Comic este faptul ca votul impotriva cuiva nu este votul pentru tine si cu toate acestea se ascunde asta din interes pentru castig.
Si mai comic este ca cetatenii “responsabili” care au votat impotriva si pentru cine si in ce scopuri este folosit votul lor habar nu au, se cearta in familii si gasti pe tema lui. Ura este oarba si nu cred ca exista o dovada mai evidenta a acestei afirmatii decat comportamentul cetatenilor maniosi fara sa stie de ce. Toate voturile sau “deciziile populare” sunt IMPOTRIVA, impotriva a ceva, a cuiva ( pentru ca ala este impotriva aluilalt). Smecherii deturneaza voturile impotriva considerandu-le "pentru ei” pozitionandu-se in partea opusa fara a avea nici o legatura cu vreun opus. Cand profitorii acestei smecherii ajung la putere se demonstreaza mereu ca nu au nici o viziune “PENTRU”, nici un proiect. Sunt impotriva pierderii pozitiilor ocupate sau a acumularilor furate prin inginerii financiare legalizate de ei insisi daca pot, iar pentru asta sunt impotriva a ceea ce majoritatea orbilor sunt impotriva;... ca sa-si conserve statutul. Daca apare cineva in spatiul politic cu atitudinea “PENTRU” este imediat identificat ca dusmanul tuturor. “Interesul national” este o “garagara cu sare” in momentele de pericol de pierderea vocii (incetarea minciunii prin neperpetuarea ei) si chiar nu mai crede nimeni pe cel care face afirmatia. Lupul mananca oile pentru ca nimeni nu mai crede avertismentul. Cred ca daca facem un sondaj de opinie sa identificam ideea sau actiunea cu care toti romanii (interes national) ar fi de accord am descoperii ca nu exista asa ceva, dar daca intrebarea ar fi impotriva a ce sa fim sau ce sa distrugem am gasi repede acordul tuturor sa distrugem tot si pe toti, pentru ca toti sunt corupti, hoti si mincinosi. Bineinteles ca fiecare se exclude pe sine dar nu este exclus de majoritatea care bate minoritatea (bolsevism). Pai daca eu sunt corupt de vinovatie si teama, ce vrei de la mine altceva ? Recunoasterea nu se poate face cand teama este activa! Un om temator nu poate recunoaste ceva la propriu in planul propriilor actiuni. Fara aceasta recunoastere nu exista comunicare ci monologul surzilor. Manipulatorii de opinie monologheaza, o tin intr-una numai pe a lor si refuza orice dialog sau negociere. Dar teama rezolva si asta; interesul induce teama si obedienta, iar ascultarea este inlocuita cu supunerea. Cand ne supunem sau ne conformam cineva poate avea impresia ca a fost auzit si inteles; nimic mai gresit si asta constata cu prima ocazie cand interesul schimba directia si mijloacele sale. Fara recunoastere suntem in nenorocire, nenorocirea chiar; adica nu avem noroc, nu suntem norociti sau gratiati de intuneric sau teama, suntem vinovati . Prezumtia de nevinovatie este o inventie care sa ascunda asta. Nu trebuie sa ne dovedeasca cineva nevinovatia sau vinovatia din moment ce in perceptia inteligenta amandoua sunt forme diferite, efemere, ecouri a aceleasi atitudini si pozitionari gresite a constiintei proprii. Pierderea de timp este asigurata cand cautam vinovati sau nevinovati. Complacerea este nepasare fata de bunastare. Nu putem corecta pe ceilalti dar ne putem corecta propria expresie si propriul loc. Harul responsabilitatii te face sa ai un cuvant de spus in lume si viata. De ce tac cei care au acest har ? Sunt acoperiti de galagia violenta, acuzatoare si revendicatoare a iresponsabililor?. Glasul responsabilitatii este delicat si fin ca si glasul propriei intuitii sau glasul inimii pe care daca vrem sa-l auzim trebuie mai intai