24 septembrie 2010

nerespectul

Respectul este subinteles si nemotivat , neconfirmat de fapte. Este evident, cand exista doar nerespectare, subintelesul nu are nici un inteles.
 De aceea cunoastem clar si putem exprima doar ce facem, nerespectul. Sa-l desconspiram, luminam. Orice actiune a noastra incepe intotdeauna cu noi insine. Drept urmare cea mai greu de descifrat actiune a nerespectului (atirudinea constanta) este aceea a modalitatilor in care nu ne respectam pe noi insine. Incepem prin a nu respecta atentia. Nu are nici o valoare sau importanta la ce suntem atenti, ce privim, ce simtim, sau ce exprimam in minte, in momentul unic in care suntem atenti, la "ceva" Ca atare nerespectul atentiei se numeste neatentie. Cand atentia lipseste  suntem speriati, nemultumiti si izolati de tot ce ne inconjoara, morbizi si razbunatori, vulnerabili la propriu. Atentia este cuvantul cel mai lipsit de continut, drept urmare i-am umplut continutul cu referinte false. Nu respectam inteligenta. Cand facem asta? Cand nu urmam impulsul launtric al intuitiei si acceptam modele de actiune, comportament si exprimare (stereotipuri) facute de altii sau la moda. Nu respectam idndicatia viului din noi, pentru ca este foarte greu sa abandonam lasitatea (sau imaginea de sine pe care ne straduim s-o impunem celorlalti) si interesul meschin, pentru a o urma. Nu respectam gandirea, cunoasterea. Ceea ce este gandit este o existenta conditionata, mereu la fel, cunoscuta, pe care propria conditionare ne obliga sa o distrugem, s-o atacam, contestam si s-o modelam dupa cum ne-ar place si ar trebui din puntul de vedere conditionat, sa fie. Acest constantza, de a opune alte ganduri, gandurilor altcuiva, este nerespectul gandirii proprii, al cunoasterii. Nu  respectam dorina. Dorintele, desi le consideram "ale noastre" ca si pe copii, sunt ignorate prin lipsa perceptiei implinirii tuturor, sau a recunoasterii lor ca implinite. Nu exista nici un multumesc adresat dorintei, multumim doar cand le primim celor   din jur, fara efortul propriu al obtinerii lor. Acesta ignorare a lipsei de participare proprie la inplinirea dorintei este nerespectare dorintei. Efortul implinirii dorintei prin propria actiune este nerespectul actiunii dorintei. Nu respectam faptele. Faptele noastre sunt ignorate si considerate simple mijloace neimportante in atingerea unor scopuri marete. Dictonul mincinos dupa care ne ascundem nerespectarea propriilor fapte, "scopul scuza mijloacele". Astfel, faptele care sunt mijloacele noastre, mereu prezente cu noi, au nevoie permanent "de scuze". Scuzele trebuiesc aduse de scopuri, dar scopurile nu o pot face din simplul motiv ca nu sunt niciodata cu noi, mereu ascunse, sunt mereu viitoare, in alt timp, in care la fel, devenite la randul lor, mijloace sau fapte, au nevoie de suzele altor scopuri viitoare. Acesta atitudine constanta este conditionarea constiintei de a-si ignora, nerespecta, propriile fapte, sau exprimari "in lume". Scopul este mijlocul. Nu respectam consecintele actiunilor noastre. Cum facem asta? Simplu, totdeauna "cineva este de vina" pentru ce ni se intampla bine sau rau, Acesta atitudine este fuga de vina si invinuiri, teama de viata, de responsabilitate perceputa ca pedeapsa si nu ca ceea ce este ea: un dar si un har pe care ti-l dai tu tie insuti. Acesta nu inseamna ca esti cel care duce tot greul, cel care va fi invinuit cand lucrurile merg prost sau cel care va culege laude cand ele merg bine, cel care va fi aratat cu degetul, sau cel care va fi condamnat. Responsabilitatea nu este o judecata de bine sau rau, de corect sau gresit; este o stare de fapt si pozitia pe care ti-o asumi in acesta stare de fapt. O stare care iti sporeste puterea si te face sa ai un cuvant de spus in viata si lumea acesta. Nimeni nu te poate face responsabil, dupa cum nici tu nu poti impune responsabilitatea nimanui. "Cine e de vina...?", "cine trebuie sa plateasca...?", "cine raspunde...?", " cum se poate intampla asa ceva...?", strigate cu care suntem bombardati la ora stirilor de groaza, nu sunt nimic altceva decat urletele prostiei si iresponsabilitatii lasitatii in fata faptelor proprii. Nu respectam aproapele nostru. Incepem cu cei mai apropiati cu care suntem in conflictul cel mai mare: soti, sotii, copii, parinti, si restul lumii. Acest model relational, care nu mai poate fi ascuns de idiotiile traditiilor cruzimii si nerespectului este expresia  indiferentei fata de ceilalti,  considerati separati si fara legaturi cu noi, atitudine care  duce in mod obligatoriu la tratarea lor ca simple instrumente si jucarii in obiterea intereselor sau placerilor noastre. Analizam, judecam si condamnam la moarte pe oricine ne sta in cale; cum toti par a ne sta in cale si noi in calea lor, percepeti singuri ce se intampla prin nerespectare. Nerespectarea are istorie lunga si ascunsa cat se poate de bine de "stiinte si politica", "de religii si filosofii", de"mode si modele" toate ale nerespectului, si ale justificarii lui cu propria manifestare---cerc inchis---.Barfa ,calomnia si discreditarea sunt intrumentele cu care nu ne respectam aproapele. Nu respectam evidentele. Evident este ca politica ,economia, sistemele financiare, culturale, etc, etc, toate sistemele care functioneza in lumea nerespectului de sine sunt intrumente de tortura, folosite pentru schingiurea, umilirea si chinuirea fiintei umane (autoflagelatoare) dar continuam sa le sustinem si justificam (din sadismul unei vinovatii inchipuite prentru care ne pedepsim ca sa obtinem iertarea nimanui), autovrajeala perfecta. Acesta este nerespectarea evidentelor. Stim, dar nu facem nimic spre a inceta ceva in propria existenta. Sunt desconspirate, de ex. pe internet, fatete oculte si doar aparent incredibile ale unor regine, regi si vip-ri politice cunoscute s-au nu, dar nu se intampla sa auzi despre vre o consecinta a desconspirarii prin pierderea pozitiei sau altfel, printr-un simplu boicot pacifist, doar din simplul motiv ca se cer probe care au fost deja aduse dar care sunt discreditate. Aplaudacii si atasatii, dependenti psihic de stapan, clonele lor mentale, sunt soldatii invizibili ai invizibilului dezastru al precivilizatiei,  mai bine zis noncivilizatiei, nerespectului de sine. Respectul in lumea nerespectului este invizibil. Toate elementele (din prezentarea neexhaustiva de mai sus), sunt elementulele nerespectarii sinelui, lumea nerespectului de sine. Dar acesta lume, nu este lumea oamenilor, ci "a domnilor !". Cum "sa fii domn" e o intamplare, eh!.., s-a intamplat , eh!.., ce sa-i faci !,..., si  "la  Casa  Mare a Pamantului".  Casa oamenilor este Lumea Respectului de Sine, Lumea Dumnezeu, din care venim si in care ne intoarcem, dupa ce ne-am saturat de "distractia" teatrului inconstientizat; fara umor, se alege praful de tragedie. Sau..., hai mai bine sa... nu ne mai intoarcem si sa aducem Lumea Oamenilor pe Pamant , sau altfel spus in Faptele noastre.  Respectul incepe intotdeauna cu voi insiva. Nu are reguli si modele, sabloane si protocoale sau etichete, tehnici oculte sau ritualice , barbare in ansamblul lor.  Percepeti totdeauna cand va respectati. Ramane sa o facem. Daca noi insine nu ne respectam, nimeni nu ne va respecta vreodata. Nu confundati respectul cu reactia orgoliului ranit, de respect!. Nu este usor, este greu, este chiar foarte greu, numai cei curati in inima si mintea lor, reusesc, chiar acum! Curaj!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu