recunoastere incheiata

Procesul recunoasterii este procesul cunoasterii. Omul interior recunoaste existenta sa iluzorie, omul exterior, reflecta aceasta recunoastere. Totalitatea a ceea ce poate fi cunoscut, cognoscibilul,
este recunoscut ca o dualitate monadica cunoscut- necunoscut, doua fatete pe picior de egalitate, a carui pradox se poate exprima prin constienta faptului: cel mai mare necunoscut este imensa noastra cunoastere. Unii dintre suspiciosi, ar spune ca nu este capabil creierul uman de aceasta imensitate a cunoscutului necunoscut. Este evident ca abordarea cantitativa a imensitatii este nelucrativa. Consideratiile exterioare, descriptive, in ceea ce priveste conceptiile noastre despre noi insine, sunt limitate de ignorarea a ceea ce suntem si sunt in totalitatea lor false, pornite din false premise ale unei perceptii partiale, incomplete, chiar si istoric vorbind. Exploratorii integri recunosc ca tot ce stim despre noi sau natura, are o valabilitate ingusta, superficiala, partiala si ca cea mai mare parte este astazi complet necunoscuta si inabordabila prin mijloacele curente. De exemplu, cerecetatorii AND-ului, recunoasc limitele cunoasterii lor pe care o exprima in proportiile urmatoare: 20% AND functional, 20% pseudofunctional, 60% AND tacut. De ce tacut? Nu vrea sa le vorbeasca? Sau nu vor sa asculte? Sau, nu au organ de ascultare? Mai mult chiar, au recunoscut aceasta proportie, valabila pentru toate vietuitoarele de pe pamant. Ceea ce este de retinut, este ca desi nu cunoasc decat o mica parte din ceea ce este AND-ul, pe care-l fac raspunzator de ceea ce suntem, isi permit sa actioneze asupra lui fara nici o responsabilitate fata de cele 60% procente necunoscute ca si cum le-ar putea ignora. Este la fel cum eu as actiona asupra unei maini, fara sa ma intereseze efectul actiunii asupra intregului corp, ca si cum as fi doar mana. Este definitia iresponsabilitatii si nepasarii, a egoismului violent, autodistructiv. Justificarea cu efectele pozitive pe care o are interventia mea asupra mainii, este aiurea (daca am vedea efectele asupra intregului corp). Este evident ca “omenirea” cercetatorilor, transforma omenirea in cobaiul egoismului lor, uitand ca fac parte din ea si ca suporta ei insisi consecintele.
Abordarea “comerciala”, prin urmarirea profitului de imagine sau financiara, a cercetarii omului, Nu Este Omul care o face. Cobaiul nu se diseca singur. Constiinta omenirii este virusata. Aceasta virusare se numeste IDENTIFICARE. Cand recunoasterea sfarseste, identificarea sfarseste. Este greu de recunoscut, ca nici unul dintre noi nu vrea sa-si faca rau singur? Ca nici o fiinta nu doreste sa fie cobai? Nu inceteaza astfel, orice identificare cu acele informatii si cunoasteri, justificari, care ne fac sa acceptam identificarea cu Cel ce experimenteaza (pe ceilalti sau pe sine), s-au cu Cel ce este obiectul experientelor? (ambele variante sunt aceeasi actiune). Nu punem noi baza pe experienta? Nu suntem evaluati dupa experienta (sau conditionare)? Recunoasterea duce la incetarea experientei (veche de milioane de ani), experienta exploatarii fiintei umane din toate punctele de vedere, prin virusarea constiintei sale.  Asta nu este o referinta personala, nu are nimic de a face cu superstitia, paranormalul, inchipuirea, sau alte idiotii. Este o evidenta la nivelul omenirii, a perceptiei si atentiei neselective, neidentificate. Cautati impersonalul, dar impersonalul nostru este omenirea in totalitatea ei, vazuta ca un tot. Creierul uman este acelasi, fundamental si calitativ, pentru fiecare purtator. Conexiunea la spirit, este conexiunea creierelor individuale (Adam) in “creierul planetar” (Eva, a doua-prima fiinta, mama casa, etc.), si nu are nici o legatura cu sexul (efectul ei), ci cu comuniunea si comunitatea UMANA. Noi suntem avatarii planetei, constiinta si fiinta acestei minunatii care se cheama Pamant(stabiliate armOnica), (Geea, Gaia, Demeter). Corpul nostru total este corpul total planetar. Stiu ca voi fi pedepsit aspru corporal, pentru aceste “idiotii” pe care vi le-am transmis, era firesc sa ajungeti singuri, fiecare la acestea; dar va intreb: cum v-ar place sa fiti, asa cum credeti, sau asa cum aceste idiotii ar fi? Cum credeti, este identificarea?  Nu va puteti indentifica cu "idiotiile"! Nu sunt nici un maestru, ori intelept, nici vreun smecher, ca nu as proceda  asa. Sunt spionul, cercetasul a ceea ce este dincolo de teama, dincolo de umbrele trecutului si virusarii propriei mele constiinte si este firesc sa comunic armatei care sunteti, ce am spionat. Recunoasterea falsului ca fals, inseamna sa iesi din amagire. Aceasta este inceputul concret a altceva. NU stiu ce va incepe, asta depinde de armata, in ce directie o va lua, in prapastia sacrificiului de sine, ca pana acum (de dragul unor iluzii ale maririi si atotputerniciei, a nemuririi, a afirmarii personale)? Sau incetam conflictul, din si dintre, noi? (am folosit termenii de Adam si Eva, nu pentru ca sunt crestin, ca nu sunt acest gen de crestin si nu sunt nici un gen de altgen, va rog nu mai catalogati si nu mai trageti concluzii dinainte, premeditat, dinainate de a vedea si intelege.) Nu sunt anticonflict, ci vad ravagiile pe care acesta le face. Eu nu pot sa-l incetez, din motivul ca nu sunt in conflict. Unii mor, altii pleaca, eu sunt cel care ramane, alaturi si cu, cel care sunt, cel ce pierde  orice competitie, cel care plateste toate oalele sparte ( nu va induiosati, nici nu-mi plangeti de mila, ma descurc impecabil), cel care se bucura de fericirea de a fi singur si tanjeste dupa fericirea de a fi impreuna la propiu, nu ca potentialul gramezii haotice, care trebuie ordonate, nici al soldatului supus, ci impreuna al copilului liber de orice ingradire mentala, care isi exprima calitatile, jucandu-se. Este o inductie ca, oamenii lasati liberi sunt violenti si antisociali, ca au nevoie de o "autoritate". Dar cand se simt (deci sunt) oamenii liberi? Atunci cand sunt in vacanta de la obligatii. Ce fac oamenii liberi de obligatii? Ies in natura, calatoresc, se distreaza (exclud de la categoria distractie, efortul afirmarii muschilor si a capacitatii de autointoxicare, le consider obligatii), fac dragoste si uneori copii si se joaca impreuna cu ei. Nu muncesc! Se joaca , iar daca joaca devine creativa, lucrativa, nu le lipseste nimic acolo unde sunt. Acolo unde sunt oameni, sau cand sunt oameni, nu lipseste nimic, Infinitul. Nu exista o mostenire de lasat , alta decat libertatea constiintei. (ultimul articol)