sa tacem. Daca il auzim niciodata nu ne conduce gresit si teama de a nu gresi inceteaza. Fiul ratacitor nu mai aude glasul inimii sau constiintei sale care intotdeauna da indicatii punctuale in clipa, adica arata pasul care trebuie facut si nu drumul de calcat. Poteca batatorita duce in acelasi loc in care nu am gasit nimic care sa hraneasca spiritul si sufletul, toate caile se opresc la jumatate si este firesc sa fie asa din moment ce sunt amintiri si amintirea este jumatate, incompletitudine, ecou.O epoca temporala este o poveste in care am trait candva si existenta doar rememorarea ei. Mai multe existente insemna mai multe povesti rememorate, retraite emotional. Iata de ce pierdem existenta ; povestea se termina. Dar daca am scrie povestea clipa de clipa, zi de zi? Asta doar glasul inimii face. Intuitia ne ofera pasul din povestea scrisa pentru noi insine ca sa iesim din povestile colectivitatilor oarbe si rolurile de “mase populare”, “flamanzi’ sau “, “carne de tun” “mase de manevra”, etc. Cei putini sunt visul celor multi iar cei multi masa de manevra (energia de modelat) a celor putini. Este o viziune constienta sau un cosmar? Cosmarurile neputintei de a fi a celor morti in constiinta lor nu ne pot oferi bunastare, nici un mediu social responsabil. Constiintele treze vor sti sa vada cine ce este in constiinta sa si sa alega pe cei cu-minte. Cand ‘inteleptii” vor conduce societatea umana o vom putea denumi “civilizatie”. Politica insemna conducerea cetatii dar politicieni nu exista. Politicieni sunt cei care au indepartat conducatorii sau inteleptii de la conducere, uzurpatorii cetatii dupa cum faptele lor ii arata. Cine a hotarat ca politicieni sunt conducatori ca sa ne lasam condusi de ei? De ce isi aroga dreptul de a conduce, de a detine puterea unei natiuni? Evident ca este o greseala aici! Conducatorii nu se aleg ci se nasc in constiinta ca atare, precum Cristos.! Identificarea celor nascuti conducatori de natiuni ar trebui sa fie instrumentata in societate, asa cum tibetanii fac cautandu-l pe Dalai Lama dupa sfarsitul unui mandat precedent, cautand in fapt “oceanul de intelepciune” al neamului lor intrupat intr-un nou nascut. In toate culturile exista acesta cautare si aceste mijloace de recunoastere a lui. La suniti de exemplu se cunoaste periodicitatea unei intrupari a intelepciunii neamului si au ca element de recunoastere mirosul sau, secret care este pastrat cu strasnicie ( ca sa nu poata fi contrafacut) si mostenit din tata in fiu de pastratorii acestui secret. Dar ce se intampla cand intelepciunea neamului nu este intrupata? Neamul trece printr-o perioda de intuneric si suferinte, de purgatoriu care sa puna in evidenta prin constrast maiestria inteleptului si a conducerii sale la bunastarea populatiei. Asta pentru ca omul nu valorizeaza decat ce a pierdut (regretul) iar ce are nu are nici o valoare. Cand intelepciunea va fi recunoscuta ca valoarea perena a umanitatii iar intruparea umana darul de nepretuit al ei, vom lasa inteleptii sa conduca iar noi ne vom exprima functiunea proprie in societate. Ati remarcat desigur violenta si incrancenarea afirmatiilor ca “ nu exista om providential” a politicienilor? Asta pentru ca orice responsabilitate se dilueaza in comisii si comitii, parlamente si majoritati, individul nu mai poate fi acuzat si teama de vinovatie si asumarea greselilor cu voie sau fara este diluata. Responsabilitea colectiva este o gogorita, numai pedeapsa sau plata pagubelor este colectiva. Cel care plateste nu a produs si paguba dar s-a complacut, a