catalizatorul

Este un concept din chimie care se refera la o substanta specifica care accelereaza reactia dintre alte substante fara sa intre in reactie cu substantele respective.

Are functia in proces doar sa-l accelereze procesul interactiunii dintre substante si efectele sale. Opusul ca functie este inhibatorul care face ca substantele sa coexiste fara sa interactioneze transformandu-se reciproc. Ce este in manifestarea exterioara este si in gandire, manifestarea interioara. Care sunt "substantele interioare" care interactioneaza si produc transformari succesive? Formele gand interactioneaza si produc transformari . "Transformarile interioare" noi le denumim "stari", starea de sanatate sau bola, starea de bine sau rau, starea de multumire sau frustare, stare de armonie sau conflict. Cand suntem in starea de frustare, nemultumire, aceasta este efectul (sau defectul pentru ca este produs de "cauze secunde" sau alte efecte considerate cauze) interactinilor formelor  gand sau substantelor mentale, am avea nevoie de un inhibator al acestor reactii si un catalizator al reactiilor care au drept efect starea de multumire. Acest catalizator  sa echilibreze dinamic interactiunile interioare pana la starea lor de echilibru sau "pace, pace intre doua dobitoace' cum spun copii. nici starea de frustare nu este stabila nici cea de multumire pe cand echilibrul lor dinamic este stabil si lucrativ din punctul de vedere al santatii mintii care nu exclude ci contine totalitatea posibilelor forme expresive fara dominatia uneia asupra celorlalte sau "stari" psihologice. O "stare psihologica" este consecinta unei dominatii interioare, a unui dezechilibru in continutul mintii, a unei 'interractii in excces" care conduce in mod obligatoriu la echilibrarea intregimii continatoare pentru stabilitatea ei functionala. "Complacerea' este notiunea psihologica care se refera la refuzul echilibrarii dinamice a intregimii. O cunoastem foarte bine si ne intrebam de ce este atat de generalizata ca si comportament social deci si interior de unde este reflectata exterior.  Sa vedem ce se intampla prin complacere ca notiune chimica ca sa intelegem ceea ce se intampla 'interior". Chimic complacerea este actiunea in curs a interactiunii substantelor  care duce la trnaformarea lor prin reactie si stabilizarea rezultatului, alte substante alte structuri formale si functionale de ordini interioare complexe si stabile relativ pana la alte interactiuni posibile naturale sau volitive intr-un continator 'mai mare". Din sbubstante de un anumit fel se obtine o alta substanta de alt fel, s-a produs o transformare. Aceste transformari in substanta naturii sunt procese ale diversificarii si diversitatii expresiilor sale dar in ceea ce priveste interiorul psihologic intra in conflict cu intentia noastra de a ramane mereu la fel, tineri frumosi si sanatosi , inteligenti si puternici. Dar aceste caracteristici prin care recunoastem 'starea de bine si putere' sunt dinaintea interactiunilor din substanta mentala a formelor gand despre noi si telurile noastre, ca atare transformarile produse de interactiunile formelor gand au rezultat o combinatie diferita, o structura a carei ordini interioare este diferita de starea initiala cu care intra in conflict. Cand am auzit ca formele gand 'par nimic", fara substanta dar ca ele sunt substanta din care sunt compuse toate bolile si disfunctiile de care sufera omul individual si social, am crezut ca prostie mai mare nu puteam sa aud. Si totusi cautand , explorand libertatea si inchisoarea interioara (din gandire) nu am putut nicum nega evidenta simultaneitatii formelor gand cu starile respective ca forme diferite ale aceleiasi realitati unele cu ea. Starea boala nu exista "in afara' gandirii ei sau cunoasterii ei. Cunoasterea boala este boala iar acesta cunostere este 'compusa" din formele gand respective si rezonante cu ea. Am fost stupefiat cand am inteles ca cel care invata bolile le sustine in mentalul sau in memoria sa si de acolo se reflecta sau curg in mediul circumstantial devenind fapt obiectiv aparent diferit si independentde cunoasterea si gandirea lui. Apoi am auzit ca mantuitorul nu cunoastea boala si ca el nu vedea decat perfectiunea naturala a fiintei umane, "nefacute" de maini