despre moarte

Am asistat la o conversatie pe tema mortii si spiritualitatii sustinuta de 'cunoascatori" la tele vizor.
Tema imi parea interesanta si eram curios sa ma impartasesc din explorarile si desconspirarilor maestrilor respectivi, toti autoafirmati cu capacitati perceptive peste media celorlalti. Nu mica mi-a fost mirarea cand in loc de subiectul afirmat se vorbea despre ritualurile de imormantare, de inevitabilitatea greselii de a muri desi se autoafirmau crestini ca religie , religie care promoveaza invingerea mortii, sau "ultimului dusman" interior. Se discuta despre ritualurile respective cu pasiune si evlavie intr-o competitie evidenta a detaliilor si semnificatiilor profunde si traditionale nascute din "stiinta". Nu am aflat nimic despre moarte si nici de ce vrea si face spiritul moartea. Dincolo de stupoarea de a constata  premeditarile mortii traditionale si rafinate psihologic de teama care ne face sa le acordam atentie, precum si de inutilitatea individuala a acestor cunoasteri istorice, (alta decat afacerile cu immormantarile nu vad, dar afacerea nu este a individului care mort fiind ce sa mai profite!),  am perceput ca acordand atentie conversatiilor respective incet, incet se instala in mintea mea o "groza" generata de faptul ca ma absorbea conceptiile respective si ajungeam sa le consider obiective si de nesurmontat de individul presat de acest mediu istoric conceptual vorbind. Trecutul nu poate fi schimbat dar nici nu este necesar sa-l proiectezi in viitor ca fatalitatea zilei de maine! Dar cat de atent trebuie sa fii ca sa nu faci asta??! Fara atentia respectiva si intelegerea a ceea ce asculti, (intelegere nascuta din claritatea faptelor mentale interioare si relatia lor cu tine insuti; claritate 'adusa" de oprirea dialogului intertior sau a atasarii si indentificarii cu formele gand; claritatea  starii de constiinta elevata), foarte usor ne integram individual istoriei si fatalitatii ei; acceptam ca este istoria trecuta a viitorului propriu. Luam la modul personal povestea, ne identificam cu ea, si acceptam miscarea existentei in coordonatele sale si devenim lacomi de cunoasterea "a cum e bine sa fim immormantati". Cum e bine pentru cine ma intreb eu?

Ceea ce cunoastem facem; ceea ce facem ne modeleaza perpectiva, inchisorii pentru hoti si cimitirului pentru morti. De ce absorbim cu nesat cunoasterea ritualurilor "bune si corecte" ale imormantarii"? (reiting mare a telev. respective). Cunosc foarte bine istoria unei femei care si-a dat diploma pe tema de studiu al cauzelor de divort si care desi avea o familie care excludea orice premeditare a divotului el s-a produs in cele din urma- ceea ce cunoastem facem la un moment dat. Orice cunoastere isi cere dreptul la manifestare si experienta completa. La fel si cu stiinta ritualurilor de immormantare, la un moment dat daca am acumulat-o in memorie si acceptat ca proiectie a desttinului propriu prin acumulare, chiar daca nu ne convine l;a un moment dat se obiectiveaza pentru ca in univers tot ce este este intreg, si cunoasterea prin obiectivare ca experienta este intregirea ei. Cui foloseste o astfel de stiinta??? Orice copil invatat ceva face acel lucru, chiar daca invatatura personala este a anturajului, nu a scolii sau parintilor, este a jocurilor sale si nu a constrangerilor sale. Copilul nu invata ritualuri de imormantare, dar la o anumita varsta acestea devin importante pentruu unii dintre ei, mai ales pentru cei fricosi si pentru cei de sex feminin. Femeia trebuie sa cunoasca astea caci ea ne hraneste, imbraca si creste; ea ne naste si e firesc sa stie cum sa ne ingroape? Dar premeditarea asta (dinainte-ascultare-aservire), Cui foloseste??? Din perceptia mea afirm ca moartea si existenta sunt simultane, monadice, coexista armonios nonconflictual, sunt expresii diferite si asemenea ale vietii, viata fara existenta sau istorie, curata si pura nemodelata inca, viata pura a fiintei, energia ei totala, si  viata ca expresie  formala  a activitatii  constiintei sau ignorantei fiintei in viata, sau  viata corporala individualizata. Oamenii liberi afirma ca viata este universala si se individualizeaza corporal apoi individualitatea corporala se universalizeaza in constiinta sa. Filosofic este exprimata acesta constienta a circulatiei energiei vii si inteligente prin "din universal in individual si din individula in universal". Unde este moarte aici? Ce treaba are moartea in acest proces natural, universal? Moartea nu are de a face ceva dar ii dam noi de lucru prin 'stiinta noastra"!!! Ignorarea vietii, crima ca instrument de acumulare in existenta individula, pedepsea si reprimarea violenta a oricarei abateri de la sistemul conceptual al dominatiei dogmatice si sociale, astea da, astea au de a face, nu "moartea". Comportamentul fiintelor ignorante (tematoare) in existenta lor individuala este ascuns ipocrit sub conceptul de "inevitabila moarte si impozite" ???  Inevitabilitatea birului social si conceptual psihologic este moartea??? Cum o facem asa o avem! Presiunea acestor fatalitati dogmatice neprezente este foarte mare si generalizarea lor oficiala sustinuta de preoti si agentii fiscului ne da sanse zero de a evita personal sistemul lor.preotii vorbesc mai mult de dracu si moarte decat de Dumnezeu si viata. Invartesc  la nesfarsit sperietoare necunoascutului modelat de ei ca viata dupa moarte "daca" vei respecta ritualurile lor tainice ( de ce sunt ascunse ca doar sunt crestini autoafirmati, oameni ai transparentei si adevarului dezvaluit?) Agentii fiscului sunt cei mai buni politisti, nu scapa niciunul de vigilenta lor (altii decat cei ce platesc indivizilor daca nu platesc sistemului stat). Presiunea acestora asupra indivizilor umani genereaza perceptie de tip inteligent cand se satura de parazitii mentali si sociali. Am vazut si eu in filmul" zeigeist' cum in final realizatorii afirmau ca exista un razboi total intre noi si ei. Noi, cei constienti si ei, cei ce profita de naivitatea "spalatilor pe creiere", creatorii si conservatorii sistemului financiar al datoriei, al hotilor de timp modelat ca bani. Timpul este o modalitate comportamentala; dar comportamentul se naste din atitudinea mentala si constienta conceptelor sau ideilor si notiunilor, sau din aservirea in fata  unor conceptii la creatia carora nu ai luat parte ca sa-i cunosti bine tintele si mijloacele. Noi nu putem fi victime ale vreunui sistem conceput rauvoitor sau binevoitor, dar ne plasam gresit in constiinta noastra fata de sistemele concepute, sau post(s)ituam. Comportamentul  cetatenilor obedienti sistemului dogmatic si financiar este acela de a demonstra permanent celorlalti ca sunt capabili si realizati in sistem, dar mai ales ca isi platesc darile, adica sunt in "regula" sistemului, si ca respecta traditiile religioase si dogmele lor ca atare sunt obedienti religiei respective. De ce s-ar stradui sa dovedeasca asta daca asa ar fi? Tocmai pentru ca nu este asa in sufletele lor nemuritoare dar le este frica sa recunoasca.Niste prieteni mergeau la o nunta intr-o mica si burgheza localitate; nu intelegeam stresul mare legat de acest evenimemnt . Am inteles ca stresul era motivat de obligativitatea iesirii in si sub binoclul lumii, aveau de demonstrat acesteia ca sunt realizati financiar prin haine , masini si darul de nunta, ca sunt drept credinciosi si respecta cutumele si traditiile religioase ale locului. " Ne achitam de obligatii" este scuza acestui stres acceptat si manifestat in atat de diverse si conplete forme si comportamente; O.K. dar ce are nunta cu obligatia? Ce loc mai are iubirea si bucuria evenimentului aici" Sufocata de demonstratii, dragostea bantuie pe dinafara evenimentelor dedicate ei. In religia crestina 'moartea' ca ispititor al lui Cristos pe care l-a invins acesta este relevata ca sugestia demonstratiei adevarului fiintei tale: 'daca esti fiul lui Dumnezeu cum spui, aruncate in prapastie sa vedem daca iti rupi piciorul",  am citit undeva descrierea momentului ispitirii. Victoria s-a manifestat prin raspunsul dat: 'inapoia mea" (trecut); este firesc ca daca vrei sa dovedesti implicit nu esti sigur pe tine si adevarul tau, semn de slabiciune si indoiala.se spune si nu fara rotiune ca daca vrei sa invingi un om este suficient sa-i induci indoiala in el insusi, sau ideile sale, se va bate singur fara alt efort din  partea ta. Vigilenta in fata propriilor idei nu este indoiala daca se naste din constienta naturii sursei si efectelor sau consecintelor lor. Ispita demonstratiei era dialog interior al memoriei si constiintei . Constiinta Eu Sunt, sau constienta vietii si existentei universale neconditionate ca expresie a intregii creatii, primeste informatiile memorate sau dinainteascultarile istorice ale manifestarii ei si decide sa le urmeze (repete) sau nu. "Exista da si exista nu, cei mai mult decat atat, de la cel rau vine" ( indoiala-neclaritate) . Se spune, nu fara temei, ca barbatii sunt conditionati de neicrederea in sine ,  femeile de nerespectul de sine (cel de-al doilea ispititor al cristosului). Evident ca se anuleaza reciproc, cand incredere este, respect este , cand respect este increderea este. Exteriorizarea sau conditionarea respectului si increderii de factorii externi nu scuza individul in fata  propriului spirit si vieti. Evident suntem constienti prin simturi si intuitie de natura factorilor externi sau interactiunilor individuale cu acestia, particularizate sau generalizate, dar a raspunde prin aservire si copiere la ce fel de respect si incredere in sine ne putem astepta? Evident la cel pe care nu-l primim niciodata in sitemul istoric. Nu suntem inteligenti daca ne enerveaza prostia si o atacam, nici buni daca ne supara rautatea si o combatem. Respectul si increderea il acorzi tie insuti, nu-le poti imprumuta ca pe bani si nici necesar nu este. Cel mai fervent flagelator in fata respectului de sine se immoaie ca o mamaliga nefiarta, vrea si el.! Se tranforma in cersator si servitor, fiti vigilenti!