fost cardas prin obedienta de dragul unei satisfactii meschine generate de necazul celuilalt sau invidie. Dar satisfactia meschinariei sau mediocritatii nu ne scuteste de plata fiecaruia dupa puteri. Cel care produce pagube in societate urmareste sa puna mana pe “plata pagubelor de cei multi”. Plata celor multi este viioare si astfel isi asigura viitorul. Numai paguba este prezenta si nu avem alt present, iar viitorul este al platitorului de pagube. Cand incetam acesta poveste fara sfarsit? O lasam asa si incepem alta poveste, povestea in care suntem oameni, suntem fii “Celui prea inalt” sau a intelepciunii universale intrupate in uman, iubirea. “Cel prea inalt” este in fapt adancul eternitatii si infinitatea universului, a spiritului manifestat, unicul plan existential spiritual, unicul spirit. Apararea in fata nemerniciilor mediocritatii nu are sens pentru ca nu te pot atinge, nu cred ca sunt altceva decat inchipuiri, imagini daca nu le dam energie reactionand la ele. Poti sa nu reactionezi la nici un atac al lor? Este greu, este foarte greu! Dar daca atentia este vie (activa) in noi, imposibilul este justificarea complacerii in neputinta usurintei sau obisnuintei, tiranul nostru cel mai de temut. Daca nu pierdem umorul nu cunoastem pierderea. Cand pierdem simtul autoironiei si propriului ridicol, pierdem tot. Seriozutatea este nebunie iar ironiaiile pe socoteala celorlalti acelasi lucru, seriozitate ascunsa. Clovnii sunt cele mai tiranice personae, iar C. Chaplin este marturia acestei evidente, si-a flagelat psihologic familia intr-o masura pe care nimeni nu ar fi banuit-o. Clovnul serios-lacheul si clovnul zambaret-plagiattorul sunt masti ale tiranului feroce. Nici nu ma mir ca micii tiranei le invidiaza violenta si iresponsabilitatea televizata, urmandu-i in prapastia minciunii premeditate. Discernamantul si decenta sunt necunoscute lor, intunericul din constiinta care ii sperie. Sa vedem ceea ce este asa cum este nu se poate fara cunoasterea propriului sine istoric, propriului eu si a rutinelor sale, rutina timpului trecut-vinovatia si a celui viitor-teama.. Sunt eu? Eu-l psihologic face patru pasi” 1. vanatoarea de vrajitoare ( ca sa ai ce vana mai intai trebuie sa faci o vrajitoare prin demonizarea cuiva). 2. preamarirea sinelui propriu ca unic detinator al solutiei salvarii celorlalti de vrajitoarea inventata. 3. supunerea celorlalti, impunerea puterii personale si decizilor personale speriatilor de vrajitoare (asumarea rolului de leader al multimii speriate si exacerbate de ura impotriva vrajitoarei) 4. conservarea dominatiei asupra celorlalti prin demonizarea continua a noi vrajitoare, noi nenorociri pe care numai sub conducerea sa le pot surmonta speriatii. Daca haina nominala se uzeaza atunci eu-l imbraca alta haina sub nume nou fara sa schimbe naravul, cel mult vrajitoarele si nenorocirile ce ameninta viitorul. Inventiile eu-lui psihologic sunt “viata grea, dezastrele, tragediile si nenorocirile, tiranii si dusmanii, etc”, iar naivul nu indrazneste sa intrebe despre sursa acestora de teama sa nu fie inclus in randul lor si aratat cu degetul ca demon si excomunicat. Strategia viciului este afacerea sa si viciosii armatele sale. Este doar o reverberatie din religia intunericului, reverberatia inchizitiei in fata careia nu sunt necesare probe ale vinovatiei pentru ca ei stabilesc verbal ce e corect sau nu. Imunitatea in raport cu declaratiile politice este garantul iresponsabilitatii si minciunilor demonizatoare. Liberi sa demonizeze, demonii isi fac de cap. Ratiunea