omenesti sau gandirea omeneasca inconstienta si ca acea 'perfectiune naturala, originala' in prezenta sa se manifesta instantaneu si simultan cu necunoasterea sa, adica se reflecta in mediul sau circumstantial modelandu-l conform originalului natural, devenea fapt obiectiv oricarui observator. Copii nu gandesc si nu cunosc in prima faza, nu stiu simbolurile si nici constructia prin simbolurile respective a imaginilor mentale despre lume si oameni, nu au memoria acestor constructii mentale sau faceri de 'maini omenesti", sunt natural frumosi si santosi, inteligenti si puternici in pofida delicateti lor constructive. Se cunoste ca viteza de procesare si asociere a informatiilor receptate la copii este de 5 ori mai mare ca la adulti implict acesta calitate naturala are ca efecte prin care masuram 'inteligenta".(lasand deoparte evidenta faptului ca inteligenta este nemasurabila,, putem masura doar lipsa ei, violenta de exemplu).  Care este catalizatorul si inhibatorul acestor" procese interioare" (gandirii) intr-un sens sau altul? Putem usor recunoaste catalizatorul proceselor de incetinirea a vitezei gandirii, de disfunctionalizare a armoniei sale ca plenitudine,proces curgator, complet continator, in care  cunoasterea isi are expresia sa armonica si inoitoare, generatoare si regeneratoare. Obsesia este catalizatorul oricaror disfunctii in fiziologia psihologica sau cunoasterii despre cum suntem noi si ceilalti. Formele de manifestare cunoscute ale obsesiei sunt ambitia, gelozia, disperarea, cruzimea, indiferenta, etc. Cbsesia este complacere psihologica in dorinta, idee, stare, etc.Foarte multi prieteni imi releva dificultatea de a "schimba starea psihologic" care s-a instalat la un moment dat. "Pare" ca sunt victimile ei neputincioase in relatie cu. Sursa sau samanta starii respective identificata atunci nimic nu este mai usor pentru ca nu trebuie sa faca ceva cu ea ci sa  abandoneze directia in care si-a angajat vointa. Aceasta renuntare nu este abandon de sine ci respectul sinelui. Nu este o renuntare pentru a castiga altceva, ci este abandonarea unei actiuni de care esti constient ca-ti produce rau; este asemenea ca atunci cand iti dai cu ciocanul peste deget, refuzi sa-ti dai in continuare pentru ca exista constienta raului produs. In planul interior sau al cunoasterii psihologice simtirea este vederea si constienta; (nu imaginea vizuala fizica ci imaginea vizuala psihica ,simtirea). "Clarvazatorii" notiune prin care sunt identificati cei care au vedere psihica transforma vederea psihica sau simtirea in imagine care poate fi constientizata si fizic; practic ce simt sunt si imagini, fapte fizice, evenimente esalonate temporal, o desfasurare temporala a simtirii  atemporale, o desfasurare a ceva infasurat ca simtire sau o traducere in limbaj semnificativ constient a unor evenimente infasurate in memorie  ca simtire, ca o  amintire a evenimentelor sau asocierii lor.Un clarvazator spunea ca daca oameni ar vedea si "gropile psihologice' precum cele fizice, obiectivate fixic, le-ar ocoli cu mare usurinta. La ce fel de gropi se referea? Evident ca la ceea ce am denumit anterior "stari" psihologice fixate in care ne complacem, la starea disfunctie si boala, nemultumire si neputinta , nedemnitate si inutilitate, etc; stari pe care eu le denumesc moartea vie (si moartea traieste, este in viata; :) .). Fluiditatea interioara este armonica si stabilitate exterioara in firescul diferitului asemanator in care acelasi lucru -eu- nu poate fi in acelasi timp sub aceeasi forma, nu exista oglinda am spune, autoreflectarea este in transformari, in dinamica lor. (In scrierile oculte se vorbeste de camera oglinzilor din care fara sa le spargi nu poti iesi, unde spargerea este simbolul nereflectarii in imaginea antisimetrica a oglinzii (ego-ul), sau identificarii cu imaginea din oglinda, sau copierii imaginilor ca sarpele care-si musca coada, etc. ) O imagine este simbolul a ceea ce faci deja, a actiunii complacerii si ea este necesara ca reper al actiunii prezente de catalizare sau inhibare dupa cum pofteste sinele .  Pofta sinelui cand suntem in starea de disfunctie psihologico-fiziologica este in mod evident echilibrarea naturii sale prin actiunea opusa. Aici ne pacalim pentru ca actiunea opusa "sa fiu sanatos" este fructul generat de samanta 'sunt bolnav" si ca atare este acelasi lucru diferit ca forma dar cu aceleasi seminte. Catalizarea starii de nedisfunctionalitate, abandonarea disfunctionalitatii, este o actiune, (nonactiune) a unui element complet diferit de 'sunt sanatos" sau 'sunt bolnav"  In loc sa luptam cu boala asa cum am luptat cu sanatatea in tinerete, actiunam si actiunea se  este asentimentul cu adevarul natural nedegradat de cunoastere, de timp.( pana nu "vedem",simtim ca timpul este cunoastere nu intelegm mare lucru suntem in norul atlas). Necunoasterea nu este nimic pentru ca evident nu erati nimic cand nu cunosteati copii fiind; nu cunosteati dar percepeati si procesati cu viteze inimaginabile si de nemasurat informatiile universului inconjurator si efectul acestor procesari era pozitiv voua pana la un moment dat crescand si maturizandu-va corporal pana la completa dezvoltare care a condus la capacitatea cocreerii, procreerii chiar daca mediul circumstantial al structurilor psihologice si materiale va era vitreg. Viata bate filmul imaginilor facute sau facaturilor, sau interpretarilor dusmanoase la adresa fiintei sale.Din nefericire la un moment dat am inceput sa ne complacem, nu mai aveam nimic de facut decat sa onoram rutina lumii. Corporal am fost slabiti de cocreere si am uitat sa ne mai refacem dupa, sa revenim la structura completa de dinainte pentru ca in rutina lumii nu este acest potential al refacerii intregimii de dinainte. Nu generalizez ca sunt si exceptii, dar dependenta psihologica a parintilor de copii si viceversa imi releva aceasta "nerefacere", cordonul ombilical astral sau energetic sau psihologic ramane "netaiat' si cele doua sau trei pasari sau gandiri," nu mai pot zbura" "Acea nonactiune' este actiunea DE OPRIRE A DIALOGULUI INTERIOR. Este posibilitatea tuturor , oprirea facerii (cunoasterii, timpului) pentru refacere (asa cum inconstient facem cand dormim, dar de data asta constienti). Acesta actiune care nu stiu cum dar intr-un anumit fel "se face cu ochii"(bineinteles metaforic vorbind, o alta atentie, o alta privire, simtire) ne conduce in starea de meditatie dinamica sau claritate interiora specifica copiilor. In starea de claritate interioara (catalizatorul functionarii armonice ca efect si substanta) toate au sens si ratiune existentiala fara dominatie asupra starii si nu cunostem dar intelegem cunoasterea asa cum este ea, sensul si ratiunea sau functiunea sa ca plenitudine dinamica  innoitoare. Ne-am intors 'acasa' si traim acolo. nu se sfarsete ceva, nu este un sfarsit .Noi traim starea de insuficienta si ne complacem in ea incercand ( incercarea moarte nu are pentru ca nu izbandim) sa obtinem mai mult. "Acasa' descoperim ca este mai mult decat ne-am putea imagina vreodata si prisosita o daruim. Viata fara daruire este moarte vie. A darui nu este simplu pentru ca nu este pomana, danie, renuntare in fata celui slab sau celui puternic (dreptul) pentru a obtine iertarea lui dumnezeu sau ingaduinta cezarului . A darui este fara scop si deci, fara cauza, este ceva natural, atemporal necunoscut dar viu, prezent, unic. Ceea ce este fara cauza este izvor nesecat. Dialectica hegeliana a scapat acest aspect. Exista cauze si efecte, cauze efecte si defecte; dar izvorul nu apartine campului lor de actiune. Ceea ce nu porneste din izvor este cauza secunda (efect prim) si de la efect ordinea conduce la defect atunci cand izvorul este ignorat prin  obsesia cauzei sau scopului efect.. Poetii au intuitia nelimitatului si sublimului si doar metafora poetica ii obiectiveaza prezenta nevazuta iar cauza efect doar in aforism isi regaseste unitatea. Afirmam negatiile trecutului si negam afirmatiile viitorului.. Fara simtaminte, aspiratii si sentimente viitorul nu are nici o culoare; ori este alb (nescris, necunoscut, liber) ori este negru (intunecat ca toate profetiile si planurile nefericitului); simtamintele noastre ii dau viata si culoare Aici vreau sa relev minunatia expresiva a claritatii limbii romane in care nenorocit insemna fara noroc si nefericit insemna fara fericire. "izvorul' este norocul si fericirea Cum ne putem supara, razbuna sau astepta ceva, de la cei fara norc si fara fericire, chiar daca au mai mult decat pot duce.?