16 iulie 2010

"ceea ce avem"- campul explorarii I

Cei care cred ca pentru a percepe ca au nevoie de bibliografii si nume rasunatoare (de cunoastere) vor fi dezamagiti, adica vor iesi din propria amagire.
In articolul precedent ne-am stabilit modul de abordare a explorarii a ceea ce avem, motivand viziunea si sensul acestei abordari. Sa revenim asupra abordarii, asupra modului cum privim si percepem “ceea ce avem”, ca pe un tot dinamic, curgator, in armonie cu miscarea neintrerupta a existentei ca intreg. O astfel de privire ( viziune curgatoare) a procesului nesfarsit de dezvoltare si diminuare, de desfasurare si infasurare a existentei ca intreg, in care “ceea ce avem” este o expresie a sa, la randul ei schimbatoare, intr-o curgere neintrerupta, conduce in mod necesar la a ne stabili reperele curgerii, ale miscarii, asemanator modului in care semnele determina un traseu intr-un teritoriu, a carei fluiditate este concretizata prin curgerea pe acest traseu a alergatorului, schiorului, automobilului, etc. In cazul nostru, teritoriul este “ceea ce avem”, fiecare dintre noi “cel ce are” , este alergatorul (sportivul). Ce nu este evident in acest moment sunt reperele, semnele din teritoriu , linia de start si de sosire si sensul in care decurge alergarea noastra. Pe acestea le vom concretiza analizand elementele cu care acesta curgere este in relatie intrinseca in ansamblul curgerii existentei vazute ca intreg. Plecarea (linia de start) este fara indoiala momentul nasterii. (Pana in acel moment, mama avea, din acel moment, incepem sa avem) Acest moment, privit asa cum este el, in relatie cu conceptual de “a avea”, ne releva o constienta surprinzatoare, aceea a faptului ca noi incepem sa avem ceva, inaite de a fi constienti de asta. Si mai surprinzatoare este relevarea faptului ca, ceea ce incepem sa avem ca individ distinct, in acel moment este proiectia descriptiva a medicilor, asistentilor la nastre, parintilor, etc. Ceea ce incepem sa avem , avem prin existenta noastra individuala in perceptia acestor primi oameni cu care intram in contact la nastere. Avem par sau nu , avem intregire corporala sau avem “o lipsa”, avem pielea asa si pe dincolo, etc. etc. Tot acest moment ne releva faptul ca de cele mai multe ori aceste descrieri substituie ceea ce suntem, adica se cumuleaza intr-o identitate definitorie, prin ignorarea faptului ca aceste definitii “de cum suntem” exista in constiinta desciptiva a reperelor din memoria celui ce descrie; in timp ce noi insine ca ceea ce suntem in acel moment, suntem complet separati de acestea, prin propria existenta inedita, noua, neasemanatoare cu alta in acel moment, complet si substantial unica in raport cu orice ar putea exista in memorie (trecutul oricarei alte individualitati umane prezente la acest moment), iar decrierea memoriei este comparativa, nu are nici o legatura cu ceea ce suntem, (doar cu comparatiile). Acesta relevare. este cea a faptului surprinzator ca, suntem confundati ca identitate cu memoria participantilor la nastere si experientele mereu trecute ale acesteia, si confundati, identificati, cu ceea ce avem, cu memoria lor. Ca identitatea este averea desciptiva a acelui moment care, nu suntem, din moment ce nu ne apartine ci este “data” de spectatorii momentului. A avea, tine de ce primim, nu de ce suntem, este o reflectare a impactului nostru asupra perceptiei inconjuratorului (a tot ceea ce percepe). Acesta reflectare are tendinta de a se constitui intr-o identitate separata de a noastra, (datorita manipularii perceptiei de memorie), din moment ce noi in acel moment in propria constiinta nu avem vreo identitate, de vreun fel anume, descripriva sau proiectiva, nici macar consriinta de sine. Ce avem in schimb in acel moment, fara sa ne dea cineva, “al nostru”, fara tagada, sau indatorire??? Fara sa fie reflectarea vreunei perceptii modelate sau nu de vreo memorie binevoitaore sau rauvoitoare, (asa numitele ursitoare la nastere)??? Nu am intentia sa dau raspunsul astazi, doar dupa ce vi-l ve-ti da fiecare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu