propria existenta cu care una suntem. Mijlocul sau obiectivul este de asemenea experienta generata de noi insine a carei observator si sursa suntem, dar si beneficiari sau platitorui, hranitori. Folosesc aceste aprecieri neobisnuite ca sa vedem clar ca ce platim hranim cu energie, ca ceea ce beneficiem este ceea ce sustinem, inexistenta ca experienta. Fara aceasta "vedere" responsabilitatea este o vorba in vant, mijloc de fermecare sau hipnotizare a naivilor. Cineva ma intreba cum este un om puternic? Raspunsul meu este ca toti oamenii sunt puternici si puterea este singurul lucru care este imposibil sa le lipseasca , dar ce este relevant oricui, nu este puterea, ci cum foloseste propria putere; exista oameni puternici fermecatori si oameni puternici discreti, decenti si a caror putere este insezizabila pentru ca nu o folosesc asupra semenilor; primii absorb atentie, ceilalti daruiesc. Este evident ca fiul sau corpul uman al universalului are un magnetism incomensurabil si determina acordare de atentie totala lui, (vezi incapacitatea barbatilor de a lua ochii din fundul femeilor unde acestea si-au concentrat mare parte din energia atentiei lor si a barbatilor; de regula, ce parte a corpului este placuta de constienta sa atrage prima atentia, apoi, partea cea mai putin placuta si ascunsa, ceea ce se arata nu acopera ceea ce se ascunde), dar atentia concentrata pe partile corpului releva de fapt intentia celui care o acorda si dorinta celui care arata. Se spune ca privirea omului poate murdari sau purifica locul sau ceea ce este in perceptia sa. In cazul acesta 'obiceiul barbar" a femeilor musulmane de a acoperi corpul si fata se releva ca intentie de autoprotejare a puritatii naturale si de a nu vana priviri baloase de pofte necontrolate animalice.Acele priviri baloase nu reflecta respectul femeii ci o degradeaza la nivelui poftelor frustrarilor de tot felul si vulgaritatii prin care acestea se manifesta. In acesta societate a poftelor discretionare, omul frumos trebuie sa se mascheze ca mizerabil pentru a evita sa ajunga victima lor. In cautarea "locului de retragere " intentia este ca sa dam mastile jos si sa ne putem exprima si arata frumusetea fara teama abusului violent pentru ca nu cred ca in samanta 'iubesc deci exist" abuzul de orice fel, psihologic sau fizic, are ce cauta. O pritena imi spunea ca nu am succes in demersul meu de realizare a acestui 'loc" pentru ca nu fac ceva care sa atraga, ceva de genul mersului pe apa televizat. Ce fel de persoane as atrage astfel si ce scopuri as implini prin astfel de mijloace? Nu este necesar spectacolul si demonstratii de superioritate personala pentru ca nu este in samanta. Eu scriu pentru cei neinrolati, suntem impreuna neinrolati , si ne vom intalni si personal la timpul potrivit intalnirii. Ne intalnim cand ne intalnim. Este usor sa ne inrolam diverselor armate sau partide, dar pierderea comuniunii naturale a propriei fiinte este experienta trecuta a omernirii, umbra judecatlor "de valoare conceptuala" care ne sperie si confuzioneaza intreaga gandire subordonand-o unor false idei despre valori .
Este evident pentru ei ca tehnologia nu este functionala atata timp cat depinde de surse de energie epuizabile.O astfel de tehnologie nu acopera decat o arie limitata in centrul careia se afla sursa de energie care o activeaza si face functionala. Alimentarea continua sau discontinua a tehnologiei indiferent cat de sofisticata este o face nesemnificativa in raport cu sursa de energie. Astazi acesta evidenta determina intreaga activitate politica si sociala; sub justificari incantatoare (hipnotice), se ascunde razboiul pentru acapararea surselor de energie exploatabile si instrumentate tehnologic astazi. Cea mai mare parte a tehnologiei se bazeaza pe procesarea petrolului in combustibili si materiale, (simplist spus in benzina si polimeri). Este evident ascendentetul detinatorilor de resurse energetice in fata detinatorilor de cunoastere tehnologica; cunoastrea lor este fara valoare in absenta resursei celorlalti.Oricare ar fi acea resursa energetica, ordinea se pastreaza. Asta ne arata clar ca orice cunostere am avea este inutila fara resursa naturala care conditioneaza functionaea ei sau care o genereaza, adica fara sinele uman sublim, necunoscut si relevat. Putem spune ca petrolul este samanta care a germinat tehnologia bazata pe el, creatorul natural al tehnologiei respective . Este o banalitate a insiruirii ordonate a faptelor si enenimentelor care se afla in perceptiea limitata de observatie. Ceea ce nu observam este chiar observatorul, observatorul ca sursa a acestor