actiunea

Este evident ca gandirea lucreaza dupa un model sau dupa priect.

Proiectul este in imaginea despre noi insine. In loc sa recunoastem imaginea despre noi la care lucram ignorand-o in acelasi timp catutam o alta imagine pe care ne concentram pentru a o manifesta. Concentrati pe  imaginea  dorita  ne fragmentam actiunile intre ceea ce facem si ceea ce dorim sa facem. Punctual noi nu putem face decat un lucru odata. Astfel noi incercam sa facem doua lucruri, rutina a ceea ce facem si faptele dorite a fi facute. In concret oscilam cand la o acitivitate cand la cealalta. Aceasta oscilatie ne injumatateste energia si nu reusim decat ambele activitati sa le facem pe jumatate. Nu facem lucruri complete, intregi, ci doar jumatati de lucruri fie materiale fie energetice. Astfel perceptia a ceea ce facem este incompleta , percepem lucruri sau activitati neterminate care nu se termina niciodata si reflexia psihologica a acestei perceptii este insatisfactia, nemultumirea de noi insine si lucrurile facute. Daca atentia noastra este asupra a ceea ce facem punctual putem percepe intregimea faptei si o facem complet chiar daca in succesiune temporala fiecare fapta este in alt scenariu, in alt proiect . Atentia la ce facem fara dorinta de a face altceva, sau la ce urmeaza dupa, adica sa avem in minte o singura idee de exprimat, neconditionata de " ce am facut inainte sau ce am de facut dupa"  ne conduce la actiuni in care intregul este exprimat punctual si asta linisteste mintea care nu mai este impartita ci completa in orice fapta, completa punctual.istoria personala si istoria viitoare sau a consecintelor este irelevanta din moment ce sunt complet, intreg esential si in actiuni punctual. astfel traiesc intr-o aparenta continuua completitudine care in fapt este completitudinea in fiecare punct al traiectoriei mele in existenta, o succesiune de completitudini punctuale si prezente. Nu mai caut impliniri viitoare nici trecute ci impliniri punctuale. Dusmanul acestei completitudini punctuale este graba, vrem sa terminam cat mai repede si nu terminam nimic.Acesta stare psihologica denumita graba conduce evident la o sufocare psihologica ca si consecinta a lucrurilor neterminate care ne apasa sa le terminam. In loc sa avem simtamantul lucrului bine si complet facut avem impresia ca nu se mai termina vreodata solicitarea efortului nostru. va reamintesc povestea initatica a lui fat frumos care trimis in trei zile sa desteleneasca ,are pamantul, sa-l insamanteze si sa-l recolteze, in loc sa stea sa faca socoteli rationale al caror rezultat era imposibilitatea unei astfel de infaptuiri temporale ,s-a apuncat esalonat de actiunile unice implicate in proiect si mare i-a fost mirarea cand a constatat ca la finalul actiunilor trecuse doar trei zile. Einstein releva mai tarziu  extensia sau comprimarea temporala si spatiala ceea ce aducea o confirmare stiintifica a posibilei "minuni"  faptuite de fat frumos. Noi traim in toate dimensiunile chiar daca nu suntem constienti de asta. Fat frumos a intrat in dimensiunea unde timpul se dilata (cele trei zile) si spatiul se comprima la punctualitatea faptelor sale complete. Punctualitatea faptelorsau spatiului actiunii dilata timpul. Va confirm prin a va povesti o experienta personala a acestui fapt posibil fiintei umane. Trebuia sa ajung la gara si sa prind trenul si in tramvai privind un la un ceas se releva ideea imposibilitatii  ca timpul la dispozitie sa fie indeajuns si concomitent o stare de agitatie se instala. NU am dat curs agitatiei si ideeii desi parea o absurditate certitudinea si increderea in reusita.Am ramas cu atentia la prezent si ce releva el. Prezentul este imens si iti poate capta atentia pana la identificare cu simultaneitatea lui formala si de actiuni in asa fel incat eu si ce facea el a disparut ca imagine mentala.Nu mai mergeam la gara si nu mai eram agasat de timp; eram 100% prezent si unul cu prezentul care nu implica gara si timpul.Nu mai exista in perceptia mea nici gara, nici timpul fiind complet absorbita de dinamica concreta prezentului respectiv si nimic din ce ce petrecea in tramvai si pe fereastra parea sa nu-mi scape. Era o dinamica atat de mare in perceptie ca imaginatia garii si scopului meu disparuse.Cand a aparut si gara in perceptie am coborat si in aceeasi stare de prezenta in dinamica percetiei concrete am ajuns la tren, m-am urcat in el si acolo am privit un ceas (eu nu port ceas), fara uimire am constat ca era ora plecarii si trenul respectase programul sau. Acum vine prostia care ori se ingamfa, ori isi plange de mila. Ingamfarea prostiei mele se manifesta prin efortul de a intelege " cum p..masii" s-a intamplat si incapacitatea gasirii unei explicatii rationale imi creea impresia ca imi explodeaza capul umflanduse. Evident am renuntat nemaiputand suporta tensiunea cerebrala si am revenit in prezenta atentiei la concretetea perceptiei. Ce pot spune este ca miracolul este natural cand renuntam la ambitiile personale si ne smerim in dinamica prezentului concret. Imaginarul lucreaza cu lucruri si fapte care nu sunt in prezenta noastra si genereaza conflict si batalie pe atentia noastra impotriva concretului perceput. Astfel imaginarul vrea sa fure atentia de la concret si pentru asta mijlocul este teama ,spaima, neputinta indusa de ideile sale. este evident asta cand va voi povesti pataniile unui prieten care zicea el "pierdea des"portofelul. Atentia lui era furata de promisiunile placerii (imaginatia) si disparea portofeleul sau concretul. Bineinteles ca nu era "o pierdere' ci un furt. Atentia e "cheia" la dispozitia fiecaruia cu care poate deschide "cartea vietii' si sa citeasca in ea spre bucuria  locuitorilor "cerurilor" sau claritatii interioare. Este greu, este foarte greu sa evadam din propria inchisoare in care ne complacem, importanta istoriei personale si a viitorului personal. Viitorul personal pare sa nu vina niciodata in schimb istoria personala se repeta cu incapatanare cu aceeasi consecinta indiferent de ce am face. Evident ca nu este relevat ce facem ci cum facem, impartiti intre ambitii si obiectivitatea lipsei sau cu dragoste fara exigente fata de ce facem. Pretentiile noastre fata de noi insine si ceilalti sunt sursele impartirii, fragmentarii intregimii nostre si conflictului intre "fragmente" In planul energiei nu exista multmi, dincolo de noi insine nu mai exista altceva in afara proiectiilor imaginaului propriu si colectiv care ne fura atentia si pe noi insine cu ea, parasind concretul a ceea ce suntem si astfel devenim fantome, amintiri, vrem sa lasam urmele trecerii nostre prin existenta , realizari marete care sa ne mentina in memoria  colectiva ca sa-i mai furam si dupa moarte putina atentie si sa-i perturbam armonia concretului functional, armonic si coeziv. Egoistul gandeste ca daca eu am patit-o ceilalti de ce sa nu o patesca si ei, gandirea lui Moromete in raport cu ciorba fierbinte care l-a ars neatent fiind sau cu atentia furata de ambitiile si framantarile sale.Aceasta atitudine ne face sa ne simtim superiori prin inselarea semenilor, sa avem satisfactii inutile. Inteleptii vorbesc de o actiune neinduplecata care sa se constituie in mijlocul evadarii din fragmentare. Gandirea functioneaza dupa program si daca ii punem in fata o singura actiune neinduplecata acesta va fi indeplinita complet intr-o maniera de neimaginat in care toate elementele sale sunt prezente si armonice in actiune, atat in perceptia noastra cat si in reflectarea