a avea dreptate nu este un scop in viata

În popor se spune: “a murit cu dreptatea în mână!” Dacă obţii dreptatea şi pierzi viaţa, "a avea dreptate" nu e scopul vieţii. Nu este garantul existenţei.
Dacă ar fi aşa cum cred oamenii din moment ce lupta fără răgaz pentru dreptate personală sau de grup, obţinerea dreptăţii aşa cum o concep ar fi unul şi acelaşi lucru cu obţinerea vieţii. Faptele evidenţelor consemnate în observaţiile experienţelor milenare, ne releva faptul că obţinerea dreptăţii aşa cum o concepem exclude viaţa, Ajungem morţi cu dreptate. Evident conceptul, conceptualizarea şi instrumentarea unei structuri sociale a dreptăţii şi adevărului “despre”, este greşit. Greşită este şi viziunea noastră despre viaţă şi dreptate în viaţă. Dintr-o viziune greşită nu se pot naşte concepte şi structuri sociale care să susţină viaţa, existenţa şi exprimarea ei liberă. Reperul fundamental al vieţii este libertatea, dreptatea, dar lupta pentru libertate şi dreptate nu duce la libertate şi dreptate, la viaţă, doar  la luptă. În luptă întotdeauna cineva este rănit sau omorât şi aceasta este libertatea şi dreptatea conflictului. Totdeauna este libertate şi dreptate fără sa recunoaştem “a cui” este. Libertatea conceptualizării şi instrumentării propriilor concepte în relaţiile noastre, adică social. Conceptele noastre sunt instrumente prin care socializam. Instrumentele conceptuale sunt “obiecte energetice”. Pentru că sunt obiecte energetice sau energie moartă (acţionează mereu la fel, rutină sau obişnuinţă, nu se schimbă de la sine ca şi obiectele materiale fără acţiune exterioară asupra lor), sunt cunoscute în popor sub denumirea de “vrăji”. Orgoliul, gelozia, egoismul, disperarea, invidia, vanitatea, exclusivismul, lăcomia, înşelăciunea, etc, etc, sunt neschimbătoare ca şi paharele sau lingurile; Sunt “vrăji” care induc conştiinţei o stare hipnotică: conflictul interior dintre ceea ce este şi cum ar trebui să fie. Aţi observat cum o persoană care lucrează în existenţă cu invidia, cu indiferenţa, duşmănia, ce perfect o face? Este firesc, sunt obiecte perfecte, programe perfecte, iar lipsa contradicţiei dintre persoană şi program, face ca exprimarea programului să fie completă în perfecţiunea sa. Nu există conflicte între persoane şi programele cu care lucrează astfel răutatea şi orgoliul sunt perfect exprimate.