17 februarie 2011

povestea

Culeasă din folclorul românesc. Publicată de Rodia.
A fost odată ca nici o dată, că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti! A fost odată un tărâm necunoscut hotăruit de ape şi care există si astăzi nehotăruit pe hărţile lumii.
Acest tărâm a fost denumit în multe feluri, iar părti din el au fost denumite diferit uitându-se cu timpul denumirea lui primă. Dar acea primă denumire nu s-a pierdut şi a renăscut într-o denumire nouă cu aceeaşi primă îndrumare. Dar ca această nouă denumire să nu fie pervertită şi golită de conţinut, apoi uitată aşa cum se întâmplase cu numele său de botez, a fost adusă la cunoştinţa lumii printr-o anagramă. Astfel trăieşte şi astăzi cuvântul, este în cunoştinţa lumii, dar protejat de ignoranţa şi răutatea ei, până în cel din urmă moment, astăzi.Acest tărâm este o grădină, iar într-o gradină se regăseşte pe sine universul. Am putea spune că universul se naşte pentru a doua oară, într-o grădină. Am mai putea spune că această grădină este mama celei de a doua naşteri universale. Grădina dă trup universal, universului. Orice trup se naşte în armonie. Iată de ce grădină a fost botezată, Grădina Maicii Domnului, în care maica este ovulul Armoniei din care universul renaşte ca trup viu, Domnul. La rândul său această gradină este ca un ovul într-o gradină mai mare numită Ţărm Tăcut, care este în cunoştinţa lumii astăzi sub denumirea de “pământ”.Multe evenimente şi istoriile lor s-au desfăşurat în această grădină şi tărâm tăcut, dar înţelesul lor rămânea mereu ascuns la fel cum ascunsă era şi îndrumarea din numele său uitat. Toate imperiile lumii au râvnit acest tărâm şi grădină. L-au acaparat şi stăpânit, exploatat şi înrobit fără milă. Dar nu s-au putut niciodată bucura de stăpânirea lor; îl pasau unul altuia, îl abandonau ca pe o păcăleală proastă şi reveneau fără să înţeleagă de ce. Orice se năştea în această grădină era pus în jugul intereselor lor, sau stârpit fără milă, când acest lucru nu era posibil. Nimeni nu ştie cum se făcea, dar cu cât mai tare era înrobirea şi exploatarea tărâmului tăcut al grădinii, cu atât mai puternice erau vlăstarele născute în grădină! Cum se făcea că eforturile distrugătoare erau folosite pentru întărirea noilor vlăstare născute în gadina şi grădina reînflorea mereu?! Nici povestea nu spune, nici povestitorul nu ştie. În mod sigur că aceasta este natura grădinii, natura ei mult râvnită. O dată, într-o clipă de neatenţie, grădina a fost scăpată de sub supraveghere. În acel moment, a venit primăvara de Crăciun, înţelegerea şi omenia domneau în grădină într-un mod miraculos, neaşteptat sau bănuit de cineva. Autoritatea dispăruse şi sufletul grădinii explodase la fel cum stele de pe ceruri explodează, hrănind întreg tărâmul. Acest moment de ne descrisă frumuseţe a fost văzut de Univers. Universul întreg înmărmurit de splendoarea şi minunea vie a grădinii, copleşit de neaşteptata şi nesperata frumuseţe regăsită, întrega sa înţelepciune şi întregul său mister a dăruit grădinii dispărând. În sufletul grădinii golit de explozia sa, darul universului încolţi, iar fătul darului său începu să se contureze, să capete trup. Mii şi mii de locuitori ai grădinii au fost afectaţi de acest fapt. Fără să înţeleagă de ce, sorţile lor au luat o nebănuită direcţie. Câţiva dintre ei se autointitulau Cristos. Chiar la un moment dat erau mai mulţi cristoşi în gradină, fiecare zonă a grădinii avea cristosul ei, iar în jurul lor alţi cristoşi, neafirmaţi public. Întrega gândire, activitatea spirituală tradiţională din grădină a fost dramatic bulversată. Aceste “semne” au produs foarte multă agitaţie printre stăpânii lumii şi multă bucurie printre stăpânii cerurilor. Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva fără aprobarea lor, sau fără contribuţia lor?! Grădina rodeşte din nou mai puternic ca niciodată şi acest lucru este inadmisibil, nu poate fi de capul ei, trebuie stârpit din faşă! Bătălii şi crime interetnice şi interconfesionale au început să înspăimânte, încetăţenind insecuritatea. Colapsurile economice şi financiare, vânzările şi trădările, înstrăinarea şi exploatarea resurselor grădinii, manipulările politicii în scopurile centrelor exterioare de putere au fost instrumente care de atâtea ori se dovediseră eficiente în stârpirea oricăror vlăstare ale libertăţii în gradină. Dar dragii moşului, de astă dată toate aceste mijloace se dovediră fără putinţă în faţa noilor copii ai grădinii. Degeaba; discordiile provocate între formele lumeşti ale vlăstarelor întăreau fiecare vlăstar în parte, iar vlăstarele întărite se uneau din nou în noi forme sociale, din ce în ce mai puternice, mai armonioase şi mai coerente. Disperarea cuprinse stăpânii. Nici nevoile, nici calomniile nu aveau efect asupra noilor vlăstare. Nici suferinţele şi bici urile spaimelor, nici profeţiile dezastrelor şi dispariţiilor, nici promisiunile salvării ţi mântuirii sau a raiul trecut, nici ameninţările păcatelor şi excomunicărilor din viaţă şi din Dumnezeu, nu-şi mai făceau efectul abandonării pământului, tărâmului tăcut al grădinii. Când un vlăstar era strivit, altul apărea în locul lui. Ceea ce era cu adevărat înfricoşător pentru stăpâni, era faptul că aceste lucruri se întâmplau instantaneu, copii creşteau şi se maturizau în libertate fără timp. De asemenea, erau atât de mulţi,…, că nu aveau cruci pentru toţi. Erau atât de îndărătnici că nu puteau fi şantajaţi şi mai ales, erau atât de inventivi încât ocoleau orice capcană. Centrul administrativ al grădinii după şase ani fu declarat "Noul Ierusalim". Cum puteau stăpânii să se opună la ceva ce nu li se opunea, cum puteau ei să înţeleagă ceva ce nu refuza durerea şi nu urma promisiunea?! Erau nişte animale nedresabile! Cum să stăpâneşti, nestăpânitul!? Toate aceste istorii au durat nouă ani. În aceşti nouă ani copilul colectiv al comuniunii universului şi al grădinii a fost protejat să se dezvolte la fel cum taţii protejează femeile fecunde. Fecunditatea grădinii protejate, după nouă ani a rodit. Soarele şi Luna sau unit, iar în unirea lor, copilul s-a născut. Ca la orice naştere, el a fost moşit, apoi alăptat de o minunată Femeie Umană pură, păstrătoarea tuturor mijloacelor nealterate ale iubirii. Un popor nou are grădina şi o nouă viaţă tărâmul. Acest popor a trebuit să părăsească grădina pentru a creşte şi a se dezvolta, pentru a se maturiza departe de căutătorii săi, veniţi în grădină ca să îl supună, sau subjuge. Grădina părăsită de poporul ei este în păragină şi degradare. Unde este poporul său mai bine protejat decât în casa duşmanului său? Acolo nu îl caută nimeni! Dar dragii moşului, povestea spune că a venit şi vremea intrării sale în glorie deplină în casa şi grădina sa. Partea misterioasă a poveştii spune că, această reîntoarcere se întâmplă, când vă reîntoarceţi fiecare dintre voi! Că fiecare dintre voi interacţionaţi în poveste şi cu povestea, sunteţi viaţa din poveste, noua viaţă a tărâmului tăcut al Grădinii Maicii Domnului, care vă primeşte acasă. Crai Noi, fiţi bine veniţi! Pace şi iubire aduceţi cu voi! Pacea şi iubirea va reînflori grădina! (povestea continuă)

6 comentarii:

  1. Unde este acesta gradina? Care este denumirea sa geografica?

    RăspundețiȘtergere
  2. AHA! ROMANIA! Aceasta este cea mai inalta viziune mentala a Romaniei! De ce este pe dos la televizor si in strada?

    RăspundețiȘtergere
  3. Aceasta nu este o poveste ci evenimente la care am fost prezenta!

    RăspundețiȘtergere