importanta

Importanta este modalitatea expresiva prin care valorizam. Ce valorizam? Suntem constienti de puterea, de forta acestei actiuni inconstiente si obisnuite?

Evident este ca obisnuinta ne ascunde faptul! Aparent valorizam dand importanta unei multitudini de lucruri sau situatii si totusi nu suntem instare sa facem mai multe lucruri deodata si bine! Nebunia poate fi definita din punctul de vedere a inteligentei energiei, tendinta de a face doua lucruri deodata, tendinta care fragmenteaza energia si ne conduce obligatoriu la a face jumatati de lucruri sau evenimente in urma carora nu avem ca reflectare multumire in fata lucrului facut. Cei care inceteaza aceasta obisnuinta reusesc sa cunoasca reflectarea bucuriei in fata propriilor fapte sau situatii. Ca atare capacitatea de a face doua lucruri deodata este aparenta deorece in fapt nu putem face decat un lucru odata. Ca urmare noi nu putem da importanta si ca atare valoriza odata decat un singur lucru! Care este acela? Este oarecum ascunsa aceasta actiune in spatele aparentelor afirmate si fara continut. La o minima atentie care nu necesita justificare pentru ca nu este presupunere, noi dam permanent importanta si valorizam prin asta doar propria persoana. Mama care se straduie sa-si educe copilul ca sa nu o faca de ras  pune accentul pe propria persoana nu pe copil si asta nu este dragoste. Sotia care-si boceste sotul decedat reprosandu-i "pe mine cui ma lasi" pune accentul pe situatia sa personala si nu pe drama traita de sotul ei si asta nu este dragoste. Exemple sunt cu duiumul si aceste exemple sunt necesare pentru a intelege consecintele importantei personale ca actiune individuala rutiniera, izolarea persoanei de ceea ce numim dragoste. Durerea acestei autoizolari este drama existentei importantei personale, sursa tuturor suferintelor psihologice. Daca vedem asta in constiinta noastra ne punem intrebarea "ce-i de facut?" Importanta personala ca actiune individuala este cel mai mare consumator de bioenergie sau risipitor de existenta si se manifesta prin reactii, impotrivire la ceea ce descoperim gresit sau inutil. Ca atare in fata constiintei inutilitatii actiunii individuale de valorizare a propriei persoane ne putem intoarce importiva ei si sa incercam sa ne minimizam si flagelam persoana sperand astfel sa cunoastem implinire. Unii vorbesc despre ei ca despre altcineva, strain de ei, crezand ca astfel valorizeaza impersonalitatea vazuta ca opus al abordarilor personale  si asta tot importanta personala este; opusul este acelasi lucru. Ce este de facut in aceasta situatie? Evident, nu sa reactionam la importanta personala cu numele de orgoliu. Daca noi suntem cei ce valorizam dand importanta, este evident ca nu acesta calitate sau posibilitate este gresita ci directia sau ce valorizam. Daca ceea ce valorizam (persoana) este o actiune cu consecinte nedorite chiar pentru persoana, vom canaliza acesta actiune de valorizare de la persoana la fapte. Evident este ca faptele sunt cele ce dau valoare persoanei si nu persoana cea care da valoare faptelor. O persoana foarte importanta la un momen dat (Hitler de ex.) este debarcata din existenta de propriile fapte. Importanta canalizata pe persoana proprie, scoate persoana din existenta. Importanta canalizata pe fapte (sentiment, gand, gest, fapt, reactie) valorizeaza faptele si oamenii se cunosc dupa fapte ca si copacii dupa fructe. Desigur ca distinctia dintre actiunea de valorizare a persoanei sau a faptei este dificil de facut fiind asemnatoare, aceeasi actiune dar cu directie diferita. Totusi daca intelegem ca asemanatorul este diferit si diferitul asemanator putem distinge, putem percepe diferenta care face istoria, sau continuam actiunea din confuzia de mai inainte. Sistemul politic si economic actual este construit pe importanta persoanei speculand aspiratiile firesti spre plenitudine si implinire dar canalizand energia lor intr-o directie gresita sau intr-o fundatura, evident ca nu pot fi doua persoane importante in acelasi timp si spatiu ci doar una iar celelalte trebuiesc blocate sau supuse, sau minimizate. Daca nu ar fi asa atunci nici o persoana nu ar cunoaste importanta personala nefiind reflectata prin statutul de inferioritate si neimportanta  celorlalti. Aceasta unica persoana importanta este numita "leader", chiar daca este fragmentata pe mai multe paliere sociale in varful piramidei leader-ilor este un singur leader. Acesta se crede Dumnezeu si are toate mijloacele subminarii in propriile constiinte a importantei sau puterii celorlalti leaderi sau simplu muritori. Desigur ca aceasta vraja si vrajeala a vip-urilor de carton face parte din strategia amagirii promovata de unicul leader si stapan; statutul sau trebuie ravnit de toti ceilalti, cu alte cuvinte valorizat de toti si prin aceasta intarit  de victimile sale. Nu mai un om poate inrobi un alt om pacalindu-l prin acceptarea importantei propriei persoane atunci cand nu o are la propriu. Istoria si genealogia, dogmatica identitatilor divine sau nu, in orice situatie superioare, proprietatea discriminatorie a resurselor planetei, sow-ul televizat si sclipitor al talentelor manipularii ravnei de a avea si tu ce nu ai, hotia de atentie si canalizarea energie in directii straine persoanei spectatoare, promisiunile mincinoase si de la inceput neonorate, justificare cu ceilalti si neputinta lor, sau lipsa lor de educatie, etc, sunt rutinele programului importantei care nu exista dar in care trebuie inoculata  credinta  linistitoare si adormitoare. Nu trebuie confundata importanta personala cu importanta sinelui uman. Pentru a face distinctia este suficient sa cunoastem ce este persoana si ce este sinele. Sinele uman perfect dintru inceputul sau nasterea sa este Dumnezeu, inteligenta vie a universului reflectata in substanta sa, sau creatia sa, sau fiul sau. Asemenea lui Dumnezeu tatal, insemna complet diferit ca expresie formala a aceleeiasi inteligente creative,  care este monada miscarii si repaosului din acelasi timp, esenta unda corpuscul a luminii universale, a intelegerii mintii universale condensata in fiu. Suntem din substanta acestei minti sau inteligente universale, suntem chiar substanta mintii, suntem chiar mintea universala si fiul sau expresia ei formala. Fragmentarea este iluzorie, separarea dintre mintea universala si corpul uman fiul sau, este minciuna sau interpretare gresita sau incompleta a perceptiei . Aceasta noua constiinta renascuta a inceputului, a sursei, a semintei Dumnezeu din care fiecare om este nascut si crescut si in care se implineste ca ceea ce este fara identificare sau autoafirmare este lumina zorilor unei noi ere. Prin acesta stanca a mintii inselate, delicata fiinta razbate fara ajutor extern. Delicata formal si de neinvins in acelasi timp. Noi structuri sociale vor fi cladite pe terenul ferm al adevarului, in gradina fascinantei iubiri udata de miraculoasele sentimente umane. O noua viziune a comunitatii umane, a ceea ce educatiea este s-a nascut si creste astazi . Doar propriile fapte individuale ne conduc spre un maine complet si necunoascut inca, sau spre fantoma sistemelor incomplete si ruinatoare  de ieri. Am vazut ca multi percep dar mai putini inteleg ca izolarea prin ambitia de a conduce oamenii ca pe masini, sau de a hotara singuri ce si cum este bine pentru toti, este naravul care nu duce acolo unde poate vad si le-ar place sa fie. Scenariul maestrilor si ghizilor spirituali si-a trait traiul si si-a mancat malaiul, face parte din vechea structura. Si cum ar putea sa fie altfel cand cei care sunt oameni se trezesc la constiinta propriei intelepciuni? Din acesta intelepciune vom putea oare colabora si corobora eforturile, (actiunea ce pamantul a iutat-o de cad lipseste din comportamentul locuitorilor sai)? Acordul si asentimentul sunt cheia faptelor umane. Cardasia nu este acord, iar interesul nu este asentiment.