24 februarie 2012

zidul perceptiei

Ce am fi fara perceptie? Ce suntem in perceptie? Ce facem in perceptie? 
Din aceste trei intrebari la ultima putem raspunde fara ca raspunsul sa necesite argumentare. Actiunea noastra continua este o reactie la ceea ce percepem; fie acumulativa, fie discriminatorie reactia nostra pe care o confundam cu actiunea este constanta, reactionam la reactii de asemenea. Fara perceptie noi nu am avea actiuni chiar confundate cu reactiile, nu am avea vreo mobilitate. Oare realizam ca existenta am restrans-o la a reactiona la ceea ce percepem noi insine, reactionam la propriile perceptii si ale altora? Oare realizam ca fundamental, reactia la perceptie insemna respingerea perceptiei si capacitatii noastre perceptive? Oare degradarea capacitatilor perceptive (auz, vaz, simt,etc) ,direct proportional cu timpul  nu este firesca din moment ce nu facem altceva decat a respinge sau a conserva constant ceea ce percepem? Aceste consideratii sunt reflectari punctuale la ceea ce numim perceptii senzoriale. Dar aceasta atitudine de unde vine? Ce o genereaza? Este oare clar pentru noi ca exista si o perceptie "interioara", un fel de imagine fundal putin vizibila dar activa, un fel de fotografie lipita de creier pe care creierul nu o vede dar pe care o proiecteaza constant, o sustine si apara prin actiunile sale identificandu-o ca "adevarul propriu"? Si conform acestui "adevar" reactioneaza constant cu cerbicie  la continutul informational, emotional, senzorial  pe care perceptia prin senzorii sai le releva creierului. Chiar si acumularea lor tot reactie la perceptie este si in ultima instanta opozitie la continutul si instrumentele perceptiei. Respingerea si acceptarea este acelasi lucru, iar diferentele formale ne pacalesc considerandu-le deosebite. Acesta imagine sau viziune interioara conform careia creierul actioneaza ca un sclav este perceptie manipulata sau deformata. Nemultumirea ar putea fi numele ei daca am reusi sa realizam constanta sa. Aceasta nemultumire constanta chiar daca avem si pauze sau vacante, ramane acolo si modeleaza toate actiunile creierului si constanta  reactie la reactie. Oare la asta se reduce fiinta umana? Evident ca nu, pentru ca acesta deformare intiparita in creier nu este de la inceput, este ceea ce rezulta la un moment dat prin educatie. Am fost constransi sa percepem si sa actionam prin nemultumire totul. In creierul uman este intiparita viziunea sau poza conform careia tot ce exista nu este bine si cum ar trebui sa fie, dar mai ales ca EU nu sunt bine si orice as face nu reusesc sa fiu bine. Nesiguranta binelui propriu este cea mai valabila credinta. Percepen natura si lumea ca medii care ne ataca, ne exploateaza si omoara in final.  De unde vine acesta viziune- certitudine a faptului ca am permanent probleme si intrega planeta si civilizatie are probleme de nesurmontat? Este greu sa intelegem ca acesta este deformarea perceptiei cu care am fost blagosloviti. Dar am sa incerc sa relev cat de simplu suntem manipulati prin reclame: 1. se creeaza o problema.( sau ti se aduce la cunostinta o problema grava). 2.Solutia la acesta grava problema (sau dificila munca) este produsul sau specialistul, firma promovata. 3.se aduce dovada prezentand rezultate neverificabile si masluite ale utilizarii promovate. Deci in ceea ce priveste propria constiinta si activitatile creierului punctul 1. este rezolvat;  suntem ferm convinsi ca suntem nemultumiti si ramane doar sa acceptam solutiile la oferte speciale cu reducere si tot tacamul.. Aceasta manipulare prin deformarea perceptiei ne releva faptul ca "Nemultumirea" este minciuna sau facatura indusa subconstient.