nu se mai descurca in paienjenisul afirmatiilor contradictorii si violente la adresa victimelor lor. Practic nu ai decat o sansa in fata lor, aceea de a fi invizibil lor, pentru ca orbii doar vad fara sa auda, nu vad si sunetul emis care-i demasca si modeleaza imagistic in perceptia inconjuratorului. Nimeni nu poate exprima ceea ce altcineva este, ci dor ceea ce el insusi este. Dreptatea divina exista; “ sa arunce piatra cine nu a gresit”. Ratiunea exprima viziuni, proiecte si idei in semnificatia cuvantului sau rostirii (fa rost de-rosteste.) “la inceput este cuvantul”. Cand ne intalnim cu el (cuvantul) dam vina pe ceilalti. “Cine scoate sabia (cuvantul) de sabie va muri”,”cine sapa groapa altuia cade in ea” Intelepciunea nu este apanajul scolitilor (dupa cum se vede cu doctoratele si diplomele fabricate), este intelepciunea de veacuri pastrata in aforismele popoarelor. Am asitat la o demonstratie a acestui fapt cand un presedinte de tribunal povestea unui taran de 90 de ani caruia ii era oaspete si de care era “omenit cum trebuie” cum a facut dreptate intr-un caz judecat de el. Taranul asculta cu mare atentie cam 30 min povestea fara sa comenteze si la finalul ei afirma cu mare respect: “nu ati facut nici o dreptate”. Presedintele se revolta si lua de la capat povestea si demonstratia inca 30 min. La final,… aceeasi constatare a taranului. Berea care se consuma in timpul povestirii contribuia si ea la farmecul acestui spectacol. Dupa mai multe repetari ale aceleasi povesti si aceluiasi final, taranul sub presiunea eliberatoare de inhibitii a berii s-a enervat si a spus:” nu intelegi ca dreptatea care ai facut-o unuia era nedreptatea care ai facut-o celuilalt?” Presedintele de tribunal perplex a amutit meditand pe noua tema in fata constiintei sale pusa de ignorantul batran.
Si mai comic este ca cetatenii “responsabili” care au votat impotriva si pentru cine si in ce scopuri este folosit votul lor habar nu au, se cearta in familii si gasti pe tema lui. Ura este oarba si nu cred ca exista o dovada mai evidenta a acestei afirmatii decat comportamentul cetatenilor maniosi fara sa stie de ce. Toate voturile sau “deciziile populare” sunt IMPOTRIVA, impotriva a ceva, a cuiva ( pentru ca ala este impotriva aluilalt). Smecherii deturneaza voturile impotriva considerandu-le "pentru ei” pozitionandu-se in partea opusa fara a avea nici o legatura cu vreun opus. Cand profitorii acestei smecherii ajung la putere se demonstreaza mereu ca nu au nici o viziune “PENTRU”, nici un proiect. Sunt impotriva pierderii pozitiilor ocupate sau a acumularilor furate prin inginerii financiare legalizate de ei insisi daca pot, iar pentru asta sunt impotriva a ceea ce majoritatea orbilor sunt impotriva;... ca sa-si conserve statutul. Daca apare cineva in spatiul politic cu atitudinea “PENTRU” este imediat identificat ca dusmanul tuturor. “Interesul national” este o “garagara cu sare” in momentele de pericol de pierderea vocii (incetarea minciunii prin neperpetuarea ei) si chiar nu mai crede nimeni pe cel care face afirmatia. Lupul mananca oile pentru ca nimeni nu mai crede avertismentul. Cred ca daca facem un sondaj de opinie sa identificam ideea sau actiunea cu care toti romanii (interes national) ar fi de accord am descoperii ca nu exista asa ceva, dar daca intrebarea ar fi impotriva a ce sa fim sau ce sa distrugem am gasi repede acordul tuturor sa distrugem tot si pe toti, pentru ca toti sunt corupti, hoti si mincinosi. Bineinteles ca fiecare se exclude pe sine dar nu este exclus de majoritatea care