ei ca stare de completitudine interioara. Noi suntem fortati sa avem cat mai multe de facut si asta ne perturba dar cand ne stabilim o unica actiune, un unic tel, fragmentarea este abandonata. Acest scop evident ca nu poate fi exterior si independent de noi pentru ca ar implica multimile si dominatia lor imposibila persoanei sau grupurilor de interese, scopuri , altfel decat prin inselarea lor si asta am facut pana acum fara sens. Exista teluri care nu sunt dependente de altcineva, de circumstante. Neinduplecat se refera la faptul ca nu ne lasam induplecati de circumstante sa abandonam telul nostru. Indiferent de circumstante avem aceeasi atitudine cu multiple forme de expresie a ei , Implica inspiratie si improvizatie ca sa nu se afecteze armonia circumstantei sau dizarmonia ei, suntem "catalizatorii" care nu intra in reactie; vom accelera armonia si vom inhiba dizarmonia fara sa lasam urme in rezultatul reactiei. Memoria isi gaseste functiunea in acesta neinduplecata actiune pentru ca trebuie sa nu o uitam in clipa , sa ne o reaminteasca clipa de clipa; astfel nu se va opune ca respinsa ci isi va implica infinitul potential in actiune. Practic fragmentarea memorie, gandire, realitate, dispare in completitudinea manifestarii.Cand va aflati undeva, amintiti-va ca v-ati dorit asta chiar daca nu va place unde sunteti si ce faceti si cum sunteti. Este rezultatul unei hotarari neinduplcate inconstiente, prin ignorarea consecintelor si excluderea integritatii proprii. Maestri Zen care au exprimat comori ale intelepciunii prin coanele lor recunosteau aceste comori in perceptia prezentei lor. Pentru ei mijlocul in existenta este atentia si constienta.Noi nu folosim aceste mijloace pentru ca nu stim ce profit (imaginarul viitorului) vom avea si le separam abstract in elemente diferite, le complicam teoretizand. Practica este locul intai nu teoria care este dupa. Practicam nemultumirea? Perfect, sa o practicam complet, ca expresie a iontregimii noastre de ce sa ne amagim cu sperantele multumirii sau surogatele satisfactiei? .  Daca practicam nemultumirea de ce cautam satisfactii? Daca practicam consumul de ce cautam sa producem ceva ?daca practicam risipirea dece sa cautam putere? Este de risipit destul ca sa nu mai aveti nevoie de cautarea a altceva ca sa risipiti; universul este mare si de abia astepta sa-l risipim noi. Noi risipim si nu facem altceva! Creierul risipeste gandind fara ca sa aiba vreo importanta ce! Apropo, de ce face asta? Isi crede existenta conditionata de gandire? Gandeste ca sa nu moara? Se lupta cu moartea? Vrea sa supravietuiasca mortii? Dar moartea e mereu viitoare , o proiectie a sa.! Care e credinta creierului despre sine de face asa ceva? Se crede muritor, efemer!!! Lupta impotriva credintei sale!!! Dar in loc sa lupte de ce nu o schimba? Ioan Botezatorul avea o solutie la orice problema; daca mintea e problema schimba mintea, daca sufletul e problema scimba sufletul, daca credinta e problema, scimba credinta, etc. Ce este creierul fara moarte? Fara ideea moarte si experienta ei, lupta cu ea insasi, autocontestarea? Opusul ideii nu este diferit, este o idee inversa la fel . Deci ce este creirul fara ideea de moarte si nemurire (credinta si dorinta)? Credinta e importanta, dorinta e importanta, dar creierul nu? Ce nu este idee poate fi creierul? Avand in vedre ca nimeni nu a fazut un creier umbland pe strada de unul singur este evident ca nu exista creier decat ca functiune intr-un intreg complet si de sine statator. Ca functiune a intregului nu poate domina intregiul , cunoasterea personala,sau psihologica, nu poate domina nici o intregime, nici macar pe cea individuala. Aceasta intelegere elibereaza mintea de efortul sau..Decizia nu este in campul