(pe la spate). Vede cineva aceasta minciuna, ca nemultumirea este minciuna iar restul decurge din aceasta minciuna corporalizata? Nemultumirea este pct.1. problema creata sau facatura. Nu trebuiesc cautate solutii la nemultumire ci este urgent de vazut ca insasi nemultumirea este minciuna, sarpele incalzit, hipnoza inconstienta, si ca a ajuns autohipnoza. De hiponotizator te poti elibera dar de autohipnoza este f.f. dificil pentru ca te confuzi cu rezultatul ei care a devenit credinta despre tine si lume. Cand exploram acesta situatie descoperim ca nu avem nici un motiv de nemultumire sau teama. Acesta deformare premeditata a perceptiei sau dinainte acceptata, dinaintea oricarei "gandiri" sau meditatii pentru descoperirea falsului, este zidul perceptiei sau inchisoarea, holospatiul mental in care am fost pacaliti de inaintasii obsedati de putere si control a semenilor,sa intram.  Vrea cineva sa iasa? Premiza nemultumirii, axioma de la care pornim este falsa, din ea se naste un eu nefericit autodistructiv si o lume razbunatoare. Adevarata gandire nu porneste de la premeditari sau orice alte premize, este expresia intelegerii pure si desavarsitei inteligente universale creative, constiinta umana. Gandul vostru este perfect si nu incetarea gandului propriu este solutia nefericirii, ci implinirea lui. Gandul vostru este aspiratia cea mai inalta a inimii, este iubire. Gandul vostru este implinit instantaneu cu emiterea sa si tocmai aceasta viteza a simultaneitatii ne face sa nu percepem ca este deja realizat, complet, intreg, implinit. Viteza implinirii este viteza gandirii care este nescuta din puritatea a ceea ce este, din pamantul roditor a lui a fi. Contestarea, razbunarea, franarea, anihilarea, etc, nu este pamant ci mormant construit din premeditari si placeri, oferte speciale cu reducere si de-a gata. Umanul este creativ si daca ia de-a gata se autocontesta. Locul de retragere nu este o oferta, este ceva ce fiecare trebuie sa creeze sau cocreeze, este alternativa propriei gandiri nascute din libertatea si iubire, din pace si prietenie. Percepem nemultumirea fara sa fim constienti ca este o perceptie a unei premeditari au amintiri, ceva facut si trecut. Cand vom inceta sa mai acordam atentie si credit nemultumirii ca propie realitate, ea, nemultumirea ca structura emotionala si informationala numita cunoastere de sine, se destreama ca si cand nu ar fi fost vreodata; este iertata si uitata. A trai din amintiri este traire in trecut, ignorare a propriului sine intotdeauna prezent si perfect prin esenta si natura sa. A distinge ceea ce este a fi si ceea ce este a avea este intotdeauna folositor si este exprimata acesta ratiune prin " Ceea ce Dumnezeu are, Cristosul lui Dumnezeu este". Aceasta distinctie creeaza un spatiu de iubire si libertate in care fiinta umana actioneza, iar actiunile sale se nasc din iubire si libertate. Umbra amintirilor violatoare ale greselilor si neputintelor noastre nu mai poate intuneca constiinta om. Supravietuire este termenul gresit interpretata ca lupta pentru existenta, in fond este adevarul a ceea ce este, expresia ordinii in care viata este pe primul loc desupra ( supra) oricaror esecuri sau greseli ale structurilor (lumilor) create de neintelegerea ordinii universale si de inversarea acestei ordini; adica viata este deasupra, neafectata acum si pentru totdeauna de erorile intelectului inselat de cunoasterea prefabricata sau mincinoasa adica amintiri. A trai in inceput se refera la atitudinea in care orice gand si actiune individuala se naste din si in ordinea universala sau spirituala. Sentimentul este puterea si gandul actiunea ei; iubirea este asentiment sau ratiune nascuta din perceptia adevarului inexprimabil prin cuvinte si este fapta, transcede timpul implicat de cunoastere si modelarile trecute sau amintirile faptei. Gandirea este oda inchinata acestui sentiment unic, iubirea, care nu este o amintire sau nevoie. Nu exista o oda inchinata iubirii care sa nu lase loc pentru o alta, astfel individulaitatea isi regaseste libertatea