bate minoritatea (bolsevism). Pai daca eu sunt corupt de vinovatie si teama, ce vrei de la mine altceva ? Recunoasterea nu se poate face cand teama este activa! Un om temator nu poate recunoaste ceva la propriu in planul propriilor actiuni. Fara aceasta recunoastere nu exista comunicare ci monologul surzilor. Manipulatorii de opinie monologheaza, o tin intr-una numai pe a lor si refuza orice dialog sau negociere. Dar teama rezolva si asta; interesul induce teama si obedienta, iar ascultarea este inlocuita cu supunerea. Cand ne supunem sau ne conformam cineva poate avea impresia ca a fost auzit si inteles; nimic mai gresit si asta constata cu prima ocazie cand interesul schimba directia si mijloacele sale. Fara recunoastere suntem in nenorocire, nenorocirea chiar; adica nu avem noroc, nu suntem norociti sau gratiati de intuneric sau teama, suntem vinovati . Prezumtia de nevinovatie este o inventie care sa ascunda asta. Nu trebuie sa ne dovedeasca cineva nevinovatia sau vinovatia din moment ce in perceptia inteligenta amandoua sunt forme diferite, efemere, ecouri a aceleasi atitudini si pozitionari gresite a constiintei proprii. Pierderea de timp este asigurata cand cautam vinovati sau nevinovati. Complacerea este nepasare fata de bunastare. Nu putem corecta pe ceilalti dar ne putem corecta propria expresie si propriul loc. Harul responsabilitatii te face sa ai un cuvant de spus in lume si viata. De ce tac cei care au acest har ? Sunt acoperiti de galagia violenta, acuzatoare si revendicatoare a iresponsabililor?. Glasul responsabilitatii este delicat si fin ca si glasul propriei intuitii sau glasul inimii pe care daca vrem sa-l auzim trebuie mai intai sa tacem. Daca il auzim niciodata nu ne conduce gresit si teama de a nu gresi inceteaza. Fiul ratacitor nu mai aude glasul inimii sau constiintei sale care intotdeauna da indicatii punctuale in clipa, adica arata pasul care trebuie facut si nu drumul de calcat. Poteca batatorita duce in acelasi loc in care nu am gasit nimic care sa hraneasca spiritul si sufletul, toate caile se opresc la jumatate si este firesc sa fie asa din moment ce sunt amintiri si amintirea este jumatate, incompletitudine, ecou.O epoca temporala este o poveste in care am trait candva si existenta doar rememorarea ei. Mai multe existente insemna mai multe povesti rememorate, retraite emotional. Iata de ce pierdem existenta ; povestea se termina. Dar daca am scrie povestea clipa de clipa, zi de zi? Asta doar glasul inimii face. Intuitia ne ofera pasul din povestea scrisa pentru noi insine ca sa iesim din povestile colectivitatilor oarbe si rolurile de “mase populare”, “flamanzi’ sau “, “carne de tun” “mase de manevra”, etc. Cei putini sunt visul celor multi iar cei multi masa de manevra (energia de modelat) a celor putini. Este o viziune constienta sau un cosmar? Cosmarurile neputintei de a fi a celor morti in constiinta lor nu ne pot oferi bunastare, nici un mediu social responsabil. Constiintele treze vor sti sa vada cine ce este in constiinta sa si sa alega pe cei cu-minte. Cand ‘inteleptii” vor conduce societatea umana o vom putea denumi “civilizatie”. Politica insemna conducerea cetatii dar politicieni nu exista. Politicieni sunt cei care au indepartat conducatorii sau inteleptii de la conducere, uzurpatorii cetatii dupa cum faptele lor ii arata. Cine a hotarat ca politicieni sunt conducatori ca sa ne lasam condusi de ei? De ce isi aroga dreptul de a conduce, de a detine puterea unei natiuni? Evident ca este o greseala aici! Conducatorii nu se aleg ci se nasc in constiinta ca atare, precum Cristos.! Identificarea celor nascuti conducatori de natiuni ar trebui sa fie instrumentata in societate, asa cum tibetanii fac cautandu-l pe Dalai Lama dupa sfarsitul unui mandat precedent, cautand in fapt “oceanul de intelepciune” al neamului lor intrupat intr-un nou nascut. In toate culturile exista acesta cautare si aceste mijloace de recunoastere a lui. La suniti de exemplu se cunoaste periodicitatea unei intrupari a intelepciunii neamului si au ca element de recunoastere mirosul sau, secret care este pastrat cu strasnicie ( ca sa nu poata fi contrafacut) si mostenit din tata in fiu de pastratorii acestui secret. Dar ce se intampla cand intelepciunea neamului nu este intrupata? Neamul trece printr-o perioda de intuneric si suferinte, de purgatoriu care sa puna in evidenta prin constrast maiestria inteleptului si a conducerii sale la bunastarea populatiei. Asta pentru ca omul nu valorizeaza decat ce a pierdut (regretul) iar ce are nu are nici o valoare. Cand intelepciunea va fi recunoscuta ca valoarea perena a umanitatii iar intruparea umana darul de nepretuit al ei, vom lasa inteleptii sa conduca iar noi ne vom exprima functiunea proprie in societate. Ati remarcat desigur violenta si incrancenarea afirmatiilor ca “ nu exista om providential” a politicienilor? Asta pentru ca orice responsabilitate se dilueaza in comisii si comitii, parlamente si majoritati, individul nu mai poate fi acuzat si teama de vinovatie si asumarea greselilor cu voie sau fara este diluata. Responsabilitea colectiva este o gogorita, numai pedeapsa sau plata pagubelor este colectiva. Cel care plateste nu a produs si paguba dar s-a complacut, a fost cardas prin obedienta de dragul unei satisfactii meschine generate de necazul celuilalt sau invidie. Dar satisfactia meschinariei sau mediocritatii nu ne scuteste de plata fiecaruia dupa puteri. Cel care produce pagube in societate urmareste sa puna mana pe “plata pagubelor de cei multi”. Plata celor multi este viioare si astfel isi asigura viitorul. Numai paguba este prezenta si nu avem alt present, iar viitorul este al platitorului de pagube. Cand incetam acesta poveste fara sfarsit? O lasam asa si incepem alta poveste, povestea in care suntem oameni, suntem fii “Celui prea inalt” sau a intelepciunii universale intrupate in uman, iubirea. “Cel prea inalt” este in fapt adancul eternitatii si infinitatea universului, a spiritului manifestat, unicul plan existential spiritual, unicul spirit. Apararea in fata nemerniciilor mediocritatii nu are sens pentru ca nu te pot atinge, nu cred ca sunt altceva decat inchipuiri, imagini daca nu le dam energie reactionand la ele. Poti sa nu reactionezi la nici un atac al lor? Este greu, este foarte greu! Dar daca atentia este vie (activa) in noi, imposibilul este justificarea complacerii in neputinta usurintei sau obisnuintei, tiranul nostru cel mai de temut. Daca nu pierdem umorul nu cunoastem pierderea. Cand pierdem simtul autoironiei si propriului ridicol, pierdem tot. Seriozutatea este nebunie iar ironiaiile pe socoteala celorlalti acelasi lucru, seriozitate ascunsa. Clovnii sunt cele mai tiranice personae, iar C. Chaplin este marturia acestei evidente, si-a flagelat psihologic familia intr-o masura pe care nimeni nu ar fi banuit-o. Clovnul serios-lacheul si clovnul zambaret-plagiattorul sunt masti ale tiranului feroce. Nici nu ma mir ca micii tiranei le invidiaza violenta si iresponsabilitatea televizata, urmandu-i in prapastia minciunii premeditate. Discernamantul si decenta sunt necunoscute lor, intunericul din constiinta care ii sperie. Sa vedem ceea ce este asa cum este nu se poate fara cunoasterea propriului sine istoric, propriului eu si a rutinelor sale, rutina timpului trecut-vinovatia si a celui viitor-teama.. Sunt eu? Eu-l psihologic face patru pasi” 1. vanatoarea de vrajitoare ( ca sa ai ce vana mai intai trebuie sa faci o vrajitoare prin demonizarea cuiva). 2. preamarirea sinelui propriu ca unic detinator al solutiei salvarii celorlalti de vrajitoarea inventata. 3. supunerea celorlalti, impunerea puterii personale si decizilor personale speriatilor de vrajitoare (asumarea rolului de leader al multimii speriate si exacerbate de ura impotriva vrajitoarei) 4. conservarea dominatiei asupra celorlalti prin demonizarea continua a noi vrajitoare, noi nenorociri pe care numai sub conducerea sa le pot surmonta speriatii. Daca haina nominala se uzeaza atunci eu-l imbraca alta haina sub nume nou fara sa schimbe naravul, cel mult vrajitoarele si nenorocirile ce ameninta viitorul. Inventiile eu-lui psihologic sunt “viata grea, dezastrele, tragediile si nenorocirile, tiranii si dusmanii, etc”, iar naivul nu indrazneste sa intrebe despre sursa acestora de teama sa nu fie inclus in randul lor si aratat cu degetul ca demon si excomunicat. Strategia viciului este afacerea sa si viciosii armatele sale. Este doar o reverberatie din religia intunericului, reverberatia inchizitiei in fata careia nu sunt necesare probe ale vinovatiei pentru ca ei stabilesc verbal ce e corect sau nu. Imunitatea in raport cu declaratiile politice este garantul iresponsabilitatii si minciunilor demonizatoare. Liberi sa demonizeze, demonii isi fac de cap. Ratiunea nu se mai descurca in paienjenisul afirmatiilor contradictorii si violente la adresa victimelor lor. Practic nu ai decat o sansa in fata lor, aceea de a fi invizibil lor, pentru ca orbii doar vad fara sa auda, nu vad si sunetul emis care-i demasca si modeleaza imagistic in perceptia inconjuratorului. Nimeni nu poate exprima ceea ce altcineva este, ci dor ceea ce el insusi este. Dreptatea divina exista; “ sa arunce piatra cine nu a gresit”. Ratiunea exprima viziuni, proiecte si idei in semnificatia cuvantului sau rostirii (fa rost de-rosteste.) “la inceput este cuvantul”. Cand ne intalnim cu el (cuvantul) dam vina pe ceilalti. “Cine scoate sabia (cuvantul) de sabie va muri”,”cine sapa groapa altuia cade in ea” Intelepciunea nu este apanajul scolitilor (dupa cum se vede cu doctoratele si diplomele fabricate), este intelepciunea de veacuri pastrata in aforismele popoarelor. Am asitat la o demonstratie a acestui fapt cand un presedinte de tribunal povestea unui taran de 90 de ani caruia ii era oaspete si de care era “omenit cum trebuie” cum a facut dreptate intr-un caz judecat de el. Taranul asculta cu mare atentie cam 30 min povestea fara sa comenteze si la finalul ei afirma cu mare respect: “nu ati facut nici o dreptate”. Presedintele se revolta si lua de la capat povestea si demonstratia inca 30 min. La final,… aceeasi constatare a taranului. Berea care se consuma in timpul povestirii contribuia si ea la farmecul acestui spectacol. Dupa mai multe repetari ale aceleasi povesti si aceluiasi final, taranul sub presiunea eliberatoare de inhibitii a berii s-a enervat si a spus:” nu intelegi ca dreptatea care ai facut-o unuia era nedreptatea care ai facut-o celuilalt?” Presedintele de tribunal perplex a amutit meditand pe noua tema in fata constiintei sale pusa de ignorantul batran.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu