19 ianuarie 2011

starea de a fi IV

Afirmam ca in centrul fluid se produc transformările, că acest centru nu este personal (o proprietate), nici undeva anume (o adresă), ci este in existenţa omului relevat de atentia neselectivă. Dorinţa nu il poate revela.
De asemenea afirmam ca revelaţia lui, simplifică, despovarează constiinţa de inutilitati si confuzii, curăţă magazia memoriei de deseurile informationale uzate fizic si moral si ca acestă curăţire are drept cosecinta refacerea corporala, pe care o identificam prin reperul “ma simt bine”, plin de energie si dornic de actiune. Eliberarea energiei vitale de muncile inutile ne dă impresia ca avem energie, in fapt nu mai risipim energie si factorul sensorial ne informează că facem bine. Energia nu este mai multa sau mai putina ca banii din cont. Cand o risipinm, ne simtim slăbiţi, cand nu o risipim ne simţim energici; cu banii este pe dos, cand risipim ne simtim bine (shoping, banking, distractie, etc.), cand nu risipim ne simtim slabi (nu etalam puterea personala, nu primim invidie sau supunere). Acum să vedem simplificarile situatiilor cărora trebuie sa le facem fata. Starea de a fi sub toate formele se simplifica ca intelegere. Exista starea de a fi, pura si starea de a fi, atributiva. Din noianul de forme, attribute care ne fac să ne simţim neputinciosi in faţa lor, constatam ca nu avem de raspuns si inteles decat doua stari ale lui a fi. Starea de a fi pura, este starea de a fi de pană la aparitia constiintei, este atemporala, (exista in toate timpurile indifferent de unitatea de masura a timpului) si nefixata, fluida, (nelocalizata spatial). Starea de a fi atributiva este starea de a fi de dupa aparitia constiintei, este o fixare a constiintei, un centru fixat care nu este comparativ, iar intre formele lui de manifestare nu se poate stabili ordini sau structuri ierarhice, fiind in fapt ceea ce a crescut din aceeasi radacina, fixarea constiintei. Inca o data, nu este o analiza sau siteza ceea ce spun, ci doar dau constienta a ceea ce este asa cum este, in intentia mea. Ceea ce spun nu inseamna ca neapărat, odata cu ce spun, avem si starea de fapt ca traire, aceasta este accesibila doar daca sangele (fluidul) asculta. Am vazut rolul hotărâtor al constiintei in situatia revelata de perceptie si atentie. Prin manifestarile  sale naturale, descoperim doua modalitati distincte. Constiinta nefixata si constiinta fixata, atributiva. La nasterea ei, starea era nefixata;  in starea de vis imediat dupa starea de nonexistenta constiintei (odihna in afara timpului), nu avem o identitate fixata si hălăduim intr-un fel de nimic cu senzatia de libertate. Dupa care, devenim constienti de existenta “nimicului” si acesta constiinta fixata pe “nimic” (nonperceptie) se reflecta imediat in senzatia de cadere intr-un “abis”. Este oare reflectata aceasta senzatie in povestile caderii din rai? Posibil! Unde ne oprim din acesta "cadere in abis" (senzatie, effect, noncauzala)? Ne oprim in tot felul de “vise” diferite, stari ale constiintei nefixate inca, in care suntem spectatori (inactivi), sau actori, dar intotdeauna dupa câteva “momente ale opririi” ne simtim “ in nesiguranta  (la fel ca in nimicul de care fugeam cazând), si ţopăim dintr-un “vis” in altul, pana cand la un moment senzatia de cadere capata conototii de mare intesitate a trairii si printr-un miracol, sau moment de inconstienta (lipsa constiintei), ne trezim in pat. UuFff…!!! A fost un cosmar, sau …pacat a fost doar un vis…!!! Constiinta este fixata atributiv si istoric, ştim cine suntem si ce avem de facut,  ştim anul si data precisa, locul si adresa,  stim unde sa mergem , ce cautam si ce mobiluri si etape urmarim in cautarea noastra, “in regula” aceeasi pentru toti, realizarea personala in existenta: sa lasam urme (statui) si amintiri (istoria vip, un nume) in constiinta lumii. Mijloacele nu mai conteaza, nivelul de realizare nu mai conteaza, ce conteaza sunt eu, eu sa ma simt bine, implinit si tare in parcare. Cel (vip) mai tare (puternic, destept, dominator, invingator) din parcare (indifferent de mijloace). Mijloacele acestei “realizari” sunt realizarea, asa cum evidenţa de necontestat arată: violenta, hotia, talharia, inselaciunea, minciuna (secretul fabricat), exclusivismul lacomiei, etc, toate sub faţada imaculata a "binelui personal". Reflexia acestor mijloace in perceptie se numeste “orgoliu, vanitate, indiferenta, etc”. Ceea ce am descries ca mijloace este oare o descriere a ceea ce se spune ca ar fi iadul? Posibil ca “parcarea” sa fie iadul!? Dar ce este acesta situatie? O realitate? Evidenţa  spune că nu! Este ceea ce face constiinta fixată atributiv in realitatea planetară si in ordina sa, drept consecintă a fragmentarii sale si identificarii cu fragmentul. Ori , cum fragmentarea este imaginara si existenta nu este aservita imaginarului, drept consecinta constiinta imaginara, inchipuirea de sine, dispare la un moment dat, zicem ca a murit cutărEscu. Daca moare cutărescu toti cutăreştii mor, este evident, indifferent ca sunt vipuri sau nu, adica s-au realizat sau nu in existentă. Dar oare ce este aceasta “moarte” , oare nu se finalizeaza efortul fragmentarii si ramane ceea ce este nefragmentat? Constiinta nefixata, nefragmentata? Care este aceea? Am realizat informational si perceptiv confirmat, ca la un moment dat apare constiinta. Care este aceea? In alt “moment” apare constiinta “nimicului inconjurator” făr să cunoască ce este, reactioneza si reactiunea este senzatia cadereii. Până in acel moment, nu exista nici un corp, desi corpul este in pat. Si corpul poate spune că exista dinainte de a fi. Ce este acea cadere"; daca nu este corp, cine cade? Aceasta intrebare releva ca solutia fotografica faptul ca, reactia este o amintire. O amintire a ce? evident, a unei existente corporale a constiintei, care nu este in constiintă in acel moment, ci in afara sau trectul său uitat, a cărui amintire este. Constiinta este corpul. Corpul cui este constiinta? Evident, a ceea ce nu are corp si l-a creat, a ceea ce exista si există de dinaintea aparitiei constiintei. Corpul perceptiei?! Oare acea realitate creatoare atemporala este constienţă pură, a cărui corp este constiinţa? Cine poate cunoaste ceea ce este in conţinătorul cognoscibilului, in sublimul incognoscibil?. Nu putem decat sa mulţumim si să recunoastem sfera noastra ca sfera cognoscibilului, cu cele doua aspecte ale sale, continatorul necunoscut si cunoscutul continut, fară să le interpretam ierarhic, pe criterii de importanţă. Pentru noi necunoscut este corpul sub toate aspectele sale si explorarea existentei releva plenitudinea sa, tot sub doua aspecte neierarhice ca importantă, corpul conştiinţă si corpul biologic (legic), adica continatorul constiinta si legea sa cunoscuta si continuta. "Bady billding" nu mai pare chiar o idiotie, mijloacele sunt idioate, implicit demolatoare. Corpul constiintă …, continatorul corpului bios-logos !; ce o mai fi si asta? Haide-ţi să căutam răspunsul in conţinutul cunoscut, care este reflectarea actiunii (radiatia sa necunoscută). Sa percepem (pentru ca nu cunoastem), ce este simultan, in sincronicitate cu existenta sa unica, sfera sa “exterioara” ca perceptie (reflectare) senzoriala. Iti cumperi din partea mea o floare? Daca da, sa mergem mai departe. Daca nu, opritiva aici!.

5 comentarii:

  1. O floare? Sigur ca da, desi nu inteleg legatura, asa cum nu am inteles nici ce-i cu " continatorul cognoscibilului" si cu constinta nefixata.

    RăspundețiȘtergere
  2. La un moment dat in cursul vietii am avut cateva experiente scurte de amnezie totala. Cand ma trezeam uneori dimineata sau cand ma trezeam brusc din somn. Totul dura fractiuni de secunda dar era atat de intens. Ideea e ca in acea fractiune eu cautam cu disperare sa ma identific cu ceva, nici macar un limbaj nu cunosteam, nici macar trupul, nici macar mediul inconjurator, vedeam mobilierul, totul dar nu stiam ce este si unde sunt si ce sunt, nu exista timp si nici spatiu. Amnezie totala.

    Simteam o disperare (nici disperare nu stiu daca este un cuvant potrivit ptr ca nu cunosteam nici conceptul de disperare, nu cunosteam nici un concept)de a ma agata de ceva si pe care sa il CUNOSC.

    Asta o percep ca pe o stare de a fi pura, atemporala. Si totusi simteam "disperat" ca vreau sa "stiu" cine SUNT.

    Imi cumpar din partea ta o floare la ghiveci. Sa mergem mai departe. Imi place !

    RăspundețiȘtergere
  3. Drag prieten,
    poate ca dupa aceasta rememorare a trairii tale si revelatia "disperarii" de identificare si cunoscut, realizezi cat de necesr este sa exploram ceea ce este si sa nu fugim de ceea ce este. Cred ca ma intelegi daca afirm ca ceea ce nunim "cunoastere" s-a nascut din "fuga" de acea "puritate" si ca identificare insemna "mereu la fel" Ideea si actiunea ideii de identitate, identificare este extrem de periculoasa si exclusivista, violenta. La intrebarea sau aspiratia de a cunoaste cine esti identificarea si cunoasterea nu poate raspunde; doar explorarea perceptiei. Nu poti explora ceva de care fugi. Intrebarea cine sunt?, nu are raspuns asa cum viata nu incepe si nu se termina.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Mari
    Sferosfera in evidenta inexistentei limitelor spatio-temporale, este un concept care relevă că orice există este continută, sau este o sfera continută in alta sferă. Sfera cognoscibililui (sfera a tot ce este cunoscut, sau poate fi cunoscut) contine sfera necunoscutului (a tot ce nu este denumit, cunoscut, dar poate fi cunoscut si denumit), care la randul ei contine sfera cunoscutului, a tot ce este denumit. Socrate percepand aceasta evidenta a facut acea afirmatie a carei cariera dureaza si astazi: "tot ce cunosc este ca nu cunosc nimic".(sau ceva de genul asta) Constiinta lui limpede "vedea" ca traieste in necunoscut, si evidenta ca este constiinta a tot ce este cunoscut. dar intreaga sfera a cognoscibilului este la randul ei, continuta in sfera incognoscibilului, sfera a tot ce nu poate fi cunoscut.

    RăspundețiȘtergere
  5. P.S.cand afirmam ca modestia generata de constienta faptului si limitelor cunoasterii, duce la intelegerea domeniului nostru ca domeniul sferei cognoscibilului, afirmam ca risipirea inseamna a ne "ocupa" de sfera incognoscibilului, moment in care lucram la "fabrica de nimic". Folositor este sa ne orientam atentia inspre sfera necunoscutului care ne releva faptul ca ceea ce este cunoscut este "primul" necunoscut, exploram cunoscutul si curatam constiinta de falsul istoric si formal. Asta nu inseamna sa ne luptam cu el ci sa renuntam la lupta cu ceea ce este fals, lupta care intareste falsul sau formele sale opuse, complementare de asemenea false.

    RăspundețiȘtergere