20 octombrie 2011

moartea

Nu este asa ca va sperie cuvantul? Nu este asa ca este un subiect de conversatie pe care nici in gluma sa nu pomenim? Daca "pomenim", o activam, o atragem, intram in rezonanta cu ea? Moartea este singurul tovaras fidel si prieten de nadejde!
Ceea ce ne sperie atragem; forta de atractie sau gravitationala este frica psihologica, teama din fundalul existentei noastre. Teama este moartea mintii! Mintea "facuta tacuta" este minte moarta! Ce ne sperie atat de tare atragandu-ne in timp in care o atragem? Moartea mintii este  moartea dorintei! Cand moare dorinta? Este evident ca dorinta moare cand este implinita. Dupa ce "i-am tras-o" dorinta de a "i-o trage" moare, a disparut. Dupa ce mi-am cumparat dorinta ea moare, nu mai doresc dorinta implinita sau incetarea nevoii. Dupa ce o posed nu mai am nevoie de ea. Cand "o lipsa" este completata, dorinta moare. Fara lipsa nu este dorinta! Mintea moarta este o minte fara dorinta, este teama. Cand toate dorintele sunt implinite mintea este tacuta, sta pe loc, nu se mai agita. In acesta lipsa de agitatie percepe teama ca sursa a agitatiei. Cum mintea fara constienta de sine se confunda cu miscarea, cu agitatia, cu framantarea, se opune cu inversunare incetarii aceteia. Considera ca incetarea agitatiei (dialogul interior) insemna moartea sa. Cand are curaj "sa moara" descopera ca teama era sursa propriei sale agitatii si ca agitatia era teama. Tema "descoperita", sau relevata constiintei sale este umbra intunecata, (tacuta ca sa nu fie descoperita, ascunsa in agitatia mintilor noastre), care insoteste existenta penibilitatii. De ce ne temem atat de tare de moarte, respectiv de tacerea mintii in care este relevata teama ca sursa a existentelor personale? Odata desconspirata sau relevata teama ca identitate falsa a mintii in constienta sa ( "lumina"), acesta teama inceteaza a mai misca sau  framanta mintea. Cand acesta agitatie, framantare, tip de miscare conflictuala inceteaza, persoana ca sistem de referinta in miscarea energiei mintii inceteaza, este complet irelevanta ca motivatie in actiunea mintii si lumina constiintei sale. Constiinta "percepe inteligent" persoana ca pe istoria miscarii sale provocatoare de durere."O tu fiu al durerii" este expresia acestei constiinte referitoare la istoria identificarii sale si abordarii personale. In aceste relevari ale dimanicii constiintei "moartea" ne apare ca "salvatoare de durere".Nu este asa ca unii au ajuns sa se sinucida in colectiva ca sa scape de durea izolarii? (exista secte care propovaduiesc moartea ca izbavire?)  Nebunii daca nu pot acapara lumea, considera ca sunt izolati sau marginalizati de lume, se sinucid ca sa scape de marginalizare si sa se inchida in totalitatea inchipuirilor unde nu exista si alte puncte de vedere in afara celui propriu! Da "moartea" vazuta ca incetarea framantarii, pre-ocuparii, a conflictului interior la toate nivelele, este izbavire. Insa asocierea mortii cu disparitia, mintii sau corpului constiintei, "corpului luminii, inteligentei, claritatii si intelegerii pure, etc," este o aiureala. Aceasta AIUREALA este ceea ce ne sperie si ne perpetueaza framantarile si durerea. Dar cum credinta este un model, un proiect la care mintea lucreaza si o intrupeza ca obiectiva, ca certitudine, pentru ca se naste dintr-o falsa cunoastere, o cunoastere teoretica, (o inchipuire, o plasmuire sau interpretare pentru ca nu stim ce este moartea la propriu), societatea este expresia "credintelor" noastre. Acestea au fost numite de Constiinta Cristica "necredinte", adica re-legaturi, o altfel de  legare sau asociere gresita fata de legatura (aici cu semnificatia de relatia) originara la care indica "intoarcerea" constiintelor indiciduale. A invinge moartea insemna a o intelege a o cunoaste ca ceea ce este. Dupa cum puteti constata "moartea" este cel mai ascuns si tabu subiect! Toti smecherii acestei lumi ascund si denigreza orice explorare pe aceasta tema. Cel mai simplu este sa ascunzi cerand "persoanei" dovezi pentru ca persoana nu poate avea asa ceva pe acesta tema si astfel tema ramane mister, un mister care justifica toate cruzimile si faradelegile posibil de imaginat; Daca tot mori si mergi dupa aia in rai de ce sa te stradui sa faci ceva cand cel mai usor este sa copiezi ce fac ceilalti si obedienta? Daca mori si dupa aia nu mai este nimic de ce sa nu exacerbezi la maximum senzatiile posibile (suferinta- exaltarea) si cruzimea dorintelor conflictuale, de ce sa nu-ti faci toate poftele, de ce sa-ti pese de cineva? ( am prezentat cele doua punte de vedere, cele ale credinciosului si cele ale ateului). Mintea facuta tacuta este mintea moarta. Dar ce este mintea moarta sau devenita, facuta tacuta? Amintire, memorie. (informatie, carte, imagine, film, tehnologie, instrument, concept ,denumire, etc.)  Cand mintea este facuta tacuta ea devine obiectiva, obiect, sau sfera acestora, suma obiectelor materiale vizibile si energetice invizibile (psihologice). Mintea facuta tacuta este minte moarta dar mintea tacuta nu este moarta nici moartea asociata cu disparitia mintii. Cum este mintea facuta tacuta? Prin asocierea a doua aspecte care sunt unice, complete in sine, sau prin fragmentarea in doua parti a unui aspect unic si complet in sine si  efortul "lipirii"la loc a celor doua fragmente. Care sunt cele doua aspecte gresit asociate va las privilegiul de a descoperi. Ceea ce este unic si complet nu poate fi asociat, iar ceea ce este fagmentat nu poate fi unificat. Completul nu este niciodata parte si partea nu este niciodata intregul. Teoria holografica este expresia dorintei de a fi egal cu Dumnezeu, a copilului egal cu parintele, etc, de regula toate ideatiile egalitariste ale micimii din constiinta! Altfel spus efortul de a face ceea ce este intreg bucati si  ceea ce este bucata intreg este efortul facerii de minte tacuta sau moarta.Ceea ce noi facem este moartea, fiind obviectiva este fapta noastra. Am reusit sa obiectivam o inchipuire a sinelui, ignorand sinele asa cum este el. Ignoranta este crima pentru ca pe cale de consecinta: omoara. Mintea facuta tacuta este teama si teama este moartea fara alte comentarii. Nu sunteti continuu speriati cu nenorocirea viitoare, cu va fi si mai greu, ca nu veti putea? Moartea va sperie, caci altceva nu stie sa faca. Nu stati acolo unde stati de teama ca nu o sa mai aveti alt loc unde sa stati, lucrati, etc.? Nu este teama mama lumii? Intrebativa ce ati face daca nu v-ar fi teama, ati mai merge la serviciu? Ati mai onora vreo circumstanta, ati mai fi ipocriti si obedienti, ati mai face pe nestiutorii si credulii, v-ati mai razbuna? Sigur ca nu, nu ati mai avea de ce! Aceasta tema este nemotivata in spirit. Este doar o asociere gresita, sau altfel spus o legatura gresita ca si cele electrice daca sunt gresite si s-a incurcat + cu -,  bateria se "consuma" face scurtcircuit. Asta este societatea de consum,  un scurtcirciut al energiei vitale in folosul scrumului. Moartea este cunoscutul in nici un caz "misterul" cu care este gresit asociata. Acesta asociere o ascunde ca sa o facem de fapt,  fara sa stim sau sa fim constienti de ceea ce facem. Misterul este domeniul sublimului necunoscut si incognoscibilului vietii. Daca confundati incognoscibilul asociindul mortii, atunci va sfatuiesc sa va cumparati cosciuge. Sublimul mister necunoscut este bine sa il lasati in pace sa nu va luati de el asa cum fac politicienii si cercetatorii de cadavre caci nu stiti ce veti pati; va asigur ca exista lucruri mai rele decat moartea, chiar asa gresit cum o interpretam si consideram noi facand-o sa fie. Misrerul este al Iubirii si este cel mai firesc natural si fermecator mister.Nu ma deranjeaza de loc ca este un mister atata timp cat sta cu mine. Daca pleaca, plec cu el. Nu este mai groaznica decat inexistenta, trairea fara iubire?

6 comentarii:

  1. VIN VREMURI GRELEEEE BĂĂĂ !!

    Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.

    Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.

    Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.

    Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.

    Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.

    Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.

    Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.

    În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.

    Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.

    Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

    preluat de aici:preluat de aici: http://www.povesticutalc.ro/povesti-Vin-vremuri-grele.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Re-cunosc ca foarte multa vreme m-a bantuit si speriat cuvantul si aspectul mortii. Anxios. La fel cum re-cunosc ca ceva s-a schimbat in ultima vreme in perceptia mea despre moarte, iar aceasta imi starneste curiozitatea devenind parca mai blanda. Defapt toate au devenit mai blande de cand am inceput sa re-cunosc anumite aspecte.

    Citind randurile de mai sus, in legatura cu moartea dorintei prin implinirea ei.. hmmm.. foarte intresant :) Devine tot mai amuzant.

    RăspundețiȘtergere
  3. Afirmam in "neincetata evolutie", ca in adincul nostru suntem sfasiati, chinuiti, nevindecati, nu suntem oameni intregi si ca adanca izolare este umbra intunecata a vietilor noastre. "Sfasiati" "rupti in doua" iar efortul "sudarii" este inutil prin metode si mijloace exterioare noua cunoascute sau nu. Ca este nevoie de "integrare interioara" (nu de completare exterioara). Mai spuneam ca "moartea" este chiar activitatea nascuta din acesta sfasiere sau fragmentare in constiinta noastra, activitatea ranii, puroiul emanat, teama ca senzatie corporala a acestei activitati continuui a mintilor noastre. Cand spuneam ca in "profunzime" este rana izolarii spuneam ca in mintea inconstienta si mai spuneam ca "lumina" cautata este chiar constienta ranii, sfasierii, separarii, si izolarii iar acesta constienta este medicul si medicamentul recunoasterii si cunoasterii adica vindecarea mintilor noastre constiente_REMARCATI ruperea in doua a mintii? Este ea reala? sau este un fals imaginar? sa vezi falsul ca fals este inceputul intelepciunii spune omul intreg pe care nu-l separ numindu-l. !!!?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimic-ul se plictisea in absolut, si si-a "dorit" existenta.

    Cat timp nu re-cunosti ca esti bolnav, nu vei cunoaste boala si tratamentul ei. Iar tratamentul este insasi re-cunoasterea cauzei. Altfele spus noi cream boala. Noi ne legam singuri si numai noi putem dezlega ceea ce noi am legat. Am inteles corect ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Da! Dupa existenta este dorinta era semnul intrebarii si apoi mirarii! daca este dorinta inceteaza odata cu implinirea ei. De fapt cum percepem noi existenta? altfel decat un sir de evenim? Altfel decat povestea copil, matur,familista, batran si mort? fara exceptie urmam povestea si cand ea se temina am implinit doriunta existentei! Si existenra dispare! Cam asta este conceptia , definitia si manifestarea noastra colectiva, planetara referitoare la definitia existentei! Cum o definim asa o avem! dar existenta este o poveste ?. Noi traim intr-o poveste prefabricata a durerii izolarii de noi insine, si tocmai povestea ne impiedica sa traim la propriu, asociind existenta cu nr de rotatii sau respiratii ale pamantului in jurul soarelui! Asocierea cu timpul care este un concept a existentei este inchisoarea din care percepem doar peretii adica timpul sau povestea lui.

    RăspundețiȘtergere