creatia nu este temporala

Este bine cunoscuta conceptia conform careia  a fost odata creatia si a parcurs etape si s-a incheiat cu caderea omului din raiul creat pentru el.

 Drept urmare omul suporta consecintele caderii suferinta si moartea.. Dupa cum este lesne de observat acesta conceptie sustine creatia ca trecut si prezentul drept stagnare in consecintele incetarii acestui act creator. Intr-o asemenea poveste nu este firesc sa ne simtim izolati si disperati de aceasta stagnare?Si totusi evidenta rememorarii propriilor experiente de cand ne stim ne releva faptul ca la inceput suntem tacuti, apoi suntem invatati sa exprimam o cunoastere despre noi insine si istoria umanitatii care ne atribuie un  rol si o functie in lume cu care apoi ne identificam. Dar cine este actorul care joaca acest rol perfect? Aici intervine cunoastrea de sine ca necesitate si paradoxul este ca descoperim cunoasterea cu care ne-am identificat si nu sinele. Cunoastrea psihologica este cunoasterea care contine intreaga descriere formata din opinii si impresii, credinte si fapte atribuite sinelui cu care ne identifican la un moment dat si astfel sinele ajunge istorie si nu prezenta. Traim astfel din amintiri si inviem amintirile cu fiecare repetare a lor iar motorul este teama de a nu exista sau de a peirde existenta.Aceasta teama este motivata din moment ce o amintire neinviata prin identificare cu ea (eu am facut sau eu sunt) moare sau se disipeaza in nonforma imagistica (interioara) sau obiectiva (exterioara). Ce ramane in urma acestei disipari? energia eliberata de comanda condensarii ei in acea forma statica si care este viata formei eliberata de ingradirea forma. Forma este o existenta conditionata numita si materie, nu poate fi altfel de cum a fost gandita si este nongandire sau tacuta. Ca ea sa existe trebuie mereu gandita si astfel gandirea este un proces in materie. Cand privim o forma apare simultan cu atentia concentrata asupra formei un simtamant si un proces de reflectare in cuvinte in minte care constitue gandirea a carei forma o privim. Simtamantul este tacut ca si forma si il traducem in cuvinte declansand procesul numit dialog interior; noi ne spunem noua ce privim sau cum am denumit sau interpretat interpretat forma si cunoaterea atasata ei, mai putin cunoasterea imanenta sau ratiunea existentei formei. De cate ori privim aceeasi forma acelasi proces si aceeasi gandire ca reflectare percepem. Forma este experienra gandirii si dialogul interior reflectarea sa. Concentrarea atentiei pe forme conduce la acelasi proces si aceeasi gandire, iar acest aspect ne creeaza starea de paralizie intelectuala a aceleiasi miscari repetate. Gandirea este substantialitate care se manifetsa in forma, Acesta substantialitate a fost denumita de vizionarii ei "fluidul unic care contine si exprima toate elementele", gandire in stare pura, fara forma, intreaga energie, mintea universala, mintea tacuta,(fara dialog interior), fluidul care umple toate formele si le exprima obiectiv (in perceptie) si care este viata oricarei forme si pe care oricare forma o elibereaza sublimand sau transmutand calitatea sa expresiva spre frumusete, functionalitate si libertate (libertatea expresiva a formei in fata conditionarilor circumstantiale generate de pervetirea gandirii sau ignorarea ei; noi gandim dar ignoram ca ceea ce gandim are vreun efect asupra noastra, avem impresia ca este nimic si ca ceea ce este obiectiv sau obiectivat ca adevar in conceptiile noastre ne conditioneaza existenta, adica suntem aserviti conditionarilor conceptuale ignorand  initial acestea; erau doar gandire,adica "nimic") Conceptia nimicului este expresia ignorarii nonformei adica  a gandirii in stare pura, a mintii universale individualizate sau intrupate ca om, a substantialitatii creativitatii. Cand acesta ignorare este activa este firesc sa consideram  "creatia a fost candva", nu mai este si noi nu avem altceva de facut decat sa onoram rutinele de tot felul pe care le-am denumit 'programe" Existenta sociala ofera astazi tot felul de programe care sa iti ofere ceva de facut si obtinut.Cine emite astfel de programer daca nu conceptul? Si daca acest concept are aceeasi radacina ignorarea gandiri si sursei ei ce diferite rezultate asteptam? Acelasi concept in oricat de diferite haine sau idei este imbracat va conduce la aceleasi rezultate, insatisfactia, insuficientul. Unde se nasc conceptele? In dorinta!Ce promit programele? Evident "mai mult", mai multa existenta (sanatate), mai multa putere, mai multa bogatie, mai multa libertate,iubire, inteligenta, intelepciune, organizare, ordine, etc.Ce dorinta releva aceste teluri? Unde se naste o astfel de dorinta? Evident ca in constiinta noastra, constiinta insuficientului, a lipsei. Ce insemna acesta constiinta altceva de cat una care ignora universul si fiinta umana ca potential si expresie obiectiva? Vedeti tot ce este subiectiv ca obiectiv?  Ce releva aceaste dorinte altceva decat o constiinta care ignora gandirea in stare pura si potentialul sau complet exprimat deja? Cu toate acestea noi lucram cu gandirea in stare pura oferindu-i forma prin care sa se exprime cu intregul sau potential sau limitandu-i potentialul doar la ce ne place si ce vrem (arbitrarul libertinajului) fara sa fim constienti ca astfel ne privam de adevarata noastra expresie in universul exprimat limitandu-l ca expresie in conformitate cu conceptia "despre"(descriptiva,limitata) acceptata ca adevar. Un "geniu stiintific" afirma ca daca conceptiile noastre ar creea un univers el ar fi asemanator cu cel obiectivat deja cu diferenra ca in acest univers conceptual fiinta umana nu ar exista. Asta nu evidentiaza ignorarea de sine, a umanului, din moment ce chiar omul concepe universul astfel, iar propria conceptie il exclude din Univers sau Dumnezeu? Daca ne autoexcludem din univers ca fiinte corporale, obiectivate din potentialul universului, prin propriile conceptii despre, nu ne excludem si din universal sau gandirea pura, fluidul care contine toate elementele fundamentale si poate exprima orice forma pentru ca nu ii lipseste vreo substanta" Rvenind la creatie, nu exista o conceptie a ei, ci ea se desfasoara chiar acum. Asta releva faptul ca procesul creatiei este fara inceput si sfarsit si noi nu am cazut din rai ci doar putem cadea in fiecare clipa in care faptele noastre sunt conditionate de conceptia ignorarii de sine, teama de a se sfarsi existenta si obsesia mai multului ca efect al constientei lipsei vietii si umanului in univers si universal sau starea pura a gandirii, a mintii umane. Noi suntem din acest fluid chiar acest fluid care umple intregul univers exprimandu-l, gandire in stare pura mintea pacificata, fara conflicte lautrice sau dorinte. Eu sunt linistit, impacat cu mine si universul inconjurator si in acesta stare primara observ si exprim universalul si particularul, adevarul sau minciuna. Ne mintim ca descrierea unui fapt (parerea sau cunoasterea noastra despre fapt) este adevarul; Adevarul este ca descrierea nu este faptul. faptul este creatie, miracol, iar cunoasterea interpretarea lui care-l remodeleaza sau copiaza pentru al controla sau stapani. Stapan este doar cel ce este stapan pe sinele sau unul cu el, nu pe creatiile sale A-ti controla sau stapani faptele releva adevarul nestapanirii de sine, sau un sine imaginar revoltat si arbitrar in conflict cu el insusi si intregul univers social sau natural cu care ne-am identificat in confuzie. Un sine sau o casa in conflict este una in demolare; noi demolam sinele cu care ne-am identificat in loc sa-l respectam respectandu-ne, dar asta insemna pacificarea si repectul este al sinelui adevarului a ceea ce este. Eu percep un fapt si cand perceptia mea este clara nu am nici un motiv de a ma teme sau a lupta cu faptul perceput. Este evident ca aflandu-ne in cunoastere ne aflam in conflict cu ceea ce cunoastem intuind falsitatea ei. A vedea falsul ca fals nu te motiveaza la conflict, nu te lupti cu imaginatia si inchipuirea sau minciunile trecutului sau cu reverberatiile lor prezente.