ceea ce avem - campul explorarii II

In acest camp, imens in dimensiunea sa reala, pentru al explora, ne stabilim un perimetru al explorarii pe care-l abordam intr-o viziune nestatica, fara al premedita, sau inventa, ci asa cum el este. Am determinat “linia de start”, unde si cand “ceea ce avem” incepe, in evidenta a ceea ce percepem ( fara a considera acesta evidenta exhaustiva, ci bazica, comuna). Explorarea in linia de start, a startului, ne-a relevant aspecte inedite, carora nu le-am acordat prea multa atentie, presupunandu-le cunoscute si banale. Dintre acestea sa recapitulam cateva. Prima este faptul ca incepem sa avem ceva, inainte de a fi constienti de asta. Ca urmare ma intreb: ce am primit deja fara sa stiu ca am primit si intrebat daca sunt de accord sa primesc? A doua relevare este aceea a faptului ca “a avea” este determinat din exterior, este campul a ceea ce” ni se da”determinat, de impactul prezentei noastre, in perceptia a tot ceea ce percepe din jurul nostru. Urmatoarea relevare este aceea ca “ce ni se da” nu este determinat de ceea ce suntem si avem prin faptul ca suntem, ci este determinat de reflectarea si compararea a ceea ce suntem in memoria celui care da. Altfel spus, primim memorie din memoria observatorilor prezenti, functie de criteriille lor de comparare a ceea ce percep cu ceea ce au parceput in trecut si judecata lor, a ceea ce le place si ce nu le place. Se releva alt aspect uluitor, acela ca din cei present la aparitia noastra in lume nimeni nu constata ceea ce avem inainte de a ne da ei.( NU sunt constienti de ceea ce avem deja). Mai departe am descoperit, ca ceea ce primim si avem din acel monet (nu putem refuza), are tendinta sa se constituie intr-o identitate descriptiva-comparativa, alta decat cea care suntem, din moment ce este “a avea”, dintr-un punct exterior noua. In acest fel, iata ca ne trezim dintr-o data, cu doaua identitati, una a ceea ce suntem ca original si neseparata de ceea ce suntem si una proiectata asupra noastra din exteriorul nostru si ca atare separata de noi insine, existenta in memoria observatorilor prezenti. Ma intreb: la startul , alergarii “in campul lui ceea ce avem”, primim o stafeta , sub forma unei identitati reflexive, descriptive si comparative, a spectatorilor? O stafeta, sau un handicap, o greutate? Mai degraba un handicap, din moment ce doi legati, alearga mai greu decat unul, mai ales cand niciunul din cei ce alearga nu sunt constienti ca sunt legati si fiecare are impresia ca alearga de unul singur.
Este ca si cum unul alerga fara a avea ceva deja(originalul a ceea ce suntem) iar celalalt (identitatea determinata de ceea ce a primit la start) alearga cu ceea ce a primit in momentul startului. Altfel spus competitia in campul lui “a avea” se desfasoara intre “cel care suntem si avem, fara a fi constienti de ce avem” si “cel care nu suntem, dar avem si stim ce avem, dar nu suntem constienti, ca nu suntem (o identificare cu ceea ce ni s-a dat din memorie)”.
Am vazut linia de start ( si va rog sa reluati si explorati personal din nou, cu ochii proprii aceasta linie, adica sa o particularizati in cele mai profunde si nesemnificative aparent, detalii), acum sa vedem pe cel ce ia startul, pe “cel ce are”
Am pus o intrebare la care am amanat raspunsul din constienta faptului ca raspunsul fiecaruia, nu al meu, este cel valabil si important pentru fiecare. Eu doar provoc explorarea; ceea ce gaseste fiecare in propria explorare este “bogatia nedatorata”
Sa exploram intrebarea : ce avem “al nostru”, fara a putea fi contest sau sa ne indatoreze pe linia de start? Mai intai sa vedem ce nu avem. Avem, vreo memorie? Nu. . Avem constiinta de sine? Nu. Avem o identitate? Nu. Avem ceva in exteriorul nostru, vreun al meu? Nu.Este evident ca neavand constiinta de sine nu acem ceva. Suntem. Suntem corpul uman si toate posibilitatile sale, sau calitatile sale. Aceste calitati (denumite si proprietatile faptului, generate de existenta sa), poate fi denumit “ceea ce avem”, prin a fi pur si simplu. Aceasta este “bogatia” pe care nu ne-o poate lua sau contesta cineva, nici sa ne indatoreze pentru ca o avem ( chiar daca incearca). Este relevanta explorarea acestor calitati, bogatia noastra primordiala. Prima este calitatea si capacitatea de a percepe (simturile intrumente prin care se manifesta) A doua este, acuratetea perceptiilor, posibila prin lipsa oricaror premeditari (cunoasteri a ceea ce percepem) Acesta “lipsa”este in fapt “inocenta”, calitatea acuratetii perceptiilor noastre. Reflectarea, sau calitatea de a raspunde presiunilor exterioare, mult hulita sinceritate , calitatea raspunsului corect, a informarii corecte, fara deformari, a ceea ce percepem prin acuratetea perceptiei si reflectarii ei. Puterea, este alta calitate, proprietate, a corpului uman, lipsa fricii si pericolului, a vulnerabilitatii, confirmata de totala deschidere si atentie pe care o acorda perceptiilor, mult hulita prezenta, calitatea de a nu face doua lucruri deodata. Calitatea de a invata fara sa acumuleze (memoreze), este calitatatea recunoasterii a ceea ce a perceput odata si a explora in continuare mediul sau fara sa se opresca la ceea ce deja a cunoscut direct prin perceptie, adica a nu se plictisi, a nu obosi, energia. Creativitatea, calitatea, proprietatea corpului uman de a nu copia ceva, ci , de a exprima spontan alte forme ( de ex. stalcirea intentionata a cuvintelor care ii distreaza atat de mult pe copii, modelarea spontana in forme noi , originale, a tot ceea ce le pica in mana, etc.) Nu cred ca voi reusi vreodata epuizarea acestei liste a calitatilor intrinseci, simultane cu el insusi a corpului uman. Probabil de aceea este numit in claritatea interioara, “cel mai maret edificiu cladit vreodata”, “edificiul universal al universului”, “templul nefacut de maini omenesti, templul interior, templul lui dumnezeu, spiritul exprimat, unicul plan, spiritul si manifestarea sa, memoria universului, etc.” Mi-au mai sarit in ochi cateva calitati neglijate total:sursa a bucuriei (cine nu se bucura cand priveste un copil), atingere vindecatoare ( ce va provoaca atingerea unui copil? De ce se inghesuie cei bolnavi si dezenergizati sa-I giugiuleasca?), etc. Continuati in propriul jurnal al explorarii descoperirea acestor calitati care sunt, doar prin a fi, corpul uman.
{Din toate aceste desconspirari se releva un fapt pentru mine si va rog sa vi-l relevati si voi pe al vostru prieteni; sunt are calitatea perceptiei, iar aceasta calitate nu o poate avea decat perceptia, sunt este perceptie, si aceasta unitate nefragmentata primordiala la venirea noastra pe lume o cunoastem sub denumirea de “atentie” totala neselectiva= constienta pura a ceea ce este, inteligenta dinamica creativa.} La linia de plecare a explorarii a “ ceea ce avem”,”cel ce are”, dublat de umbra sa “ cel caruia i sa dat” stau in pozitie de start; sa vedem in continuare pista pe care vor alerga.