21 octombrie 2011

ce fragmenteaza constiinta?

De explorat in comentarii.
Imi imaginez ca nu este cel mai bun format pentru conversatii dar are avantajul atemporalitatii, puncte din timpi diferiti se pot intalni aici! Multumesc pentru intelegere.

9 comentarii:

  1. vio, ce zici daca revenim putin la reperul constiinta ? Adica mai intai sa fim siguri ca toti implicati in explorare suntem in acord cu termenul de constiinta si ce reprezinta el.

    Eu de ex, am niste dubii..

    RăspundețiȘtergere
  2. O.K., ce distinge termenul si care sunt dubiile tale?

    RăspundețiȘtergere
  3. Credinta ca situatiile sunt fara iesire, insingurarea, gandul ca nu suntem intregi, neincrederea, invinovatirea, violenta indreptata catre sine, pierderea reperelor, interpretarile eronate sunt destule elemente care duc la explozia constiintei.
    A.

    RăspundețiȘtergere
  4. A. Ai atins aspectele psihologice si urmeaza cele evidente ale fragmentarii constiintei! Toate aspectele psihologice decurg dintr-o evidenta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frica?Frica determina toate cele de mai sus.
    A.

    RăspundețiȘtergere
  6. Perceptia; faptul ca percepem inconjuratorul ca lucruri separate unele de altele fara sa percepem si relatiile dintre ele, dintre ele si cel care le percepe, nici continatorul lor.Noi percepem o "realitate" fragmentata, modelata, si nu realitatea asa cum este ea. Propria cunoastere ne modeleaza perceptia iar reflexia acestui tip de perceptie in constiinta creeaza senzatia fragmentarii de sine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Prin urmare noi nu percepem cauzele si vedem numai efectele. Iar ceea ce percepem, ce observam nu este rup de noi ci suntem noi. Adica observ ca sunt furios,suparat,manios,dar si bucuros ma identific cu toate acestea. Si apoi ce fac?:)In cazul bucuriei,ma bucur, dar in cazul celorlalte cum procedez? Iar cand privim in exterior ne percepem tot pe noi prin ceilalti, insa nu vedem realitatea asa cum este ea, nu ii vedem pe ceilalti.
    A

    RăspundețiȘtergere
  8. Prietene A; te rog sa faci distinctia dintre o concluzie la care ai ajuns prin ratiune si trairea faptului! Sunt una!? Cea care percepe este cauza si poate percepe doar creatiile sale. pentru a percepe propriile creatii a creat si "fiul" mijlocul perceptiei, fiinta perceptiva care are abilitatea explorarii inclusiv a cauzei, a ceea ce este si sustine intrega creatie, inclusiv creatia. Sursa este "fara cauza" ceea ce o face cauza prima a tot ce este, si este nedenumita. Singura distinctie prin bunul simt este de "Aceea", nu apartine cunoasterii pentru a o denumi sau descrie. Cunoasterea este emanatia sursei si este tot ce putem cunoaste si este denumit.Ceea ce ne este necesar nu este descrierea sursei sau a lui Dumnezeu; Este necesar revelatia "relatiei" dintre sursa si fiinta care percepe. Cristos a relevat asta intregii omeniri pentru ca fusese ascussa ca sa fie folosita in scopuri meschine.Exista in creatie o relatie numita corespondenta care nu este comparatie, nici holografie. Termenul de tata se refera la "samanta" sau sursa. Termenul de mama se refera la matrice, pamant, ceea ce face sa rodeasca samanta, o exprima si ii da sens existential.Ceea ce rezulta este "fiul" Dumnezeu tata/mama, este aspectul monadei, in acelasi timp samanta si matrice, unda si corpuscul, energie si substanta, tata si fiu, creativitate si creatie, etc. Ceea ce percepem este creatia si acesta nu este cauza prima, iar cand o transformam in sursa prin conformare si obedienta in fata circumstantelor create deja o transformam in cauza si asta este substituire. Aceasta substituire este groapa constiintei. Prin reflectare in inconjurator noi ne recunoastem propriile fapte sau creatia, suntem in camera oglinzilor unde tot ce facem noua ne facem. Cand ajungem sa percepem inteligent locul din constiinta unde ne aflam spargem oglinzile sau gasim o modalitate inteligenta de a iesi ddin aceasta. A sparge oglinda este una cu a muri sau distruge propriul corp perceptiv sau matricea individuala. A gasi o alternativa inteligenta de a parasi camera oglinzilor care ne blocheaza este denumit ca proces "inaltare". ( nu uitati unde sa va inaltati in infinitate, in imensitatea inconjuratoare?, deci nu este spatiala sau formala, este mai mult un fel de implozie a mintii in ea insasi, asa numita abandonare sau "varsare" a acumularilor interpretative ale cunoasterii. Fara sa spargem si in acelasi timp avand claritatea reflectarii, faptele noastre devin responsabile: ceea ce tie nu iti place altuia nu face. Altfel regenerezi camera oglinzilor din care tocmai ai iesit. In camera oglinzilor primesti rasplata propriilor fapte, propriiei gandiri sau justificari, substituirii fiintei proprii prin injumatatirea ei in constiinta ta; si asta este durerea nemultumirii. Eu SUNT este unul cu sursa sa si este fara sursa, nu pot sa fac a fi. Tot ceea ce pot sa fac este a nu fi.A nu fi este ceea ce noi facem la propriu, devenim nimic.Ne obsedeaza ideea de a ramane macar o amintire si asta ne face sa cladim monumentele disperarii de a fi: orgoliile personale. Noi suntem mai mult ceea ce nu stim ca suntem (60%ADN tacut-necunoscut) de cat ceea ce ne inchipui a fi. A te inchipui ca esti si a fi sunt complet neasemanatoare diferite.Suntem Simtamintele noastre sau ele sunt fiul nostru sau poate matricea noastra? Iubirea este la fel de naturala ca apa si la fel de natural nu pot spune ca este iubirea mea cum nu pot spune ca apa palnetara este a mea.Disperarea inexistentei faptice ne face "proprietari psihologici si sociali" iar de aici incolo acesta substituire abordata ca si cauza motivationala a faptelor noastre cladeste edificiul sclaviei la toate nivele familiale si natioanale si globale.

    RăspundețiȘtergere
  9. vio, am sa revin cat de curand cu dubiile mele, subiectul ramane deschis :)

    RăspundețiȘtergere