07 ianuarie 2011

parte si intreg

Ceea ce este întreg nu poate fi fragmentat, iar ceea ce este fragment nu poate fi întreg. Nici însumarea fragmentelor nu poate realiza un întreg.
Altfel spus, întregul nu poate fi fărâmiţat si nici însumarea firimiturilor nu realizează un întreg ci o firimitură mai mare. Acum să explorăm ce este întreg. Gândirea este un întreg? Mai degrabă o suma de gânduri, o paletă foarte diversă si polară de idei, gânduri şi gânduri despre gânduri. Această paletă numită si expoziţia depozitului de “forme gând”, este sortată, ordonată, depozitată, automat după felul lor. Nici un gând emis vreodată de omenire nu se risipeste, nici pierde, “se adună” după felul (forma) lor iar aceste grămezi se adună la rândul lor după acţiunea lor în alt gen de grămezi, până în final se sortează singure în doua tipuri de gramezi după polaritate. Astfel cei ce percep acest depozit de gânduri, încep sã vorbeasca despre forţele întunericului si forţele luminoase. Pare că fiecare are o sursă diferită si actiuni diferite, divergente si conflictuale. Dar toate aceste forţe se învârt în jurul “a ceva” , se pare că-si revendică acelasi "ceva" si se confruntă pentru el sau nu. Gândirea aşa cum o cunoastem nu este un întreg, nu este o cauză pentru că revendică o cauză, se revendică drept cauza în confruntarea ei interioară cu ea însăsi. Memoria este un Întreg? Ceea ce numim memorie personală evident că nu. Mai degrabă ceea ce numim memorie este un set de obisnuinte (programe) si informaţii,  rutine, o interfata “de lucru”. Memoria este materia si gândirea miscarea din memorie, din materie, cunoaşterea. Memoria universului este universul bio-fizico-chimic, cunoaşterea universului aşa cum îl percepem. Corpul universului este memoria universului, cunoaşterea sa si mişcarea acestei cunoaşteri este gândirea universului. Universul este o fiinţa vie al carui corp este memoria-cunoasterea sa, universul fizic asa cum îl percepem; asemănător deci diferit, cum omul este cunoastere si memoria-cunoasterea sa este corpul său, aşa cum îl percepem. Mintea, sau totalitatea a ceea ce este cunoscut, este corpul sau. Ceea ce denumim “mintea mea” si “corpul meu” sunt cele două gramezi polare ale gândirii, ale cunoasterii. Dupa cum este evident când confuzia încetează (confuzia generată de farâmitare ca proces, cunoscut si denumit “dorinta”), mintea, cunoasterea-memoria, nu poate fi “mare”, evident ceea ce este mare, este imens. După cum este evident suma cunoaşterii nu formează un întreg, doar o parte într-un întreg. Cunoasterea nu poate fi si nici ajunge “mare” si acesta constienta de sine a cunoasterii, este smerenia ei si începutul întelepciunii. Necunoscutul este “mare” pentru cunoaştere si o conţine. Necunoscutul este “jumatatea cosmica” a cunoaşterii. Necunoscutul si cunoasterea este un alt tip de polarizare care nu apartine gândirii ci constientei percepţiei creatoare. “Puterea” atât de râvnită de cunoastere este inaccesibilă ei, are acces doar la puterea pe care ea o face (bomba), care este o putere facută si care consuma gândirea, se hraneşte din ea. Iată ce evidentă este povestea creatorului devorat de creaţia sa, care este punctual de vedere al cunoasterii-memorie- materie privitoare la propria activitate, propria poveste, cercul vicios din care se zbate să scape. Nu poate să iasă din acest cerc cunoaşterea, fără smerenie si recunoaşterea necunoscutului ca sursă a sa, cu alte cuvinte, sa exploreze necunoscutul care este ea însăsi, ca pe ea însăsi, nu ca pe altcineva, dusmanul. Cunoaşterea cu tot ce ţine de ea, memorie, activitati, sentimente, senzatii , stiinte, religii, psihologie, paradigme si imaginatie, etc, etc, este fragment, parte, rezultat si cauză secundă, este procesul farâmitarii fără izbândă a ceea ce nu poate fi fărâmiţat, si astfel farâmitarea este interioară cunoasterii, viaţa sa interioara, care se exprimă în gândire, inclusiv în gândirea despre gândire care este autocorecţia care nu corectează nimic. Evident ca oricât s-a reflectat gândirea în ea însasi, sau exprimat erori de concepţie si organizare, erori de comportament si decizii-judecăţi, erori în politică, strategie, economie si paradigmele erorilor, nimic nu s-a corectat în fapt, în gândire, în memorie, în societatea gânditorilor. Gândirea se străduie ca un copil să ajute parintele în ceea ce el face, dar mai mult îl încurcă. Parintele este iubitor faţă de copilul său, nu îi dă în cap, nici nu-l omoară că-l încurcă, parintele este întreg, este conştient de ceea ce este. Nu suntem noi oamenii gândiri, oamenii cunoaşterii? Gândirea însăsi? Minte-corp si lumina sau constienţa acestei monade?. Dacă aşa este, tot ce gândim suntem, suntem auto reflexivi, suntem închisi în propriile fapte. Suntem singuri, închisi, izolati în propria gândire. Este cineva ce nu cunoaste acest simţământ?! Un gând nu este întreg are polaritatea sa. Este evident că gândirea, cunoasterea, timp-spatiu, intelectul, recele, cauta ceva, sursa sa preconcepută ca opusul său, caldul, raţionalul, miracolul instantaneii împliniri a dorinţei, acum-ul (eternitatea), imediatul, atot-cunoastrea, gândul suprem. Ce este mai întâi: sentimentul sau gândul? Este evident că dacă sunt supărat fara motiv îmi apar gândurile motivelor de tot felul de parcă gândirea se străduie sa raspundă sentimentului, ca si cum ar intra în conversaţie cu el: “esti suparat, trist, dar ai motive destule în lumea asta rea să fii, etc”; sau: “de ce esti supărat si trist, dar ce motive ai, nu vezi că nu ai nici un motiv, etc?Copii se simt bine în braţele mamei lor, sentimentele si vor să le facă pe plac să le îmbuneze, sau înveselească. Puterea gândului formă este sentimentul din care se nasc, la fel cum mama puterea copilului său, este . Dar copilul si mama unul sunt înainte de nasterea copilului. Gândul forma caută sentimentul mama a carei prelungire si cu care una este. Asta dovedeste ca separarea este eroare. Separarea din cunoastere, produce separare în perceptie, cunoasterea modelează percepţia fagmentand+o. Tot ce percepem este un holo spatiu facut de noi si suntem una cu el. Omul cunoasterii este un om singur, izolat, egocentric si indiferent. Încă nu este om.  Acest tip se manifestă în doua feluri asemanatoare aparent diferite, în grade diferite pâna la extreme: intelectual-rece-indiferenta incomensurabilă si pasional-fierbinte-posesivitate extremă; indiferent de sex, nu are sex sau gen, adică, una gramadă de emanaţii polare într-o nerecunoscută (inconstienta) identitate  (mereu la fel) si personificată (auto centrata, tiranica). Necunoscutul ne mai salveaz înca!

*continuam

2 comentarii:

  1. Cel mic si chel7 ianuarie 2011, 11:03

    Neata! Odata, mai de mult, imi spunea un baiat destept ca indiferent daca traiesti un necaz sau o bucurie, creierul este la fel impresionat, adica la fel de consumat. Tot amintind despre gramezile alea interminabile, n-am putut bloca imaginea unor gramezi de gunoi care, oriunde am privi (oricat ne-am schimba unghiul), raman permanent in spatele nostru si n-avem cum sa le masuram sau maturam. Intrebarea este cum sa procedam ca sa nu mai ingunoim spatele? Intotdeauna cineva va fi in spatele nostru, iar pentru el aia este fata. In sfarsit, stiu un singue nebun care spala gunoiul inainte de a-l arunca la gunoi. Legat de titlu, cred fara discutie ca si eu fac parte din gunoiul pe care-l arunc, iar alternativa ar fi sa las locul curat pe unde trec. Vorbim aici SI despre gandire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce a fost nu putem schimba(nici nu merita efortul), ce va fi nu stim (nici nu merita efortul), tot ce pot, este ce pot astazi.

    RăspundețiȘtergere