13 mai 2010

inima "gandeste" in sentimente, creierul in concepte

Se spune că nimănui nu i se întâmplă ce gândeşte în capul său , ci, ce gândeşte în inima sa. Dacă s-ar întâmpla ce gândim în capul nostru, pământul ar fi invadat de vile, maşini de lux şi oameni minunaţi. Dar, se întâmplă ce gândim în inima noastră, invidie, lăcomie, etc; într-un cuvânt teamă.
Teama a cărei rutină este nemulţumirea şi insecuritatea. Orice am face , teama gândeşte în inima noastră şi asta este sclavia. Pământul este plin de tirani bolnavi, sclavi inconştienţi de statutul lor Tema are opus, speranţa că nu se va întâmpla, şi această speranţă este inacţiunea. Inacţiunea este o rutină ca răspuns la provocări, iar aceasta rutină este teamă. Iată cercul vicios al inimilor noastre. Iubirea nu are opus, nu are speranţa, a iubi fără speranţă că vei fi iubit vreodată este iubire, iar acesta iubire este singularitate, raritate. Orice raritate este valoare, valoare imposibil de contestat. Iubirea nu este concept, nu este gândire reflexivă, nu este reacţie, nu este efect sau rezultat. Iubirea este radiaţia libertăţii, este incognoscibila. Creierul este îmbâcsit de interpretările confuziilor de tot felul cărora le spunem concepte şi idei, raţiuni şi eficientă, pragmatism şi realitate, cunoaştere într-un cuvânt (cognoscibilul). Acesta este ceea ce gândim în creier şi care se reflectă în inima noastră ca teama. Teama este răspunsul spiritului la gândirea noastră, la cunoaşterea noastră care se exprima prin gândire. Iubirea nu aparţine cunoaşterii creierului, este în câmpul necunoscutului, este starea nepervertita a inimilor noastre. Când spun inima mă refer la centru fără centru, la sursa a tot ceea ce este, mişcarea fără cunoaştere a spiritului, este impulsul creaţiei, mişcarea ne aservita timpului, care susţine tot ce este, procesul universal fundamental pe care l-am denumit viaţa, care se exprima printr-un alt proces universal de creştere şi dezvoltare a conştientei pe care-l numim existenta. Existenţa este evolutiva în eşalonarea ei, iar aceasta eşalonare o numim timp, impropriu linear, pentru că în fapt este un ciclu de o precizie incomensurabilă, (ceea ce îl face de nemăsurat), de necunoscut. Natura necunoscută a timpului ne-a constrâns din obsesia controlului său, la al inventa ca pe ceva mecanic, psihologic, a inventa un timp cunoscut pe care-l numim epocă, era, etc., iar acest tip de concepte despre timp, ce înfunda memoria noastră cu falsurile făcăturilor de tot felul ale descrierilor istorice interesate, este în totalitatea sa fals, iluzie. Modalităţile timpului sunt făcute, nu create. Claritatea interioară a inimilor (centrului infinit, în sensul de nematerial, negândit), conştientă pură a sursei şi nonexistenţei sale in perceptie, eliberează creierul de aservire temporală, de fals , de povara istorică a temerilor de orice fel, de rutină lor. Astfel creierul exprima direct (este canal curat), necenzurat gândirea inimii care este percepută ca libertate, iubire, compasiune, trei cuvinte generice ale aceleiaşi stări de nonexistenţă a minţilor noastre ( este una singură, mintea universală, la care avem cu toţii acces, motiv pentru care o percepem la plural ca "ale noastre"). Teama de nonexistenţă este inconştienta vieţii/existenţă, unica monadă reală, pe care o mai numim şi eternitate/timp, incognoscibil/cognoscibil. Domeniul reflexiei sau Lunii, sau creierului, este cunoaşterea, iar domeniul inimii, sau Soarelui, necunoscutul. Necunoscutul scoate din noi tot ceea ce este mai bun în noi. Întrebarea cum accesăm mintea universală este greşită din început deoarece implică o metodă, metoda este cunoaştere, iar în câmpul cunoaşterii nu găsim accesul, putem spune că este inaccesibilă prin cunoaştere. Claritatea interioară cu privire la tot ce este eliberează creierul de falsuri, de luptă cu moartea din frica inexistentei, inconştienţei. Când nu există moartea creierului, ce este creierul fără moarte? Care este alternativa la moarte (cercul rutinei şi copierii de modele din câmpul cunoaşterii)? Oare ce este înălţarea? La ce se referă acest cuvânt? Care este faptul real ascuns de el? Oare nu este o referire la ieşirea din inconştienţa existenţei, a vieţii? Oare nu înseamnă învierea, sau naşterea constiintei la propriu? Oare nu înseamnă că "trăim " într-o amintire / vis / coşmar, din care ne trezim când nu-l mai putem suporta? Mai puteţi suporta coşmarul maximizării profitului care este cruzime la propriu, moarte la propriu? Mai ne temem de moarte când şi morţi existăm în acest coşmar anterior pomenit, al pomenilor şi pomeniţilor? Moartea de care ne temeam s-a dovedit a fi viaţa, temă de viaţă, iar viaţa pe care o apărăm ca să continue, (efortul supravieţuirii), pe care o iubeam, s-a demascat ca moarte, iubim moartea şi ceea ce iubim avem, coşmarul profitului şi maximizării lui. Moartea va "gândi": ..."şi ce să facem dacă nu supravieţuim, să murim?;asta zici? ". Moartea nu poate gândi decât în termenii morţii, ai şabloanelor şi exteriorizării autorităţii. Asta ştie, asta face. Staţi liniştiţi în tăcerea minţilor (Inimilor) voastre şi observaţi ce se întâmplă. Claritatea interioară a inimii (minţii universale) a spulberat creatorul întunericului, a eliberat creierul de aservire, a spulberat zidul percepţiei "făcut" de cunoaşterea falsului, a regenerat toate celulele sale, adică pe fiecare dintre cei ce au auzit. Cei ce visează speranţa unui mâine mai bun, pot să viseze liniştiţi, încă nu s-au săturat de coşmarul lor îmbrăcat în justificări sublime. Somn uşor, dacă există!

5 comentarii:

  1. numai Superbul percepe superbul

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine sunt?, este intrebarea eterna pentru ca nu are raspuns,nici inceput nici sfarsit nu exista pentru miracolul lui A FI.

    RăspundețiȘtergere
  3. Schimbare este continuitate sub alta forma. Incetarea ei,(gandirea reflexiva, de apoi, de dupa), este trezire la dinamica si sublimare. In adevar, energia totala (radiatia universala primoediala-Eu Sunt-) spulbera legaturile, iar energia eliberata este viata elementului; iar partile constituente elementului spulberat, sunt sublimate, adica, exprimate intr-o forma superioara de ordine , organizare si energie potentiala de exprimare pfroprie. Acestui proces ne impotrivim prin efortul supravietuirii (continuarii) din inconstienta vietii (ignoranta si intunericul) si teama de viata.

    RăspundețiȘtergere
  4. In mintea noastra exista prima forma a omului, forma exprimata in fluidul unic care contine toate elementele si care nu poate fi distrus din simplul motiv ca este dinaintea oricarei forte distrugatoare, cand distrugerea (teoretica )ar sfarsi ceea ce ramane este ceea ce nu poate fi distrus, nu are cauza exteriora lui. Acesta este substanta-substantialitate universala prima radiatie cosmica(ordinea) din univers si aceasta suntem noi, toti cei ce sustin adevarul si viata lui. Acest adevar a primit numle de Eu Sunt, dinainte de a fi zice el. Primul si singurul nascut al universului in infinitatea sa, constienta infinita,atotcuprinzatoare,energie infinita, cu sensul de fara opus, iubirea. Evident ca este tacut, si invizibil acest inceput fara inceput, mai intai ai constienta faptului si dupa aceea exprimi acesta perceptie,in exclamatie de bucurie si uimire. dar exprimarea nu este in afara ci tot in interior ,determinand viata launtrica ca exprimare.Tot ce este exterior este o prelungire , o ogildire inversa prin oglinda egoismului, atitudinea reactiva la vita si existenta, evident o neputinta care pune in valoare puterea creatoare prin reflectare in neputinta, ca lumina unei lanterne pe un perete. Inductia ca adevarul nu poate fi exprimat este din teama de adevar, adevarul care spulbera falsul (intunericul) de orice fel. Eu nu exista decat prin comuniune cu adevarul cu viata si existenta ei. In comuniune cu falsul si minciunile intereselor, mor, adica eu sunt spulberat pentru a mi se da de viata o forma a ordinii si prganizarii ,superiora in sensul mai aproape, de ordine initiala a tot ce exista, a carei expresie in adevar sunt, cu alte cuvinte ,mai aproape de mine insumi ,si in acest fel ne intoarcem incetul cu incetul spre ceea ce suntem, iar acest proces il numim existenta naturala, pas cu pas sau evolutie care este un termen impropriu pt ca el implica involutia anterioara. ori noi nu involuam, nici nu evoluam, doar suntem. Jocul involutie-evolutie este un joc, de-a va-ti ascunselea cu noi insine. Unii s-au ascuns atat de mult in spatele imaginilor lor desre ei insisi,plus cu firme specializate pt. asta, incat s-au ratacit de tot .Acesta ratacire fara solutie este numita, moarte.

    RăspundețiȘtergere