ceea ce facem ziua ne consuma, ceea ce facem noaptea ne regenereaza.

Ce facem ziua? Ceea ce cunoastem! Ce facem noaptea? Ceea ce nu cunoastem!

Evident ca prin ziua intelegem starea de veghe, iar prin noapte intelegem starea de somn. Este firesc ca pentru starea de somn sa avem o denumire a actiunii, aceea de "a dormi"; dar ce facem dormind nu apartine cunoasterii decat prin consecinte, "ne odihnim". Implicit cunoasterii fara a fi explicitata este ca ceea ce facem "ziua" ne oboseste, ne consuma energia pe care este necesar sa o refacem dormind. Acestui "mic detaliu" nu i se acorda atentie, adica nu acordam atentie a ceea ce facem ziua, cunoasterii. Cunoasterea se exprima in gandire de aceea ziua toata gandim. Cunoasterea are caracter general si se exprima prin specificitati culturale numite traditii sau obisnuinte, facem ce facem pentru ca asa ne-am obisnuit sa facem din copilarie cand am memorat prin repetitie obisnuintele parintilor, profesorilor, etc. Cunoasterea generala este manipulata sau folosita prin adaptari culturale si individuale ale acelorasi idei sau a aceeasi viziuni a noastra despre noi insine si lume, despre noi insine, despre ceilalti si universul in care traim, cel restrans sau infinit. Ce este universul daca nu perceptia noastra? Perceptia noastra modelata de cunoasterea despre noi si ceilalati si perceptia noastra modelata de ceea ce noi nu cunoastem. Faptul ca nu cunoastem ne determina sa exploram misterele universului si astfel existenta are dinamica si inoire permanenta. Cunoscutul si necunoscutul este in congruenta, pe pozitie de "egalitate", in echilibru dinamic si acesta determina dinamica fara sfarsit a existentei. Ceea ce inteleptul afirma cu certitudine in acest domeniu este ca ceea ce sigur stie este ca nu stie nimic; adica are perceptia nimicului cunoasterii personale in raport cu maretia necunoscutului infinit universal. " Cunosterea voastra este praf in ochii unui copil" este afirmatia Lui (universului infinit) raportandu-se la parerile noastre despre cum lucrurile si fiintele sunt. In fata acestei evidente nu putem avea alta atitudine rationala decat aceea a acceptarii evidentei imensitatii inconjuratoare a universului. Oamenii de stiinta au declarat ca infinitatea nu se ia in consideratie (se exclude) pentru ca nu poti lucra cu ea, nu o poti controla. Dar daca aceasta atitudine de control a inconjuratorului (masura a libertatii) sau de folosire a lui (masura a nevoii, sau interesului ingust) care modeleaza inconjuratorul nostru este expresia unei erori in abordarea existentei si ratiunii sale? Aceasta "axioma a controlului", a stapanirii naturii si lumii nu isi poate avea radacina decat in constiinta de sine a sclavului care doreste libertatea, a neputinciosului care-si doreste putere. Aceasta atitudine si emanatiile sale ca si cunoastere este cunoasterea sclavului si a neputinciosului si acesta cunoastere ne modeleaza lumea si pe noi insine asa cum ne consideram. Inercati sa abandonati orice control asupra celor din jurul vostru si constatati ca trebuie sa renuntati la toare obisnuintele si intrega cunoastre despre voi si ceilalti adica la autohipnoza, barfe si calomnii. Asta insemna ca nu exista cunoastere pe care te poti baza? Nu, asta insemna ca nu te poti baza pe cunoasterea psihologica decat ca pe o trepta provizorie si efemera, atat cat te poti baza pe praf. Efemer este expresia a tot ce este partial, fragmentat, incomplet. Peren este intregul, infifinitul, necuprinsul, nemasurabilul. Domeniul gandirii este evident domeniul monadei cunoscut-necunoscut. Ceea ce nu cunoastem ne da energie iar ceea ce cunoastem ne consuma prin evidentul cerc vicios al reactiilor la propria cunoastre, ea insasi o reactie, cu alte cuvinte reactii la reactii. Acest cerc vicios ne mentine evident in conflict cu propriile perceptii despre cum lucrurile sunt. Asta este "fiul risipitor", "sarpele care se musca de coada"(povestea fara sfarsit, care sfarseste actorii), etc. A acorda atentie cunoasterii asa cum este ea ne poate releva ceea ce este fals in ea si ceea ce are substantialitate sau este naturala ca si apa, aerul, etc. Care este solutia intr-o astfel de irelevanta a cunosterii noastre descriptive sau rutiniere? Evident ca perceptia inteligenta  care ne releva integritatea a ceea ce este in fata noastra sau a situatiei conjuncturale. cand nu cunoastem, percepem si acest fapt la indemana fiecaruia ne scoate din conflict si inactiune sau rutina. Inteligenta este prezenta cand renuntam la dinainte ascultari sau premeditari. Desigur ca starea perceptiei inteligente este cunoascuta ca "starea de meditatie", inainte sa actionam premeditat conform rutina apararii si atacului, meditam, adica percepem adevarul ca adevar si falsul ca fals. Meditatia aduce lumina in mintea noastra si putem actiona in armonie cu circumstanta prezenta si nu mai onoram rutinele trecutului irelevant momentului prezent. Onoram propriul cuvant ca pe noi insine si astfel responsabilitatea exprimarii proprii o distinge de reactia obisnuita la ce s-a spus mai inainte. Reactia la reactie este nonactiunea spiritului (inteligentei, claritatii perceptiei) iar cand inceteaza, inteligenta perceptiei actioneaza. Insa in mod obisnuit exprimarile sau actiunile noastre sunt dominate de descrierea sau contestarea si explicarea greselilor facute de interlocutori, greseli ideatice sau conceptuale cat si comportanentale sau de atitutudine. Cand claritatea interioara se exprima nu se starnesc conflicte. Evident ca intr-un mediu de comunicare excesiv controlat de obisnuinta reactiei comunicarea din claritate este de evitat ca sa nu genereze reactii de o violenta inimaginabila sau izolarea comunicatorului considerat un contestatar oribil a tot ce are valoare pentru ascultatori. Minciuna troneaza de vremuri in constiinta populatiei si desconspirarea ei este considerata atac la adevarul de necontestat al realitatii. Iata de ce numai individul prin hotararea sa poate produce transformare sau miscare in propria constiinta despre sine, societate si univers, in propria perceptie. In constiinta cristica orice avem necesar este la indemana noastra si asa este, fie ca necesitatea era paine, vin sau sanatate, totul este la indemana inainte a avea nevoie si nu solicita efort din partea noastra altul decat acela de a nu ne conditiona accesul la dorinte sau nevoi. Nevoia este  iluzia fundamentala a omenirii si chiar si asa si mai mare este iluzia conditionarii dorintei de efortul personal. Conditionarea dorintei s-a instrumentat prin inductia de dorinte inutile numite popular fitze. Fitzele sunt nevoi induse care promit ca te vor face mai important sau mai dorit, superior celorlalti. Este inutilitate prin faptul ca obtii contrariul a ceea ce promit. Cand obtii altceva decat te astepti sa obtii este semnul ca urmam o minciuna careia ii dam statut de adevar. In partea a doua sa exploram "ce facem noaptea"(contimua)