observatii oricare ar fi ele. Istoria (neprelucrata interesat) este suma observatiilor observatorului . Prima dualitate sau fragmentare a gandirii se naste din separarea observatorului de observatiile lui. Daca tehnologia ca functioare este conditionata de sursa ei de energie care o activeaza si face utila, asemanator observatiile aplicate pragmatic sau irational sunt conditionate de observator. Observatorul este sursa de energie a oricaror observatii. Asemantor faptului in care tehnologia petrolului este creata de petrol ca samanta a ei, putem considera ca observatorul este sursa si creatorul, samanta oricaror observatii stiintifice sau interpretative. Einstein spunea ca observatorul este observatia , afirmatie greu inteleasa sau acceptata ca adevar. De asemenea el avea ca reper de corectitudine a observatiilor sale oricat de abstract instrumentate matematic ar fi fost ele descrise, evidenta perceptiva. Perceptia trebuia sa confirme corectitudinea exprimarilor sale abstracte sau matematice. Medita asupra unei solutii obtinute prin calcule sofisticate matematice si identifica corectitudinea sau falsitatea solutiei fapt care contraria pe matematicieni uimiti de corectitudinea verdictului sau cand isi identificau greselile de calcul sau abordare a calculului. Am facut aceste consideratii si invocari ale autoritatii stiintifice recunoascute ca sa relev faptul ca nu este obligatoriu sa fiti super imbacsiti de informatii stiintifice sau psihologice ca sa identificati adevarul minciunii sau a realitatii din moment ce fiecare avem calitatea percetiei si suntem reper in raport cu orice afirmatie, obsevatorul propiilor experiente si sursa lor. Orice experienta este inutila daca nu este reflectata de observator ca potential a sau. Idolatria este tocmai inversarea acestei ordini naturale, inversare care genereaza dezordine si confuzioneaza intreaga gandire. Inversarea ordinii naturale a gandirii se reflecta in observatorul experientei ei ca senzatie de neputinta, vinovatie sau victima si genereaza ca reatie la acest neadevar conflictul cu experienta sau lupta cu viata. Justificarea evolutiei individuale sau comune cu lupta contrariilor este falsa si acest fapt este evident pentru orice om care isi reflecta starea care a condus la propria evolutie incontestabila lui insusi. Era o stare de noncombat, de max receptivitate in care a aparut ceva nou care i-a imbogatit constiinta si perceptia, viziunea lui in raport cu lumea si el insusi. Gandirea ca activitate de reflectare in constiinta prin mijlocirea limbajului a circumstantelor naturale sau obiective la un moment dat &T se naste din viziunea mentala sau emotionala si conduce la dinamica viziunii individului care se releva fluida si mereu noua sau inoitoare in dinamica ei. Astfel, de la fixitatea viziunii care se reflecta in senzatia de "nimic nou sub soare" sau pesimism si rutina comportamentala, robotica cotidiana sau munca, individului i se reflecta libertatea dinamicii inoitoare a calitatii sale fundamentale si inconstiente , creativitatea. Paradoxul cautarii este ca gasim cand cautarea a incetat. Ceea ce gasim este rezultatul intentiei cautarii. Cautarea este generata de fixarea unui obiectiv personal si concentrarea atentiei intregi asupra obiectivului. Obiectivul "devine" matrita sau modelul de completat al propriei energii nemodelate, pure, substantialitatea oricarei substante. Cautarea nu inceteaza decat in momentul &T in care concentrarea completa a atentiei asupra obiectivului este realizata. Cand atentia este complet concentrata si in afara de obiectiv nu mai percepem altceva cautarea inceteaza si obiectivul este atins. Incetarea cautarii si atingerea obiectivului sunt simultane si aceasta simultaneitate si sincronicitate este dificil de constientizat pentru ca reflectarea ei in constiinta este un sentiment, sentimentul de relaxare, de destindere, de pace si incredre in sine, sau incetarea fricii. Fiecare la modul personal functie de obiectivul sau are o alta reflectare , exaltarea psihologica demascand obsedarea de implinirea obiectivului si dependenta psihologica de indeplinirea lui. Orice obiectiv indeplinit se releva in experienta ca efemer, isi pierde importanta psihologica pe care o avea si cautam repetarea lui, cautarea este reluata. Acesta evidenta perceptuala este relevata daca observati ca un jucator de fotbal care cauta golul il realizeaza in momentul in care in valtoarea corporala a jocului gandirea obiectivului sau inceteaza, cautarea a incetat si golul este realizat. Un jucator sincer intrebat cum a realizat acea spectaculoasa faza, a spus ca din intamplare, adica nu a premeditat realizarea respectiva. Eu as afirma ca in momentul in care premeditarea sau cautarea realizarii a incetat. Cand corporal suntem intr-o dinamica acaparatoare, gandirea se relaxeaza si obiectivul gandit se manifesta. La fel se confirma in artele martiale in care maestru explica neimplinirile invatacelului prin "prea multa gandire" Eu as spune ca nu este prea multa gandire, ci prea putina , "putin" realizat prin concentrare pe fragmente din gandire, iar realizarea este prin gandirea intreaga sau necontrolata si modelata de ambitiile persoanei. Acesta intregime a gandirii sau unicul gand ca reprezentant al totalitatii sale, se reflecta in constiinta individului ca liniste interioara, tacere, pace, necunoscut, gandul interior al carui expresie completa este, numitul "cuvant cristic", puterea fara opus. Teama de necunosdcut relevata constiintei prin obsesia controlului gandirii ne conduce inevitabil la esec in tot ce facem, sau la realizari efemere, superficiale si inutile. Obiectivul este permanent exterior constiintei respective si conditionarea psihologica de realizarea lui este semnul inversarii ordinii naturale a ceea ce este. Asta nu insemna ca este rau sau bine sa ne propunem obiective ci inseamna ca este necesar sa ne asumam responsabilitatea obiectivului propus si constienta mijloacelor prin care ne propunem sa-l realizam. Obiectivele noastre sunt mijloacele noastre, mijloace in propria existenta cu care una suntem. Mijlocul sau obiectivul este de asemenea experienta generata de noi insine a carei observator si sursa suntem, dar si beneficiari sau platitorui, hranitori. Folosesc aceste aprecieri neobisnuite ca sa vedem clar ca ce platim hranim cu energie, ca ceea ce beneficiem este ceea ce sustinem, inexistenta ca experienta. Fara aceasta "vedere" responsabilitatea este o vorba in vant, mijloc de fermecare sau hipnotizare a naivilor. Cineva ma intreba cum este un om puternic? Raspunsul meu este ca toti oamenii sunt puternici si puterea este singurul lucru care este imposibil sa le lipseasca , dar ce este relevant oricui, nu este puterea, ci cum foloseste propria putere; exista oameni puternici fermecatori si oameni puternici discreti, decenti si a caror putere este insezizabila pentru ca nu o folosesc asupra semenilor; primii absorb atentie, ceilalti daruiesc. Este evident ca fiul sau corpul uman al universalului are un magnetism incomensurabil si determina acordare de atentie totala lui, (vezi incapacitatea barbatilor de a lua ochii din fundul femeilor unde acestea si-au concentrat mare parte din energia atentiei lor si a barbatilor; de regula, ce parte a corpului este placuta de constienta sa atrage prima atentia, apoi, partea cea mai putin placuta si ascunsa, ceea ce se arata nu acopera ceea ce se ascunde), dar atentia concentrata pe partile corpului releva de fapt intentia celui care o acorda si dorinta celui care arata. Se spune ca privirea omului poate murdari sau purifica locul sau ceea ce este in perceptia sa. In cazul acesta 'obiceiul barbar" a femeilor musulmane de a acoperi corpul si fata se releva ca intentie de autoprotejare a puritatii naturale si de a nu vana priviri baloase de pofte necontrolate animalice.Acele priviri baloase nu reflecta respectul femeii ci o degradeaza la nivelui poftelor frustrarilor de tot felul si vulgaritatii prin care acestea se manifesta. In acesta societate a poftelor discretionare, omul frumos trebuie sa se mascheze ca mizerabil pentru a evita sa ajunga victima lor. In cautarea "locului de retragere " intentia este ca sa dam mastile jos si sa ne putem exprima si arata frumusetea fara teama abusului violent pentru ca nu cred ca in samanta 'iubesc deci exist" abuzul de orice fel, psihologic sau fizic, are ce cauta. O pritena imi spunea ca nu am succes in demersul meu de realizare a acestui 'loc" pentru ca nu fac ceva care sa atraga, ceva de genul mersului pe apa televizat. Ce fel de persoane as atrage astfel si ce scopuri as implini prin astfel de mijloace? Nu este necesar spectacolul si demonstratii de superioritate personala pentru ca nu este in samanta. Eu scriu pentru cei neinrolati, suntem impreuna neinrolati , si ne vom intalni si personal la timpul potrivit intalnirii. Ne intalnim cand ne intalnim. Este usor sa ne inrolam diverselor armate sau partide, dar pierderea comuniunii naturale a propriei fiinte este experienta trecuta a omernirii, umbra judecatlor "de valoare conceptuala" care ne sperie si confuzioneaza intreaga gandire subordonand-o unor false idei despre valori .
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu