suferinta si durerea

Suferinta este reactia la raul pe care ni-l facem singuri.

 Este o senzatie psihologica.. (Raul este perceput ca o actiune contrara ordinii naturale proprii.) Durerea este senzatia corporala generata de suferinta. Cine reactioneza generand senzatiile psihologice si corporale ? Constienta raului (actiunii contrare ordinii corporale sau sociale naturale care este armonia) perceput. Exemplul succesiunii de evenimente pe care fiecare prin atentie o putem percepe atunci cand actionam contrar corpului este relevanta. Nu cred ca in experienta oricarei fiinte umane nu exista aceasta succesiune  la un moment dat: din neatentie ne taiem fara sa fim constienti de asta, apoi devenim constienti ca ne-am taiat degetul percepand sangele care curge si simultan aproape cu acesta constienta apare reactia la acest fapt urmata de o stare psihologica de nemultumire si agitatie, perceptia durerii; apoi ne straduim sa reparam efectul neatentiei, adica a raului produs corpului  prin ranirea lui. Ranirea corpului din neatentie are drept ecou o stare psihologica remanenta de stres, de suferinta desi actiunea nu mai exista si durerea poate a incetat. Este evident ca o actiune a noastra inconstienta numita pentru ca nu era dorita, petrecuta in "nontimp", pentru ca nu aveam constienta existentei ei, (nu stim "cand" ne-am taiat), se reverbereaza in timpul nostru-constienta noastra- ca un "ecou suferinta si durere" care nu inceteaza repede si care chiar daca a incetat la un moment dat  lasa urma, sau semnul corporal al actiunii contrare starii naturale a corpului individual sau social. Este la fel de evident ca daca nu repetam actiunea care a generat acest ecou , la un moment dat el inceteaza chiar daca a lasat urma sa pe corp, "amintirea sa". O consecinta a tuturor acestor actiuni contrare starii naturale corporale este batranetea, urma sau amintirea lor. Acest "ecou" ca o reverberatie comuna a lor respingem si prin acesta ne provoaca cea mai grea suferinta urmata de amplificarea durerii. Batranetea este urma corporala a durerilor provocate inconstient celor din jur sau noua insine, este ceea ce noi fara exceptie obiectivam corporal. Va provoc sa explorati acea succesiune de evenimente evidentiata mai sus,  daca nu are aceeasi desfasurare si in activitatile noastre asa zis sociale, si sa-mi comunicati daca desi sub forme diferite au acelasi ecou, lasand aceeasi urma corporla, degradarea sau imbatranirea? Se evidentiaza o minciuna ideologica generalizata: asa numita "fundatie" pe care ar reprezenta-o "lupta binelui cu raul", lupta care ar fi cea care genereaza evolutia omenirii! Este un fals ideologic care aserveste ignorantul evidentei faptului ca atunci cand individualitatea este bine nu lupta, este deasupra oricarui conflict; binele nu lupta cu raul. Omul cand este sanatos mental si corporal, sanatate de care se bucura si a denumit-o putere, nu lupta cu raul ci rade de falsitatea si slabiciunea sa ideologica, nu s-a ranit si nu are de ce sa lupte cu rana teoretica si viioare pe care nu o are! A trai din amintiri, adica descriind la nesfarsit ranile mentale sau psihologice si corporale produse sau acceptate este atitudinea (care genereaza actiunea) gresita, este povestea falsului istoric sustinut si astazi. "Cel care nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete" (propria sa istorie, iata de ce rememorarea ne "scapa" de repetitii, de rutina, nu mai avem ce repeta); "dar cel care cunoaste istoria gresit este condamnat pur si simplu". Rememorarea este procesul de curatire a memoriei de pseudo informatii, de informatiile descriptive despre noi insine care la un moment dat "ne fura" libertatea de actiune, se substituie adevaratului sau naturalului nostru eu care astfel ajunge sclavul unei false identitati formale si sitorice. Omul are o singura atentie, vigilenta ca in orice conditii sa nu ajunga sclav. Aceasta atentie genereaza discernamantul si intelepciunea actiunilor sale in existenta si viata. Evolutia societatii umane este doar procesul natural de nastere, crestre si implinire a acestei atentii. Atat timp cat in interiorul societatii exista sclavie psihologica (dependenta psihologica: "nu pot trai fara tine", absenta iubirii sau nevoia ei) , sclavie mentala (dependete ideologice, religioase dogmatice, fixitate ideatica, incremenire in proiectele dominatiei aproapelui sau omenirii care se dovedesc inutile,etc), sclavie materiala (a ierarhiza fiintele umane dupa ceea ce au, a pune resursele inaintea actiunii , mijloace care conditioneaza sau ingradesc actiunea; resursa este exterioara si  genereaza repetitie; actiunile si resursele nu apartin tuturor, necesitati de orice natura nerezolvate ), nu ne mai putem amagi ca evoluam in directia binelui personal sau al tuturor.  "Binele institutiei" ( statale, comerciale, familiale) este o gogrita ideatica, institutia este o structura fara constiinta deci ce bine sau dreptate are? Ce fel de bine este cel al familiei fara binele fiecarui membru? Evident unul teoretic fara radacini in realitatea binelui sau ordinii universale. " Oficial imi este bine". Sfarsitul lumii este sfarsitul acestui "oficial", pragmatismul fiintei umane este garantul acestui "sfarsit"