si sensul. Resentimentul este  reactie la amintiri si nu la viata. Amintirea iubirii (constienta neprezentei sale vii in propria existenta prezenta) produce cea mai mare suferinta. Cand exploram iubirea prezenta din propria existenta descoperim desertul canalizarii gresite a acestei incomensurabile puteri in iubirea banilor si a propriilor amintiri sau persoane. Iubirea din propriile fapte este adevaratul respect de sine. Lumea in care amintirile (cunoasterea) sunt importante este lumea in care traim ca niste fantome ale propriului trecut, si aceasta fapta ne scoate din existenta. Suntem mereu intrbati cine suntem si constransi practic la ne reprezenta pe noi insine prin amintirile noastre, dar nu ne poate obliga cineva s-o facem. Ce sunt este relevant si asta se vede, nu trbuieste sa fiu intrebat; Neincrederea sau respectul fata de ce se vede la propriu, faptul ca sunt o fiinta umana face ca  raspunsul la"cine sunt?" sa se revendice continuu. Acest raspuns este intimitatea mea si nu este firesc ca cineva sa-mi violeze intimitatea neinvitat. Ceea ce este relevant comunitatii este "ce sunt" si asta se vede de toata lumea. Problema premeditarii sau pervertiri perceptiei prin teama si suspiciune este neincrederea in ce sunt si suntem toti, in fiinta umana, barbat uman sau femeie umana, si tocmai acesta premiza este falsa si ne face cand pornim de la acest fals sa ne comportam ca ne-oamenii cu oamenii. Comportamentul activ uman in fata oricarui om trezeste umanul latent in el. Cineva ma intreba cum se face ca nu intalnesc decat oameni care actioneaza uman in situatiile cele mai nefericite cu care ne confruntam si astfel se gasea calea armonica si pacificata a situatiei. Aceasta situatie este dovada nemuritorului (atemporal, din afara cunoasterii care era situatia, fara timp) uman, mereu prezent in prezenta noastra cand il binecuvantam sau vorbim de bine atat in inima cat si gandul si vorba noastra dar mai ales in fapta noastra. Situatiile nefericite sunt doar provocari care scot la suprafata esenta umana si in acel moment situatiile nefericite inceteaza precun cosmarul cand ne treim in patul propriu, sau propria constiinta a sinelui adevarului mereu proaspat, mereu creativ. Vigilenta este necesara pentru a identifica refuzul unei persoane de a activa propria umanitate esentiala, caz in care "fuga este rusinoasa dar sanatoasa", evitati pierderea timpului si castigul de dezamagiri si frustrari. Starea de veghe a creierului este la propriu starea de vigilenta.  Este un vechi coan pe care parafrazandu-l spune: "cu omul care nu recunoaste decat meritele proprii si toate meritele sunt doar ale lui sa nu lucrezi, pentru ca este asemenea unui pamant sterp la care oricat ai lucra roade nu vei culege". Un astfel de om este sarac, chiar saracia, oricat ar acumula lucruri, pozitii sau sclavi, tot sarac este. Este greu sa intinzi mana unui prieten si foarte usor sa inrobesti un suflet, din acest motiv calea vietii este grea (nu este o rutina, obisnuinta) si numai un om fericit o parcurge de la inceput la sfarsit si de la sfarsit la inceput , fara finalitate. Cand sfarsitul este inceputul, inceputul se transcede pe sine intr-un proaspat si curat nou inceput. Recunoasterea greselii este vindecarea de gereseli, Spoveditiva doar spiritului, vostru propriei voastre constiinte, voua insiva si vindecarea, transcederea greselilor va apartine, Umanul nu este "o greseala" nici un pacat, iar transmutatia sau transcendenta spirituala este fapta sa. Persoanele ca-si asuma acesta fapta nu au nici un succes pentru ca istoria personala, amintirile nu o pot contine. Iertati lungimea acestei postari,  greselile de ortografie sau topica propozitiilor, gandul este mai rapid ca scrisul, va rog reflectati trairile in comentarii, Comentariul dvs. este plata lucratorului. Orice plata este buna pentru ca ne lasa liberi.

3 comentarii:

  1. La nemultumire m-am gandit si eu cu 2-3 zile inainte de postarea ta. Mai demult, intr-o noapte am visat cum la comanda mea cateva lemne se asezau ca pentru un foc de tabara, si apoi tot la comanda mea lemnele explodau spectaculos dpdv vizual, in foarte multe aschii. Ce ma nemultumea atunci era faptul ca exploziile de aschii erau foarte simetrice (cam ca un caleidoscop) iar eu vroiam sa fie cat mai nesimetrice (haotice), cat mai ca in starea de trezire. Am repetat explozia de vreo 3 ori, si nemultumit ca ieseau mereu simetrice am parasit locul (visul). Cu cateva zile inainte de postarea ta, pe cand caram un brat de lemne si le priveam nemultumit de cum aratau si de felul in care le-am crapat, mi-am adus aminte visul. Si mi-am dat seama ca sunt nemultumit oriunde as fi: acolo vroiam (sa explodeze) ca aici, si aici vroiam ca acolo.

    GyL
    :)

    P.S. Postarea ta este foarte densa si mi-a trezit mai multe trairi si amintiri, insa nu am reusit sa le incheg multumitor in scris.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru comentariu! este cel mai comprimat si cu greseli scris articol! Asta am descoperit recitindu-l desi nu fac asta des!Dar imi dai ocazia sa relev faptul ca o postare nu este literatura. Cred ca cine se respecta si sincer este implicat in explorarea falsului din constiinta propie cu care se confunda, poate sa exploreze fiecare fraza sau idee pana ea se clarifica. Intrebarle revelatoare: de a scris asta?; ce vrea sa spuna?; daca este o reflectare reala a unei situatii a carei situatii este?; daca este relevant, ce releva? etc, sunt de mare folos. Dar raspunsurile sunt de cautat in propria experienta, gandire si gesturile,faptele proprii. Apoi, reflectarea acestor elemente strict individuale in manifestarile sociale la nivel global, in evenimentele sociale televizate sau nu, ne va mari capacitatea de a intelege reverberatia lor in lume. Atunci cand intelegem asta vom cunoaste cum putem la propriu contribui la bunastarea natiunii si lumii in ansamblul ei. Nu este prin efort sau eroisme gratuite si inutile, ci prin a nu mai onora ceea ce descoperim ca este invers obiectivului, ne intoarcem la atentia fara atentii. Atentia este cheia intregului puzle.

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi nu avem vreo obligatie sau misiune, nici vreo constrangere alta decat cea la care ne inhamam singuri! Noi nu ne nastem din samanta unei probleme si ca atare intrega existenta crescuta din acea samanta firesc sa fie o problema. Dar indrumarea gresita voit intentionata de cei ce profita de inocenta fiintei umane a ajuns o credinta, adica s-a corporalizat sub formele bolilor corpului si a degradarilor lui, batranetea,iar acum este extrem de dificil sa vedem eroarea din aceste credinte in dezastre, boli si batranete, eroare din asteptarea ca ceva sa se intample in favoarea individului uman sau ca Dumnezeu sa intervina dupa ce ne-a dat toate posibilitatile de a intervenii noi insine. Am vazut cum se intreba la tv. daca Dumnezeu se opune razboiului pregramat de unii anul acesta si unii raspund ca da!Ce stupizenie, de parca Dumnezeu este controlor de creiere! Noi putem fara sa facem ceva anume spectaculos sa blocam orice razboi! este incredibil dar adevarat si asta nu presupune ceva ce nu stim ci doar credinta in faptul ca putem.Iti amintesti Gyl cand Dumnezeu comunica una si alta in mod direct si cat se poate de vizibil, cum oamenii nu credeau ca invataturile sale sunt eficiente si pragmatice in contextul social al epocii? Iti amintesti ca spune ca raspuns: bine, atunci facase dupa credinta voastra! Toti politicienii, ziasristii si bancherii nu fac decat sa induca credinta in criza, catastrofe, justificarea atacurilor impotriva oricaror oponenti, in eminenta sfarsitului lumii etc. Este vreun cetatean onrabil care realizeaza ca aceste actiuni manipulatoare a credintei nenorocirii care ne asteapta, filme de groaza, etc,sunt strategii oculte de corporalizare a credintei in rau si moarte, si apoi certificarea acestor credinte prin faptele lor: v-am spus eu voua, vedeti??? Cat timp alocam filmelor de groaza, trillere, actiunea impuscaturilor si atrocitatilor scenarizate si ecranizate spre distributie sociala? De ce stam ca hipnotizati in fata ecranelor? Acordam atentie sau atentia noastra este captata deja de aceste scenarii si lucreza fara stirea noastra la intruparea lor in evenimente sociale si planetare? Nu dam nici o valoare propriei noastre atentii, propriei noastre energii, astfel ea lucreza la corporalizarea acelor imagini si evenimente in propria casa si lume! Am vazut scene la tv. parca trase la indigo din filmele americane cu paranoici, cu infractori de drept comun.

    RăspundețiȘtergere