creierului, doar executia. Creierul care ' executa " credinta ideii de moarte nu poate schimba decizia acestei credinte, prin gandirea sa o obiectiveaza in perceptiea inconjuratorului sau, pentru ca evident el nu poate percepe ca a murit. Percepem doar moartea altui creier executant. Cei care au trait momentul mortii si s-au intors reflecta cu totul altfel de trairi pe care nu le denumesc moarte, eventual 'dupa moarte". Dar intrebarea mea este : acele trairi nu le traim si inaintea mortii sau nu este posibil sa le traim si inainte? Evidenta spune ca da, nu putem percepe sau descrie acele trairi, adica sa le recunoastem daca nu le-am fi avut si inainte.Altfel nimeni nu ar avea ce povesti in urma acestei experiente numite moarte clinica.Din aceste consideratii se vorbeste de viata de dupa si de dinainte dar este viata prezenta. in completitudinea ei. avem credinte pentru dupa moarte si dinainte de a ne naste dar tot credinte sunt ca si cele pe care le avem pentru existenta prezenta. Credinta este o limita, un zid , pe care doar inteligenta il strapunge si se manifesta liber, indiferent de circumstantele credintei. Un astfel de om este compasiunea insasi, el este perceput de inconjuratorul sau ca vindecator, invatator, mag sau vrajitor, dar aceste denumiri sunt irelevante pentru el, nu se mai identifica prin inchipuirea maretiei vietii, cunoste pericolul ideii de identitate, este un vizionar al frumusetii si plenitudinii fara constrangerile necredintelor.necunoscutul este campul libertatii in care intre dorinta si implinire nu mai exista timp, dorinta este fapt. Aceasta stare o traieste fiecare in timpul viselor clare  dar nu este constient ca traieste dorinta sa. Visul este o reflectare a intregii constiinte si nu poate fi interpretat de altcineva, este interpretarea scenica a propriilor credinte si dorinte. Ne miscam instantaneu in acestea scena  dar nu percepem miscareaa, suntem uimiti de succesiunea imaginilor si faptelor din imagini fara sa intelegem ceva din ele. Visele erotice reflecta credinta in insatisfactia sexuala si dorintele generate de credinta sunt implinite fara opozitie si din pacte frustarile sexuale sunt manifestari ale obsesiei placerii ca surogat al durerii. Ele stau in fundalul nerecunoscut al faptelor noastre sociale, asocierea violentei cu sexul care face reting este marturia  adevaratelor noastre credinte. Credintele afirmate sunt inselatorie, faptele desconspira adevarul credintei asa cum este ea, unica si punctuala. Imaginarul contine multimea de credinte dar faptic este unica si faptele arata asta. Unica credinta adaptata in multimea faptelor.Adevarul credintei este increderea in ratiune si universalitatea miscarii libere, increderea in tine insuti este dunmezeul launtric si altul sa nu ai. eEste unic si ceilalti sunt simpli zei simple idei. Cuvantul tau care este pentru tine si nu impotriva ta sau altui semen este unic, universal.p  Proiectiile viitorului mortii inevitabile si a impozitelor la fel, ne fura atentia, energia , dar cand nu ne lasam furati si moartea si impozitele sunt la indemna oricand avem nevoie de ele.Sfarsitul timpului nu este moartea dar am fost invatati sa credem asta. Moartea este prietenul nedespartit alaturi si slujitor fidel, este dorinta implinita. "Ai grija (fii atent),la ce titi doresti ca s-ar putea sa ti se intample." Toate dorintele noastre sunt implinite, dar nu recunoastem asta timpului., cunoasterii; din acest motiv  o dorinta este proiect facut deja la care lucreaza gandirea, creierul .Nu poate fi altfel decat este cu toate elementele ei.Inteleptul daca doreste ceva mai intai priveste pe cel care are dorinta implinita; daca este fericit este O.K. ;daca mimeaza fericirea falosindu-se cu ea este o pacaleala.