13 mai 2010

dacă mai este nevoie de argumente

mi-am luat pentru aceste pagini sinceritatea ca modalitate şi instrument al scrisului; vă atrag atenţia că aceste rânduri se scriu acum, cu penel de suflet...
Nu vă speriaţi, nu voi da buzna peste sufletele voastre cu preaplinul poeziei sufletului meu! Mi-ar face doar mare plăcere să citiţi cu sufletul mai întâi aceste rânduri şi abia apoi să le duceţi spre ureche, iar mult mai târziu spre locul acela ce face transferurile dintre cuvinte şi înţelegere, raţiunea!
Ori poate şi mai bine, auziţi cuvintele, ca şi cum sufletul vostru v-ar vorbi acum. Lăsaţi pacea să inunde starea de a fi, pentru câteva minute măcar, ca semn al acceptării unui adevăr ce stă de mult timp la uşa vieţii voastre. Tu, omule, ştiu bine că te-ai mai întrebat (des sau rar, nu are importanţă) despre aceste nimicuri ale vieţii. Te-ai întrebat măcar odată: Unde s-a dus vigoarea? Unde este bucuria care-mi anima fiecare faptă? Unde este fineţea aceea a gesturilor pentru care eram invidiat?
Ai făcut-o, măcar odată, în goană sau meditând, printre multe alte întrebări pe care sufletul tău şi le pune în taină! Sunt lucruri pe care parcă ne ruşinăm să le observăm, să le comentăm cu alţii, ca şi cum aceste realităţi ne-ar face de ruşine în faţa ochilor şi judecăţii celorlalţi. Şi ceilalţi, toţi ceilalţi, chiar dacă maschează cu succes uneori, au aceleaşi întrebări sau temeri ascunse. Toţi! Iată că nu este nici o ruşine. Ce păţesc toţi, culmea că nu este un dat! Este o (una cel puţin) greşeală generalizată, fie tratată fals, fie prost înţeleasă de milioane de ani, ce a păcălit civilizaţii după civilizaţii, greşeală ce are o consecinţă clar negativă în viaţa fiecărui om.

nu ne propunem să rezolvăm într-o secundă
dar fiinţa are un nepreţuit drept: acela de a fi! Cât? Este o întrebare retorică pentru cei mai mulţi, deşi in clipele de reală sinceritate, fiecare îşi spune în sinea lui cât mai mult, este firesc! Cum trăim îl va determina pe cât trăim. Iar aici, avem iarăşi nepreţuitul dar de a decide singuri cum, indiferent de natura politică a zilei, de regimul social, de anotimp sau bani. Este libertatea absolută a fiinţei de a zâmbi sau a se încrunta, de a înjura sau a vorbi politicos, cald. De a se exprima răstit sau blând. Şi prin sinceritatea observaţiei, oricine poate identifica, pentru fiecare dintre aceste alegeri, o consecinţă corespondentă. Aşa stau lucrurile cu tot ceea ce însemnăm noi ca întreg, modul cum gândim, vorbim, mergem, mâncăm, facem sex, citim, iubim, ..., fiecare dintre acestea pot fi decise de fiecare dintre noi. Nimeni (nici măcar educaţia, proastă sau bună) nu ne pot constrânge la modele pe care să le practicăm. Tu ai libertatea deplină să alegi de fiecare dată. Şi mare este păcatul că nu foloseşti această libertate, făcând cele mai multe dintre fapte pentru că aşa se face! (sau asa ti se spune)

da, aşa se face, dar aşa se şi moare
a nu descoperi legătura dintre cauzele reale şi consecinţele directe în viaţa ta, te privează de mari bucurii. Nu neapărat în sensul acela tern al nemuririi terestre. Asta ar putea fi o altă mare păcăleală! Dar măcar în sensul în care să te întorci în libertatea de a decide conştient, pentru tine şi pentru cei pe care îi educi (copii, nepoţi, prieteni, părinţi) din starea de conştienţă, fără să fi pus niciodată în situaţia de a da vina pe vecin, profesor, guvern sau viaţă, pentru că nu te poţi abţine să înjuri, iar ridurile au apărut prea devreme...
Nici pe doctori sau natură să nu dai vina atunci când, datorită zahărului, cărnii şi fierturilor ( in exces), cancerul s-a instalat comod în viaţa ta!

greşeala recunoscută este pe jumătate iertată
recunoaşterea nu este aceea ce se face în faţa unui juriu. Este vorba de a recunoaşte, tu cu tine, ceea ce ai greşit. Tu în faţa ta. Pe jumătate te vindeci de orice boală, prin simpla recunoaştere a cauzei ei. Cealaltă jumătate este doar proba nerepetării greşelii. Greu? Uşor? Cine decide?! În viaţa ta, numai tu eşti singurul care ai acest drept. Nu permite niciodată nimănui să decidă pentru tine. Devine o trădare a fiinţei. Nici de dragul cuiva, nu decide în viaţa ta altceva decât sufletul simte, decât experienţa iţi confirmă. Nu este decât tot o trădare, a ta şi a celorlalţi. Trădătorii au un continuu disconfort, care urâţeşte sufletul, îmbătrâneşte trupul şi tulbură mintea.
Iar dacă recunoşti sincer (prin trăire), că nu îţi place atunci când se sacrifică o vacă, trebuie să ai sinceritatea recunoaşterii şi în faţa farfuriei cu ciorba de burtă! Chiar dacă aceasta este la un restaurant sau a fost cumpărată de la o alimentara. Nu te preface că nu observi legătura. Aminteşte-ţi, ca şi cum ar fi trebuit să o sacrifici tu.
Acelaşi lucru este şi cu grătarul sau cârnaţii „de la mama”.

rămâne o simplă invitaţie
şi mai ales o rugăminte: iartă sinceritatea penelului. Sufletul nu mai poate să tacă. Este prea grea povara lui, aceea de a ţine un bine neîmpărtăşit. Din această experienţă şi sinceritate îţi reamintesc că s-a născut cercetarea noastra si proiectele noastre deopotriva, si va mai aduce aici, măcar încă un imbold, pentru ca şi tu să te întorci în starea ta adevărată de sănătate şi bucurie de a fi. Este cel mai simplu. Mult mai greu şi complicat este aşa cum ţi se întâmplă acum, când te împarţi între drumurile la farmacie şi celelalte drumuri. Măcar de dragul de a infirma ceea ce sufletul meu ţi-a vorbit, ţie, om, aici, merită să încerci!

şi de va fi să fie
să se întâmple măcar un lucru bun în viaţa ta, îţi rămâne atunci o singură datorie faţă de tine însuţi. Să dai mai departe din binele pe care-l încerci.
Scrie! Este un prim gest de a da mai departe...   Rodia



5 comentarii:

  1. In lucrurile simple se gasesc marile secrete. multumim ca ne-ti amintit, doamna Rodia!

    RăspundețiȘtergere
  2. Rodia, Vio, va stimez, va iubesc, m-ati "gasit" in final, ma bucur, si eu va cautam de mult :)

    Aveti un mod simplu de a descrie universul complex si realitatea-iluzie care ne inconjoara. Fiecare fraza pe care o citesc imi trezeste constiinta, exalta, sunt in acord cu voi, si chiar daca sunt un optimist impatimit, un nascator de vise, tot reusiti sa imi umpleti si mai mult rezervorul optimismului, starea de bine si increderea de sine. Imi place modul in care abordati subiectele, nu atacati pe nimeni, de altfel nici nu este nevoie, nu suntem amenintati, nu ? :) singurul dusman al nostru este iluzia de teama cu care suntem pacaliti. Si cred ca, cu aceasta abordare inteleapta, neignoranta, se vor trezi cat mai multe constiinte.

    Si ele ne cauta pe noi asa cum si noi am cautat cunoasterea prin altii. Dar.. toate la vreamea lor.

    Cu drag, Oliwer

    RăspundețiȘtergere
  3. "Toate cele 80 de milioane de specii de pe acest Pamant se hranesc cu alimente negatite. Doar oamenii le gatesc. Gatirea implica focul. Focul arde si distruge tesuturile vii, inclusiv nutrientii, transformindu-i in substante toxice. Nu este o coincidenta ca atacul de cord si cerebral, cancerul, diabetul si bolile cronice omoara oamenii cam la
    jumatatea potentialului duratei lor de viata. In medie, speciile din natura traiesc de sapte ori peste varsta lor matura. Oamenii se maturizeaza la sfarsitul adolescentei, pana la 21 de ani. Facand calculele, durata de viata
    medie pentru oamenii cu o sanatate robusta ar fi de peste 100-140 de ani, daca am trai in fiecare zi conform legilor esentiale de sanatate. Stilul de viata letargic si caloriile „goale”, mult prea toxice, ale hranei fata de care nu suntem adaptati din punct de vedere biologic, ne ucid la jumatatea vietii."

    Extras din ADAPTARI BIOLOGICE de Art Baker

    RăspundețiȘtergere
  4. @pinkfairy

    acuma astept si un articol "alternativa" continuare la cel de mai sus care sa "spele" sentimentul de teama si neputinta, de "letargie" :)

    Poate ceva de genul.. stilul acesta de gatit face bine, acele plante fac bine, de atatea ori pe zi fac bine, planta aceea se gaseste acolo. Intelegi ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Articolul are ca titlu "daca mai este nevoie de argumente", iar ceea ce-am postat este un argument pentru intoarcerea la NATURAL.
    Argumentul prin definitie este un raţionament, o dovadă adusă în sprijinul unei afirmaţii. Iar Afirmatia este Viata.

    RăspundețiȘtergere