Va rog sa comentati, sa ma combateti, daca gasiti o alta nevoie mai obsesiva si o credinta mai puternica decât credinta lipsei de valoare personala.?
Altfel de ce am face atât efort ca sa o demonstram, ca sa câstigam valoare în constiinta celorlalti si a lumii?Ce nu recunoastem si ne obliga sa recunoastem sau sa obtinem recunoasterea? Nevoia psihologica de a fi recunoscuti prin valoarea averii a facut ca simbolurile ei banii sau masa financiara sa fie de 11 ori mai mare decât produsul planetar brut, ceea ce înseamna ca doar 1 din 11 bani are corespondenta în fapte iar restul sunt imaginari doar, falsi. Importanta si valoarea personala sau de grup care se autoevidentiaza pe sine prin masa monetara este doar închipuita în proportia de care vorbeam, este mincinoasa. O excrescenta psihologica pe post de surogat de valoare cu expresie fizica hârtii tiparite ca bani sau numere în memoria calculatoarelor. Când imaginea contrafacuta (siliconata) a valorii de sine este mai importanta decât fapta sau mijlocul prin care a fost obtinuta vine la un moment dat si clipa adevarului sau crahul financiar, prabusirea minciunii, castelului pe nisipul ignorantei adevaratului sine care probabil nu este recunoscut. Aceasta nevoie psihologica de recunoastere, apreciere si autoevidentiere se naste din constienta insuficientei propriei persoane pe care vrem s-o compensam fara sa reusim.Noi nu ne suntem suficienti noua însine vrem sa ne completam, iar jucariile de orice natura ar fi ele, tehnologice, financiare, posesiuni, pozitii privilegiate NU ne pot oferi nevoia de completitudine sau întregire. Ne nastem completi si murim incompleti. De ce credem noi ca suntem incompleti si ca credinta în Dumnezeu ne poate completa ca alt mijloc de obtinere a întregirii si autoevidentierii? NU credeti ca este o minciuna la mijloc? Noi nu credem ca este o minciuna si totusi nimic nu este mai fals în aceasta atitudine si comportament mental sau emotional manifestat în faptele curente de natura evidenta care sustin o societate bolnava de nerecunostinta a valorilor individuale a cetatenilor ei si care se afla sub terapia gresita a demonstratiei propriei valori si puteri. Se justifica faptele cu nevoia psihologica de evidentiere si distingere între membrii societatii dar nu este acesta nevoie exploatata o idee gresita ,o calomnie la adresa fiintei umane acceptata ca adevarul ei? Nu este mai putin adevarat ca spiritul se individualizeaza ca si copilul în burtica mamei dar când e gata nu se naste? Noi ne nastem întregi, daca ne nastem fara accidente, întregi si unici sau individuali completi! Atunci de unde acesta obsesie a demonstratiei diferentei dintre mine si toti ceilalti când ea este evidenta înca de la nastere! Nevoia psihologica de autoevidentiere si distingere de toti ceilalti nu este o ignorare a acestui fapt nativ, a nativitatii? Credinta noastra este ca nu existam si ca trebuie sa facem ceva ca sa existam si sa demonstram valoarea existentei noastre individuale? Cine stabileste aceste exigente? Rutina traditiilor, lipsa îndraznelii de a ne recunoaste noi însine valoarea existentei fara a mai încerca s-o demonstram cuiva nici macar noua însine? Lipsa bucuriei de a exista fara demonstratia valorii personale? Constiinta care compara nu este unica si nici individuala este o masa . Prin comparatii noi vrem sa atingem împlinire si completitudinea? Comparându-ne cu ceilalti nu vom reusi niciodata sa ne demonstram sau sa demonstram valoarea existentei individuale pentru ca nu ne mai ramâne timp sa exprimam ceea ce suntem, sa traim! Pierdem vremea comparându-ne între noi sau cautând criterii de comparatie favorabila sau defavorabila. Aceasta nevoie de a ne distinge ca superiori sau inferiori unii de altii prin discriminare este identificare prin exclusivism, iar spiritul exclusivismului este esentialmente violent. Pana exclusivsmul ca instrument al nevoilor psihologice de evidentiere si recunoastere nu inceteaza, pace pe pamant nu va fi. Exclusivismul actionand in mintea indivizilor conflictul interior nu va inceta si "o casa in conflict este o casa in demolare" Poate asa intelegem de ce mintea se degradeaza pe masura conflictului interior, refuzului sau negarii "a ceea ce este" pentru "cum ar trebui sa fie" si vorbim dor de efectele acestui proces (pierderea memoriei, degradare cerebrala,etc) ignorand cu gratie cauzele sale. daca exclusivismul eminamente conflictual produce degradari in fiziologia si anatomia corporala, nu are cum ca manifestarea lui sociala sa conduca la altceva decat degradarea si colapsarea sistemelor sociale, politice, economice, culturale, religioase. este ceea ce este si lasam sa fie, chiar daca nu reflecta omul ca ceea ce el este, pentru ca omul nu are specificatii informationale a "cum este". Miracolul lui A Fi este mereu nou si pana sa reusim sa descriem informational si cultural acel nou el nu mai este, deja este un "alt nou". Ceea ce vreau sa comunic este constienta inutilitatii exclusivismului si conflictelor dintre diferitele descrieri a omului, sunt doar descrieri nimic altceva. Chiar daca cuvantul om este cel mai calomniat si foarte multi au facut din calomniile placute identitate persoanala, asta nu afecteaza si nici nu are legatura cu ceea ce omul este; sunt doar bule decsriptive care plutesc prin minte si daca sunt luate ca adevar aceste calomnii sau descrieri mincinoase ele produc boli si suferinte, perturbari a functionarii firesti a creierului si fizilogiei de ansamblu corporale. Iata de ce cei numiti maestri afirma ca daca nu ai ceva frumos de spus despre ceva sau cineva cu atat mai mult despre tine, mai bine taci! Asta nu insemna ca esti utopic sau aiurit ci ca esti constient de impactul exprimarilor tale. Incercand sa descriu toate minciunile acumulate in etapa copilariei si adolescentei in principal ca memorie personala sau istorie personala a sinelui, sa vedem ce este fals ca fals fara sa justificam, chiar si atentia acordata acestor informatii calomnioase la adresa fiintelor umane a avut un efect neplacut asupra mea ca la un moment dat imi pierdusem entuziasmul si increderea in viata si existenta asa cum este ea. A percepe cu mintea in semna a distinge ce este fals de ceea ce este adevar, etc, iar acesta distinctie mi-a relevat ceva extraordinar.Am "vazut" ca "ceea ce este adevarul a ceea ce este" ne sustine, nu ne face rau sau nu ne perturba, este complet adica fara nevoi, nu are nevoie nici macar de noi insine, iarceea ce este mincinos intotdeauna ne perturba , ne face rau, ne degradeaza cand sustinem. A ditinge adevarul de fals, a vedea adevarul ca adevar su falsul ca fals este simplu pentru toti oamenii; daca ceva ii perturba la orice nivel al fiintei lor este minciuna despre sine, sau inductie hipnotica, abuz, iar daca ceva le face bine (a nu se confunda cu a placea care este rutina la un momend dat) in sensul de intareste si sustine increderea in ei insisi, din adevarul a ceea ce ei sunt se naste. Daca explorati acesta distinctie veti confirma sau infirma fiecarare prin recunoastere; recunoscandu-va singuri veti fi recunoscuti
Altfel de ce am face atât efort ca sa o demonstram, ca sa câstigam valoare în constiinta celorlalti si a lumii?Ce nu recunoastem si ne obliga sa recunoastem sau sa obtinem recunoasterea? Nevoia psihologica de a fi recunoscuti prin valoarea averii a facut ca simbolurile ei banii sau masa financiara sa fie de 11 ori mai mare decât produsul planetar brut, ceea ce înseamna ca doar 1 din 11 bani are corespondenta în fapte iar restul sunt imaginari doar, falsi. Importanta si valoarea personala sau de grup care se autoevidentiaza pe sine prin masa monetara este doar închipuita în proportia de care vorbeam, este mincinoasa. O excrescenta psihologica pe post de surogat de valoare cu expresie fizica hârtii tiparite ca bani sau numere în memoria calculatoarelor. Când imaginea contrafacuta (siliconata) a valorii de sine este mai importanta decât fapta sau mijlocul prin care a fost obtinuta vine la un moment dat si clipa adevarului sau crahul financiar, prabusirea minciunii, castelului pe nisipul ignorantei adevaratului sine care probabil nu este recunoscut. Aceasta nevoie psihologica de recunoastere, apreciere si autoevidentiere se naste din constienta insuficientei propriei persoane pe care vrem s-o compensam fara sa reusim.Noi nu ne suntem suficienti noua însine vrem sa ne completam, iar jucariile de orice natura ar fi ele, tehnologice, financiare, posesiuni, pozitii privilegiate NU ne pot oferi nevoia de completitudine sau întregire. Ne nastem completi si murim incompleti. De ce credem noi ca suntem incompleti si ca credinta în Dumnezeu ne poate completa ca alt mijloc de obtinere a întregirii si autoevidentierii? NU credeti ca este o minciuna la mijloc? Noi nu credem ca este o minciuna si totusi nimic nu este mai fals în aceasta atitudine si comportament mental sau emotional manifestat în faptele curente de natura evidenta care sustin o societate bolnava de nerecunostinta a valorilor individuale a cetatenilor ei si care se afla sub terapia gresita a demonstratiei propriei valori si puteri. Se justifica faptele cu nevoia psihologica de evidentiere si distingere între membrii societatii dar nu este acesta nevoie exploatata o idee gresita ,o calomnie la adresa fiintei umane acceptata ca adevarul ei? Nu este mai putin adevarat ca spiritul se individualizeaza ca si copilul în burtica mamei dar când e gata nu se naste? Noi ne nastem întregi, daca ne nastem fara accidente, întregi si unici sau individuali completi! Atunci de unde acesta obsesie a demonstratiei diferentei dintre mine si toti ceilalti când ea este evidenta înca de la nastere! Nevoia psihologica de autoevidentiere si distingere de toti ceilalti nu este o ignorare a acestui fapt nativ, a nativitatii? Credinta noastra este ca nu existam si ca trebuie sa facem ceva ca sa existam si sa demonstram valoarea existentei noastre individuale? Cine stabileste aceste exigente? Rutina traditiilor, lipsa îndraznelii de a ne recunoaste noi însine valoarea existentei fara a mai încerca s-o demonstram cuiva nici macar noua însine? Lipsa bucuriei de a exista fara demonstratia valorii personale? Constiinta care compara nu este unica si nici individuala este o masa . Prin comparatii noi vrem sa atingem împlinire si completitudinea? Comparându-ne cu ceilalti nu vom reusi niciodata sa ne demonstram sau sa demonstram valoarea existentei individuale pentru ca nu ne mai ramâne timp sa exprimam ceea ce suntem, sa traim! Pierdem vremea comparându-ne între noi sau cautând criterii de comparatie favorabila sau defavorabila. Aceasta nevoie de a ne distinge ca superiori sau inferiori unii de altii prin discriminare este identificare prin exclusivism, iar spiritul exclusivismului este esentialmente violent. Pana exclusivsmul ca instrument al nevoilor psihologice de evidentiere si recunoastere nu inceteaza, pace pe pamant nu va fi. Exclusivismul actionand in mintea indivizilor conflictul interior nu va inceta si "o casa in conflict este o casa in demolare" Poate asa intelegem de ce mintea se degradeaza pe masura conflictului interior, refuzului sau negarii "a ceea ce este" pentru "cum ar trebui sa fie" si vorbim dor de efectele acestui proces (pierderea memoriei, degradare cerebrala,etc) ignorand cu gratie cauzele sale. daca exclusivismul eminamente conflictual produce degradari in fiziologia si anatomia corporala, nu are cum ca manifestarea lui sociala sa conduca la altceva decat degradarea si colapsarea sistemelor sociale, politice, economice, culturale, religioase. este ceea ce este si lasam sa fie, chiar daca nu reflecta omul ca ceea ce el este, pentru ca omul nu are specificatii informationale a "cum este". Miracolul lui A Fi este mereu nou si pana sa reusim sa descriem informational si cultural acel nou el nu mai este, deja este un "alt nou". Ceea ce vreau sa comunic este constienta inutilitatii exclusivismului si conflictelor dintre diferitele descrieri a omului, sunt doar descrieri nimic altceva. Chiar daca cuvantul om este cel mai calomniat si foarte multi au facut din calomniile placute identitate persoanala, asta nu afecteaza si nici nu are legatura cu ceea ce omul este; sunt doar bule decsriptive care plutesc prin minte si daca sunt luate ca adevar aceste calomnii sau descrieri mincinoase ele produc boli si suferinte, perturbari a functionarii firesti a creierului si fizilogiei de ansamblu corporale. Iata de ce cei numiti maestri afirma ca daca nu ai ceva frumos de spus despre ceva sau cineva cu atat mai mult despre tine, mai bine taci! Asta nu insemna ca esti utopic sau aiurit ci ca esti constient de impactul exprimarilor tale. Incercand sa descriu toate minciunile acumulate in etapa copilariei si adolescentei in principal ca memorie personala sau istorie personala a sinelui, sa vedem ce este fals ca fals fara sa justificam, chiar si atentia acordata acestor informatii calomnioase la adresa fiintelor umane a avut un efect neplacut asupra mea ca la un moment dat imi pierdusem entuziasmul si increderea in viata si existenta asa cum este ea. A percepe cu mintea in semna a distinge ce este fals de ceea ce este adevar, etc, iar acesta distinctie mi-a relevat ceva extraordinar.Am "vazut" ca "ceea ce este adevarul a ceea ce este" ne sustine, nu ne face rau sau nu ne perturba, este complet adica fara nevoi, nu are nevoie nici macar de noi insine, iarceea ce este mincinos intotdeauna ne perturba , ne face rau, ne degradeaza cand sustinem. A ditinge adevarul de fals, a vedea adevarul ca adevar su falsul ca fals este simplu pentru toti oamenii; daca ceva ii perturba la orice nivel al fiintei lor este minciuna despre sine, sau inductie hipnotica, abuz, iar daca ceva le face bine (a nu se confunda cu a placea care este rutina la un momend dat) in sensul de intareste si sustine increderea in ei insisi, din adevarul a ceea ce ei sunt se naste. Daca explorati acesta distinctie veti confirma sau infirma fiecarare prin recunoastere; recunoscandu-va singuri veti fi recunoscuti
Postări
Calatorie prin univers – 02.01.2012
RăspundețiȘtergereO stea la stanga, o stea la dreapta
Una mai sus una mai jos
Si mai aproape, dar si departe
Roiesc pe cer stelele toate.
In carul mare chiar as vrea
Sa te invit la noapte
Si bice stelelor sa dau
In univers ne poarte.
Si colinda-vom galaxia
In carul tras de stele
Iubito tu din parul tau
Sa faci Calea Lactee.
Pe Venus am opri usor
Caleasca fermecata
Si ne-am iubi incetisor
Doar Marte sa ne vada.
Mercur ne-ar astepta si el
O vizita sa-i facem
Ne-ar invata batranul cum
Din gand sa facem fapte
Intelepciune om avea
Caci Jupiter o-mparte
De reguli nu vom asculta
Saturn le stie toate
Sa fiti romantici, ar striga
Neptun, dar de departe
Imbold Uranusul ne-ar da
Spre libertate, poate
Cu Pluton am schimba ceva
Pe noi in bunatate.
Ceea ce credem ca este cel mai departe, este cel mai aproape!Atat de aproape ca nu-l percepem si nici nu-l putem imagina!
RăspundețiȘtergere